Art.2781 Cpp

Sentinţă penală 35 din 06.05.2010


Sentinţă

Tip: PENALĂ

NR./Dată: 35/06.05.2010

Autor: Judecătoria Moldova Nouă

Judecător: Popescu Nicoleta Mihaela

Domenii asociate:  art.2781 Cpp

Prin Decizia nr.57/ 24 septembrie 2007 Secţiile Unite ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie au decis că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate  sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate  de art. 278 ind. 1 alin. 1 din C.p.p.  este inadmisibilă”.

De asemenea , prin decizia nr. 1/2009, decizie invocată şi de petenţi în plângerea adresată procurorului ierarhic superior, s-a stabilit că împotriva unei rezoluţii sau ordonanţe prin care prim-procurorul a infirmat o rezoluţie  sau ordonanţă de netrimitere în judecată şi s-a dat tot o soluţie de netrimitere în judecată se poate face plângere la procurorul ierarhic superior. În măsura în care acesta respinge plângerea sau nu o soluţionează în termenul legal prev. de art.277 C.p.p, se poate face plângere la instanţă.

Prin ordonanţa contestată de petenţi  nu s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată şi  nu li se încalcă liberul acces la justiţie, fiindu-le garantat dreptul la un recurs efectiv, având în vedere faptul că în urma terminării urmăririi penale, indiferent de soluţia ce va fi  adoptată de procuror, există posibilitatea exercitării controlului de către instanţă.

Având în vedere că plângerea formulată de petenţi nu se îndreaptă împotriva unei ordonanţe sau rezoluţii de netrimitere în judecată,  nefiind una din  situaţiile enumerate în art. 278 ind. 1 alin. 1 C.p.p., instanţa va respinge  ca inadmisibilă plângerea formulată.