Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Stabilirea cotei de contributie a sotilor la dobandirea bunurilor comune. Drept de creanta

^ Potrivit dispoziţiilor art. 357 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, cota-parte care revine fiecărui soţ se determină atât pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune, până la proba contrară prezumându-se faptul că soţii au avut o contribuţie egală.

Bunul mobil achiziţionat de reclamantul apelant, centrala termică, a devenit bun imobil prin destinaţie o dată cu încorporarea sa în apartamentul din Baia Mare, B-dul Republicii, bl. 64, ap. 63,  şi a adus un spor de valoare acestuia reflectat în valoarea de circulaţie, iar suma de 8800 lei reprezentând costul instalaţiei şi al montajului, urma a fi avută în vedere la stabilirea contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune.

Însă, pe de o parte, această contribuţie trebuia raportată, aşa cum corect a observat prima instanţă, la totalitatea bunurilor comune, nu numai la apartament, căci dreptul de proprietate comună în devălmăşie asupra tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparţine nefracţionat titularilor codevălmaşi şi unicitatea sub care se prezintă această universalitate juridică, considerată ca o masă de drepturi şi obligaţii, impune, în mod corelativ, ca la încetarea stării de devălmăşie împărţeala să se facă, de asemenea, prin unicitate de cotă stabilită pentru fiecare soţ în raport de contribuţia reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu^.

^ Doar plata făcuta de unul din soţi pentru achitarea integrala a preţului imobilului după desfacerea căsătoriei îi conferă acestuia un drept de creanţă pentru partea din datorie ce-i revenea celuilalt soţ, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la momentul plaţii^.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 9546 din 29.11.2016 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul F.D.N. în contradictoriu cu pârâta F.G.R.N., s-a admis cererea reconvenţională formulată şi ulterior precizată de pârâtă şi s-a constatat calitatea de bunuri comune ale părţilor, dobândite în timpul căsătoriei încheiate între acestea, în cote de 1/2 fiecare, a următoarelor bunuri:

1. locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. Republicii nr. 64, sc. B, et. 7, ap. 63, judeţul M., compus din 3 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon, cu suprafaţa de 7,04 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719 - 63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 18343 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, în valoare de 176.000 lei;

2. o maşină de spălat vase, în valoare de 230 lei;

3. un robot de bucătărie, în valoare de 110 lei;

4. o hotă ,,Thor”, în valoare de 120 lei;

5. o carpetă de culoare, gri cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm, în valoare de 20 lei;

6. 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, în valoare de 80 lei;

7. 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, în valoare de 40 lei;

8. un frigider cu congelator, în valoare de 220 lei;

9. un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere, în valoare de 1.880 lei;

10. 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, zmeură şi negru, în valoare de 40 lei;

11. o canapea extensibilă, în valoare de 900 lei;

12. un fotoliu, în valoare de 340 lei;

13. o bibliotecă, în valoare de 1.470 lei;

14. un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, în valoare de 100 lei;

15. un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, în valoare de 100 lei;

16. un aspirator ,,Philips”, în valoare de 100 lei;

17. suma de 3.650 euro, reprezentând 16.450 lei la paritatea 1 euro = 4,5059  lei la data de 30 noiembrie 2012 şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”, cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244;

18. un aragaz, în valoare de 100 lei;

19. o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 80 lei;

20. o măsuţă pentru cafea, în valoare de 70 lei.

S-a constatat calitatea de bunuri proprii ale reclamantului-pârât reconvenţional a următoarelor bunuri:

1. o mască pentru chiuvetă;

2. un dulap pentru veselă;

3. un dulap cu sertare;

4. 2 corpuri de mobI.r suspendate;

5. 2 scaune taburet;

6. un dulap cu 2 uşi şi modul superior;

7 o bibliotecă, compusă din corp inferior şi corp superior;

8. un pat de o persoană;

9. un corp de iluminat cu un braţ;

10. un corp de iluminat cu 2 braţe;

11. o masă pliantă cu 4 scaune.

S-a dispus sistarea codevălmăşiei matrimoniale dintre părţi prin atribuirea către reclamantul-pârât reconvenţional a următoarelor bunuri mobile:

1. o maşină de spălat vase, în valoare de 230 lei;

2. un robot de bucătărie, în valoare de 110 lei;

3. o hotă ,,Thor”, în valoare de 120 lei;

4. o carpetă de culoare gri, cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm  x 150 cm,  în valoare de 20 lei;

5. 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, în valoare de 80 lei;

6. 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, în valoare de 40 lei;

7. un frigider cu congelator, în valoare de 220 lei;

8. un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere, în valoare de 1.880 lei;

9. 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, zmeură şi negru, în valoare  de 40 lei;

10. o canapea extensibilă, în valoare de 900 lei;

11. un fotoliu, în valoare de 340 lei;

12. o bibliotecă, în valoare de 1.470 lei;

13. un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, în valoare de 100 lei;

14. un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, în valoare de 100 lei;

15. un aspirator ,,Philips”, în valoare de 100 lei;

16. suma de 1.825 euro sau contravaloarea în lei la paritatea leu/euro, la cursul valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii;

17. un aragaz, în valoare de 120 lei;

18. o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 80 lei;

19. o măsuţă pentru cafea, în valoare de 70 lei.

S-a dispus sistarea codevălmăşiei matrimoniale dintre părţi prin atribuirea pârâtei-reclamante reconvenţional a bunurilor imobile în valoare de 176.000 lei şi a sumei de 1.825 euro sau contravaloarea în lei la paritatea leu/euro, la cursul valutar al Băncii Naţionale  a României din ziua plăţii.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară, în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţional, cu titlu de drept partaj, a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile amintite.

S-a constatat că pârâta-reclamantă reconvenţional are un drept de creanţă în sumă de 52.800 lei, raportat la valoarea bunurilor imobile antemenţionate, de 176.000 lei, având ca obiect plata sumei de bani care reprezintă 30% din preţul bunurilor respective.

S-a dispus excluderea creanţei amintite din codevălmăşia matrimonială a părţilor din prezenta cauză.

A fost obligat reclamantul-pârât reconvenţional să-i plătească pârâtei-reclamante reconvenţional suma de 52.800 lei.

S-a constatat că pârâta-reclamantă reconvenţional are un drept de creanţă în sumă de 2.114,30 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1164 din 12 martie 2013, la Biroul Notarilor Publici Corpadea Corina Raluca - Rakoczi Ferenc Robert - Mureşan G.ta-Marcela, şi din cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare mai sus menţionate, în sumă totală de 4.228,60 lei.

A fost obligat reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional suma de 2.114,30 lei, aferentă cotei de 1/2 din creanţa amintită.

S-a dispus compensarea creanţelor datorate reciproc de către părţile din prezenta cauză, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată la data de 29 august 2014 reclamantul F.D.N., în contradictoriu cu pârâta F.G.R.N., a solicitat să se constate că, în timpul căsătoriei încheiate între părţi, acestea au dobândit locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. Republicii nr. 64, judeţul M., înscris în Cartea Funciară (veche) nr. 18343 Baia Mare, nr. top. 2737/2719, şi cota de 11/586 mp din terenul cu suprafaţa de 65,73 mp, înscris în aceeaşi carte funciară, sub nr. top 2737/2719-63, cu o valoare actuală de 176.000 lei, din care cota reclamantului este de 84.900 lei, iar cota pârâtei este de 91.100 lei;  să se constate că, în timpul aceleiaşi căsătorii, părţile din prezenta cauză au dobândit, în cote de 1/2 fiecare, următoarele bunuri mobile în valoare totală de 8.480 lei:

- o maşină de spălat vase, în valoare de 500 lei;

- un robot de bucătărie în valoare de 350 lei;

- o hotă ,,Thor”, în valoare de 200 lei;

- o carpetă de culoare gri, cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm, în valoare de 100 lei;

- 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, în valoare de 300 lei;

- 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, în valoare de 150 lei;

- un frigider cu congelator, în valoare de 350 lei;

- un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat dublu, un dulap cu 3 uşi şi 2 noptiere, în valoare de 2.000 lei;

- 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, roz zmeură şi negru, cu dimensiunile de 80 cm x150 cm, în valoare de 200 lei;

- o canapea extensibilă, în valoare de 750 lei;

- un fotoliu, în valoare de 750 lei;

- o bibliotecă, în valoare de 2.000 lei;

- un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, în valoare de 240 lei;

- un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, în valoare de 240 lei;

- un aspirator ,,Philips”, în valoare de 350 lei;

3. să constate că următoarele bunuri sunt bunuri proprii ale reclamantului:

- o mască pentru chiuvetă, în valoare de 50 lei;

- un dulap pentru veselă, în valoare de 75 lei;

- un dulap cu sertare, în valoare de 75 lei;

- 2 corpuri de mobI.r suspendate, în valoare de 100 lei;

- 2 scaune taburet, în valoare de 50 lei;

- un aragaz, în valoare de 350 lei;

- o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 350 lei;

- 2 butelii de aragaz, în valoare de 200 lei;

- un dulap cu două uşi şi modul superior, în valoare de 150 lei;

- o bibliotecă, compusă din corp inferior şi corp superior, în valoare de 100 lei;

- un pat de o persoană, în valoare de 100 lei;

- un corp de iluminat cu un braţ, în valoare de 75 lei;

- o măsuţă pentru cafea, în valoare de 200 lei;

- un corp de iluminat cu 2 braţe, în valoare de 150 lei;

- o masă pliabilă cu 4 scaune, în valoare de 300 lei;

4. să dispună partajarea bunurilor imobile şi mobile de la pct. 1 şi 2 de mai sus, pe care să le atribuie în întregime pârâtei, şi să o oblige pe aceasta să plătească reclamantului suma de 89.140 lei, cu titlu de sultă;

5. să oblige pe pârâtă să predea reclamantului bunurile personale ale acestuia indicate la pct. 3 de mai sus sau contravaloarea acestora, în sumă de 2.325 lei;

6. să oblige pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuielile de judecată suportate  de acesta în prezentul proces.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că părţile din prezenta cauză au divorţat prin acord, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3631/2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 14161/182/2012.

În timpul căsătoriei părţile au dobândit imobilele antemenţionate, care au o valoare actuală de 176.000 lei.

De asemenea, reclamantul a subliniat faptul că, în anul 2011, a investit în imobilele respective, din surse proprii, suma de 2.000 euro, adică echivalentul a 8.800 lei, reprezentând costul instalaţiei de încălzire (centrală termică, ţevi, fitinguri, case de expansiune, 2 calorifere montate în băi şi detector de monoxid de carbon), precum şi costul montajului acesteia.

S-a mai învederat faptul că, la data de 12 martie 2013, pârâta a contractat un împrumut de la Cooperativa de Credit ,,Băimăreana”, în valoare de 20.000 lei, din care a plătit pentru imobilele respective suma de 15.000 lei, astfel că, din totalul valoric al aceloraşi imobile, de 176.000 lei, contribuţiile personale ale celor două părţi din prezenta cauză însumează 23.800 lei (8.800 lei + 15.000 lei), diferenţa de 152.200 lei din valoarea imobilelor amintite reprezentând bunuri comune, în cotă de 1/2 fiecare, respectiv câte 76.100 lei, cota reclamantului din imobilelor mai sus menţionate fiind de 84.900 lei (76.100 lei + 8.800 lei), iar cota pârâtei, de 91.100 lei (76.100 lei + 15.000 lei).

În drept, au fost invocate prevederile art. 339-359 ale Codului civil.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii, în sensul: 1. constatării calităţii de bunuri comune ale părţilor din prezenta cauză, dobândite în timpul căsătoriei încheiate între acestea, în cote egale de 1/2  fiecare, a următoarelor:

a) bunuri imobile:

- locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. Republicii, nr. 64, sc. B, et. 7, ap. 63,  judeţul M., compus din 3 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon, cu suprafaţa de 7,04 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719 - 63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 18343 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63;

b) bunuri mobile:

- o maşină de spălat vase;

- un robot de bucătărie;

- o hotă ,,Thor”;

- o carpetă de culoare gri, cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm;

- 4 carpete, de culoare gri închis, cu motive geometrice;

- 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice;

- un frigider cu congelator;

- un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere;

- 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, roz zmeură şi negru;

- o canapea extensibilă;

- un fotoliu;

- o bibliotecă;

- un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm;

- un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm;

- un aspirator ,,Philips”;

2. sistării codevălmăşiei matrimoniale dintre părţile din prezenta cauză, prin partajarea bunurilor mai sus menţionate în sensul atribuirii acestora pârâtei, ţinându-se seama de cota parte care revine fiecărui coproprietar, conform dispoziţiilor imperative  ale art. 679 alin. (1) din Codul civil;

3. constatării calităţii de bunuri proprii ale reclamantului a următoarelor bunuri mobile:

- o mască pentru chiuvetă;

- un dulap pentru veselă;

- un dulap cu sertare;

- 2 corpuri de mobI.r suspendate;

- 2 scaune taburet;

- 2 butelii de aragaz (nu există);

- un dulap cu 2 uşi şi modul superior;

- o bibliotecă, compusă din corp superior şi corp inferior;

- un pat de o persoană;

- un corp de iluminat cu un braţ;

- un corp de iluminat cu 2 braţe;

- o masă pliantă cu 4 scaune;

4. predării în natură a bunurilor proprii ale reclamantului, bunuri aflate în posesia şi folosinţa acestuia.

Totodată, pârâta a precizat că nu este de acord cu plata contravalorii bunurilor proprii ale reclamantului.

De asemenea, sub aspect valoric, pârâta a învederat faptul că valoarea bunurilor imobile care formează obiectul partajului reflectă preţul actual de circulaţie al acestuia şi faptul că valoarea fiecărui bun mobil supus partajului, indicată de reclamant, depăşeşte cu mult valoarea reală a acestuia, întrucât bunurile respective au un grad ridicat de uzură, fiind achiziţionate în urmă cu 8-10 ani, iar valoarea indicată de reclamant reprezintă preţul de cumpărare al bunurilor mobile supuse partajului.

Sub aspectul cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă reconvenţional a solicitat:

1. să constate dreptul de creanţă al acesteia, în sumă de 48.768 lei, raportat la valoarea impozabilă a bunurilor imobile amintite, de 162.256 lei, având ca obiect plata sumei de bani care reprezintă 30% din preţul bunurilor respective, dispunând excluderea creanţei pârâtei-reclamante reconvenţional din codevălmăşia matrimonială;

2. să constate dreptul de creanţă al acesteia, în sumă de 2.114,30 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1164 din 12 martie 2013, de notarul public Corpadea Corina Raluca, şi din cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare mai sus menţionate, dispunând obligarea reclamantului-pârât reconvenţional la plata sumei de 2.114,30 lei, aferentă cotei de 1/2 din creanţă, în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţional;

3. să dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile amintite în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţional, cu titlu de drept partaj;

4. să constate calitatea de bun comun al părţilor din prezenta cauză a următoarelor bunuri mobile, dobândite în cotă de 1/2 fiecare:

-suma de 3.500 euro, reprezentând 15.502,55 lei la paritatea 1 euro= 4,4293 lei, de la data introducerii cererii reconvenţionale care face obiectul prezentei cauze şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244;

- un aragaz, în valoare de 100 lei;

- o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 200 lei:

- o măsuţă pentru cafea, în valoare de 100 lei;

5. să dispună partajarea sumei de 3.500 euro, reprezentând 15.502,55 lei la paritatea 1 euro = 4,4293 lei, de la data de la data introducerii cererii reconvenţionale care face obiectul prezentei cauze, prin obligarea reclamantului-pârât reconvenţional la plata în favoarea pârâtei-reclamantei reconvenţional a sumei de 1.750 euro sau a contravalorii în lei a acesteia la paritatea euro-leu din ziua plăţii şi partajarea bunurilor mobile comune constând în un aragaz, o maşină de spălat ,,Siemens” şi o măsuţă pentru cafea, în cotă de 1/2 fiecare;

6. să oblige pe reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional cheltuielile de judecată suportate de aceasta în prezentul proces.

În motivarea în fapt, pârâta a arătat că în timpul căsătoriei, părţile au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobilelor antemenţionate, cu titlu de drept cumpărare de la numiţii B.A.V.P. şi B.L.A., în calitate de vânzători.

Numiţii B.A.V.P. şi B.L.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile mai sus menţionate în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002 încheiat cu Municipiul Baia Mare.

Potrivit clauzelor contractului amintit, preţul bunurilor imobile respective a fost de 309.313.566 lei fără comision, acesta din urmă fiind de 4.639.703 lei. Avansul a reprezentat suma de 1.722.548 lei. Preţul acestor bunuri imobile s-a achitat din creditul obţinut de la Municipiul Baia Mare de către numiţii B.A.V.P. şi B.L.A., în temeiul a două contracte de împrumut, nr. 2619 din 08 octombrie 2002 şi nr. 2619A din 8 octombrie 2002, încheiate de aceştia cu Municipiul Baia Mare.

În baza contractului de vânzare-cumpărare având încheierea de legalizare a specimenului semnăturii nr.1706 din 13 februarie 2004, emisă de către notarul public Corpadea Corina Raluca, încheiat între B.A.V.P. şi B.L.A., în calitate de vânzători, pe de o parte, şi F.N. şi F.G.R.N., în calitate de cumpărători, pe de altă parte, primii au vândut părţilor din litigiu bunurile imobile cumpărate de la Municipiul Baia Mare, cu obligaţia acestora din urmă de a plăti lunar rata aferentă celor două contracte de împrumut antemenţionate, până la restituirea integrală a împrumutului.

Părţile din litigiu au intrat în posesia şi folosinţa bunurilor imobile respective de la data predării acestora de către Municipiul Baia Mare şi au achitat preţul lor prin plata lunară a ratei aferente celor două contracte de împrumut amintite, însă pe numele împrumutaţilor B.A.V.P. şi B.L.A..

Creanţa pârâtei-reclamante reconvenţional constă în plata sumei de 14.931 lei din preţul bunurilor imobile mai sus menţionate, necesară achitării împrumutului în vederea obţinerii declaraţiei de radiere a celor două ipoteci înscrise în baza celor două contracte de împrumut amintite şi s-a achitat de către pârâta-reclamantă reconvenţional prin contribuţia sa exclusivă la momentul când părţile din litigiu erau separaţi în fapt şi se gospodăreau distinct.

Pentru plata diferenţei din preţul bunurilor imobile respective,  în sumă de 14.931 lei, pârâta-reclamantă reconvenţional a beneficiat de un credit de nevoi personale în sumă de 14.000 lei, în temeiul contractului de credit încheiat la data de 25 februarie 2013. Creditul respectiv se restituie în termen de 5 ani, prin plata ratei lunare numai de către pârâta-reclamantă reconvenţional.

Pârâta-reclamantă reconvenţional a învederat că a suportat, prin contribuţia sa exclusivă, cheltuielile ocazionate de încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1164 din 12 martie 2013, de către notarul public Corpadea Corina Raluca şi cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare antemenţionate.

Cheltuielile amintite au fost efectuate în timpul căsătoriei încheiate între părţile din prezenta cauză şi cădeau în sarcina ambilor soţi, însă, cum aceştia erau separaţi în fapt din luna noiembrie a anului 2012 şi gospodăreau distinct, au fost suportate numai de către pârâta-reclamantă reconvenţional, astfel încât se impune obligarea reclamantului-pârâtul reconvenţional să suporte 1/2 din aceste cheltuieli. Cuantumul total al cheltuielilor a fost de 4.228,60 lei.

În timpul căsătoriei încheiate între părţile în litigiu, acestea au dobândit autoturismul mai sus menţionat, care a fost înstrăinat de către reclamantul-pârât reconvenţional în luna noiembrie a anului 2012, fără consimţământul pârâtei-reclamante reconvenţional, iar preţul obţinut a fost însuşit integral de către reclamantul-pârât reconvenţional. Pârâta-reclamantă reconvenţional nu cunoaşte câtimea preţului încasat de reclamantul-pârât reconvenţional din înstrăinarea autoturismului respectiv, însă preţul acestuia la momentul înstrăinării era de 3.500 euro.

Alături de autoturismul amintit, părţile din prezenta cauză, au dobândit, prin contribuţie egală, în timpul căsătoriei încheiate între acestea, şi cele 3 bunuri mobile menţionate în cererea reconvenţională care face obiectul prezentei cauze.

În drept, au fost invocate prevederile art. 339, 340 şi 343, 355-357 ale Codului civil, precum şi dispoziţiile art. 205, 208, 209, 451-453 şi 979-995 ale Codului  de procedură civilă.

La data de 23 februarie 2015 s-a înregistrat în dosarul cauzei răspunsul la întâmpinare şi întâmpinarea la cererea reconvenţională, prin care reclamantul a arătat că este de acord cu admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul de a constata instanţa că pârâta are un drept de creanţă în sumă de 2.114,30 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile care fac obiectul partajului.

Totodată, reclamantul-pârât reconvenţional a precizat că este de acord şi cu intabularea pe numele pârâtei-reclamante reconvenţional a apartamentului care face obiectul partajului, după ce aceasta îi va plăti sulta pe care instanţa o va stabili că i se cuvine în urma partajului.

De asemenea, reclamantul pârât reconvenţional a învederat faptul că este de acord a se constata că părţile în litigiu au dobândit, în timpul căsătoriei încheiate acestea, în cote de 1/2 fiecare, următoarele bunuri mobile:

- suma de 2.000 euro, reprezentând 8.856,60 lei, la paritatea 1 euro = 4,4293 lei, rezultată din vânzarea autoturismului indicat în cererea reconvenţională;

- un aragaz, în valoare de 350 lei;

- o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 350 lei;

- o măsuţă pentru cafea, în valoare de 200 lei.

S-a mai subliniat că reclamantul renunţă la solicitarea de constatare a calităţii de bunuri proprii ale sale în ceea ce priveşte ultimele 3 bunuri mobile  mai sus menţionate şi că solicită partajul bunurilor respective, prin obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de 4.429,30 lei, reprezentând 1/2 din preţul autoturismului indicat în cererea reconvenţională, precum şi atribuirea pârâtei a ultimelor 3 bunuri mobile amintite.

Reclamantul-pârât reconvenţional a arătat, în acelaşi timp, că punctul de vedere al pârâtei-reclamante reconvenţional privind constatarea faptului că bunurile imobile amintite sunt bunuri comune, în cotă de 1/2 fiecare, nu este corect şi nu este în interesul pârâtei-reclamante reconvenţional, atât timp cât reclamantul-pârât reconvenţional a recunoscut, în cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, că pârâta-reclamantă reconvenţional are o cotă mai mare la dobândirea bunurilor respective şi că pârâta-reclamantă reconvenţional nu contestă preţul actual de circulaţie a acelor bunuri.

Totodată, reclamantul-pârât reconvenţional a precizat că este de acord  ca, la partaj, bunurile imobile respective să fie atribuite pârâtei-reclamante reconvenţional, care să fie obligată la plata către acesta a sultei care i se cuvine.

De asemenea, reclamantul-pârât reconvenţional a menţionat că a solicitat instanţei ca, la partaj, acestea să fie atribuite în totalitate pârâtei, deoarece fac parte din configuraţia apartamentului amintit şi, prin urmare, vor fi atribuite acesteia.

S-a mai subliniat faptul că reclamantul este de acord cu preluarea bunurilor proprii aflate în apartamentul antemenţionat, cerere la care şi pârâta achiesat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Reclamantul a învederat, în acelaşi timp, că deşi, cu bună-credinţă,  a fost de acord să i se reţină pârâtei o cotă de contribuţie mai mare cu cei 15.000 lei, aceasta nu a făcut referire la investiţia reclamantului în apartamentul amintit, reprezentând suma de 8.800 lei, cheltuită de reclamant pentru instalaţia de încălzire, deoarece, fără această instalaţie, apartamentul respectiv nu ar avea astăzi o valoare de circulaţie de 176.000 lei, valoare necontestata de către pârâtă.

În probaţiune, s-a solicitat instanţei încuviinţarea administrării probei cu înscrisurile alăturate răspunsului la întâmpinare şi întâmpinării la cererea reconvenţională, precum, şi a probei cu declaraţia martorului Sitar Gheorghe.

La data de 10 martie 2015 s-a înregistrat în dosarul cauzei răspunsul la întâmpinarea la cererea reconvenţională, prin care pârâta şi-a menţinut poziţia procesuală iniţială.

Analizând cauza în raport cu probaţiunea administrată în dosar şi prevederile normative aplicabile, prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 1 martie 1997, iar căsătoria încheiată între a fost desfăcută prin Sentinţa nr. 3631 din data de 2 aprI. 2013, pronunţată în Dosarul civil nr. 14161/182/2012 al Judecătoriei Baia Mare şi rămasă irevocabilă.

În timpul căsătoriei încheiate între părţile în litigiu, acestea au dobândit dreptul de proprietate codevălmaşă asupra bunurilor imobile arătate în cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze şi asupra bunurilor mobile constând în maşina de spălat vase, robotul de bucătărie, hota ,,Thor”, carpeta de culoare, gri cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm, cele 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, cele 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, frigiderul cu congelator, dormitorul ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere, cele 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, zmeură şi negru, canapeaua extensibilă, fotoliul, bibliotecă, covorul, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, covorul, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, aspiratorul ,,Philips”, suma de 3.650 euro, reprezentând 16.450 lei la paritatea 1 euro = 4,5059 lei la data de 30 noiembrie 2012 şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”, cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244, aragazul, maşina de spălat ,,Siemens” şi măsuţa pentru cafea antemenţionate, cu titlu de drept cumpărare.

Prevederile art. 30 al Codului familiei, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instituie prezumţia de comunitate a bunurilor dobândite sub durata căsătoriei, orice convenţie contrară fiind nulă, calitatea de bun comun netrebuind a fi trebuie dovedită.

Dispoziţiile art. 339 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, prevăd că bunurile dobândite în timpul comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Potrivit prevederilor art. 343 alin. (1) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Prima instanţă a reţinut că părţile au recunoscut calitatea de bun comun a imobilelor indicate în cererea introductivă de instanţă, precum şi calitatea de bunuri comune a bunurilor mobile mai sus menţionate.

Prin întâmpinare,  pârâta a recunoscut calitatea de bunuri mobile comune a bunurilor indicate în petitul 2 al cererii de chemare în judecată, iar prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat instanţei constatarea calităţii de bunuri comune şi a sumei de 3.650 euro, reprezentând 16.450 lei la paritatea 1 euro = 4,5059 lei la data de 30 noiembrie 2012 şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”, cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244, a aragazului, a maşinii de spălat ,,Siemens” şi a măsuţei pentru cafea amintite.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamantul-pârât reconvenţional a recunoscut calitatea de bunuri mobile comune şi a acestor din urmă bunuri mobile.

Sub aspect valoric, valoarea bunurilor imobile indicate în cererea de chemare în judecată, reflectă preţul lor actual de circulaţie, astfel că părţile în litigiu au convenit asupra valorii de piaţă a bunurilor respective la preţul indicat de reclamant.

Valoarea bunurilor mobile supuse partajului la preţul actual de circulaţie s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare bunuri mobile, întocmit în cauză.

Prin răspunsurile la întrebările nr. 3-5 din interogatoriul care i s-a luat în cauză,  reclamantul-pârât reconvenţional a recunoscut înstrăinarea către fiului său din altă căsătorie a autoturismului antemenţionat, bun comun al părţilor, fără consimţământul pârâtei, în perioada despărţirii în fapt şi gospodăririi separate a părţilor, precum şi însuşirea preţului integral al autoturismului respectiv.

Depoziţia martorului B.A.V.P. a atestat faptul că autoturismul amintit se află, în prezent, în posesia şi folosinţa reclamantului, aspect care denotă fictivitatea înstrăinării de către reclamant a autoturismului respectiv fiului său din altă căsătorie decât cea încheiată cu pârâta.

Indiferent de câtimea preţului încasat de către reclamantul-pârât reconvenţional, având în vedere că preţul de vânzare a autoturismului mai sus menţionat s-a stabilit unilateral de către reclamantul-pârât reconvenţional pentru un bun comun, pârâtei-reclamante reconvenţional i se cuvine cota de 1/2 din valoarea autoturismului respectiv la momentul înstrăinării acestuia, valoare care era de 3.650 euro, conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea evaluare bunuri mobile, întocmit în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 357 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, cota-parte care revine fiecărui soţ se determină atât pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune, până la proba contrară prezumându-se faptul că soţii au avut o contribuţie egală.

Pretenţia reclamantului-pârât reconvenţional - menţionată în cererea de chemare în judecată de constatare a unei cote inegale a părţilor la dobândirea bunurilor imobile supuse partajului şi a unei cote egale la dobândirea bunurilor mobile supuse partajului, a fost apreciată de prima instanţă ca fiind  nelegală, în condiţiile în care prevederile legale interzic determinarea cotei care revine fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune prin determinarea cotei separat pentru fiecare bun în parte, cota fiind unică, nu diferenţiată.

Patrimoniul comunitar al soţilor trebuie privit ca o universalitate juridică, în sensul că aceasta poartă asupra totalităţii bunurilor şi obligaţiilor, totalitatea drepturilor constituind  activul, iar cea a obligaţiilor formând pasivul patrimoniului. Aceste două laturi se află într-o strânsă unitate, astfel că, în caz de lichidare a unui asemenea patrimoniu, determinarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărui subiect îşi găseşte expresia într-o singură cotă raportată la ansamblul bunurilor şi nu la fiecare în parte din acestea, consecinţă care decurge din unicitatea patrimoniului.

Dreptul de proprietate în codevălmăşie al soţilor se consideră asupra totalităţii bunurilor comune, soţii neavând stabilit de la început dreptul asupra anumitor bunuri sau asupra anumitei cote din acestea.

În motivarea în cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a investit din surse proprii în anul 2011 suma de 2.000 euro pentru instalaţia de încălzire din imobilul supus partajului.

Declaraţiile martorilor S.Gh. - fila 227 şi F.N.O. au confirmat executarea lucrărilor de încălzire în imobilele supuse partajului, însă martorii respectivi au perceput gospodărirea în comun a părţilor la momentul executării acelor lucrări.

Depoziţia martorei O.M.L. a atestat realizarea de venituri de către pârâtă pe toată durata căsătoriei, gospodărirea comună a părţilor din prezenta cauză de la data încheierii căsătoriei între acestea până la data despărţirii lor în fapt, respectiv luna noiembrie a anului 2012.

Declaraţia martorei L.F. a certificat gospodărirea în comun a părţilor din prezenta cauză pe toată durata căsătoriei încheiate între acestea şi perceperea de către martora respectivă a părţilor ca o famI. până la despărţirea lor în fapt.

Depoziţia martorului B.A.V.P. a atestat perceperea părţilor din prezenta cauza pe durata căsătoriei încheiate întrec acestea ca fiind o famI. obişnuită.

Totodată, martorul respectiv a arătat că nu cunoaşte veniturile realizate de către părţile din prezenta cauză în perioada convieţuirii acestora, însă ştie că reclamantul o ajuta material pe mama sa cu diverse sume de bani.

Este de remarcat că, deşi reclamantul i-a comunicat martorului amintit că contribuie cu sume mai mari la cheltuielile căsătoriei cu pârâta, nu s-a solicitat de către reclamant a se stabili o cotă mai mare la dobândirea bunurilor comune.

De asemenea, martorul antemenţionat a declarat că nu cunoaşte veniturile reclamantului şi nici pe cele ale pârâtei, însă a relevat faptul că, în fiecare an,  o perioadă de 2 sau 3 săptămâni reclamantul nu lucra, consumând băuturi alcoolice în cantităţi exagerate.

Pentru aceste motive, prima instanţă a admis în parte cererea introductivă de instanţă şi, în totalitate, cererea reconvenţională, conform dispozitivului hotărârii.

Totodată, prima instanţă a compensat cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea de completare dispozitiv din 27 iulie 2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în prezentul dosar s-a admis cererea formulată de pârâta F.G.R.N., în contradictoriu cu reclamantul F.N. şi s-a completat dispozitivul Sentinţei nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare în sensul că între paragrafele al VI-lea şi al VII-lea  s-au introdus două noi paragrafe, având următorul conţinut:

,,Obligă pe reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional, cu titlu de sultă, suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din bunurile mobile comune ale acestora.

Obligă pe reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional suma de 1.825 euro sau contravaloarea în lei la paritatea leu/euro, la cursul valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.”

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin sentinţa a cărei completare se solicită a dispus sistarea stării de codevălmăşie matrimonială dintre părţi prin atribuirea de bunuri în lotul şi proprietatea exclusivă a fiecărei părţi însă a omis să oblige pârâta la plata sultei pentru echivalarea loturilor.

Ca urmare, în baza prevederilor art. 444 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă a completat sentinţa nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 în sensul celor arătate.

Împotriva sentinţei civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a declarat apel reclamantul F.N., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul de a se admite în parte atât cererea reclamantului pârât reconvenţional, cât şi cererea reconvenţională a pârâtei reclamantă reconvenţional, aşa cum a fost precizată:

A. Să se constate că părţile au dobândit sub durata căsătoriei în cota de 1/2 parte pentru fiecare dintre următoarele bunuri comune în valoare totală de 198.973 lei:

1.Locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd Republicii nr. 64, sc. B, et. 7, ap. 63 judeţul M. compusă din 3 camere şi dependenţa cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon cu o suprafaţă de 7,04 mp, înscris în cartea funciară 100725-CI-U18-Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi termenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în cartea funciară nr. 100725-CI-U18-Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 18343- Baia Mare, nr. top.2737/2719-63 în valoare de 176.000 lei;

2. O maşină de spălat vase în valoare de 230 lei;

3. Un robot de bucătărie în valoare de 110 lei;

4. O hotă „Thor” în valoare de 120 lei;

5. O carpetă de culoare gri cu motiv floral şi geometric având dimensiunile 80x150 cm în valoare de 20 lei;

6. Patru carpete de culoare gri închise cu motive geometrice în valoare de 80 lei;

7. Două carpete de culoare bej cu motive geometrice în valoare de 40 lei;

 8.Un frigider cu congelator în valoare de 220 lei;

9. Un dormitor „Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere în valoare de 1.880 lei;

10. Două carpete de culoare roz-zmeură cu borduri de culoare bej-zmeură şi negru în valoare de 40 lei;

11.0 canapea extensibilă în valoare de 900 lei;

12.Un fotoliu în valoare de 340 lei;

13.O bibliotecă în valoare de 1.470 lei;

14.Un covor cu dimensiunile 140x200 cm în valoare de 100 lei;

15.Un covor cu dimensiunile de 150x150 cm în valoare de 100 lei;

16.Un aspirator „Philips”, în valoare de 100 lei;

17.Suma de 3650 euro constituind preţul de vânzare al autoturismului „Volkswagen

Golf” cu nr. de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare nr. WVWZZZIYZ313194244 la cursul valutar al BNR din data de 30.03.2018 de 1 € =4.6576 lei în sumă totală de 17.000 lei;

18.Un aragaz în valoare de 100 lei;

19. O maşină de spălat „Siemens” în valoare de 80 lei;

20. O măsuţă de cafea în valoare de 70 lei;

B. Să se dispună partajarea bunurilor comune atribuind pârâtei reclamante reconvenţional locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd Republicii nr. 64, sc. B, et. 7, ap. 63 judeţul M. compusă din 3 camere şi dependenţă cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon cu o suprafaţă de 7,04 mp, înscris în cartea funciară 100725-CI-U18-Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în cartea funciară nr. 100725-CI-U18-Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 18343- Baia Mare, nr. top.2737/2719-63 în valoare de 176.000 lei.

C. Să se atribuie reclamantului pârât reconvenţional următoarele bunuri mobile în valoare totală de 23.000 lei:

1.O maşină de spălat vase în valoare de 230 lei;

2. Un robot de bucătărie în valoare de 110 lei;

3. O hotă „Thor” în valoare de 120 lei;

4. O carpetă de culoare gri cu motiv floral şi geometric având dimensiunile 80x150 cm în valoare de 20 lei;

5. Patru carpete de culoare gri închise cu motive geometrice în valoare de 80 lei;

6. Două carpete de culoare bej cu motive geometrice în valoare de 40 lei;

7.Un frigider cu congelator în valoare de 220 lei;

8. Un dormitor „Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere în valoare de 1.880 lei;

9. Două carpete de culoare roz-zmeură cu borduri de culoare bej-zmeură şi negru în valoare de 40 lei;

10. O canapea extensibilă în valoare de 900 lei;

11. Un fotoliu în valoare de 340 lei;

12. O bibliotecă în valoare de 1.470 lei;

13.Un covor cu dimensiunile 140x200 cm în valoare de 100 lei;

 14. Un covor cu dimensiunile de 150x150 cm în valoare de 100 lei;

 15. Un aspirator „Philips”, în valoare de 100 lei;

16. Suma de 3650 euro constituind preţul de vânzare al autoturismului „Volkswagen

Golf” cu nr. de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare nr. WVWZZZIYZ313194244 la cursul valutar al BNR din data de 30.03.2018 de 1 € =4.6576 lei în sumă totală de 17.000 lei;

17.Un aragaz în valoare de 100 lei;

18. O maşină de spălat „Siemens”, în valoare de 80 lei;

19. O măsuţă de cafea în valoare de 70 lei.

D. Să fie obligată pârâta reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului pârât reconvenţional o sultă în sumă de 76.513 lei;

E. Să se constate că următoarele bunuri în valoare de 1225 lei sunt bunuri proprii ale reclamantului pârât reconvenţional şi să fie obligată pârâta reclamantă reconvenţional să i le predea în natură sau să-i achite acestuia c/v lor:

1. O mască chiuveta în valoare de 50 lei;

2. Un dulap pentru veselă în valoare de 75 lei;

3. Un dulap cu sertare în valoare de 75 lei;

4. Două bucăţi mobilă corpuri suspendate în valoare de 100 lei;

5. Două bucăţi scaune taburet în valoare de 50 lei;

6. O bucată dulap cu două uşi şi modul superior în valoare de 150 lei;

7. O bucată bibliotecă compusă din corp inferior şi corp superior în valoare de 100 lei;

8. O bucată pat pentru o persoană în valoare de 100 lei;

9. O bucată corp de iluminat cu un braţ în valoare de 75 lei;

10. O bucată corp de iluminat cu două braţe în valoare de 150 lei;

 11. O bucată masă pliabilă cu patru scaune în valoare de 300 lei.

F. Să se dispună compensarea în parte a cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei şi să fie obligată pârâta reclamantă reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că, în opinia sa, hotărârea judecătoriei este atât netemeinică cât şi nelegală.

Prin hotărârea atacată se reţine că în conformitate cu art. 30 din Codul Familiei, respectiv art. 339 şi 343 alin. (1) din Codul Civil patrimoniul comunitar al soţilor trebuie tratat ca şi o universalitate juridica care include toate bunurile dobândite de către soţi sub durata căsătoriei cât şi totalitatea obligaţiilor care formează pasivul patrimoniului. Se mai avansează opinia că aceste două componente se află într-o strânsă legătură, unitate, astfel că în caz de lichidare a unui asemenea patrimoniu, determinarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărui subiect îşi găseşte expresia într-o singură cotă raportată la ansamblul bunurilor şi nu la fiecare în parte din acestea, consecinţa care decurge din unicitatea patrimoniului nefiind permisă determinarea unei cote diferenţiate una pentru bunurile imobile şi alta pentru bunurile mobile.

Este necontestat faptul că atunci când a fost achiziţionat apartamentul părţile se gospodăreau împreună şi prin urmare inclusiv toate cheltuielile legate de tranzacţionarea apartamentului s-au făcut în aceeaşi perioadă şi în acelaşi condiţii.

Prin urmare, suma de 8.800 lei reprezentând materiale şi manopera, sumă cheltuită doar de reclamant pentru instalaţia de încălzire trebuie inclusă în valoarea de circulaţie actuală a apartamentului necontestată de către părţi, respectiv în valoarea de 176.000 lei.

 Pe acest raţionament, în mod similar trebuia să se procedeze şi cu suma de 15.000 lei pe care reclamanta a plătit-o pentru apartament din creditul de 20.000 lei luat de la Cooperativa de credit „Băimăreana”, precum şi cheltuielile legate de încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului (taxe notariale, taxa timbru etc). Această valoare de 4.228,60 lei care include şi impozitul asupra venitului realizat prin transferul proprietăţii se include tot în valoarea de circulaţie a apartamentului în sumă de 176.000 lei. In aceste condiţii, instanţa de fond pe propriul său raţionament trebuia pe de o parte să respingă cererea privind investiţiile făcute în apartament, cât şi cererea pârâtei reclamante reconvenţional privind cheltuielile legate de cumpărarea apartamentului ele fiind făcute în timpul căsătoriei şi când părţile se gospodăreau împreună, toate fiind incluse în valoarea de circulaţie a apartamentului, respectiv în suma de 176.000 lei.

Apelantul mai arată că există o evidentă contradicţie între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia. Pe de o parte instanţa de fond avansează şi susţine argumentat această teză a comunităţii unice a patrimoniului constând într-un tot de drepturi şi obligaţii neadmiţând concesii la stabilirea unor cote diferenţiate pentru imobile şi cote egale pentru bunurile mobile. Şi cu toate acestea, recunoaşte pârâtei reclamante reconvenţional o cotă de 30%, cotă pe care o exclude din codevălmăşia matrimonială a părţilor ce are ca şi efect o majorare a cotei pârâtei reclamante reconvenţional la 65% reclamantului pârât reconvenţional rămânându-i doar o cota de 35% din apartament.

Intr-o altă ordine de idei, criticabil este şi faptul că instanţa a constatat că pârâta reclamantă reconvenţional are un drept de creanţă în sumă de 52.800 lei atâta timp cât de la început reclamantul a contestat acest aşa zis drept de creanţă ce nu este sub nicio formă dovedită, prin urmare în ce bază instanţa de fond a constatat acest drept? Care sunt probele în baza căruia a ajuns la aceasta concluzie? Desigur acest aspect nu este motivat în hotărârea atacată fapt ce în opinia apelantului duce la admiterea apelului şi sub acest aspect.

Reţinând convenţia părţilor privind valoarea actuală de circulaţie a apartamentului precum şi raportul de expertiză întocmit de exp. M.C.S. privind bunurile mobile apelantul apreciază că atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea reconvenţională nu pot fi admise decât în parte, astfel că instanţa de control judiciar rămâne să constate că părţile au dobândit sub durata căsătoriei în cotă de 1/2 parte pentru fiecare bunuri comune în valoare totală de 198.973 lei după cum urmează:

1.Locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd Republicii nr 64, sc B, et 7, ap 63 judeţul M. compusă din 3 camere şi dependenţa cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon cu o suprafaţă de 7,04 mp, înscris în cartea funciară 100725-CI-U18-Baia Mare, nr top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi termenul în cota de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în cartea funciară nr 100725-CI-U18-Baia Mare, nr top. 2737/2719-63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr 18343- Baia Mare, nr top.2737/2719-63 în valoare de 176.000 Iei;

2. O maşina de spălat vase în valoare de 230 lei;

3. Un robot de bucătărie în valoare de 110 lei;

4. O hotă „Thor” în valoare de 120 lei;

5. O carpetă de culoare gri cu motiv floral şi geometric având dimensiunile 80x150 cm în valoare de 20 lei;

6. Patru carpete de culoare gri închise cu motive geometrice în valoare de 80 lei;

7. Două carpete de culoare bej cu motive geometrice în valoare de 40 lei;

 8.Un frigider cu congelator în valoare de 220 lei;

9.Un dormitor „Camelia”, compus dintr-un pat, un dulap şi 2 noptiere în valoare de 1.880 lei;

10. Două carpete de culoare roz-zmeură cu borduri de culoare bej-zmeură şi negru în valoare de 40 lei;

11. O canapea extensibilă în valoare de 900 lei;

 12.Un fotoliu în valoare de 340 lei;

 13.O bibliotecă în valoare de 1.470 lei;

14.Un covor cu dimensiunile 140x200 cm în valoare de 100 Iei;

15.Un covor cu dimensiunile de 150x150 cm în valoare de 100 lei;

 16.Un aspirator „Philips”, în valoare de 100 lei;

17. Suma de 3650 euro constituind preţul de vânzare al autoturismului „VolkswagenGolf” cu nr de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare nr WVWZZZIYZ313194244 la cursul valutar al BNR din data de 30.03.2018 de 1 € =4.6576 lei în suma totală de 17.000 lei;

18.Un aragaz în valoare de 100 lei;

19. O maşină de spălat „Siemens”, în valoare de 80 lei;

20.O măsuţă de cafea în valoare de 70 lei.

De asemenea, apelantul solicită partajarea bunurilor comune atribuind pârâtei reclamante reconvenţional bunul imobil de la punctul 1. în valoare de 176.000 lei, iar reclamantului bunurile mobile de sub nr. 2 - 20 în valoare totală de 22.973 lei obligând-o totodată pe pârâta reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului pârât reconvenţional o sultă de 76.513,50 lei.

In altă ordine de idei dat, fiind faptul că reclamantul pârât reconvenţional a solicitat prin cererea introductivă să se constate care sunt bunurile sale personale şi că pârâta să fie obligată prin hotărâre să le predea în natură sau prin echivalent, instanţa a reţinut că un număr de 11 bunuri aparţin reclamantului pârât reconvenţional fără însă să indice valoarea acestora excluzând astfel plata prin echivalent şi nici nu s-a pronunţat pe cererea privind obligarea pârâtei reclamante reconvenţional la restituire aceste bunuri aflându-se în posesia acesteia. Având în vedere că pârâta a recunoscut prin întâmpinare caracterul de bunuri personale ale reclamantului precum şi valoarea acestora apelantul solicită admiterea apelul şi sub acest aspect şi să se constate caracterul personal al următoarelor bunuri şi să se dispună şi în sensul predării acestora de către pârâta reconvenţional sau plata sumei de 1225 lei reprezentând echivalentul acestor bunuri:

 1. O mască chiuvetă în valoare de 50 lei;

2. Un dulap pentru veselă în valoare de 75 lei;

3. Un dulap cu sertare în valoare de 75 lei;

4. Două bucăţi mobilă corpuri suspendate în valoare de 100 lei;

5. Două bucăţi scaune taburet în valoare de 50 lei;

6. O bucată dulap cu două uşi şi modul superior în valoare de 150 lei;

7. O bucată bibliotecă compusă din corp inferior şi corp superior în valoare de 100 lei;

8. O bucată pat pentru o persoană în valoare de 100 lei;

9. O bucată corp de iluminat cu un braţ în valoare de 75 lei;

10. O bucată corp de iluminat cu două braţe în valoare de 150 lei;

11. O bucată masa pliabilă cu patru scaune în valoare de 300 lei.

Intimata F.G.R.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea în vigoare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare fiind legale şi temeinice cu obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pe cale de excepţie a invocat lipsa de interes a apelantului reclamant în exercitarea căii de atac a apelului având ca obiect schimbarea în tot dispoziţiile sentinţei civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare în sensul admiterii în parte a cererii reclamantului apelant şi cererii reconvenţionale sub aspectul petitelor având ca obiect constatarea calităţii de bunuri comune ale părţilor, dobândite sub durata căsătorie, în cotă de 1/2 a parte pentru fiecare, a partajării bunurilor comune atribuind în lotul şi proprietatea exclusivă a pârâtei F.G.R.N. a imobilelor,  a atribuirii bunurilor mobile în lotul şi proprietatea exclusivă a reclamantului F.N.; a constatării calităţii de bunuri proprii ale reclamantului apelant.

Intimata a arătat că prima instanţă, pentru petitele susmenţionate, a admis cererea formulată de reclamantul apelant şi cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională intimată astfel încât apelantul reclamant nu are interes în exercitarea căii de atac a apelului pentru schimbarea sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Baia Mare în maniera în care s-a pronunţat soluţia de către prima instanţă.

Apelul este mijlocul procedural prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe solicită instanţei ierarhic superioară, în condiţiile prevăzute de lege, anularea sau schimbarea hotărârii atacate.

Codul de procedură civilă nu dă o definiţie a apelului. Apelul constituie o formă de manifestare a acţiunii civile, un mijloc procedural ce intră în conţinutul acesteia, şi ca urmare, dreptul de apel reprezintă o componentă a dreptului la acţiune cu toate consecinţele ce decurg de aici. Aceasta înseamnă că pentru exercitarea dreptului de apel trebuie îndeplinite condiţiile generale de exercitare a dreptului la acţiune (interesul, calitatea procesuală, capacitatea procesuală).

Interesul care fundamentează apelul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie legitim, să fie personal şi să fie născut şi actual.

Or, este de observat faptul că apelantul reclamant nu are interes în exercitarea căii de atac a apelului pentru schimbarea sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Baia Mare în maniera în care s-a pronunţat soluţia de către prima instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 357 aliniatul 2 din Codul civil cota parte ce revine fiecărui soţ se determină pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

Cota de contribuţie a fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune se determină pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

Până la proba contrară , se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.

Literatura juridică şi practica judiciară au statuat că *cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea tuturor bunurilor comune. Cota de contribuţie a soţilor este UNICĂ pentru toate bunurile comune nefiind admisibilă stabilirea diferenţiată a cotei de contribuţie pentru unele categorii de bunuri. Când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune în ansamblul lor atunci instanţa va împărţi bunurile comune în părţi egale între soţi*.

Pretenţia apelantului reclamant având ca obiect constatarea unei cote inegale a părţilor la dobândirea imobilului obiect al partajului şi a unei cote egale la dobândirea bunurilor mobile comune obiect al partajului este nelegală.

Modalitatea în care apelantul reclamant determină cota ce revine reclamantului şi cota ce revine  pârâtei la dobândirea imobilului  este contrară dispoziţiilor legale ( cota reclamantului este de 84.900 lei din valoarea imobilului de 176.000 lei respectiv 48% şi cota pârâtei este de 91.100 lei din valoarea imobilului de 176.000 lei respectiv 52%).

Dispoziţiile legale interzic determinarea cotei ce revine fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune prin determinarea cotei separat pentru fiecare bun în parte, cota fiind unică, nu diferenţiată.

Intimata mai arată că patrimoniu comunitar al soţilor trebuie privit ca o universalitate juridică în sensul că aceasta poartă asupra totalităţii bunurilor şi obligaţiilor, totalitatea drepturilor constituind activul, iar cea a obligaţiilor formând pasivul patrimoniului. Aceste două laturi se află într-o strânsă unitate astfel încât în caz de lichidare a unui asemenea patrimoniu, determinarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărui subiect îşi găseşte expresia într-o singură cotă raportată la ansamblul bunurilor şi nu la fiecare în parte din acestea, consecinţă ce decurge din unicitatea patrimoniului.

Dreptul de proprietate în codevălmăşie al soţilor se consideră asupra totalităţii bunurilor comune, soţii neavând stabilit de la început dreptul asupra anumitor bunuri sau asupra anumitei cote din acestea.

În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1164 din 12 martie 2013 părţile sub durata căsătoriei au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., înscris în CF 100725 - CI - UI8 Baia Mare nr.top. 2737/2719 - 63 şi teren în cotă de 11/586 a parte aferent apartamentului nr. 63, înscris în CF 100725 - CI - U18 Baia Mare nr.top. 2737/2719 - 63, cu titlu de drept cumpărare.

Părţile sunt despărţite în fapt şi s-au gospodărit separat începând din luna noiembrie 2012 deşi erau încă căsătorite.

Prin urmare, nereală este menţiunea din cererea de apel privind data achiziţionării imobilului ca fiind data la care părţile se gospodăreau împreună şi drept consecinţă, toate cheltuielile legate de tranzacţionarea imobilului s-au făcut în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi condiţii. La data cumpărării imobilului 12.03.2013 părţile se gospodăreau separat. ( din luna noiembrie 2012 )

In ce priveşte instalaţia de încălzire aferentă imobilului, apelantul reclamant nu a investit prima instanţă cu cerere de constatare a dreptului de creanţă având ca obiect valoarea instalaţiei de încălzire aferente imobilului supus partajului, ci susţine în considerentele cererii de chemare în judecată că a investit din surse proprii în anul 2011 suma de 2.000 euro pentru instalaţia de încălzire din imobilul supus partajului.

Depoziţiile martorilor S.G. - fila 227 şi Felecan Nicolae Ovidiu - fila 195 - certifică executarea lucrărilor de încălzire în imobilul obiect al partajului însă martorii au perceput gospodărirea în comun a părţilor la momentul executării lucrărilor de încălzire.

Depoziţia martorei O.M.L. - fila 194 atestă realizarea de venituri de către pârâtă pe toată durata căsătoriei; gospodărirea comună a părţilor de la data încheierii căsătoriei până la data despărţirii în fapt a părţilor, respectiv luna noiembrie 2012;

Depoziţia martorei L.F. fila 230 - 231 - certifică gospodărirea în comun a părţilor pe toată durata căsătoriei şi perceperea de către martora a părţilor ca şi o famI. până la despărţirea în fapt a soţilor;

Depoziţia martorului B.A.V.P. filele 228 - 229 din dosar - atestă perceperea soţilor sub durata căsătoriei ca fiind o famI. obişnuită. Nu cunoaşte veniturile realizate de părţi în perioada convieţuirii însă ştie că reclamantul o ajuta material pe mama sa cu diverse sume de bani. Chiar dacă reclamantul i-a comunicat martorului că contribuie cu sume mai mari la cheltuielile căsătoriei nu s-a solicitat de către acesta a se stabili o cotă mai mare la dobândirea bunurilor comune. Nu cunoaşte veniturile reclamantului şi nici cele ale pârâtei. Insă în fiecare an o perioadă de 2 sau 3 săptămâni reclamantul nu lucra consumând băuturi alcoolice în cantităţi exagerate.

Cert este faptul că reclamantul avea în întreţinere doi copii rezultaţi din două căsătorii anterioare ale acestuia.

Chiar apelantul reclamant recunoaşte că părţile sunt despărţite în fapt şi s-au gospodărit separat începând din luna noiembrie 2012, deşi erau încă căsătorite.

Prin urmare, poziţia procesuală a apelantului reclamant coroborată cu probaţiunea administrată în cauză a evidenţiat executarea instalaţiei de încălzire aferentă imobilului în anul 2011, dată la care părţile se gospodăreau împreună.

Apelantul reclamant face confuzie între dreptul de proprietate sau coproprietate şi dreptul de creanţă.

Sub aspectul dreptului de creanţă al reclamantei reconvenţionale având ca obiect suma de 2.114,3 lei reprezentând jumătate din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1164 din 12 martie 2013 de notar public Corpadea Corina Raluca şi cele cu impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare privind apartamentul situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., în sumă totală de 4228,6 lei;

Intimata a suportat prin contribuţia sa exclusivă cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1164 din 12 martie 2013 de notar public Corpadea Corina Raluca şi cele cu impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare privind apartamentul situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M..

Cheltuielile susmenţionate au fost efectuate sub durata căsătoriei părţilor şi cădeau în sarcina ambilor soţi, însă fiind soţii separaţi în fapt şi gospodărindu-se distinct din luna noiembrie 2012 - aspect recunoscut de apelant prin răspunsul la întrebarea cu nr. 1 din interogatoriu - au fost suportate numai de către reclamanta reconvenţională astfel încât se impune obligarea pârâtului reconvenţional să suporte jumătate din aceste cheltuieli. Cuantumul total al cheltuielilor a fost de 4228,6 lei.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională apelantul a recunoscut plata acestei creanţe de către intimată, cuantumul creanţei şi obligaţia ce-i revine de a suporta jumătate din acesta creanţă.

In ce priveşte constatarea dreptului de creanţă al reclamantei reconvenţionale în sumă de 52.800 lei raportat la valoarea apartamentului de 176.000 lei, având ca obiect plata sumei de bani ce reprezintă 30% din preţul apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., dispunând excluderea creanţei reclamantei reconvenţional din codevălmăşia matrimonială;

Părţile sub durata căsătoriei au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., compus din trei camere şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 65,73 m.p., balcon în suprafaţă de 7.04 m.p. înscris în CF 100725 - CI - UI8 Baia Mare nr.top. 2737/2719 - 63 şi teren în cotă de 11/586 a parte aferent apartamentului nr. 63, înscris în CF 100725 - CI - UI8 Baia Mare nr.top. 2737/2719 - 63, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1164 din 12 martie 2013, cu titlu de drept cumpărare.

Apartamentul situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M. a fost dobândit cu titlu de drept cumpărare de către părţile din litigiu de la numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de vânzători.

Numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002, cu titlu de drept cumpărare, de la Municipiul Baia Mare.

Potrivit clauzelor contractului de vânzare cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002, intervenit între Municipiul Baia Mare, în calitate de vânzător, pe de o parte, şi numiţii, B.A.V.P. şi soţia B.L.A. , în calitate de cumpărători, pe de altă parte, preţul apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., a fost de 309.313.566 lei ROL fără comision, şi respectiv 4.639.703 lei ROL comision.

Avansul a reprezentat suma de 1.722.548 lei ROL.

Preţul apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M., s-a achitat din creditul obţinut de la Municipiul Baia Mare de către numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A. în baza a două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, intervenite între Municipiul Baia Mare, în calitate de împrumutător, şi numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de împrumutaţi.

În baza contractului de vânzare cumpărare având legalizarea specimenului semnăturii nr. 1706 din 13.02.2004 de notar public Corina Raluca Corpadea, intervenit între B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de vânzători, pe de o parte, şi F.N. şi soţia F.G.R.N., în calitate de cumpărători, pe de altă parte, primii au vândut apartamentul cumpărat de la Municipiul Baia Mare, părţilor din litigiu, cu obligaţia acestora de a plăti lunar rata aferentă celor două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, intervenite între Municipiul Baia Mare, în calitate de împrumutător, şi numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de împrumutaţi, până la restituirea integrală a împrumutului.

Părţile din litigiu au intrat în posesia şi folosinţa apartamentului situat în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M. de la data predării apartamentului de către Municipiul Baia Mare şi au achitat preţul apartamentului prin plata lunară a ratei aferente celor două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002 , însă pe numele împrumutaţilor B.A.V.P. şi soţia B.L.A.. - aspect recunoscut şi de reclamant prin răspunsul la întrebarea cu numărul 11 din interogatoriul luat reclamantului -

Depoziţia martorului B.A.V.P. filele 228 - 229 din dosar - atestă cumpărarea apartamentului din litigiu pe numele martorului şi soţiei acestuia de la Municipiul Baia Mare motivat de faptul că beneficia prin programul ANL de dobânzi preferenţiale martorul şi soţia acestuia, fiind în vârstă de până la 35 de ani. Martorul atestă plata avansului imobilului din litigiu de către părţi, fără a cunoaşte câtimea sumei achitate de părţi cu titlu de avans. Părţile au convenit ca ratele lunare aferente restituirii creditului contractat de martor şi soţia acestuia pentru plata preţului imobilului din litigiu să fie achitate de către părţi, pe numele martorului. Ratele lunare au fost achitate la scadenţă de către părţi fără a cunoaşte martorul provenienţa sumei de bani cu care au fost achitate aceste rate. Martorul cunoaşte faptul că ultima sumă achitată cu titlu de preţ a constituit o tranşă de bani mai mare ca şi cuantum decât ratele achitate anterior, însă nu cunoaşte cuantumul acestei tranşe achitate de pârâtă, ultima oară. ( dreptul de creanţă al pârâtei reprezentând 30% din preţul imobilului ) Martorul a perceput părţile din litigiu în cadrul vizitelor efectuate că formau o famI. obişnuită.

Aspectele privind modul de dobândire a imobilului de către părţi au fost relatate şi de către martora B.L.A. - fila 196 - 197 din dosar.

Depoziţia martorei L.F. fila 230 - 231 - certifică cumpărarea imobilului pe numele soţilor B. pe considerentul că aceştia fiind în vârstă de până în 35 de ani beneficiau de credit cât şi plata ratelor lunare aferente creditului contractat de soţii Bartha de către părţile din litigiu, care s-au gospodărit împreună. Martora certifică şi plata sumei de 14.931 lei din preţul apartamentului de către reclamanta reconvenţională prin contribuţia sa exclusivă la momentul când părţile din litigiu erau separaţi în fapt şi se gospodăreau distinct - februarie 2013 -Martora a perceput părţile anterior despărţirii în fapt respectiv până în luna noiembrie 2012 ca formând o famI..

Creanţa reclamantei reconvenţionale constă în plata sumei de 14.931 lei din preţul apartamentului necesară achitării restului de împrumut către Municipiul Baia Mare în vederea obţinerii declaraţiei de radiere a celor două ipoteci înscrise în baza celor două contracte de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002.

Creanţa constând în plata sumei de 14.931 lei din preţul apartamentului în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M. s-a achitat de către reclamanta reconvenţională prin contribuţia sa exclusivă la momentul când părţile din litigiu erau separaţi în fapt şi se gospodăreau distinct - februarie 2013, aspect recunoscut şi de reclamant prin răspunsul la întrebarea cu numărul 12 din interogatoriul luat reclamantului.

Pentru plata diferenţei din preţul apartamentului în sumă de 14.931 lei reclamanta reconvenţională a beneficiat de un credit de nevoi personale în sumă de 14.000 lei în baza contractului de credit din 25.02.2013. Creditul se restituie în termen de cinci ani prin plata ratei lunare numai de către reclamanta reconvenţională.

Depoziţia martorei O.M.L. - fila 194 - atestă împrumutul bancar luat de reclamanta reconvenţională pentru achitarea ratelor rămase din preţul apartamentului în anul 2013, când păţile erau separate; martorul având calitate de garant în contractul de împrumut bancar;

Făcând un simplu calcul raportat la preţul de cumpărare al apartamentului, rata lunară achitată pentru plata preţului, rezultă că suma de 14.931 lei achitată de reclamanta reconvenţională din preţul apartamentului prin contribuţia sa exclusivă la momentul când părţile din litigiu erau separaţi în fapt şi se gospodăreau distinct reprezintă 30% din preţul apartamentului.

Preţul apartamentului a fost de 313.953269 lei Rol sau 31.395,32 RON potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002, intervenit între Municipiul Baia Mare, în calitate de vânzător, pe de o parte, şi numiţii, B.A.V.P. şi soţia B.L.A. , în calitate de cumpărători, pe de altă parte.

Dobânda totală datorată pentru restituirea creditul obţinut de la Municipiul Baia Mare de către numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A. în baza a două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, intervenite între Municipiul Baia Mare, în calitate de împrumutător, şi numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de împrumutaţi potrivit menţiunii din cele două contracte era de 183.827.307 lei Rol sau 18.382,73 RON până în luna octombrie 2017 ( dobânda totală de 519.503 lei în baza convenţiei de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 plus 183.307.804 lei ROL în baza convenţiei de împrumut cu nr. 2619A din 08.10.2002 potrivit menţiunilor din cele două contracte de împrumut)

Preţul ce trebuia achitat de părţi ( preţul apartamentului plus dobânda totală pentru restituirea integrală a creditelor până în luna octombrie 2017 ) se ridică la suma de 497.780576 ROL sau 49.778,05 RON .( 313.953269 lei Rol sau 31.395,32 RON plus 183.827.307 lei Rol sau 18.382,73 RON = 497.780576 ROL sau 49.778,05 RON )

Suma achitată de reclamanta reconvenţională este de 14.931 RON. Prin regula de trei simplă contribuţia reclamantei reconvenţionale este de : 14.931 RON x 100 % împărţit la 49.778 RON = 29,99 sau 30,00% )

Valoarea apartamentului este de 176.000 lei ceea ce reprezintă şi preţul actual de circulaţie a apartamentului în Baia Mare Bulevardul Republicii, nr. 64, scara B, etaj 7, ap. 63, judeţul M.. Cota de 30% din 176.000 lei este de 52.800 lei. "

Creanţa reclamantei reconvenţionale din preţul actual de circulaţie a apartamentului este de 30% respectiv reprezintă suma de 52.800 lei.

Sub aspectul bunurilor proprii ale reclamantului apelant, intimata a recunoscut calitatea  de bunuri proprii ale reclamantului a bunurilor : masca chiuvetă, dulap vesela, dulap cu sertare, corpuri suspendate, scaun taburet - 2 buc, dulap cu două uşi şi modul superior, bibliotecă compusă din corp superior şi inferior, pat de o persoană,corp de iluminat cu un braţ, corp de iluminat două braţe ,.masă pliantă cu patru scaune.

Apelantul -reclamant a recunoscut prin răspunsul la întrebările cu numărul 7 şi 8 din interogatoriul luat reclamantului faptul că bunurile proprii se află în imobilul obiect al litigiului în care locuiesc părţile, bunurile proprii fiind în posesia şi folosinţa reclamantului apelant.

Intimata a consimţit la predarea în natură a bunurilor proprii reclamantului, bunuri proprii aflate în posesia şi folosinţa reclamantului;

Apelantul reclamant după pronunţarea hotărârii judecătoreşti a preluat parte din bunurile proprii din imobilul din litigiu.

Intimata invocă excepţia inadmisibilităţii apelului prin prisma prevederilor art. 444 - art. 445 Cod procedură civilă sub aspectul petitului având ca obiect obligarea intimatei pârâte la plata contravalorii bunurilor proprii ale reclamantului apelant;

Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de apelantul reclamant de obligare a intimatei pârâte la plata contravalorii bunurilor proprii ale reclamantului apelant prin sentinţa civilă nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare astfel încât apelantul reclamant era obligat să solicite completarea hotărârii în condiţiile art.442 - art.444 Cod procedură civilă.

Or, atâta timp cât apelantul nu a formulat o cerere de completare dispozitiv privind cererea accesorie formulată de reclamantul apelant având ca obiect obligarea intimatei pârâte la plata contravalorii bunurilor proprii ale reclamantului apelant, nu poate exercita calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare prin prisma dispoziţiilor art.442 -art.444 Cod procedură civilă.

Sub aspectul soluţiei primei instanţe date cererii privind cheltuielile de judecată, intimata a invocat excepţia decăderii apelantului din dreptul de a invoca motivele de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate privind soluţia dată de prima instanţă cererii privind cheltuielile de judecată pentru neîndeplinirea cerinţei privind indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul privind acest petit în termenul legal de 15 de zile .

Sancţiunea decăderii pentru nemotivarea apelului privind soluţia dată de prima instanţă cererii privind cheltuielile de judecată operează chiar în condiţiile existenţei art. 476 alin. 2 şi ea constă în aceea că apelantul nu va mai putea invoca în apel motive noi, care nu au fost avute în vedere la prima instanţă, astfel încât instanţa nu va analiza calea de atac pe baza unor critici ale apelantului.

Dispoziţiile art. 455 Cod procedură civilă prevăd că: „dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit poziţiei lor în proces, ori cu natura raportului juridic existent între ei.”

In procesele de partaj, în care părţile sunt şi reclamanţi şi pârâţi, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, în afară de cele provocate prin cereri neîntemeiate ale uneia din părţi, acestea având o dublă calitate, iar soluţia de ieşire din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor, reţinând că obiectul acţiunii este indivizibil, se impune suportarea cheltuielilor de judecată în raport de valoarea pretenţiilor admise şi potrivit cu cota ce revine fiecăruia.

Prima instanţă a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul va respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata F.G.R.N. faţă de solicitarea apelantului de schimbare în tot a sentinţei atacate din următoarele considerente:

Instanţa de apel, analizând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, va stabili dacă se impune schimbarea sau anularea, în tot sau în parte, a sentinţei atacate. În cazul admiterii apelului, indiferent de solicitarea apelantului (de schimbare sau anlare a hotărârii atacate) instanţa de apel pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 480 Cod procedură civil, căci obiectul apelului este hotărârea primei instanţe, pe care instanţa este chemată să o examineze prin prisma criticilor formulate, fiind ţinută doar de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 Cod procedură civilă) şi de ceea ce s- supus judecăţii la prima instanţă (art. 478 Cod procedură civilă).

Astfel, instanţa de apel nu va putea respinge apelul pentru că apelantul a solicitat schimbarea hotărârii, iar nu anularea ei, deşi, de exemplu, a invocat nelegala citare în faţa instanţei de fond, motiv de anulare a sentinţei, nu de schimbare a acesteia.

Pe de altă parte, rezultă fără echivoc din cuprinsul cererii de apel că reclamantul apelant a urmărit, exercitând calea de atac a apelului, menţinerea masei bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu intimata, a cotei egale de contribuţie a părţilor la dobândirea acestora, dar respingerea cererii reclamantei reconvenţionale de realizare a drepturilor de creanţă pretinse. A solicitat şi soluţionarea cererii sale de recuperare a bunurilor proprii recunoscute de prima instanţă sau a contravalorii acestora, invocând motive de netemeinicie a hotărârii atacate, folosul practic urmărit fiind evident, indiferent de terminologia uzitată: „schimbare in tot” sau „ schimbare în parte”.

Ca urmare, excepţia lipsei de interes invocate de intimată va fi respinsă ca nefondată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel in criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, probaţiunii administrate şi dispoziţiilor legale incidente, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul apelant a criticat aplicarea de către prima instanţă a unui regim juridic diferit investiţiilor efectuate de cele două părţi sub durata căsătoriei, din venituri proprii, la bunul imobil comun, mai precis, apelantul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că prima instanţă a recunoscut drepturile de creanţă pretinse de pârâta reclamantă reconvenţional, însă nu a reţinut contribuţia sa exclusivă la achiziţia şi montarea centralei termice în apartamentul bun comun.

În această privinţă, tribunalul reţine că reclamantul apelant F.D.N. a solicitat instanţei să constate că părţile au dobândit, sub durata căsătoriei, în cote diferenţiate, de 84.900 lei-cota sa şi de 91.100 lei- cota pârâtei, locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. Republicii nr. 64/63, judeţul M., cu o valoare actuală de 176.000 lei, respectiv în cote egale, de 1/2 fiecare, bunurile mobile.

Cotele diferenţiate asupra imobilului au fost justificate de reclamant prin raportare la investiţia sa, din surse proprii, a sumei de 2.000 euro, adică echivalentul a 8.800 lei, reprezentând costul instalaţiei de încălzire (centrală termică, ţevi, fitinguri, case de expansiune, 2 calorifere montate în băi şi detector de monoxid de carbon), precum şi costul montajului acesteia, respectiv prin raportare la plata, de către pârâtă a sumei de 15.000 lei, dintr-un împrumut contractat de la Cooperativa de Credit ,,Băimăreana”, în contul preţului imobilului bun comun.

Pârâta reclamantă reconvenţional nu a calificat plata sumei de 15.000 lei ca aport sporit  la dobândirea bunurilor comune, ci ca drept de creanţă, apreciind  totodată că suma trebuie raportată, mai întâi, la preţul de achiziţie al imobilelor, iar procentul obţinut-la valoarea impozabilă a bunurilor imobile.

Totodată, pârâta reclamantă reconvenţional a solicitat a se constata şi dreptul său de creanţă în sumă de 2.114,30 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1164 din 12 martie 2013, de notarul public Corpadea Corina Raluca, şi din cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare.

Prima instanţă a reţinut contribuţia egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune, precizând, în mod corect, că, în cazul proprietăţii comune în devălmăşie, cota de contribuţie se stabileşte în raport de întreaga masă partajabilă şi nu de fiecare bun în parte, statuare la care apelantul a achiesat, necriticând-o în apel.

De asemenea, atât reclamantul apelant, cât şi intimata au achiesat şi în privinţa dispoziţiei primei instanţe relative la dobândirea de către părţi a bunurilor comune, imobile şi mobile, sub durata căsătoriei, prin contribuţii egale.

Ca atare, aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Apelantul a considerat ca fiind nelegală hotărârea primei instanţe care a stabilit că suma de 8.800 lei reprezentând materiale şi manoperă, cheltuită doar de reclamant pentru instalaţia de încălzire trebuie inclusă în valoarea de circulaţie a apartamentului necontestată de către părţi, respectiv în valoarea de 176.000 lei, însă sumele de: 15.000 lei-pe care reclamanta a plătit-o pentru apartament şi de 4.228,60 lei- cheltuieli legate de încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului (taxe notariale, taxa timbru, impozit, etc.) nu au fost incluse în valoarea de circulaţie a apartamentului în sumă de 176.000 lei, fiind calificate ca drepturi de creanţă ale pârâtei reclamante reconvenţional faţă de apelant.

Tribunalul apreciază că această critică este parţial fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 357 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, cota-parte care revine fiecărui soţ se determină atât pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune, până la proba contrară prezumându-se faptul că soţii au avut o contribuţie egală.

Bunul mobil achiziţionat de reclamantul apelant, centrala termică, a devenit bun imobil prin destinaţie o dată cu încorporarea sa în apartamentul din Baia Mare, B-dul Republicii, bl. 64, ap. 63,  şi a adus un spor de valoare acestuia reflectat în valoarea de circulaţie, iar suma de 8800 lei reprezentând costul instalaţiei şi al montajului, urma a fi avută în vedere la stabilirea contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune.

Însă, pe de o parte, această contribuţie trebuia raportată, aşa cum corect a observat prima instanţă, la totalitatea bunurilor comune, nu numai la apartament, căci dreptul de proprietate comună în devălmăşie asupra tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparţine nefracţionat titularilor codevălmaşi şi unicitatea sub care se prezintă această universalitate juridică, considerată ca o masă de drepturi şi obligaţii, impune, în mod corelativ, ca la încetarea stării de devălmăşie împărţeala să se facă, de asemenea, prin unicitate de cotă stabilită pentru fiecare soţ în raport de contribuţia reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu.

Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că, raportat la totalitatea bunurilor comune, la împrejurarea că la momentul achiziţionării şi montării centralei soţii se gospodăreau împreună, achitarea sumei de 8800 lei nu a modificat cotele de participaţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune.

Referitor la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de admitere a petitelor cererii reconvenţionale referitoare la drepturile de creanţă pretinse de pârâta reclamantă reconvenţionale, tribunalul a reţinut următoarele:

Locuinţa situată în municipiul Baia Mare, B-dul. Republicii nr.64, ap.63, judeţul M., compus din 3 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon, cu suprafaţa de 7,04 mp, înscris  în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719 - 63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 18343 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, a fost cumpărată de părţi sub durata căsătoriei, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1164 din 12 martie 2013, cu titlu de drept cumpărare de la numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A. (f.64-68).

B.A.V.P. şi soţia B.L.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Baia Mare, B-dul Republicii nr. 64, ap. 63,  în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002, cu titlu de drept cumpărare, de la Municipiul Baia Mare, în temeiul Legii 61/1990, H.G. 87/1991 şi O.G. 19/1994 (f.76)

Decretul-lege nr.61/1990, actualizat, reglementează vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, stabilind, în art.7, că în vederea încheierii contractului pentru vânzarea locuinţelor, cumpărătorii vor depune la unitatea specializată un avans de cel puţin 30 la suta din preţul de vânzare al locuinţei, iar pentru tinerii în vârsta de până la 30 de ani, avansul va fi de cel puţin 10 la suta din preţul de vânzare al locuinţei, iar în art. 9, că pentru diferenţa dintre preţul de vânzare al locuinţei şi avansul prevăzut la art. 7 se autoriza Casa de Economii şi Consemnaţiuni să acorde cumpărătorilor credite rambursabile în termen de până la 25 de ani, cu o dobândă anuală de 4 la sută; pentru ţinerii în vârsta de până la 30 de ani dobânda este de 2 la sută.

Aşadar, tinerii sub 30 de ani, cum erau şi soţii Bartha în anul 2002, născuţi fiind în anul 1974, beneficiau, pe lângă preţul avantajos cu care se vindeau locuinţele construite din fondurile statutului, şi de un avans mai mic la cumpărare şi de credit rambursabil în 25 de ani şi cu dobândă de 2%.

Potrivit clauzelor contractului de vânzare cumpărare nr. 445 din 25 septembrie 2002, intervenit între Municipiul Baia Mare, în calitate de vânzător, şi numiţii B.A.V.P. şi soţia B.L.A., în calitate de cumpărători, preţul apartamentului situat în Baia Mare, B-dul Republicii nr.64, ap.63, a fost de 309.313.566 lei ROL fără comision, şi respectiv 4.639.703 lei ROL comision, avansul fiind de 1.722.548 lei ROL.

Pentru plata preţului, B.A.V.P. şi soţia B.L.A. au beneficiat de credit în baza a două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, încheiate cu Municipiul Baia Mare, în calitate de împrumutător, corespunzător dispoziţiilor art. 9 din Decretul lege 61/1990.

Prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată nr. 1706 din 13.02.2004 B.A.V.P. şi soţia B.L.A. s-au obligat să le vândă soţilor F. apartamentul cumpărat în condiţii preferenţiale de la Municipiul Baia Mare, cei din urmă asumându-şi obligaţia de a plăti lunar rata aferentă celor două convenţii de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, până la restituirea integrală a împrumutului. Părţile din litigiu au intrat în posesia şi folosinţa apartamentului de la data predării apartamentului de către Municipiul Baia Mare şi au achitat preţul apartamentului prin plata lunară a ratei aferente celor două convenţii de împrumut cu nr.2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002 , însă pe numele împrumutaţilor B.A.V.P. şi soţia B.L.A., aspect recunoscut de ambele părţi.

Suma de 14.931 lei achitată de intimata reclamantă reconvenţională reprezintă diferenţa din preţul apartamentului necesară achitării restului de împrumut către Municipiul Baia Mare în vederea obţinerii declaraţiei de radiere a celor două ipoteci înscrise în baza celor două contracte de împrumut cu nr. 2619 din 08.10.2002 şi cu nr. 2619 A din 08.10.2002, după cum ea însăşi a arătat.

Aşadar, preţul apartamentului a fost plătit de părţi în rate, începând din 2004, iar în anul 2013, când s-a realizat transferul dreptului de proprietate, s-a mai achitat restul de  14.931 lei, moment la care părţile din litigiu erau separate în fapt şi se gospodăreau distinct.

Faptul că pârâta reclamată reconvenţională a plătit o sumă de bani în mod exclusiv pentru achitarea diferenţei din preţul pentru cumpărarea locuinţei (14.931 lei)  prezenta relevanţă la stabilirea contribuţiei totale a soţilor la veniturile şi cheltuielile din timpul căsătoriei, cu atât mai mult cu cât preţul apartamentul a fost unul preferenţial calculat potrivit dispoziţiilor Decretului - lege 61/1990, iar diferenţa dintre acest preţ şi valoarea reală de circulaţie a locuinţei trebuie să profite ambilor soţi coproprietari şi nu doar pârâtei reclamante reconvenţional.

Obligaţia de plată a preţului imobilului bun comun, precum şi obligaţia de plată a cheltuielilor legate de încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului (taxe notariale, taxa timbru, impozit, etc.) sunt datorii comune conform art. 351 lit.a Cod civil „obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune”.

Executarea acestor obligaţii comune, în timpul căsătoriei, doar de către unul dintre soţi, se poate reflecta în mărirea contribuţiei sale la dobândirea bunurilor din căsătorie, întrucât cota-parte care revine fiecărui soţ se determină atât pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune (art. 357 alin.2 din Codul civil), dar nu dă naştere unui drept de creanţă împotriva celuilalt soţ, cum a pretins pârâta reclamantă reconvenţională şi cum, în mod greşit, a stabilit prima instanţă.

Împrejurarea că sumele s-au achitat după separarea în fapt a părţilor este lipsită de relevanţă, căci comunitatea de bunuri ia sfârşit pe data desfacerii căsătoriei, nu a separării lor.

Obligaţia de plată a preţului imobilului bun comun şi a cheltuielilor cu intabularea, radierea ipotecii, a impozitelor, reprezintă datorii comune conform art. 351 lit.a Cod civil, astfel că, după cum s-a mai arătat, plata din veniturile proprii ale intimatei a  acestei datorii, în condiţiile în care soţii nu se mai gospodăreau împreună, fiind separaţi din noiembrie 2012, putea fi valorificată ca aport sporit al acesteia la dobândirea bunurilor comune.

Însă, pârâta reclamantă reconvenţional nu a formulat o asemenea pretenţie, ea însăşi  solicitând constatarea cotelor egale de contribuţie ale soţilor, deşi reclamantul, care pretinsese cote diferite asupra imobilului tocmai în considerarea acelor plăţi, a arătat în cuprinsul întâmpinării faţă de cererea reconvenţională că „punctul de vedere al pârâtei privind constatarea faptului că apartamentul din Baia Mare, Bd. Republicii nr. 64/63 este bun comun în cote de ½-a parte fiecare nu este corect şi nu este în interesul pârâtei, atât timp cât reclamantul recunoaşte în acţiunea introductivă că pârâta are o cotă mai mare la dobândirea imobilelor şi că pârâta nu contestă preţul actual de circulaţie a imobilelor”.

Doar plata făcuta de unul din soţi pentru achitarea integrala a preţului imobilului după desfacerea căsătoriei îi conferă acestuia un drept de creanţă pentru partea din datorie ce-i revenea celuilalt soţ, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la momentul plaţii.

Criticile apelantului sunt fondate şi sub alt aspect: chiar dacă, ipotetic, s-ar accepta ideea avansată de pârâta reclamantă reconvenţional că achitarea unei părţi a preţului unui bun comun după separarea în fapt a soţilor, de către unul din soţi, din venituri proprii, dă naştere unui drept de creanţă, modul în care acest drept a fost estimat de pârâta reclamantă reconvenţional, în sensul raportării sale la valoarea actuală a imobilului, este eronat.

Pentru a evalua dreptul de creanţă trebuie calificat temeiul solicitării lui, care nu poate fi decât îmbogăţirea fără justă cauză a unuia din soţi (cel neplătitor) în dauna soţului plătitor. Or, în cazul îmbogăţirii fără justă cauză, obligaţia de restituire are o dublă limită în sarcina celui care şi-a micşorat patrimoniul, respectiv aceea că nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său. Până la desfacerea căsătoriei, patrimoniul pârâtei reclamante reconvenţional s-a diminuat cu valoarea ratelor restituite din împrumutului contractat de la Cooperativa de Credit ,,Băimăreana”, iar nu cu 30% din valoarea de circulaţie a bunului imobil dobândit sub durata căsătoriei. De altminteri, dacă valoarea de circulaţie a imobilului ar fi scăzut faţă de valoarea sa de achiziţie, probabil nu s-ar mai fi pus problema raportării la valoarea de circulaţie.

Faţă de aceste considerente, tribunalul apreciază ca fiind fondate criticile apelantului formulate faţă de soluţia primei instanţe de admitere a cererilor intimatei reclamante reconvenţional F.G.R.N. de constatare a  unui drept de creanţă în sumă de 52.800 lei, reprezentând 30% din preţul imobilelor în valoare de 176.000 lei, de excludere a creanţei menţionate din codevălmăşia matrimonială, de obligare a apelantului la plata sumei de 52.800 lei, de constatare a  unui drept de creanţă în sumă de 2.114,3 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 1164/2013 şi din cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare şi de obligare a apelantului pârât reconvenţional la plata sumei de 2.114,30 lei, aceste cereri fiind nefondate.

Faţă de modalitatea de partaj stabilită de prima instanţă, care a inclus în lotul reclamantei reconvenţional atât bunurile imobile în valoare de 176.000 lei, cât şi ½ din suma de 3650 euro -preţul autoturismului Volkswagen MM 06 FDY, iar în lotul reclamantului, bunurile mobile şi ½ din suma de 3650 euro, apelantul a solicitat a-i fi atribuite toate bunurile mobile (inclusiv suma de 3650 euro), iar intimate bunurile imobile, cu egalizarea loturilor prin sultă.

Totodată, a învederat că a solicitat prin cererea introductivă să se constate care sunt bunurile sale personale şi că pârâta să fie obligată prin hotărâre să le predea în natură sau prin echivalent, instanţa a reţinut că un număr de 11 bunuri îi aparţin, fără să indice valoarea acestora excluzând astfel plata prin echivalent şi nici nu s-a pronunţat pe cererea privind obligarea pârâtei reclamante reconvenţional la restituire aceste bunuri aflându-se în posesia acesteia.

O asemenea critică nu poate fi, însă, formulată prin cererea de apel raportat la prevederile art.444 - art. 445 Cod procedură civilă, reclamantul având posibilitatea să solicite completarea hotărârii în condiţiile art.442 - art.444 Cod procedură civilă pentru capetele de cerere asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul formulat de apelantul F.D.N.,  împotriva sentinţei civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 pronunţate de  Judecătoria Baia Mare pe care o va schimbă în parte în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată a reclamantului F.D.N. şi va admite în parte cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta reclamantă reconvenţional F.G.R.N. conform dispozitivului de mai jos.

Ca urmare, tribunalul va reţine, precum prima instanţă, calitatea de bunuri comune ale părţilor, dobândite în timpul căsătoriei încheiate între acestea, în cote de 1/2 fiecare, a următoarelor bunuri în valoare totală de 198.450 lei:

1. locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. Republicii nr. 64, sc. B, et. 7, ap. 63, judeţul M., compus din 3 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon, cu suprafaţa de 7,04 mp, înscris  în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719 - 63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 18343 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, în valoare de 176.000 lei;

2. o maşină de spălat vase, în valoare de 230 lei;

3. un robot de bucătărie, în valoare de 110 lei;

4. o hotă ,,Thor”, în valoare de 120 lei;

5. o carpetă de culoare, gri cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm, în valoare de 20 lei;

6. 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, în valoare de 80 lei;

7. 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, în valoare de 40 lei;

8. un frigider cu congelator, în valoare de 220 lei;

9. un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere, în valoare de 1.880 lei;

10. 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, zmeură şi negru, în valoare de 40 lei;

11. o canapea extensibilă, în valoare de 900 lei;

12. un fotoliu, în valoare de 340 lei;

13. o bibliotecă, în valoare de 1.470 lei;

14. un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, în valoare de 100 lei;

15. un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, în valoare de 100 lei;

16. un aspirator ,,Philips”, în valoare de 100 lei;

17. suma de 3.650 euro, reprezentând 16.450 lei la paritatea 1 euro = 4,5059  lei la data de 30 noiembrie 2012 şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”, cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244;

18. un aragaz, în valoare de 100 lei;

19. o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 80 lei;

20. o măsuţă pentru cafea, în valoare de 70 lei.

însă va fi înlăturată dispoziţia primei instanţe referitoare la constatarea existenţei şi excluderea, din codevălmăşia matrimonială, a creanţei reclamantei pârâte reconvenţional în sumă de 52.800 lei.

Faţă de prevederile art. 988 Cod procedură civilă, ţinând seama de solicitările părţilor de a li se atribui anumite bunuri din masa bunurilor de împărţit, tribunalul va sista  starea de codevălmăşie dintre părţi, atribuindu-i  reclamantului-pârât reconvenţional F.D.N. bunurile mobile în valoare totală de 22.450 lei: 

1. o maşină de spălat vase, în valoare de 230 lei;

2. un robot de bucătărie, în valoare de 110 lei;

3. o hotă ,,Thor”, în valoare de 120 lei;

4. o carpetă de culoare gri, cu motiv floral şi geometric, cu dimensiunile de 80 cm x 150 cm,  în valoare de 20 lei;

5. 4 carpete de culoare gri închis, cu motive geometrice, în valoare de 80 lei;

6. 2 carpete de culoare bej, cu motive geometrice, în valoare de 40 lei;

7. un frigider cu congelator, în valoare de 220 lei;

8. un dormitor ,,Camelia”, compus din un pat, un dulap şi 2 noptiere,  în valoare de 1.880 lei;

9. 2 carpete de culoare roz zmeură, cu borduri de culoare bej, zmeură şi negru, în valoare  de 40 lei;

10. o canapea extensibilă, în valoare de 900 lei;

11. un fotoliu, în valoare de 340 lei;

12. o bibliotecă, în valoare de 1.470 lei;

13. un covor, cu dimensiunile de 140 cm x 200 cm, în valoare de 100 lei;

14. un covor, cu dimensiunile de 150 cm x 150 cm, în valoare de 100 lei;

15. un aspirator ,,Philips”, în valoare de 100 lei;

16. suma de 3.650 euro, reprezentând 16.450 lei la paritatea 1 euro = 4,5059  lei la data de 30 noiembrie 2012 şi constituind preţul de vânzare al autoturismului ,,Volkswagen Golf”, cu numărul de înmatriculare MM 06 FDY şi numărul de identificare WVWZZZ1JZ3B194244;

17. un aragaz, în valoare de 100 lei;

18. o maşină de spălat ,,Siemens”, în valoare de 80 lei;

19. o măsuţă pentru cafea, în valoare de 70 lei,

iar pârâtei-reclamante reconvenţional F.G.R.N. apartamentul situat în Baia Mare, Bd. Republicii nr.64, sc. B, et. 7, ap. 63, judeţul M., compus din 3 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 65,73 mp, balcon, cu suprafaţa de 7,04 mp, înscris  în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, părţile comune nespecificate şi terenul în cotă de 11/586, aferent locuinţei amintite, înscris în Cartea Funciară nr. 100725 - CI - UI8 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719 - 63, provenit din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 18343 - Baia Mare, nr. top. 2737/2719-63, în valoare de 176.000 lei şi, precum prima instanţă, va dispune înscrierea în cartea funciară, în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţional, cu titlu de drept partaj, a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile amintite.

Având în vedere cotele egale ale părţilor, valoarea loturilor ce le-au fost atribuite prin partaj, în baza art.984 Cod procedură civilă,  tribunalul o va obliga pe pârâta-reclamantă reconvenţional F.G.R.N. să-i plătească reclamantului pârât reconvenţional suma de 76.775 lei cu titlu de sultă egalizatoare.

În temeiul dispoziţiilor art.477 al. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată şi reţinând că plata sultei egalizatoare, predarea unei sume din masa bunurilor de împărţit ( ½ din suma de 3650 euro) depind de componenţa mase de împărţit şi de modul în care se partajează bunurile, tribunalul va anula hotărârea de completare dispozitiv din 27 iulie 2018 ca şi consecinţă a schimbării în parte a sentinţei  civile nr. 9546 din 29 noiembrie 2016 pronunţate de  Judecătoria Baia Mare, componenţa loturilor şi sulta egalizatoare fiind stabilite prin prezenta decizie.

 Pentru considerentele expuse în analiza motivelor de apel, tribunalul va respinge cererile pârâtei-reclamante reconvenţional F.G.R.N. de constatare a  unui drept de creanţă în sumă de 52.800 lei, reprezentând 30% din preţul imobilelor în valoare de 176.000 lei, de excludere a creanţei menţionate din codevălmăşia matrimonială şi de obligare a reclamantului-pârât reconvenţional la plata sumei de 52.800 lei, precum şi cererea acesteia de constatare a  unui drept de creanţă în sumă de 2.114,3 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1164 din 12 martie 2013, la Biroul Notarilor Publici Corpadea Corina Raluca - Rakoczi Ferenc Robert - Mureşan G.ta-Marcela şi din cheltuielile privind impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare mai sus menţionate şi de obligare a reclamantul-pârât reconvenţional la plata sumei de 2.114,30 lei, ca nefondate.

Va fi menţinută soluţia primei instanţe din sentinţa atacată referitoare la constatarea calitatii bunurilor:  mască pentru chiuvetă;  un dulap pentru veselă; un dulap cu sertare; 2 corpuri de mobI.r suspendate; 2 scaune taburet;  un dulap cu 2 uşi şi modul superior; o bibliotecă, compusă din corp inferior şi corp superior;  un pat de o persoană; un corp de iluminat cu un braţ;  un corp de iluminat cu 2 braţe;  o masă pliantă cu 4 scaune, de bunuri proprii ale reclamantului-pârât reconvenţional F.D.N., care nu a fost atacată.

În privinţa cererilor părţilor având ca obiect cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în primă instanţă, tribunalul, în temeiul art.453 al.2 Cod procedură civilă, tribunalul va compensa în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi constând în onorariu expert judiciar şi onorarii avocaţiale, iar cheltuielile reprezentând taxele de timbru achitate de părţi pentru cererea de partaj vor fi compensate în limita sumei de 411,25 lei, urmând a fi obligată pârâta reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantului pârât reconvenţional suma de 4200,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel tribunalul a avut în vedere că reclamantul F.N. a achitat suma de 9579,50 lei taxă de timbru din care 9224 lei reprezentând 5 % din valoarea masei partajabile de 184.480 lei propuse prin cererea de chemare în judecată (f.34), iar pârâta reclamantă reconvenţional a achitat 3363,67 lei taxă de timbru calculată raportat la cererea reconvenţională (f.94).

În procesele de partaj, în care părţile sunt şi reclamanţi şi pârâţi, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, în afară de cele provocate prin cereri neîntemeiate ale uneia din părţi, acestea având o dublă calitate, iar soluţia de ieşire din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Ca atare, tribunalul apreciază că se impune suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru în raport de valoarea pretenţiilor admise şi potrivit cu cota de 1/2 ce revine fiecărei părţi.

Ca atare, reţinând că din cererea reconvenţională au fost admise doar pretenţiile de includere în masa de împărţit a unor bunuri, pretenţii pentru care taxa de timbru aferentă este de 822,5 lei, reclamantul-pârât reconvenţional  datorează reclamantei reconvenţional suma de 411, 25 lei (1/2 din 822,5 lei).

Pârâta reclamantă reconvenţional datorează reclamantului suma de 4612 lei, respectiv ½ din taxa de timbru de 9224 lei aferentă masei partajabile.

Compensând taxele de timbru achitate de părţi pentru cererea de partaj în limita sumei de 411,25 lei, în temeiul art. 453 al. 2 Cod procedură civilă,  tribunalul o va obliga pe pârâta reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantului pârât reconvenţional suma de 4200,75 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în primă instanţă.

În ce priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în apel, tribunalul reţine că apelantul a făcut dovada plăţii sumei de 1203 lei cu titlu de taxă de timbru şi a sumei de 5000 lei onorariu avocaţial.

Intimata a dovedit plata onorariului avocaţial de 2500 lei.

Referitor la partea din cheltuielile de judecată pretinse de apelant, constând în onorariu avocaţial, tribunalul reţine, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului  (cauza Gavrileanu c. României, Hotărârea din 22.02.2007, paragraf 70), că un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Conform art.451 al. 2 Cod procedură civilă, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Faţă de cele ce preced, tribunalul apreciază că onorariul avocaţial solicitat de apelant (5000 lei) este disproporţionat în raport cu natura pricinii, complexitatea redusă a acesteia şi munca îndeplinită de avocat, constând în redactarea cererii de apel, a notelor de şedinţă şi prezenţa la singurul termen stabilit în apel, motiv pentru care va reduce cuantumul onorariului avocatului intimatei la suma de 2500 lei.

Apoi, reţinând că cererea de apel a fost admisă în parte, dar motivele de apel pentru care s-a achitat taxa de timbru de 1157 lei (1080,5+76,5  f.15 apel) au fost găsite întemeiate, precum, deopotrivă, au fost găsite întemeiate şi parte din apărările intimatei, în baza art. 453 al. 2 Cod procedură civilă va compensa cheltuielile de judecată ale apelantului constând în onorariu avocaţial cu cele ale intimatei reprezentând onorariu avocaţial, în limita cererilor şi apărărilor admise şi o va obliga pe intimata F.G.R.N. să-i plătească apelantului suma de 1157 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru corespunzătoare motivelor de apel admise.

Domenii speta

Spete similare