Cerere de strămutare admisă . Desesizarea instanţei iniţial investită . Hotărâre sau Încheiere ?Neconstituţionalitate .
Prin Sentinţa civilă nr. 1274, din data de 19.09.2012 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect ,, Anulare hotărâre adunare generală Obşte ,, ca efect a admiterii cererii de strămutare.
Din considerentele hotărârii rezultă că, prin cererea înregistrată la Judecătoria X , petiţionarii au solicitat în contradictoriu cu intimata Asociaţia Obştea Y , anularea Hotărârii Adunării Generale a Obştei.
Solicitându-se strămutarea cauzei aceasta a fost suspendată, de pe rolul instanţei, iar prin Adresa din data de 06/06/2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a comunicat admiterea cererii de strămutare.
La data de 27.08.2012 , s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, iar prin hotărârea menţionată mai sus s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, jud. Timiş.
Comentariu :
Referitor la modul de dezinvestire al instanţei iniţial sesizate în situaţia admiterii unor cereri de strămutare, în practica judecătorească s-au conturat două opinii : într-o primă opinie cauza este scoasă de pe rol şi trimisă instanţei stabilite de către ICCJ prin încheiere socotindu-se că prin admiterea cererii de strămutare, ICCJ a dezinvestit implicit instanţa iniţial sesizată, iar într-o a doua opinie , pe care o împărtăşim, instanţa iniţial sesizată se dezinvesteşte printr-o hotărâre , pronunţată în numele legii.
În sprijinul acestei soluţii aducem următoarele argumente :
Potrivit dispoziţiilor art.4 pct. 4 C. proc. civ. referitoare la competenţa după materie, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa sa, şi , subliniem noi , nu dezinvesteşte .
În consecinţă având în vedere şi dispoziţiile art. 392 , 399 C.proc. civ. şi în perspectivă dispoziţiile art. 2291C. proc. civ, introduse prin art.15 din Legea 76/2012, faţă de economia textului art. 40 alin 4 şi 5 C. proc. civ. , considerăm că instanţa iniţial sesizată cu soluţionarea cauzei , după admiterea unei cereri de strămutare, nu se poate dezinvestii decât printr-o hotărâre motivată, în baza căreia dosarul să fie transmis instanţei stabilite pentru soluţionare, de către ICCJ.
Judecătoria Balș
Necompetenţă teritorială
Curtea de Apel Galați
Conflict negativ de competenţă. Competenţa teritorială de soluţionare a unei acţiuni având ca obiect schimbare domiciliu minor aparţine instanţei de la domiciliul efectiv (de fapt) al minorului
Tribunalul Dolj
competenta teritoriala in actiuni formulate de sindicat in numele membrilor sai dupa modificarea legii contenciosului administrativ
Judecătoria Tecuci
PLANGERE CONTRAVENTIONALA- DECLINARE COMPETENTA
Judecătoria Adjud
Competenta de solutionare a cererii de investire cu formula executorie cec