Reziliere contract.

Sentinţă civilă 424 din 17.03.2009


Prin acţiunea înregistrată la această Judecătorie sub nr. ____ la data de _____, reclamantul Cs.A. a chemat în judecată pârâta S.C. N.K.P. S.R.L., cu sediul în O.S., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 01.08.2008 şi înregistrat la A.F.P. O.S. sub nr. 860/2008 şi a Contractului de comodat, autentificat sub nr. 2326/22.07.2008 de BNP M.J. privind apartamentul situat în O.S., str. _____. nr. 30, sc. B ap.7, judeţul H.;

Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1544,40 lei, echivalentul în lei a chiriei restante pe lunile decembrie 2008, ianuarie 2009 şi suma de 1197,11 lei cheltuieli comune restante pe perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009, şi în continuare majorările de întârziere de 0,2% pe zi calculate asupra cheltuielilor comune restante până la achitarea efectivă a debitului.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii în parte arătând că nu este de acord cu plata sumei de 1554,40 lei chirie, deoarece anterior mutării în apartament a achitat suma de 180 E.cu titlu de avans proprietarului şi din luna ianuarie nu mai locuieşte efectiv în locuinţă.

Reclamantul a formulat precizare la acţiune arătând că pârâtul a părăsit locuinţa pe data de 6 ianuarie 2009, fără preaviz, deşi avea obligaţia de a anunţa proprietarul locuinţei potrivit clauzelor stabilite în dosar.

Pentru a putea recupera creanţele, reclamantul a formulat cerere de sechestru asigurator asupra bunurilor pârâtului, cerere care a fost admisă, pronunţându-se Încheierea civilă nr. 118/30.01.2009. Totuşi, pârâtul a sistat bunurile societăţii din unitatea de prestări servicii din O.S., str. ______ nr.2.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Reclamantul Cs.A. a încheiat un contract de închiriere cu reprezentantul pârâtei S.C. N.K.P. S.R.L., numitul K.L.A.. Deoarece pârâtul nu a respectat clauzele contractuale, s-a apelat la instanţă în sensul să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 01.08.2008 şi înregistrat la A.F.P. O.S. sub nr. 860/2008 şi a Contractului de comodat, autentificat sub nr. 2326/22.07.2008 de BNP M.J. privind apartamentul situat în O.S., str. K.F. nr. 30, sc. B ap.7, judeţul H. şi obligarea pârâtei a chiriei restante pe lunile decembrie 2008, ianuarie 2009, a cheltuielilor comune restante pe perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009, şi în continuare majorările de întârziere de 0,2% pe zi calculate asupra cheltuielilor comune restante până la achitarea efectivă a debitului.

Pârâtul în întâmpinarea formulată în apărarea sa a invocat faptul că nu este de acord cu plata sumei de 1554,40 lei chirie, deoarece anterior mutării în apartament a achitat suma de 180 E.cu titlu de avans proprietarului şi din luna ianuarie nu mai locuieşte efectiv în locuinţă.

Din probatoriul administrat la dosar instanţa constată că cererea reclamantului este legală şi întemeiată.

În baza prevederilor contractului, pârâtul avea obligaţia să-l încunoştinţeze pe proprietar cu 60 de zile înainte de intenţia sa de a părăsi  apartamentul, astfel instanţa nu poate reţine în apărarea pârâtului faptul că el a părăsit apartamentul în luna ianuarie şi din acest motiv nu a achitat chiria pe luna respectivă.

Contractul de închiriere prevede expres obligaţia chiriaşului de a  suporta cheltuielile aferente apartamentului, pârâtul neglijând această obligaţie încă din luna septembrie a anului 2008.

Suma de 180 Euro, la care face referire pârâtul că a achitat cu titlu de avans, de fapt era chiria pe prima lună, care se achită anticipat, aşa cum este precizat în contract.

Pentru aceste motive instanţa în baza art. 1429 şi 1431 Cod civil, va admite acţiunea reclamantului, dispunând rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 01.08.2008 şi înregistrat la A.F.P. O.S. sub nr. 860/2008 şi a Contractului de comodat, autentificat sub nr. 2326/22.07.2008 de BNP M.J. privind apartamentul situat în O.S., str. K.F. nr. 30, sc. B ap.7, judeţul H. obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1544,40 lei, echivalentul în lei a chiriei restante pe lunile decembrie 2008, ianuarie 2009 şi suma de 1197,11 lei cheltuieli comune restante pe perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009, şi în continuare majorările de întârziere de 0,2% pe zi calculate asupra cheltuielilor comune restante până la achitarea efectivă a debitului.

În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta la plata sumei de 208,80 lei, reprezentând  cheltuieli de judecată.

Domenii speta