Reîncredinţare minor

Sentinţă civilă 1204 din 01.10.2009


Nr. operator 3923

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA NOVACI,JUDEŢUL  GORJ

Dosar nr. 1477/267/2009reîncredinţare  minor.

Sentinţa Civilă Nr. 1204

Şedinţa publică din 01 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE : A.S. S

Grefier  : I.L. D.

Pe rol fiind  judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. M. şi pe pârâtul P. I, autoritate tutelară P. C., autoritate tutelară P. B. P.C, având ca obiect reîncredinţare minor.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au  răspuns  părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care s-a interogat  pârâtul,care  a  arătat că este  de acord ca  minorul să fie  reîncredinţat  mamei sale şi constatându-se  dosarul  în stare  de judecată, s-a  acordat cuvântul  în  fond.

Reclamanta  a  solicitat admiterea  acţiunii,reîncredinţarea minorului P. F. I.  şi obligarea pârâtului  la plata unei pensii de  întreţinere pe seama  acestuia.

Pârâtul  a arătat că  este  de acord ca minorul P.  F. I., să fie reîncredinţat  mamei sale. 

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea  înregistrată la această instanţă sub număr dosar  de mai sus , reclamanta R. M. în  numele minorului  P. F. I., a chemat  în  judecată civilă pe pârâtul P. I.,  solicitând instanţei ca prin  sentinţa  ce se  va pronunţa pe  cale  de ordonanţă  preşedinţială, să-i fie reîncredinţat  spre  creştere  şi educare  minorul  P. F.  I., născut în anul  l996 şi obligarea pârâtului  la  plata  unei pensii de  întreţinere.

În  motivarea acţiunii, reclamanta  a arătat că prin sentinţa  civilă nr. 314/14.03.2002 s-a  dispus  desfacerea căsătoriei încheiată  între  părţi,încredinţarea  copiilor  minori  mamei.

Prin  decizia  civilă nr.1412/23 oct.2002 Tribunalul Gorj  a încredinţat  minorul P.  F.  I. pârâtului, actualmente  acesta  aflându-se la domiciliul reclamantei şi refuză să se înapoieze la  pârât, pe motiv  că nu este îngrijit de  tatăl său care  lucrează  în Tg-jiu, el  rămânând singur  acasă, că a  fost bătut  fără  motiv.

În drept  şi-a  întemeiat  acţiunea pe  dispoziţiile  art. 581 c.pr.civ.,44,107,86,94 C.fam.

S-a  depus în  copie  la dosar decizia  civilă nr.1412/23  oct.2002 a Tribunalului  Gorj,sentinţa  civilă nr.314/14.03.2002  a Judecătoriei  Novaci,judeţul Gorj,adresa nr.6278/2009 de  înaintare  a anchetei sociale primită  de  la Primăria  comunei  Crasna,judeţul Gorj, certificatul de naştere  al minorului P. F. I., a fost interogat  pârâtul  şi procesul verbal prin care  s-a  procedat la ascultarea  minorului în Camera de  Consiliu.

În  şedinţa  publică din data  de 01.10.2009,pârâtul  a  arătat că este de acord  ca  minorul F. I., să fie reîncredinţat mamei sale, precizând că de circa 2  luni  copilul  s-a  mutat la domiciliul acestei

În conformitate cu dispoziţiile ar.t 42  al. 1  din Codul Familiei, raportat la art. 1441c.pr.civilă, instanţa  a  procedat la ascultare a în camera de Consiliu  a minorului P. F. I., născut la data de 13.02.l996.

Analizând actele  şi  lucrările dosarului, instanţa consideră întemeiată cererea cauzei  de faţă, pe  care  urmează a o admite  pentru următoarele considerente:

Condiţia esenţială  în funcţie de care  instanţele judecătoreşti au îndatorirea să  hotărască încredinţarea copiilor minori, constă  în interesul, acestora care urmează  a  fi stabilit prin examinarea tuturor  criteriilor , respectiv vârsta copilului, condiţiile pe care părintele le poate  asigura pentru o bună dezvoltare  morală, intelectuală  şi fizică, ataşamentul său  faţă  de  copil, precum şi al copilului faţă de părinte, dar  şi  interesul  şi grija manifestată de părinte,precum  şi  orice altă  împrejurare,fără a se  putea absolutiza vreunul din aceste criterii.

Opţiunea  minorului poate constitui un argument atunci când este în interesul său, să fie  în grija  şi educarea  unuia dintre părinţi.

Prin prisma dispoziţiilor articolului 44 c. familiei, este de precizat că dacă sd e  schimbă  împrejurările avute  în vedere pentru  încredinţarea copilului,instanţa  poate modifica măsurile,  cu  privire  la drepturile  şi îndatoririle  dintre  părinţi  şi  copii.

Rezultă aşadar  că, reîncredinţarea copilului minor  de la un părinte la altul, se poate dispune atunci când se constată că părintele  în  a  cărui  îngrijire se află,  nu-i  mai poate asigura condiţiile necesare pentru  o  dezvoltare corespunzătoare,  astfel încât  menţinerea copilului la acel părinte ar avea  consecinţe negative asupra  creşterii  şi educării  sale.

În speţă, instanţa constată că prin  decizia  civilă nr.1412/23.10.2002  a Tribunalului Gorj, minorul P. F. I., născut la  data  de 13  februarie  l996, a fost  încredinţat  tatălui  pârât spre  creştere  şi educare, însă  în  prezent  se  apreciază că, sunt  întrunite condiţiile  impuse  de dispoziţiile articolului 44 din Codul  Familiei, întrucât din  probele administrate  rezultă că  pârâtul este angajat permanent  la  o societate din Tg-jiu  şi  nu mai  poate supraveghea minorul în  mod  permanent.

Acest aspect rezultă  şi din adresa nr.5076/24.09.2009 a Colectivului  de Sprijin  şi Autoritate Tutelară din cadrul P. comunei B.-P.,şi  prin care s-a precizat că, membrii acestui colectiv s-au deplasat de  mai multe  ori la domiciliul  pârâtului, pentru a  efectua ancheta socială  dar acesta  nu  a  fost găsit la  locuinţa sa,  vecinii relatându-le faptul că  este  mai tot  timpul plecat de la domiciliu.

Mai mult, minorul se  află deja  de circa  2 luni  în  îngrijirea  mamei, la  care  locuieşte împreună  cu  ceilalţi  doi  fraţi ai săi, din ancheta socială întocmită de  Compartimentul de Asistenţă Socială al P. C.,  rezultând faptul că reclamanta  se ocupă îndeaproape de creşterea şi educarea  celor  3  copii  ai  săi,împreună cu  părinţii, membrii  întregii familiei  nefiind  stăpâniţi  de vicii.

Având  în vedere şi opţiunea minorului de  a  fi  lăsat să locuiască  în continuare  cu  mama  sa unde  beneficiază  de toate  cele necesare  traiului,instanţa va  modifica  măsura  cu privire la  încredinţarea acestuia,  şi-l va  obliga pe  pârât la pensie  de  întreţinere în favoarea  minorului,conform dispozitivului de mai  jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă pentru  reîncredinţare  minor, formulată de reclamanta R. M., domiciliată  în comuna Crasna sat Radoşi,judeţul  Gorj,împotriva pârâtului  P. I.  domiciliat  în  comuna Bumbeşti-Piţic,judeţul Gorj.

Dispune reîncredinţarea minorului P. F. I.,  născut la 13  febr.1996,spre creştere şi educare mamei acestuia.

Obligă  pârâtul  la  100 lei  lunar pensie  de întreţinere în favoarea  minorului P.  F. I.,începând  cu data  de 5.08.2009 şi  până  la  majoratul acestuia, sau  dispoziţii  noi ale  instanţei.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 01 Octombrie 2009, la Judecătoria  Novaci,judeţul Gorj.

Preşedinte,

Angela-Simina Staicu

Domenii speta