Prejudicii, daune, contravaloarea reparării autoturismului

Sentinţă civilă 19 din 18.11.2008


SENTINŢA CIVILĂ NR.2596 DIN 18.11.2008

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr.2051/260/2008 din, reclamantul, domiciliat în oraşul str., nr., judeţul a chemat în judecată pe pârâtul, domiciliat în oraşul, str., nr., judeţul, solicitând obligarea acestuia la 6000 Euro reprezentând contravaloarea reparării autoturismului avariat şi la câte 10 Euro pe zi din momentul tamponării până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost timbrată cu 200 lei + 1135 lei + 563 lei şi 7 lei timbru judiciar iar în motivare reclamantul arată că în data de, în timp ce autoturismul proprietatea sa, marca Renault Megane, era parcat în parcarea din faţa Haltei C.F.R. Valea Uzului, a fost lovit şi avariat de către autoturismul marca Wolskvagen Sharan cu numărul de înmatriculare, condus de pârât, daunele fiind foarte mari. Mai arată reclamantul că în baza asigurării obligatorii a pârâtului, asigurătorul ASIROM îl despăgubeşte doar parţial în raport cu valoarea totală a prejudiciului de 17.966,7 lei calculat de o societate specializată şi chiar şi în această situaţie autoturismul nu mai este la fel cu cel de dinainte. De asemenea reclamantul arată că pentru familia sa autoturismul nu este un lux ci o necesitate deoarece este necesar pentru transportul celor patru copii la şcoală.

La termenul de judecată din 4.11.2008 reclamantul îşi majorează petitul acţiunii cu suma de 5310,1 lei reprezentând diferenţa dintre suma achitată de Asirom şi valoarea reală a pagubei şi cu suma de 2689,9 lei reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului de la data producerii evenimentului şi până la pronunţarea unei hotărâri.

în cauză s-au depus acte şi s-a efectuat o expertiză tehnică auto, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Conform procesului verbal de contravenţie nr. (fila 5 dosar) la data de, ora 21,30, pe str.Calea Trotuşului din oraşul Dărmăneşti, pârâtul, nu a adaptat viteza autoturismului cu numărul de înmatriculare, la condiţiile de trafic şi de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare, parcat regulamentar, pe care I-a avariat.

Prin acelaşi proces verbal s-a stabilit vinovăţia pârâtului şi au fost menţionate avariile produse.

Expertiza tehnică auto efectuată în cauză necontestată de părţi a evaluat materialele şi manopera necesare reparării avariilor produse în accident.

Valoarea acestora, calculată de expertiză, depăşeşte cu 556,5 lei valoarea de 10.124 lei ce a primit-o reclamantul ca despăgubire la data de.

Cererea reclamantului de a fi despăgubit la valoarea din devizul de lucrări convenite de firma reparatoare cu el (fila 6 dosar) este nefondată, deoarece în acest deviz apar multe lucrări care nu sunt urmarea accidentului din 21.05.2008, de exemplu portieră faţă, manete viraj, lampă plafon, tapiţerie cupolă şi altele.

De asemenea, cererea reclamantului de a fi despăgubit pentru folosul nerealizat în perioada de la producerea accidentului şi până la pronunţarea unei hotărâri este de asemenea nefondată, pe de o parte deoarece reclamantul nu a precizat concret în ce constă acest prejudiciu şi nici nu a propus probe pentru dovedirea acestuia şi pe de altă parte deoarece, conform certificatului de calitate şi garanţie din 26.05.2008 (fila 7 dosar) autoturismul avariat era reparat la 5 zile de la accident şi deci putea fi folosit.

în raport de aceste considerente instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâtul către reclamant la diferenţa de prejudiciu, calculată de expertiză pentru care nu a fost despăgubit de asigurător.

Va respinge ca nefondate celelalte pretenţii formulate de reclamant.

în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga pârâtul către reclamant la cheltuieli de judecată reprezentând onorar expert şi taxe timbru aferente valorii pretenţiilor admise.

Va lua act că nu s-au depus chitanţe pentru plata onorariilor de avocat.