Cumul pensie cu salariu. Legea nr. 329/2009.

Cumul pensie cu salariu. Legea nr. 329/2009.

Legea nr.329/5.11.2009- art. 17;

 Constituţia României:art.16, 41,44;

 Protocolul nr.1 adiţional la CEDO: art.1.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că măsura criticată este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că în domeniul social statul dispune de o marjă largă de apreciere.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 333/11 februarie 2013.

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 2014/85/2012 reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.N. a solicitat ca, prin sentinţa ce se va  pronunţa, să se dispună anularea măsurii de suspendare a plăţii pensiei pentru limită de vârstă stabilită în favoarea sa, măsură aplicată conform prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009, concomitent cu obligarea pârâtei la plata acesteia.

În motivarea acţiunii sale reclamantul, arăta, în esenţă, că şi-a continuat activitatea după pensionare la UM 0260 S. , încasând concomitent atât pensia pentru limită de vârstă cât şi salariul. Începând cu data de 1.01.2010 dreptul la încasarea pensiei i-a fost suspendat ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009.

Această măsură este nelegală întrucât încalcă mai multe principii şi drepturi stabilite prin Constituţia României precum dreptul de proprietate şi dreptul la muncă, care sunt consemnate şi în dreptul comunitar fiind confirmate de mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie. În aceste condiţii se solicită să se constate că hotărârile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie au prioritate faţă de dreptul intern şi o aplicabilitate directă şi imediată.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta C.P.S. a M.A.N. s-a solicitat respingerea  acţiunii ca netemeinică şi nelegală, susţinând  în esenţă că a fost  opţiunea reclamantului de a i se suspenda plata pensiei, iar criticile aduse  dispoziţiilor legale  incidente în acest sens, prin  încălcarea principiilor la care se referă reclamantul sunt nefondate, având  în vedere  marja mare de aprecierea pe care Curtea Europeană o lasă statelor membre în stabilirea propriilor politici sociale şi economice.

Tribunalul, prin sentinţa civilă nr.1251/08.10.2012 pronunţată în cauză, a respins acţiunea.

Pentru a hotărî, astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajatul UM 0260 S. (Spitalul Militar) în calitate de medic şef al laboratorului până la data de 31.08.2007 când i-a fost stabilită pensia pentru limita de vârstă. După pensionare reclamantul şi-a continuat activitatea ca angajat civil, încasând concomitent atât pensia pentru limită de vârstă cât şi salariul.

 Începând cu data de 1.01.2010, prin decizia nr. 27481 din 6.01.2010 , i-a fost suspendată plata pensiei de serviciu ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009.

Reţine prima instanţă că acţiunea nu este fondată.

Astfel, CEDO s-a pronunţat între timp prin hotărâri date pe tema disp. cap.IV  art. 17-26 din Legea nr. 329/2009  în cauze  precum Ionel Panfile c/a României  din 20 martie 2012, Mihăies şi Senteş c/a României  din 6 decembrie 2011, Frimu ş.a.  c/a României din 7 februarie 2012.  Cererile  au  fost respinse  fiind declarate vădit nefondate sau inadmisibile, făcându-se referire  şi la decizia nr.1414/2009 a Curţii Constituţionale, justificat în esenţă de marja largă de aprecierea a statului în reglementarea legislaţiei sociale, care de altfel  este  prevăzută şi de  art.4  pct.2 al.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Se reţine, de asemenea, că prin Capitolul IV al Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au fost introduse unele măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.

Astfel, beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizau venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, puteau cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salariat mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pensionarii care desfăşurau activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie aveau obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Persoanele care la data intrării în vigoare a Capitolului IV erau pensionari cumularzi ori după data intrării în vigoare a acestuia deveneau pensionari cumularzi aveau obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salariai mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Prin Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a stabilit că soluţia legislativă adoptată de legiuitor în privinţa reglementării cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, este în concordanţă cu prevederile constituţionale, în măsura în care prevederile nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie. Măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională şi cu alte ocazii (spre exemplu, prin deciziile nr. 358 din 30 septembrie 2003 sau nr. 4 din 18 ianuarie 2000), soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive recurentul reinterează susţinerile din acţiunea introductivă şi precizează că, în luna decembrie 2009 a fost obligat să opteze fie pentru păstrarea locului de muncă, fie pentru păstrarea pensiei, şi că această opţiune nu este rezultatul voinţei sale ci, rezultatul apariţiei Legii nr. 329/2009. Arată că decizia de suspendare a plăţii pensiei de serviciu încalcă prevederile art.26 din Legea nr.164/2001 care permite cumulul pensiei cu veniturile realizate indiferent de nivelul veniturilor respective. Consideră că dreptul la pensie este un drept câştigat şi că prin efectul dispoziţiilor legale criticate s-a creat un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul averii, respectiv poziţiei sociale în stat.

Precizează recurentul că este încălcat dreptul de proprietate privată asupra sumelor de bani cu titlu pensie şi că dreptul la pensie şi dreptul la muncă sunt două drepturi fundamentale garantate de Constituţie şi de legislaţia comunitară.

Mai susţine recurentul că Legea nr. 329/2009 este în conflict cu scopul impus de Directiva nr.2000/78/CE a Consiliului European, cu Regulamentul nr. 1408/71, iar prin interzicerea exercitării unui drept fundamental se încalcă art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art.1 din Primul Protocol adiţional la CEDO.

În drept invocă: art.304 punct 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul MMFPSPV se arată că instanţa de fond a reţinut corect că această instituţie nu are calitate procesual pasivă în cauză, neavând nici o atribuţie în ceea ce priveşte stabilirea, plata şi efectuarea reţinerilor din drepturile de asigurări sociale.

Intimatul MFP, prin DGFP a Jud. S., prin întâmpinarea depusă solicită respingerea recursului, motivând că în mod corect instanţa de fond a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului, prin MFP, precum şi inexistenţa unei obligaţii de garanţie a MFP în această cauză.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul pe următoarele considerente:

Potrivit art. 17 - (1) din Legea nr.329/5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional:

„ Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

Prin recursul de faţă, recurentul invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României, respectiv: egalitatea în drepturi a cetăţenilor  prev. de art. 16 alin. (1), dreptul la muncă prev. de art. 41 alin. (1) şi dreptul de proprietate privată şi condiţiile exproprierii prev. de art. 44 alin. (1) şi (3).

Toate aceste aspecte au fost supune analizei efectuate de Curtea Constituţională - singura instituţie abilitată să verifice conformitatea legii organice cu Constituţia, care printr-o jurisprudenţă constantă - Deciziile nr.297/2011, 368/2011, 378/2011, 544/2012,1032/2012 a statuat că nu ne aflăm în situaţia încălcări vreun drept fundamental.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nici o dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.

 Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.

Totodată, Curtea a reţinut că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, Curtea a reţinut că prestaţiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidenţă a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată.

Recurentul invocă, de asemenea, nesocotirea normelor europene, cu privire la obligaţia care i-a fost impusă cu începere din 9 decembrie 2009 de a alege între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii în cadrul unei instituţii de stat şi încetarea activităţii.

Acesta susţine că, prin aplicarea art.17-22 din Legea nr. 329/2009, instanţele l-au privat de dreptul la plata cumulată a pensiei şi salariului, deşi acesta era un "drept dobândit"; totodată, aplicarea prevederilor sus-menţionate a condus la o discriminare indirectă, în sensul că cei care primeau o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie sau cei care primeau o pensie peste nivelul salariului mediu brut pe economie, dar erau angajaţi în mediul privat, aveau dreptul la cumulul pensiei cu salariul.

Se constată că sub aceste aspecte Curtea Europeană s-a pronunţat deja în cauza Ionel Panfile împotriva României- Decizia din 20 martie 2012- reţinută  corect  de prima instanţă.

Cu această ocazie Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că măsura criticată este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că în domeniul social statul dispune de o marjă largă de apreciere, ceea ce a dus la concluzia că măsura criticată nu este contrară art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie (paragrafele 17 - 25).

Curtea reaminteşte că în Convenţie nu se garantează dreptul la muncă, consideră că limitările introduse de legislaţia contestată nu trebuie considerate ca o "privare de bunuri", aşa cum pretinde reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, în sensul primei teze din art. 1 § 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

 Din această perspectivă, Curtea observă că ingerinţa criticată era prevăzută de lege, mai precis de noile prevederi introduse de Legea nr. 329/2009, care se referă la măsurile pe care statul trebuie să le ia în contextul crizei economice şi financiare, având totodată în vedere ampla marjă de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislaţiei sociale şi scopul legitim al raţionalizării cheltuielilor publice.  Curtea menţionează că nu se poate considera că reclamantul are de suportat o sarcină individuală şi excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori la salariu.

Reclamantul s-a plâns că textele de lege contestate au instituit o discriminare între diverse categorii de persoane, unora permiţându-li-se în continuare cumulul pensiei cu salariul, în timp ce altele nu au avut acest drept. Mai precis, acesta nu a putut primi cumulat salariu şi pensie pe motiv că era angajat în sectorul public, spre deosebire de cei care sunt angajaţi în sectorul privat, pe de o parte, şi pe motiv că avea o pensie mai mare decât salariul mediu brut pe economie, spre deosebire de cei care aveau o pensie inferioară acestui nivel, pe de altă parte.

Curtea consideră că legea contestată a instituit, într-adevăr, o diferenţă de tratament între persoanele pensionate angajate în sectorul privat şi cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situaţie analoagă sau asemănătoare în sensul art. 14, din moment ce diferenţa esenţială, relevantă pentru contextul în care au fost luate măsurile criticate, este aceea că veniturile lor provin din surse diferite, şi anume bugetul privat şi, respectiv, bugetul de stat. Mai trebuie observat, în acest sens, faptul că Curtea a aprobat într-un număr de situaţii diferenţele pe care unele state contractante le stabilesc în domeniul pensiilor între angajaţii din sectorul public şi cei din sectorul privat (a se vedea Valkov şi alţii, § 117, şi referinţele acolo citate).

 Referitor la diferenţa de tratament bazată pe nivelul venitului lunar personal, Curtea consideră, tot în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale române, că nivelul menţionat era previzibil şi rezonabil şi că a fost stabilit în raport cu factori obiectivi de către legiuitor, care a acţionat în limitele competenţei sale discreţionare în domeniul deciziilor bugetare, fără a depăşi principiul proporţionalităţii (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov şi alţii, citată anterior, § 114).

Ca atare, cum toate aspectele critice invocate de către recurentul reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăşi, instanţa naţională nu mai este nevoită să facă examenul de conformitate a măsurilor legislative cu Convenţia, prevederile Curţii Europene fiind obligatorii pentru instanţe, în baza art. 20 din Constituţie.

Faţă de cele menţionate, constatând că soluţia pronunţată de către prima instanţă este temeinică şi legală, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul formulat de către reclamant.

Domenii speta

Spete similare