Suspendare pensie de invaliditate de gradul i sau ii. Obligativitatea emiterii deciziei de suspendare a pensiei. Excepţie legală de la suspendarea pensiei de invaliditate de gradul i sau ii: cumulul pensiei de invaliditate i sau ii cu veniturile brute

Suspendare pensie de invaliditate de gradul I sau II. Obligativitatea emiterii deciziei de suspendare a pensiei. Excepţie legală de la suspendarea pensiei de invaliditate de gradul I sau II: cumulul pensiei de invaliditate I sau II cu veniturile brute pe un an calendaristic, realizate din activităţi profesionale şi care sunt mai mici decât cuantumul a patru câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acel an calendaristic

-Legea nr. 263/2010: art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) şi alin. (4), art. 114 alin. (1) lit. e), art. 116, art. 179

Art. 116 din Legea nr. 263/2010 impune caselor teritoriale de pensii, respectiv caselor de pensii sectoriale emiterea unei decizii pentru suspendarea plăţii pensiei, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

Potrivit art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, persoanele care realizează, din activităţi profesionale, un venit brut pe an calendaristic mai mic decât cuantumul a patru câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acel an calendaristic nu sunt asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii.

Art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 reglementează, printre alte situaţii de suspendare a pensiei, şi pe aceea a suspendării plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, este asigurat obligatoriu în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e).

Prin urmare, aceste dispoziţii legale permit cumulul pensiei de invaliditate de gradul I sau II cu veniturile realizate de persoana pensionată din activităţi profesionale, dacă aceste venituri brute pe un an calendaristic sunt mai mici decât cuantumul a patru câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acel an calendaristic, astfel încât nu este incidentă suspendarea plăţii pensiei într-un astfel de caz, iar pensia de invaliditate este încasată, în mod legal, de către beneficiar, neimpunându-se restituirea ei de către pensionarul de invaliditate de gradul I sau II, conform art. 179 din Legea nr. 263/2010.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 66 din 12 martie 2014, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 3298/04.10.2013, pronunţată în dosarul nr. 1143/115/2013, Tribunalul Caraş-Severin a respins contestaţia la executare formulată de către reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în perioada 01.11.2011 - 31.07.2012, reclamantul B.I. a încasat drepturi de asigurări sociale, respectiv pensie de invaliditate, în sumă totală de 7.425 lei, contribuţia de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare fiind de 45 lei.

Din adeverinţele nr. 280/3.10.2012 şi nr. 330/24.05.2013, eliberate de Composesoratul „S.” Băuţarul de Jos, precum şi din documentul „Date de identificare asigurat” rezultă că, în perioada 01.11.2011-31.07.2012, reclamantul B.I. a fost angajat la Composesoratul „S.” Băuţarul de Jos, în calitate de casier, lucrând câte 2 ore/zi.

Prin Decizia nr. 221524/27.08.2010, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, reclamantului i s-a acordat pensie de invaliditate gradul II.

Conform art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, invaliditatea de gradul II este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire, iar potrivit art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni. 

Având în vedere că reclamantul, în calitatea sa de persoană aflată în pensie de invaliditate gradul II, îşi păstrase doar capacitatea de autoîngrijire, nemaiavând capacitate de muncă, iar în perioada 01.11.2011-31.07.2012, a desfăşurat o activitate profesională, tribunalul a constatat că în mod corect pârâta a emis, pe seama reclamantului, Decizia nr. 221524/07.01.2013, prin care s-a dispus recuperarea de la acesta a sumei de 7.425 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada 01.11.2011 - 31.07.2012.

Prin urmare, pârâta a procedat în mod temeinic şi legal, respectând dispoziţiile art. 69 şi ale art. 179 din Legea nr. 263/2010.

Referitor la susţinerile reclamantului că i s-ar aplica dispoziţiile art. 6 pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, prima instanţă a apreciat că aceste prevederi legale nu sunt incidente, dat fiind că invaliditatea de gradul II este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.I., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii sale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză în condiţiile în care reclamantul „nu a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cei puţin de 4 ori câştigul salariat mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Aceste prevederi legale nu au o aplicabilitate general restrictivă faţă de toţi pensionarii de invaliditate gradul I sau II, făcând excepţie acele categorii de pensionari care nu se află în situaţiile expres reglementate de art. 6 din Legea nr. 263/2010.

Nu poate fi primită, din aceleaşi considerente, concluzia instanţei de fond, cu valoare de „principiu general”, referitoare la restricţia limitării la orice alte venituri pentru pensionarii de invaliditate de gradul I sau II, din moment ce, în mod expres, legiuitorul exceptează consilierii locali şi judeţeni şi, în mod implicit, acei pensionari care fac obiectul veniturilor limitate, conform art. 6 pct. IV lit. e), cum este şi cazul reclamantului.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că motivele de recurs sunt neîntemeiate şi nu sunt probate de vreo dovadă aflată la dosarul cauzei.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a contestat decizia nr. 221524/07.01.2013, emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

Prin această decizie s-a reţinut că, în perioada 1.11.2011-31.07.2012, s-au plătit şi încasat necuvenit drepturi în sumă totală de 7425 lei, contribuţia de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare fiind de 45 lei, deoarece exista incompatibilitate între calitatea reclamantului de pensionar de invaliditate gradul II şi cea de asigurat, conform art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, astfel încât sunt incidente prevederile art. 179 şi art. 181 din Legea nr. 263/2010.

Potrivit deciziei nr. 221524/27.08.2008, emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, reclamantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate cu începere de la data de 1.08.2007.

Din înscrisul intitulat „Date de identificare asigurat” pentru luna martie 2012, ce îl vizează pe reclamant, rezultă că reclamantul, având calitatea de „cenzor, membru în consiliu de administraţie”, a prestat activitate cu timp de muncă parţial, respectiv de 2 ore/zi, în baza unui contract de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, prin adresa nr. 1809/3.03.2014, a comunicat instanţei de recurs că reclamantul nu figurează angajat cu contract individual de muncă în perioada 1.11.2011-31.07.2012. În acelaşi sens, Composesoratul „S.” Băuţarul de Jos, prin adresele nr. 17/27.02.2014 şi nr. 19/27.02.2014, atestă că nu s-a încheiat, între Composesoratul „S.” Băuţarul de Jos şi reclamant, contract individual de muncă pe perioada 1.11.2011-31.07.2012, acesta fiind plătit, pentru funcţia de secretar-casier, cu o indemnizaţie lunară stabilită de Consiliul Director al Composesoratului „S.” Băuţarul de Jos, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal din data de 11.10.2005 al Consiliului Director al Composesoratului „S.” Băuţarul de Jos.

Prin urmare, în înscrisul intitulat „Date de identificare asigurat” pentru luna martie 2012, s-a menţionat greşit că reclamantul a prestat activitate în baza unui contract de muncă, iar instanţa de fond a reţinut greşit starea de fapt raportat la care a stabilit dispoziţiile legale incidente.

Composesoratul „S.” Băuţarul de Jos, prin adresa nr. 330/24.05.2013, a atestat că, în anii 2011 şi 2012, veniturile brute ale reclamantului nu au depăşit limita reglementată de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, respectiv „de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat” pe anii 2011 şi 2012.

Potrivit art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010, în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare: a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale; c) persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice; d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale.

Prin urmare, persoanele care realizează, din activităţi profesionale, un venit brut pe an calendaristic mai mic decât cuantumul a patru câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acel an calendaristic nu sunt asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii.

Reclamantul nu a încasat, în anii 2011 şi 2012, venituri mai mari decât cuantumul a patru câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2011 şi 2012, astfel încât nu a fost asigurat obligatoriu în sistemul public de pensii, potrivit art. 6 din Legea nr. 263/2010.

Art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 prevede că: „În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă, începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: ... pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni”.

 Dat fiind că, potrivit celor expuse anterior, reclamantul nu a fost asigurat obligatoriu în sistemul public de pensii, neaflându-se în vreuna din situaţiile reglementate de art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV din Legea nr. 263/2010, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 coroborate cu cele ale art. 179 din Legea nr. 263/2010, cum greşit au apreciat pârâta şi prima instanţă.

Pe de altă parte, Curtea constată că, în speţă, nu au fost respectate prevederile art. 116 din Legea nr. 263/2010, care dispun că: „încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”, deoarece pârâta nu a emis şi nu a comunicat reclamantului o decizie de suspendare a plăţii sale, pe care acesta să o poată contesta conform art. 149 şi următoarele din Legea nr. 263/2010.

Pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 172 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea a apreciat acţiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – alin. (3) din Codul de procedură civilă, a admis recursul reclamantului ca fondat şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a admis contestaţia formulată şi precizată de către reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 221524/07.01.2013, emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, a anulat această decizie şi a obligat pârâta la restituirea sumelor de bani reţinute în baza ei.

Faţă de prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea a obligat pârâta-intimată la plata către reclamantul-recurent a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare