Acţiune având ca obiect „divorţ” - admisă în parte

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instante sub nr. 2228/259/2011 reclamanta M. M. E. a chemat in judecata pe pârâtul M. I., solicitând instanţei ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna desfacerea casatoriei incheiate de părti la data de 06.03.1997 înregistrată la nr. 3 la Primăria comunei Gura Vadului, jud.Prahova, din vină comună, să fie stabilită locuinţa minorului M. M. Ş. născut la 01.01.1998 la pârât, iar la ea să fie stabilită locuinţa minorului M.M.A., născut la 15.03.2008, urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ei asupra ambilor minori, iar după desfacerea căsătoriei să-şi reia numele avut anterior, acela de BĂLAN.

In motivarea actiunii, reclamanta a invederat ca s-a căsătorit cu pârâtul la data de 06.03.1997 şi a convieţuit cu acesta până în luna decembrie 2010 la locuinţa sa în comuna Gura Vadului, jud.Prahova, apoi din cauza faptului că între ei nu mai exista acea potrivire de caracter, s-au despărţit în fapt, după care a început să trăiască în relaţii de concubinaj cu M. D. din comuna Săhăteni, jud.Buzău, cu care este şi în prezent şi au împreună un copil, născut la data de 15.10.2011.

Menţionează reclamanta că întrucât reluarea căsătoriei nu mai este posibilă, a formulat prezenta acţiune astfel cum a fost formulată, iar cu privire la cei doi minori a convenit cu pârâtul ca minorului  M. M. Ş. născut la 01.01.1998 să i se stabilească locuinţa la pârât, iar a minorului M.M. A., născut la 15.03.2008, la ea reclamanta, urmând ca împreună să exercite autoritatea părintească asupra ambilor minori.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus certificatul de casatorie incheiat de parti ,copie certficat de naştere M M. Ş. şi copie CI a acestuia, certificat naşltere M. M. A., adeverinţă de venit pe anul 2011 privind pe M. D., dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a t.j.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat, iar instanţa a încuviinţat proba cu martori .

Analizând acţiunea formulată de reclamantă , în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanta  a constatat  următoarele:

Cu privire la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a plângerii, care este una absolută, potrivit art 607 Cod proc civ, Judecătoria Mizil  este competentă, întrucât ultimul domiciliu comun a fost în comuna Gura Vadului, jud.Prahova unde pârâtul locuieşte în continuare, iar litigiul este de competenţa judecătoriei.

Instanţa a avut în vedere  pentru  soluţionarea cauzei de faţă dispoziţiile art. 6 alin.4 Codul Civil  potrivit cărora dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă acestea subzistă şi după intrarea în vigoare a legii noi.

 Astfel, instanţa a reţinut, că  la soluţionarea cauzei se vor avea în vedere dispoziţiile Noului Cod Civil, care  în ceea ce priveşte divorţul, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului şi obligaţia de întreţinere este de aplicare imediată.

Referitor la culpa comună instanţa a  constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.617 alin.2 Cod proc civilă având în vedere şi declaraţiile martorului audiat, M. D. , care a declarat că părţile nu se mai înţelegeau existând frecvente certuri în urma cărora pârâtul devenea agresiv verbal dar şi fizic iar de aproximativ un an de zile reclamnta a părăsit domiciliul conjugal intrând într-o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat împreună cu care are un copil, instanţa apreciază că între părţi nu se mai poate vorbi despre existenţa unor relaţii de afectiune, respect şi sprijin reciproc pe care soţi şi-l datorează considerând că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate nefiind posibilă continuarea căsătoriei considerenta pentru care va admite acţiunea şi va dispune desfacerea căsătorie încheiate de părţi din culpă comună.

Având în vedere dispoziţiile art.617 alin.4 Cod pr civ, instanţa urmează să respingă cererea reclamntei privind nemotivarea senţintei de desfacere a căsătoriei în raport de împrejurarea că numai reclamanta a solicitat , pârâtul neprezentându-se iar dispoziţiile legale anterior menţionate condiţionează nemotivarea hotărârii de existenţa solicitării din partea ambilor soţi.

Cu privire la capătul de cerere referitor la stabilirea locuinţei minorilor M.M. Ş., născut la 01.01.1998 şi  M. M. A. , născut la 15 martie 2008, instanţa va avea în vedere dispoziţiile Codului civil , urmând să ţină cont de concluziile raportului de anchetă psihosocială , de opţiunea exprimată de minorul M. Ş. dar şi de acordul părţilor în sensul ca minorul M. M.A. să locuiască cu reclamanta,  având în vedere şi vârsta fragedă a acestuia..

De altfel raţiuni ce ţin de posibilităţile dezvoltării psihice dar şi fizice ale unui copil lângă mama sa ţinând cont de sexul şi vărsta acestuia au constituit o prezumpţie a instanţei în legătură cu interesul minorului şi sub acest aspect, mama reclamantă oferind cele mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului M. M. A., fiind sprijinită de către bunica maternă, iar minorul M. Ş. M. să locuiască cu pârâtul, având în vedere că acesta şi-a exprimat dorinţa de a locui împreună cu tatăl său la domiciliul din com Gura Vadului, sat Gura Vadului unde s-a născut şi a crescut, unde frecventează cursurile scolii elementare şi are prieteni menţionând totodată că nu doreşte să locuiască cu mama sa care are în prezent convieţuieşte cu un alt bărbat , la domiciliul acestuia , dar şi de concluziile referatelor de anchetă psihosocială efectuate .

Potrivit dispoziţiilor art. 6 litera i din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul din principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.

Un alt argument avut în vedere de către instanţă la adoptarea măsurii stabilirii locuinţei minorului M. Ş. M. la domiciliul tatălui pârât, îl constituie şi acela că, de la data despărţirii în fapt tatăl pârât locuind împreună cu minorul de aproximativ 1 an de zile, implicându-se în mod direct în procesul de îngrijire şi educare a minorului, fapt ce a dus la un ataşament reciproc între aceştia iar în vederea asigurării unei continuităţi în mediul familial şi a unui climat familial stabil, instanţa apreciază că se impune ca minorul să fie crescut în continuare de tată, care, fiind ajutat de către părinții şi sora lui, s-a ocupat foarte bine de creşterea şi educarea lui, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislaţia privind protecţia minorilor, fiind în interesul minorului să nu fie traumatizat prin schimbarea de mediu .

Totodată instanţa a apreciat că si atitudinea părinţilor de cooperare în sensul că permit minorilor să se viziteze reciproc şi să petreacă timp alături de părintele cu care nu domicliază în mod obişnuit  a constituit un argument în ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului de cerere privind stabilirea locuinţei minorilor.

Astfel, văzând şi faptul că dispoziţiile alineatului ultim al art.400 C.civ. îngăduie învoiala părţilor sub acest aspect, instanţa va dispune stabilirea locuinţei minorului M. M. A.  la domiciliul mamei reclamante şi a minorului M. M. Ş. la tatăl pârât.

În ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti instanţa a  reţinut  că disp. art.397 C.civ instituie ca regulă exercitarea autorităţii părinteşti, după divorţ, de ambii părinţi şi numai în situaţii de excepţie exercitarea numai de către unul dintre aceşti. Având în vedere că existenţa unei  situaţie de excepţie nu a fost dovedită în cauză instanţa urmează să dispună ca autoritatea părintească, în ceea ce îi priveşte  pe minori , să fie exercitată de către ambii părinţi

Cu privire la cererea de obligare a paratului la plata pensiei de întreţinere instanţa reţine că aceasta este reglementată de dispoziţiile art.499 din C.civ. care în alin.1 stabileşte că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare  traiului, precum şi educaţia, învăţătura, şi pregătirea profesională. Potrivit dispoziţiilor art. 516 alin.1 C.civ obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte condiţiile obligaţiei de întreţinere, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.524 C.civ, potrivit cărora are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sa sau din bunurile sale, cele ale art.525 alin.1 C.civ potrivit cărora minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Totodată, potrivit dispoziţiilor art.527 alin.1 C.civ poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

Aşadar, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, instanţa va avea în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul realizează venituri cu caracter de permanenţă urmând să se stabilească o pensie de întreţinere  la venitul minim pe economia naţională care în prezent este de 700 lei

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere alin.2 al art.529 C.civ stabileşte că atunci când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la  o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 mai mulţi copii.

Aşadar, cuantumul maxim la care instanţa poate stabili nivelul întreţinerii stabilită în cauza de faţă este de 1/3  din venitul minim pe economie întrucât reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul realizează venituri salariale iar acesta mai are în întreţinere un minor, respectiv suma de 116 lei lunar pentru minorul Moise Marian Alexandru este îndestulătoare pentru satisfacerea obligaţiei de întreţinere.

Totodată, în stabilirea pensiei de întreţinere instanţa a avut  în vedere şi dispoziţiile Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care în art. 2 alin. 2 stabileşte că  principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.  Principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi cele ale alin.4 potrivit cărora persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei, şi în prezenta cauză, principiul director al  deciziei instanţei va fi interesul superior al minorului M. M. A. născut la data de 15.03.2008 .

Astfel, deşi potrivit prevederilor Noului Cod Civil starea de nevoie a minorului nu se mai prezumă, ci aceasta trebuie dovedită, instanţa va avea în vedere drept criterii  din care rezultă starea de nevoie a minorului vârsta fragedă a  acestuia care atestă faptul că nu se poate întreţine singur, precum şi dispoziţiile invocate referitoare la interesul superior al copilului, dar şi faptul că pârâtul nu a făcut dovada că aceştia au venituri îndestulătoare şi astfel se poat întreţine singur.

De asemenea, în ceea ce priveşte data de la care se acordă pensia de întreţinere, dispoziţiile art.532 alin.1 C civ stabilesc că pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Astfel, acest moment este prezumat ca fiind cel în care se naşte starea de nevoie a creditorului întreţinerii. În ceea ce priveşte momentul până la care se acordă pensie de întreţinere, acesta este cel al majoratului minorului.

În temeiul dispoziţiilor art. 383 din Codul civil  având în vedere faptul că între părti nu a intervenit o întelegere cu privire la purtarea de către reclamantă după desfacerea căsătoriei a numelui avut in timpul casatoriei , aceasta îşi va relua numele purtat anterior căsătoriei , acela de „BĂLAN”.

Domenii speta

Spete similare