Susţinerile părţilor în sensul că, terenul din extravilan are o valoare mai mare decât terenul din intravilan argumentat de faptul că în extravilan sunt lucrări de exploatare minieră nu pot fi primite, evaluarea făcându-se în raport de o serie de cri...

Sentinţă civilă 2075 din 14.09.2011


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MOTRU

Partaj judiciar - ieşire din indiviziune

Susţinerile părţilor în sensul că, terenul din extravilan are o valoare mai mare decât terenul din intravilan argumentat de faptul că în extravilan sunt lucrări de exploatare minieră nu pot fi primite, evaluarea făcându-se în raport de o serie de criterii tehnice, respectiv amplasarea terenului în zonă, posibilitatea de acces la teren, accesul la utilităţi, criterii stabilite de actele normative existente în materie şi indicate de expert în lucrarea tehnică.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 18.05.2007 reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâţii S. E., T. M., T. V., T. G., T. N., T. M. şi T. E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la terenurile ce au rămas de la decesul autorilor T. M. şi T. I..

În motivarea cererii, se arată că moştenitori cu vocaţie la succesiunea defuncţilor T. M. şi T. I. au rămas reclamantul în calitate de fiu, S. E. în calitate de fiică, T. M., soţia supravieţuitoare a defunctului T. V., T. V., T. G., T. N., T. M. – descendenţi ai defunctului T. G. şi T. M., soţia supravieţuitoare a acestuia.

A mai arătat reclamantul că bunurile supuse partajului sunt terenurile pentru care a fost emis titlu de proprietate – respectiv suprafaţa de 11 ha iar titlul definitiv de proprietate se găseşte în posesia pârâtei S. E..

Reclamantul a mai solicitat desemnarea unui expert care să evalueze şi să lotizeze terenurile, urmând ca în lotul fiecăruia să intre terenuri de aceeaşi categorie de folosinţă cu posibilitatea exploatării fără a deranja pe ceilalţi coproprietari.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Pentru dovada cererii reclamantul a depus la dosar înscrisurile de la filele 20 – 23.

Legal citată pârâta S. E. a  depus la dosar întâmpinare (fila 13 de la dosar).

Legal citaţi pârâţii T. Ghe. V., T. Ghe. G., T. Ghe. M., T. Ghe. N. şi P. Ghe. C. au depus la dosar „note de şedinţă” (filele 55,56) şi înscrisurile de la filele 57 -69 de la dosar.

În şedinţa publică din data de  19.11.2009 instanţa a luat  câte un interogatorii pârâţilor T. V., P. C., S. E., T. I., iar la termenul din data de 18.02.2010 s-a luat câte o declaraţie  pârâţilor T. N., T. M., T. G., T. M., prin procurator B. V..

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa la data de 15.04.2010 a pronunţat încheierea de admitere în principiu, prin care s-a admis în principiu acţiunea civilă  de ieşire din indiviziune şi s-a constatat deschisă succesiunea autorilor T. M. şi T. I..

S-a constatat că au vocaţie succesorală în calitate de fii în cote egale de 5/20 reclamantul şi pârâtele S. E. – fiică şi T. M.soţia supravieţuitoare a lui T. V. fiul autorilor decedaţi şi T. Ghe. V., T. Ghe. G., T. Ghe. M., T. Ghe. N. şi P. C. în calitate de nepoţi ai autorilor care vin prin reprezentare în locul autorului lor T. G. – decedat – în cote egale de 1/20 de fiecare.

S-a constatat că fac parte din masa succesorală terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. ……. cod …… din 22.02.2001 pentru suprafaţa de 4,9817 ha,  şi titlul de proprietate nr. ……. cod ……. din 22.02.2001 pentru suprafaţa totală de 5,6241 ha.

S-a sistat starea de coproprietate şi s-a dispus ieşirea din indiviziune, iar în vederea  evaluării şi lotizării terenurilor s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice şi s-a numit expert tehnic pe d-l D. C. cu un onorariu provizoriu de 500 lei, stabilindu-se ca  obiective: identificarea terenurilor cu vecini şi dimensiuni conform titlurilor de proprietate; evaluarea terenurilor la preţul de circulaţie; stabilirea a 4 (patru) loturi valoric egale şi a 4 (patru) loturi fizice ţinându-se cont de modul cum au stăpânit şi/sau au înstrăinat părţile terenurile – lotizarea se face pe tulpini. Se va avea în vedere acordul părţilor privind modul de stăpânire al terenurilor cu evitarea pe cât posibil a sultelor în două variante.

Prin încheierea de şedinţă din data de  20.05.2010 a fost înlocuit domnul expert D. C. cu domnul expert B. L..

Din raportul de expertiză  s-a reţinut că, valoarea  masei succesorale  a fost de 22.440 lei, iar fiecărui descendent, respectiv  T. I., T. M., S. E. şi T. G. (T. V., T. N., T. G., T. M. şi P. C.) li s-a cuvenit o valoare de câte 5.610 lei pentru fiecare.

Suprafaţa totală  de împărţit fiind de 5.6241 ha, fiecărui descendent cuvenindu-i-se  câte 1,4060 ha, iar pentru lotizare s-a estimat valoarea terenului, luându-se  în calcul un  raport de echivalenţă  de 1:1 între arabil şi celelalte categorii de folosinţă din titlul de proprietate.

La formarea loturilor expertul a  ţinut seama de următoarele criterii: lotizarea s-a făcut evitându-se fărămiţarea terenului; s-au reţinut în cadrul lotizării înscrisurile existente la dosar  privind circulaţia juridică a terenului; s-a ţinut cont de cine a folosit terenul până la data expertizei  şi o sultă cât mai mică între moştenitori.

Prin sentinţa civilă nr. 1996/16.09.2010 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1675/263/2007 a fost admisă acţiunea de ieşire din indiviziune formulată de reclamantul T. I.,  S. E., T. M., T. V.,  T. G., T. N., T. M., T. E., şi P. C..

A fost omologat raportul de expertiză în varianta I şi atribuie părţilor bunurile  în această variantă, după cum urmează:

I.Lot T. M. – i se atribuie fizic:

-teren arabil în suprafaţă de 2052 mp;

-teren arabil în suprafaţă de 400 mp.;

-teren arabil în suprafaţă de 0,0840 mp.;

-teren fâneţe în suprafaţă de 600 mp.;

-teren vie hibridă în suprafaţă de 0,800 mp.;

-teren P.t., în suprafaţă de 1368 mp.;

-Teren Pt. în suprafaţă de  500 mp.;

-teren Pt. în suprafaţă de 1440 mp..

Valoare lot cuvenită = 1.4060 ha, suprafaţa atribuită 1.3000 ha – 1060 mp.

Valoare lot cuvenită = 5610 lei.

Valoare atribuită = 5187 lei  - 423 lei.

Primeşte sultă suma de 40 lei de la T. I. şi suma de 383 lei de la S. E..

II.Lot T. G. – (T. V., T. N., T. G., T. M., P. C.)- li se atribuie :

-teren curţi construcţii în suprafaţă de  de 660 mp.;

-teren vie în suprafaţă  de 144 mp.;

-teren arabil în suprafaţă de 336 mp.;

-teren arabil în suprafaţă de 1680 mp.;

-teren arabil în suprafaţă  de 1221 mp..;

-teren arabil în suprafaţă de 1218 mp.;

-teren arabil în suprafaţă de 1165 mp. ;

-teren arabil în suprafaţă de 2142 mp.;

-teren arabil  în suprafaţă de 3500 mp.;

-teren Pt. în suprafaţă de 1540 mp..

Valoare lot cuvenită = 1.4060 ha valoare atribuită 1.3606 ha – 454 mp.

Valoare lot cuvenită = 5610 lei.

Valoare atribuită = 5429 lei  - 181 lei.

Primesc sultă de la lotul T. I. suma de 181 lei.

III.Lot T. I. – i se atribuie:

-teren păşune în suprafaţă  de 3738 mp.;

- teren Pt. în suprafaţă de 1050 mp;

-teren Pt. în suprafaţă de 3640 mp. ha;

-teren Pt în suprafaţă de 288 mp.;

-teren Pt. în suprafaţă de 1300 mp.;

-teren Pt. în suprafaţă de 4600 mp.;

Valoare lot cuvenită = 1.4060 ha, valoare atribuită 1.4616 ha + 556 mp.

Valoare lot cuvenită = 5610 lei.

Valoare atribuită = 5831 lei + 221 lei.

Plăteşte sultă în valoare de 181 lei lui T. G. (T. V.,  T. N., T. G., T. M., P. C.) şi 40 lei lui T. M..

IV.Lot S. E. – i se atribuie:

- teren Pt. în suprafaţă de 2835 mp.;

- teren Pt. în suprafaţă  de 826 mp.;

- teren Pt. în suprafaţă de 220 mp.;

- teren Pt. în suprafaţă de 1610 mp.;

- teren Pt. în suprafaţă de 656 mp.;

- teren arabil în suprafaţă  de 595 mp.;

- teren arabil în suprafaţă  de 1092 mp.;

- teren arabil în suprafaţă de 520 mp.;

- teren arabil în suprafaţă de 1050 mp.;

- teren arabil în suprafaţă  de 450 mp.;

- teren arabil în suprafaţă de 2700 mp.;

-teren arabil în suprafaţă de 825 mp.;

- teren Pt în suprafaţă de  1080 mp.;

- teren Pt în suprafaţă de 560 mp..

Valoare lot cuvenită = 1.4060 ha, valoare atribuită 1.5019 ha + 959 mp.

Valoare lot cuvenită = 5.610 lei.

Valoare atribuită  = 5993 + 383 lei.

Plăteşte sultă în valoare de 383 lei lui T. M..

Pârâţii T. V., T. N., T. G., T. M. şi P. C. (descendenţii lui T. G.) au fost obligaţi la 243 lei în total cheltuieli de judecată către reclamantul T. I. reprezentând cotă parte onorariu  avocat, onorariu expertiză şi taxă de timbru.

Împotriva sentinţei civile nr. ……./16.09.2010 a Judecătoriei Motru  pârâţii S. E., T. V., T. G.  şi P. C. au formulat recurs.

Prin Decizia nr. ……. din 17.01.2011 a Tribunalului Gorj – Secţia civilă a fost admis recursul declarat de pârâţii S. E., T. V., T. G.  şi P. C. împotriva sentinţei civile nr. ……./16.09.2010 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ……/263/2007, a fost casată sentinţa iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pe rolul Judecătoriei Motru cauza a fost reînregistrată sub nr. ………/263/2007*.

Instanţa de control judiciar a îndrumat instanţa de fond să pună în discuţia părţilor efectuarea unei noi expertize pentru formarea şi lotizarea bunurilor reţinute în încheierea de admitere în principiu, pentru ca expertul să procedeze la măsurarea terenurilor în prezenţa părţilor cu respectarea criteriilor menţionate în art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă.

La data de 30.03.2011 au fost admise în principiu cererile de intervenţie formulate de C. I. şi C. E. şi s-a dispus citarea în cauză a acestora în calitate de intervenienţi.

În cauză a fost încuviinţată efectuarea unei noi expertize specialitatea agricultură cu următoarele obiective: identificarea şi evaluarea terenurilor cuprinse în încheierea de admitere în principiu cu schiţă, vecini, suprafaţă şi puncte de situare, formularea a cel puţin două variante de lotizare având în vedere posesia terenurilor, cu echilibrarea loturilor din punct de vedere al categoriei de folosinţă a terenurilor şi evitarea sultelor disproporţionate, precum şi formularea cel puţin a unei propuneri de lotizare în care terenul înstrăinat de pârâta S. E. să-i fie atribuit acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Asupra cererii principale având ca obiect partaj judiciar, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu din 15.04.2010 s-a constatat deschisă succesiunea autorilor T. M. şi T. I. şi s-a constatat că au vocaţie succesorală în calitate de fii în cote egale de 5/20 reclamantul T. I. şi pârâtele S. E. – fiică şi T. M. – soţia supravieţuitoare a lui T. V. – fiul autorilor decedaţi, precum şi T. Ghe. V., T. Ghe. G., T. Ghe. M., T. Ghe. N. şi P. C. în calitate de nepoţi ai autorului care vin la moştenire prin reprezentare în locul autorului lor T. Ghe.– decedat, în cote egale de câte 1/20 fiecare.

De asemenea, prin  încheierea de admitere în principiu mai sus menţionată, menţinută în calea de atac s-a constatat că fac parte din masa succesorală terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. ……. cod ……. din 22.02.2001 pentru suprafaţa de 4,9817 ha şi titlul de proprietate nr. .……. cod ……. din 22.02.2001 pentru suprafaţa totală de 5,6241 ha.

Aceste terenuri au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către domnul expert D. D., care a formulat şi propunerile de lotizare.

La formarea şi atribuirea loturilor instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă şi va omologa raportul de expertiză efectuat în cauză de către domnul expert D. D. . în varianta I , urmând să atribuie bunurile.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite cererea principală având ca obiect partaj succesoral şi va atribui bunurile în varianta I.

În ce priveşte cererea de intervenţie formulată în cauză de C. I. şi C. E., instanţa reţine că aceasta a fost formulată pentru prima dată în calea de atac, la termenul din 16.12.2010 în timpul judecăţii recursului.

În motivarea acestei cereri, au arătat intervenienţii că au cumpărat de la pârâta S. E., prin înscris sub semnătură privată două suprafeţe de teren.

Aceste înscrisuri sub semnătură privată se află depuse la filele 22-23 din dosarul instanţei de recurs şi privesc un teren silişte de casă situat în com. M., sat B., jud. Gorj cu lăţimea de 16,5 m şi o lungime din şoseaua comunală şi până în pârâul J. cu vecini la răsărit – F. M. şi la apus – moştenitori S. G., situată peste drum de biserica M., precum şi alte două suprafeţe de teren, una vecină la nord cu moştenitori S. G. şi B. P., la sud – F. M., la răsărit pârâul J. şi la apus – teren ocupat de SIRA J. iar cea de-a doua bucată de teren din drum SIRA şi până în bandă cu vecini la nord – B. P. şi la sud – F. M., ocupată cu bolovani şi dale de beton.

În înscrisul sub semnătură privată de la fila 23 din dosar este menţionată şi a treia bucată de teren cu lungimea de 60 m şi lăţimea de 16 m.

Aceste înscrisuri sub semnătură privată nu s-au concretizat însă în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului.

Prin urmare, intervenienţii au doar un drept de creanţă în contra moştenitoarei S. E. pentru aceste terenuri, cât timp vânzarea nu este perfectată în formele prevăzute de lege.

Cum prin cererea de intervenţie intervenienţii au solicitat instanţei să constate că aceste terenuri le revin lor prin actele de vânzare-cumpărare menţionate (fila 21 din dosarul de recurs), instanţa apreciază că această cerere nu poate fi primită întrucât, prin înscrisurile sub semnătură privată încheiate cu pârâta S. E. aceştia au dobândit doar un drept de creanţă, dreptul de proprietate urmând să fie transmis la momentul încheierii actelor în forma prevăzută de lege, respectiv cea autentică.

Întrucât este vorba de o cauză având ca obiect partaj judiciar, în care toate părţile primesc bunuri din succesiune şi deci, profită tuturor cheltuielile de judecată efectuate de către părţi urmează să fie compensate între ele.