Despăgubiri. Respingerea acţiunii în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun, în condiţiile declanşării procedurii speciale în temeiul Legii 10/2001. Inadmisibilitatea cererii de obligare directă a statului la plata despăgubirilor aferente...

Despagubiri. Respingerea actiunii in revendicare imobiliara intemeiata pe dreptul comun, in conditiile declansarii procedurii speciale in temeiul Legii 10/2001. Inadmisibilitatea cererii de obligare directa a statului la plata despagubirilor aferente imobilului preluat abuziv din perspectiva Deciziei 27/2011 a ICCJ.

Prin cererea formulata si precizata , inregistrata sub nr. de mai sus , reclamantele S L, H U, H H si R I R  au chemat in judecata paratii Statul Roman , prin Ministerul Finantelor Publice , prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Brasov si Municipiul Brasov prin Primar , solicitand instantei ca , in urma probelor ce se vor administra , urmatoarele :

- sa constate  nevalabilitatea titlului statului  cu privire la imobilul situat in Brasov , str. R nr. - inscris in Cartea funciara nr. - Brasov , nr. top initial - , dezmembrat ulterior;

-  sa dispuna rectificarea CF nr. - Brasov , nr. top initial  - , dezmembrat ulterior  in sensul radierii dreptului de proprietate al statului roman si revenirea la situatia anterioara de carte funciara , respectiv a calitatii de proprietar a antecesorilor reclamantelor notati sub B 15 si 16  ;

- sa oblige paratii sa-i lese in proprietate deplina si linistita posesie aceste imobile;

-  daca din probele administrate va rezulta ca restituirea in natura nu mai este posibila, sa fie obligati paratii la plata sumei de 840.000 lei reprezentand contravaloarea imobilului descris , cu cheltuieli de judecata in caz de opozitie .

In motivarea cererii de chemare in judecata , reclamantele au aratat ca imobilul a fost proprietatea antecesorilor acestora P S si S W, preluat de Statul Roman in baza Decretului 92/195, titlul acestuia fiind valabil numai daca preluarea s-a facut cu respectarea prevederilor legislatiei , Constitutiei si Tratatelor internationale la care Romania era parte la data preluarii . 

Actiunea este admisibila din perspectiva Deciziei 33 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie , ea are ca obiect un imobil care cade sub incidenta prevederilor Legii 10/2001 si jurisprudentei CEDO , potrivit careia instrainarea unui astfel de bun fara o justificare de interes public constituie o violarea a art. 1 din Protocolul 1 la Conventie .

Cat priveste repararea prin echivalent a prejudiciului cauzat , reclamantele arata ca procedura speciala instituita de Titlul VII al Legii 247/2005 nu conduce la o reparare integrala , statul roman s-a imbogatit fara justa cauza odata cu trecerea timpului, iar Fondul Proprietatea nu functioneaza intr-o maniera susceptibila sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri.

Statul nu si-a indeplinit si nu se intrevede indeplinirea in timp util a obligatiei de a se asigura exercitarea efectiva a dreptului de proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.

In continuarea motivarii cererii , reclamantele invoca prioritatea dreptului european fata de dreptul intern , necesitatea ca instantele romanesti sa se puna de acord cu dreptul european , cu  practica CEDO , invocand si jurisprudenta in materie , precum si Deciziile  20 si  33 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie  pronuntate in recurs in interesul legii .

In drept, reclamantele au motivat cererea lor pe dispozitiile art. 6 din Legea 213/1998 , art. 34 din legea 7/1996 , art. 480 Cod civil .

Paratul Statul Roman a formulat intampinare , sustinand lipsa calitatii sale procesuale pasive ca si pe cea de reprezentant a Ministerului Finantelor Publice pentru acest parat, precum si inadmisibilitatea actiunii de fata in raport de prevederile legii speciale, Legea 10/2001, cum rezulta din cele ale art. 6 din Legea 213/1998, legitimitatea procesuala revenindu-i paratului Municipiul Brasov , in raport cu obiectul cererii de chemare in judecata .

Si paratul Municipiul Brasov a solicitat respingerea actiunii reclamantelor , sustinand inadmisibilitatea actiunii de fata in raport de prevederile legii speciale , Legea 10/2001  , cum rezulta din cele ale art. 6 din Legea 213/1998  , evocand in aparare Decizia 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in recurs in interesul legii si practica CEDO in materie , cu cheltuieli de judecata .

De asemenea a invocat exceptia lipsei de interes a reclamantelor, raportat la imprejurarea ca aceste au urmat procedura notificarii care se afla in stadiul de solutionare, in cadrul acestei proceduri urmand a se stabili masuri reparatorii prin echivalent .

Rectificarea de carte funciara nu este posibila, apartamentele dezmembrate au fost ulterior vandute unor cumparatori de buna credinta, pe teren a fost edificat un bloc de locuinte, iar lasarea in deplina proprietate a apartamentelor nu este posibila si este si neintemeiata, cumparatorii acestor apartamente fiind inscrisi cu dreptul lor in cartea funciara .

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si expertiza tehnica de evaluare imobiliara .

Analizand exceptiile invocate , in conformitate cu prevederile art. 137 alin.(1) din Codul de procedura civila si cererea reclamantelor , in raport de dispozitiile legale in materie si probele existente la dosarul cauzei , instanta retine urmatoarele :

 Exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Statul Roman , prin Ministerul Finantelor Publice si a calitatii de reprezentant al acestuia in persoana Ministerului Finantelor Publice se dovedesc neintemeiate , astfel ca acest parat a fost pastrat in calitatea mentionata , fiind  chemat in judecata pentru a se constata nevalabilitatea titlului sau de preluarea a imobilului. Nu se poate retine ca acesta nu are calitatea de titular al obligatiei in cadrul raportului juridic suspus judecatii si, prin urmare, ca nu justifica legitimitatea  procesuala pasiva a acestuia , in conditiile in care paratul mentionat este titularul actului de preluare.

 Nici exceptia lipsei de interes nu este intemeiata , interesul reclamantelor fiind unul cat se poate de actual si legitim , constand in reparatia prevazuta de legea speciala pentru imobilul preluat abuziv de stat , in una din modalitatile prevazute de Legea 10/2001, aceasta fiind calea de urmat pentru valorificarea drepturilor lor .

 Pe fond , instanta retine ca , imobilul din litigiu a  fost nationalizat  in baza Decretului 92/1950 si trecut in proprietatea statului la 06.01.1959 , ulterior dezmembrat, din proprietatea antecesorilor reclamantelor inscrisi in aceasta carte funciara sub B14-16 , pentru ca statul sa-si inscrie dreptul de proprietate.

 Inadmisibilitatea actiunii reclamantei , invocata de catre paratul Statul Roman, constituie o aparare de fond in raport cu prevederile speciale ale  Legii nr. 10/2001 , pentru determinarea incidentei acestora fiind necesara analizarea fondului cauzei in raport cu prevederile de drept comun pe care si-au fundamentat actiunea reclamantele si cele ale dreptului international si practicii CEDO in materie .

 Conform dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoR.e si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil , cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat .

 Imobilul in litigiu a fost supus masurii nationalizarii , in baza Decretului nr. 92/1950 , cum rezulta din cartea funciara , fiind inscris in anexa la acest decret la pozitia nr. 449 ca preluat de la S P.

Raportat la dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 , instanta retine ca valabilitatea titlului statului nu presupune numai respectarea exigentelor Decretului nr. 92/1950 la momentul aplicarii acestuia, ci si conformitatea actului de nationalizare cu Constitutia Romaniei , cu Tratatele internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii imobilului de catre stat.

Art. 1 , 2 si 3 , din Decretul nr. 92/1950 , definesc scopurile pentru care a fost edictat acest act normativ , aratand ca masura este necesara pentru intarirea si dezvoltarea sectorului socialist in economia R.P.R., pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinte , supuse degradarii din cauza sabotajului marii burghezii si pentru a lua din mainile exploatatorilor de locuinte un mijloc de exploatare .

De asemenea , art. 8 din Constitutia Romaniei din 1948 prevedea, cu titlu de principiu, ca proprietatea particulara este recunoscuta si garantata prin lege , pentru ca prin art. 11 al aceleiasi Constitutii sa fie instituita o exceptie de la acest principiu , in sensul ca , mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare , proprietate particulara , pot deveni proprietate de stat , bun al intregului popor .

Imobilul in litigiu , avand destinatia de locuinta , nu poate fi considerat „mijloc de productie” si , prin urmare , nici nu putea fi nationalizat , in conformitate cu dispozitiile Constitutiei Romaniei  din 1948.

Astfel , Decretul nr. 92/1950 nu au respectat prevederile Constitutiei  din 1948 ,  cu privire la proprietate , el contravenind si dispozitiilor art. 481 Cod civil ,  potrivit carora „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire”.

De altfel, Decretul nr. 92/1950 a fost declarat ca fiind un act abuziv, in mod explicit prin Legea nr. 10/2001, act normativ prin care legiuitorul a urmarit repararea prejudiciilor cauzate fostilor proprietari prin privarea de bunurile proprietatea lor in perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Pentru aceste considerente , instanta  constata temeinicia  capatului de cerere relativ la nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul in litigiu , astfel ca il va admite .

Celelalte capete de cerere sunt neintemeiate si vor fi respinse , pentru considerentele ce urmeaza .

Corespunde realitatii ca , prin art. 2 al. 2 , raportat la art. 4 , din Legea 10/2001 , se prevedea , anterior datei promovarii actiunii ( in prezent art. 2 al. 2 este abrogat prin Legea 1/2009 ) , pastrarea calitatii  de proprietar avuta la data preluarii , in favoarea persoanelor  ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil , calitate pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire , conform prevederilor prezentei legi .

Aceste prevederi legale , la care face trimitere art. 2 al. 2 , sunt reprezentate de art. 25 al. 4 din lege care prevede ca „  Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara  „ .

Potrivit acestor prevederi legale , reclamanta putea solicita masuri reparatorii , in baza Legii nr. 10/2001, statul creand posibilitatea acordarii masurilor reparatorii in natura sau echivalent , dupa caz  .

Potrivit  notei de sedinta depusa de catre S.C. R. S.R.L. , la solicitarea instantei , reclamantele au formulat notificare in baza prevederilor Legii 10/2001 sub nr. -/13.02.2002 ,  prin intermediului executorului judecatoresc, urmand a fi emisa decizia administrativa de solutionare a acesteia.

 Nefinalizarea procedurii speciale de restituire a imobilului semnifica inexistenta dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestuia , conditie esentiala pentru admiterea unei actiuni in revendicare cu consecinta obligarii posesorului neproprietar la predarea bunului .

 Nefiind facuta dovada dreptului actual asupra imobilului nu se poate retine ca intemeiat nici capatul de cerea ce vizeaza inscrierea dreptului reclamantelor in cartea funciara si radierea celui acolo inscris .

 Pe de alta parte , prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, in recurs in interesul legii, instanta suprema a statuat cu putere obligatorie ca o actiune in revendicare intemeiata pe dreptul comun nu este exclusa sub conditia de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice, sugestive fiind considerentele hotararii ce explica solutia la care s-a ajuns, subliniindu-se ca aplicarea altor dispozitii legale decat cele ale legii speciale trebuie sa se faca fara a se aduce atingere drepturilor aparate de Conventie apartinand altor persoane .

 In speta , apartamentele rezultate urmare dezmembrarii imobilelor ulterior preluarii au fost instrainate in conditiile Legii 112/1995 prin contracte de vanzare – cumparare.

 Rezulta ca reclamantele nu au facut dovada unui drept de proprietate actual in favoarea lor , conditie esentiala pentru admisibilitate unei actiuni in revendicare si nici nu au chemat in judecata posesorii actuali ai acestor apartamente  in raport cu specificul revendicarii care este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar. Astfel, analizarea in detaliu a statuarilor instantei supreme ca si a neconcordantei legii interne cu cea internationala in materie de proprietate apare ca fiind de prisos , aceasta impunandu-se a fi facuta dupa ce se va pronunta unitatea abilitata cu solutionarea notificarii in una din modalitatile prevazute de lege , din continutul notificarii rezultand ca reclamantele au solicitat restituirea in natura a imobilelor in litigiu .

 Tot in cadrul procedurii speciale nefinalizate inca , dupa cum rezulta din documentatia depusa , se va proceda si la propunerea de acordare a despagubirilor in situatia imposibilitatii restituirii in natura a imobilului , neexistand vreo dispozitie legala care sa justifice obligarea directa la plata unor astfel de despagubiri , cum solicita reclamantele , aceasta cerere putand fi valorificata tot pe calea legii speciale .

 Prin decizia pronuntata in recurs in interesul legii , mentionata anterior , s-a statuat ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare , intemeiata pe dreptul comun nu echivaleaza cu privarea reclamantului de acces la justitie prin incalcarea art. 6 (1) din Conventie , intrucat , chiar CEDO a admis ca acest drept nu este absolut , fiind compatibil cu limitari implicite , iar statele pot dispune de o anumita marja de apreciere .

 Cu atat mai mult nu se poate retine , in cauza , ca s-ar aduce atingere prevederilor acestui art. 6 din Conventie urmare respingerii actiunii , in conditiile neindeplinirii cerintelor legale pentru admisibilitatea unei actiuni in revendicare , respectiv a calitatii  de proprietar in favoarea reclamantelor .

Nici cererea de obligare directa la plata despagubirilor , nu poate fi primita , atat din perspectiva prevederilor Legii 10/2001 cat si in raport de statuarile Inaltei Curti  de Casatie si Justitie din Decizia 27/2011 pronuntata in recurs in interesul legii .

Prin aceasta decizie , Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in sensul inadmisibilitatii actiunilor in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun , ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie  .

Cu atat mai mult , aceeasi solutie se impune si fata de celalalt parat din prezenta cauza , respectiv Municipiul Brasov prin Primar  , care nu este titularul vreunui drept actual asupra imobilelor in litigiu , iar situarea acestora in perimetrul administrativ al  acestuia nu justifica o astfel de solutie de obligare la plata despagubirilor .

Intervenirea Deciziei nr. 27 din 2011 , a Inaltei Curti  de Casatie si Justitie , obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila , face inaplicabile concluziile expertizei efectuate pentru stabilirea valorii de piata a imobilelor in litigiu , valoarea acestora urmand a fi avuta in vedere , eventual , in cadrul procedurii speciale instituite de prevederile Legii 10/2001 raportat la cele ale  Titlului VII din Legea 247/2005 .

Pentru aceste considerente , actiunea reclamantelor va fi admisa in parte , se va constata caracterul nevalabil al titlului de preluare a imobilelor de catre stat si vor fi respinse celelalte capete de cerere .

Paratul Municipiul Brasov a solicitat cheltuieli de judecata , dar nu a facut dovada acestora in termenul prevazut de lege , depunand dovada acestora doar odata cu concluziile scrise  .

Potrivit articolului 129 alin. 1 din Codul de procedura civila „ partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile.”

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecata are un caracter accesoriu si trebuie sa respecte regimul oricarei cereri adresate instantei , astfel ca si pentru dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie respectate dispozitiile art. 112 alin. 1 pct.  5 , alin. 2 , 116 , 138 Cod procedura civila , dupa caz .

Domenii speta

Spete similare