Fara titlu

Sentinţă civilă 2763 din 20.09.2007


R O M A N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr.821 /270 / 2007

Înreg.  07.02.2007

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2763

Şedinţa publică din data de 20.09.2007

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREŞEDINTE – ANGHEL ION

GREFIER  - BALAŞA MĂNDIŢA

Astăzi a fost pe rol judecarea cauzei civile pentru revendicare promovată de reclamantul Catrinţaşu Florin,domiciliat în oraşul Slănic Moldova,strada N.Bălcescu nr.97, Judeţul Bacău în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Slănic Moldova şi Consiliul Local Slănic Moldova.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pentru reclamant avocat Buzdugan Vasile, pentru pârâte consilier juridic Forcoş Petre . 

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă,după care,instanţa pune în discuţia părţilor obiecţiunile ridicate la lucrarea de expertiză.

Reprezentantul pârâtelor consilier juridic Forcoş Petre precizează că există erori de calcul la lucrarea de expertiză şi că pct. Stroiu şi pct. N. Bălcescu sunt puncte diferite,iar reclamantul nu a depus documente cu privire la înstrăinarea terenurilor.

Solicită refacerea expertizei.

Avocat Buzdugan Vasile pentru reclamant arată că este de acord cu lucrarea de expertiză ,depune la dosar acte cu privire la terenurile cumpărate şi întreabă pe reprezentantul pârâtelor dacă Primăria Slănic Moldova are acte justificative cu privire la expropriere.

Instanţa respinge obiecţiunile ridicate de reprezentantul pârâtelor – nemaifiind cereri noi de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Avocat Buzdugan Vasile pentru reclamant solicită admiterea în partea a acţiunii conform expertizei –cu obligarea pârâtelor de a lăsa  reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3769 m.p., cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.

Reprezentantul pârâtelor consilier juridic Forcoş Petre solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, nefondată şi nelegală- arătând că reclamantul nu mai are dreptul  să solicite suprafaţa expropriată,iar diferenţa de 3000 m.p. este proprietatea Consiliului Local Slănic Moldova.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând ,

 Asupra cauzei civile de faţă,

Prin acţiunea formulată reclamantul Catrinţaşu Florin, domiciliat în Slănic Moldova,str.N.Bălcescu nr.97, Judeţul Bacău a solicitat în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Slănic Moldova şi Consiliul Local Slănic Moldova să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 6512m.p. teren situat în Slănic Moldova şi cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost timbrată cu 300 lei taxă timbru şi 3 lei timbru judiciar,iar în motivarea acesteia se arată că tatăl reclamantului Catrinţaşu I. Ştefan a primit prin testament suprafaţa de 10.024 m.p.teren la pct.”Stroiu” zis şi „Sub Bolovani”şi că o parte din acest teren a fost expropriat în anul 1978 suprafaţa de 3512m.p.,diferenţa de 6512m.p. fiind ocupată de Staţia de Epurare a oraşului Slănic Moldova.

În drept sunt invocate prevederile art. 480 şi urm. din Codul civil şi art. 274 Cod procedură civilă .

Primarul oraşului Slănic Moldova ec. Şerban Andrei a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca fiind nelegală,neîntemeiată şi nefondată. Se arată în întâmpinare că reclamantul a solicitat acest teren în baza Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţie,solicitare ce i-a fost respinsă de comisia de fond funciar întrucât retrocedarea terenului în cauză nu face obiectul Legilor nr.18/1991,nr.169/1997 şi nr.1/2000.Terenul în cauză face obiectul Legii 10/2001,iar solicitarea reclamantului a fost respinsă ca tardivă.

În drept sunt invocate prevederile art.11 din legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 şi art. 4, 5 din Legea 18/1991.

La dosar s-au depus acte şi dosarul nr.148/2005 al comisiei locale de fond funciar Slănic Moldova,s-a efectuat o expertiză tehnică topo cadastru,probatorii din analiza cărora instanţa reţine în fapt următoarele :

Prin Decretul Consiliului de stat nr.226/30.06.1978 s-au expropriat terenuri în suprafaţă de 6133m.p.situate în Sl.Moldova la pct.Stroiu în scopul construirii unei staţii de epurare.Din anexa nr.1 a acestui decret,rezultă că tatăl reclamantulu, Catrinţaşu Ştefan a fost expropriat cu suprafaţa de 3512mp. din totalul suprafeţei expropriate (filele 10-11 dosar) .

Din certificatul de moştenitor nr.104/23.05.1968 rezultă că defunctul Catrinţaşu I. Ştefan a primit prin testament de la tatăl său suprafaţa de 10.024mp.la pct. Stroiu (fila 3 dosar).

Din terenul de la acest punct s-a făcut exproprierea.

Prin cererea de faţă reclamantul a revendicat diferenţa dintre suprafaţa iniţială de 10.024 m.p.şi suprafaţa expropriată de 3512m.p.adică suprafaţa de 6512 m.p.

Demersurile reclamantului de a obţine suprafaţa de teren au eşuat în faţa autorităţilor locale.

Pârâţii i-au respins solicitarea,întrucât retrocedarea terenului în cauză,situat în intravilanul oraşului Slănic Moldova,nu face obiectul legilor nr.18/1991,nr.169/1997 şi nr.1/2000 ci doar obiectul Legii nr.10/2001,pentru care solicitarea reclamantului nu respectă condiţiile de formă şi de termen impuse de lege.

Totodată pârâţii precizează că terenul revendicat face parte din domeniul public al oraşului Slănic Moldova şi potrivit art. 11 alin.1 si 2 din Legea 213/1998, bunurile imobile aflate în domeniul public al statului sunt insesizabile,inalienabile şi imprescriptibile.

Reclamantul nu solicită despăgubiri băneşti pentru terenul expropriat ci revendică diferenţa de teren cu 6512m.p.Pentru aceste motive reclamantul a apelat la calea dreptului în comun,respectiv acţiunea în revendicare.

Revendicarea este acţiunea reală prin care proprietarul care nu are posesia bunului cere în temeiul dreptului său de proprietate,restituirea acestuia de la persoana ce îl deţine fără drept.

Reclamantul a dobândit dreptul său de proprietate prin moştenire legală de la tatăl şi bunicii săi.

Pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin decretul de expropriere. Prin acest decret s-au expropriat terenuri în suprafaţă de 6133m.p.

Însă în Monitorul Oficial al României nr.305bis din09.05.2002 în Anexa nr.8- Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Slănic Moldova la poziţia 63figurează Staţia de epurare situată situată în cartierul Slănic Sat, punctul Stroiu pe un teren în suprafaţă de 9.240 m.p.(dosar nr.148/2005 al Primăriei Slănic Moldova). Cum se poate observa suprafaţa înscrisă în Anexa nr.8 este mult mai mare

Decât cea expropriată.

În întâmpinarea depusă ,pârâţii concluzionează că din totalul terenurilor deţinute de autorii petentului(tatăl Catrinţaşu I. Ştefan şi bunica Catrinţaşu bZinca)în Slănic Moldova,punctul Stroiu,în suprafaţă de 20.600m.p.,reclamantul a pierdut dreptul de proprietate prin înstrăinare,donaţie şi expropriere pentru o suprafaţă de 12.134,159m.p.,iar în prezent deţine în proprietate suprafaţa de 8500mp.teren fânaţ în acelaşi punct,situaţie faţă de care cererea este neîntemeiată şi nefondată.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topo cadastru.Din concluziile raportului de expertiză topo cadastru,întocmit de ing.Socaci Ştefan rezultă că la pct. Stroiu, Staţia de Epurare a oraşului Slănic Moldova ocupă suprafaţa de 9.902,029 mp.din care 391m.p.reprezintă drumul de acces.

Comparând suprafaţa ocupată de staţia de epurare la data expertizei cu suprafaţa expropriată prinDecret nr.266/1978 există o diferenţă de 3.769,025m.p.formată din 391 m.p.drum acces şi 3378 m.p.curţi construcţii.

Această diferenţă(9.902m.p.- 6.133m.p.) este cuprinsă între proprietăţile particulare ale lui Toth Viorica,Catrinţaşu Florin,Puşcaşu Cornel, drumul forestier Stroiu şi este formată din două suprafeţe(schiţa nr.1 –culoare mov).

Pornind de la certificatul de moştenitor nr. 104/1968,expertul a stabilit că bunul reclamantului Catrinţaşi I. Iosif a deţinut în pct. Stroiu suprafaţa de 26.724 m.p.,iar din măsurători a reieşit suprafaţa de 27.032 m.p.(schiţa nr.2, culoare albastră).

Din această suprafaţă reclamantul deţine suprafaţa de 7.720 m.p.,iar diferenţa până la 23.236m.p.este deţinută de alţi proprietari ca urmare a înstrăinărilor făcute de reclamant la care se adaugă şi suprafaţa de 3.512m.p.,teren expropriat prin Decretul nr.226/1978(19.724 m.p. + 3512 m.p.).

Până la suprafaţa de 27.032m.p. reieşită la măsurătoarea expertului rezultă o diferenţă de 3.796m.p.

Expertul concluzionează că prin compararea suprafeţei care lipseşte din acte şi suprafaţa deţinută în plus de Staţia de Epurare există posibilitatea ca suprafaţa din acte şi suprafaţa deţinută în plus de Staţia de Epurare să fie una şi aceeaşi,având în vedere mijloacele tehnice de măsurare în anii 1968- 1978 şi cele din ziua de azi.

Pârâţii au criticat raportul de expertiză în sensul că expertul nu a luat în calcul ? din suprafaţa de 5700m.p.la pct. Stroiu trecută în certificatul de moştenitornr.104/1968.Obiecţiunea nu va fi primită de instanţă deoarece cealaltă jumătate din suprafaţa amintită era proprietatea soţiei supravieţuitoare  Catrinţaşu Zinca, bunica reclamantului. În aceeaşi situaţie se află şi terenul în suprafaţă de 22.000m.p.la acelaşi punct înserat în acelaşi certificat de moştenitor.

O altă critică a pârâţilor a fost aceea că reclamantul în calitatea sa de comoştenitor nu poate revendica în nume propriu dreptul de proprietate.

Regula acordului tuturor proprietarilor la introducerea unei acţiuni în revendicare este o construcţie a jurisprudenţei, ce nu decurge dintr-o prevedere procesuală specială,ci este inspirată din particularităţile acestei acţiuni.

Aplicarea cu stricteţe a regulii unanimităţii impune reclamantului o obligaţie disproporţionată care l-ar priva de orice posibilitate clară şi concretă de a solicita instanţei să se pronunţe asupra cererii de restituire a terenului în litigiu,afectând de asemenea,însăşi substanţa dreptului său de a avea acces la o instanţă aşa cum este prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenţia dreptului omului.

Aşa fiind,în temeiul art.480 Cod civil,instanţa va admite în parte acţiunea reclamantului în sensul că vor fi obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie numai suprafaţa de 3.769 m.p. deţinuţi în plus de Staţia de Epurare,megieşită cu Botezatu Iancu,Crăciun Mircea, la nord Catrinţaşu Florin,Crăciun Mircea la sud,Staţia de Epurare la Est şi drumul de acces, Toth Viorica şi Catrinţaşu Florin la vest(conform schiţei ?,culoare gri).

Fiind în culpă procesuală, potrivit art.274 C.pr.c vor fi obligaţi pârâţii să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1303 lei,reprezentând taxă de timbru , timbru judiciar şi onorariu expert.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Catrinţaşu Florin,

domiciliat în oraşul Slănic Moldova,strada Nicolae Bălcescu nr.97, Judeţul Bacău în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Slănic Moldova şi Consiliul Local Slănic Moldova.

Obligă pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3769 m.p.deţinut în plus de Staţia de Epurare ,megieşită cu la nord - Botezatu Iancu(Ionescu),Crăciun Mircea, la sud - Catrinţaşu Florin, Crăciun Mircea, la est Staţia de Epurare şi la vest drumul de acces, Toth Viorica şi Catrinţaşu Florin(conform schiţei  nr.1/4, culoarea gri).

Conform art. 274 Cod procedură civilă obligă pârâţii să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1303 lei ,reprezentând taxă de timbru,timbru judiciar şi onorariu expert.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.09.2007.