Modificare program vizitare minor

5. Modificare program vizitare minor.

-art.401 şi urm. din noul Cod civil

JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA CIVILĂ NR.115 DIN 17.01.2013

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20/03/2012 sub nr./269/2012, reclamanta CEE, în calitate de reprezentant legal al minorei NA, l-a chemat în judecată pe pârâtul NP, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună restrângerea programului de vizitare a minorei stabilit prin sentinţa civilă nr.2341/24.11.2010 a Judecătoriei Olteniţa.

În motivarea acţiunii a arătat că imediat după pronunţarea sentinţei anterior menţionate, pârâtul a ignorat dispoziţiile acesteia, în sensul că a refuzat în nenumărate rânduri să-i aducă minora la sfârşitul programului de vizitare, fiind necesară intervenţia poliţiei pentru readucerea minorei la domiciliul său.

Mai mult, aproape de fiecare dată când minora s-a aflat la domiciliul tatălui, din cauza neglijenţei de care acesta a dat dovadă, minora se îmbolnăvea grav, culminând cu internarea ei la Spitalul Grigore Alexandrescu.

În ceea ce priveşte vizitele la domiciliul său, acestea se soldau de fiecare dată cu dispute violente, provocate tot de către pârât, care venea mereu în stare de ebrietate. Comportamentul pârâtului faţă de minoră, de reclamantă şi de rudele ei s-a degradat şi mai mult odată cu formularea plângerilor penale pentru faptele anterior menţionate. Solicită stabilirea unui program de vizitare restrâns, numai la domiciliul reclamantei, o dată pe lună, în a treia sâmbătă, între orele 16.00-18.00.

În drept a invocat art.44 C.fam şi art.16 al.2 din Legea 272/2004.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că la momentul pronunţării sentinţei civile nr.2341/2010 a convenit cu reclamanta asupra programului de vizitare având în vedere vârsta foarte mică a copilului la acel moment. Susţine că deşi programul stabilit era foarte lejer, reclamanta i-a îngreunat de fiecare dată dreptul de a avea legături personale cu minora, iar motivele invocate în cererea introductivă sunt false.

Menţionează că a adus întotdeauna minora după orele de program, o singură dată întârziind din cauza şoferului  care urma să îi transporte. Precizează că a mai fost o situaţie în care a ţinut fetiţa o jumătate de oră în plus, întrucât nu o văzuse în săptămâna anterioară, lucru pe care îl stabilise în prealabil cu reclamanta, însă aceasta din urmă a anunţat poliţia.

Mai arată că nu a pus niciodată în pericol sănătatea minorei, dimpotrivă, a protejat-o chiar în detrimentul dreptului său de vizită, respectiv nu a luat niciodată copilul când nu găsea o maşină să o transporte, dacă din cauza condiţiilor meteo nu o putea duce pe jos pentru a nu fi expusă intemperiilor.

În drept a invocat art.115 C.pr.civ. şi art.401 C.civ.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi anchete sociale.

Prin cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant a solicitat modificarea programului de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.2341/2010 în următoarea modalitate:

-în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri orele 16.00 până duminică orele 16.00, prin luarea minorei la domiciliul său;

-de sărbătorile creştine, în anii pari Crăciunul la el, iar Paştele la reclamantă şi invers, în anii impari Crăciunul la reclamantă şi Paştele la el;

-de ziua aniversară a minorei, în anii pari la domiciliul lui, iar în cei impari la reclamantă;

-de ziua onomastică a minorei (Sf. Ştefan)  în anii pari la domiciliul lui, iar în cei impari la reclamantă;

-3 săptămâni în perioada de vară şi 2 săptămâni în perioada de iarnă la el, cu posibilitatea de a pleca din localitate cu minora în concedii.

În motivarea cererii reconvenţionale a arătat că programul de vizitare din sentinţa 2341/2010 a fost stabilit pe baza acordului cu reclamanta, având în vedere că la acel moment fetiţa avea o vârstă foarte fragedă, respectiv 5 luni, precizând însă că modalitatea de vizitare va fi reconsiderată pe măsură ce copilul va creşte.

Consideră că aceste împrejurări s-au schimbat şi se impune modificarea lor, având în vedere că minora are aproape 2 ani, este complet diversificată din punct de vedere alimentar, nu are probleme de sănătate, are capacitatea de a comunica în limitele impuse de vârstă, este familiarizată şi ataşată de el şi de membrii familiei sale şi are o dezvoltare psiho-somatică normală pentru vârsta ei. Apreciază că este în interesul minorei să simtă implicarea constanţă şi substanţială în viaţa ei şi a părintelui cu care nu locuieşte permanent.

Mai arată că modalitatea propusă de el ar satisface pe deplin cerinţele legale privind dreptul părintelui de a păstra legături personale cu copilul său, având în vedere şi faptul că nu doar reclamanta, ci şi părinţii acesteia îl împiedică în mod repetat să-şi exercite acest drept, prin diverse acte şicanatorii, atitudini necivilizate şi metode incorecte.

Precizează că reclamanta a refuzat să comunice cu el, nerăspunzându-i la telefon, aşa încât era nevoit să o contacteze pe mama acesteia pentru a veni la copil. Întrucât i se interzicea brutal accesul în locuinţă, de cele mai multe ori mergea însoţit de încă o persoană, pentru a evita aceste manifestări.

În drept a invocat art.401, 403 C.civ., art.46 din Legea 71/2011, art.119 C.pr.civ.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi anchete sociale.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat respingerea acesteia.

În motivare a arătat că vârsta minorei presupune o supraveghere permanentă din partea ei. Totodată, la domiciliul pârâtului-reclamant se află părinţii şi fratele acestuia, care suferă de o boală ce îi creează mari dubii cu privire la posibilitatea de îngrijire şi supraveghere a minorei. Mai invocă în susţinerea apărării caracterul violent al pârâtului şi refuzul constant al acestuia de a respecta hotărârea judecătorească.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce, referat de anchetă psihosocială, precum şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii BM, PF şi HI, propuşi de reclamanta-pârâtă, respectiv IVV, BG şi ŞI, propuşi de pârâtul-reclamant.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, părţile prezentei cauze sunt părinţii minorei NA, născută la 07.07.2010, care prin sentinţa civilă nr.2341/24.11.2010 a Judecătoriei Olteniţa a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei reclamante, pârâtul fiind obligat la plata pensiei de întreţinere. De asemenea, în baza acordului părţilor, prin sentinţa civilă menţionată a fost stabilit în favoarea tatălui un program de vizitare la modificarea căruia ambele părţi tind prin cererile adresate instanţei în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte cererea principală, reclamanta-pârâtă susţine în esenţă că pârâtul-reclamant nu a respectat programul de vizitare stabilit pe cale judecătorească, dând dovadă totodată de neglijenţă în ceea ce priveşte supravegherea şi îngrijirea minorei, pe care a adus-o întotdeauna înapoi bolnavă. De asemenea, mai susţine că pârâtul se comportă violent, pe fondul stării de ebrietate în care se prezintă în vederea exercitării dreptului de vizitare.

Aceste aspecte sunt reiterate de către martorii propuşi de reclamantă. Se constată însă faptul că pe de o parte, declaraţiile sunt contradictorii, iar pe de altă parte, majoritatea evenimentelor relatate de martori nu au fost percepute în mod direct de către aceştia, având cunoştinţă doar din discuţiile purtate cu reclamanta şi membrii familiei sale.

În mod unanim, martorii propuşi de reclamantă confirmă faptul că pârâtul consumă  frecvent băuturi alcoolice, venind să ia minora în stare de ebrietate, iar în acest context apar stări conflictuale. Martora BM precizează că a luat la cunoştinţă despre aceste aspecte din relatările mamei reclamantei şi nu a asistat la alte vizite ale pârâtului, cu excepţia celei din ziua de Iertăciune. La rândul său, martora PF declară că pârâtul vine mereu în stare de ebrietate şi provoacă scandal. Nu l-a văzut personal venind să ia minora cu scuterul, ci cunoaşte aceste aspecte din relatările reclamantei.  Mai arată martora faptul că minora a fost adusă mirosind a fum de ţigară şi având hainele pătate cu vin. De asemenea, pârâtul lua minora pe jos în condiţii meteo nefavorabile, astfel că a doua zi era bolnavă. A perceput aceste aspecte în contextul vizitelor relativ frecvente pe care le face la domiciliul reclamantei. În sfârşit, martora HI declară că de fiecare dată când pârâtul lua minora la el, aceasta se întorcea bolnavă şi mirosind a fum de ţigară. Revine însă şi precizează că singurul incident cu privire la îmbolnăvirea minorei de care a luat la cunoştinţă personal este cel din momentul când aceasta avea 4 luni. Tot în acea perioadă s-a întâmplat ca pârâtul să ia minora cu scuterul.

De asemenea, martorele propuse de reclamantă relatează un presupus incident din ziua de 26 februarie (de Iertăciune), când pârâtul ar fi venit să ia minora în stare de ebrietate, iar când a revenit ar fi lovit-o pe reclamantă în timp ce avea copilul în braţe, astfel că amândouă s-au lovit de poartă. PF precizează că această stare conflictuală ar fi pornit de la împrejurarea că reclamanta nu-i spusese pârâtului că minora a fost internată. Deşi martorele oferă o descriere similară a acestui incident, instanţa constată că există o vădită contradicţie între susţinerile acestora. Astfel, în timp ce PF şi BM declară că au asistat la conflict, aflându-se în vizită la reclamantă, martora HI infirmă această variantă, arătând că nu au asistat decât mama reclamantei şi o vecină care trecea pe stradă.

În consecinţă, instanţa nu va putea reţine drept credibile afirmaţiile martorelor, apreciind totodată că ele nu sunt apte să probeze aspectele invocate în cuprinsul acţiunii, din moment ce majoritatea evenimentelor descrise nu au fost percepute în mod direct, ci acestea au luat la cunoştinţă despre ele din relatările reclamantei şi ale membrilor familiei sale.

Pe de altă parte, unele contradicţii şi indicii de nesinceritate rezultă şi din declaraţiile martorilor propuşi de pârâtul-reclamant. Deşi susţine că l-a însoţit pe pârât cu ocazia vizitelor, asigurându-i transportul cu autoturismul, martorul BG nu poate preciza nici măcar cu aproximaţie de câte ori a procedat astfel. Mai arată că împreună cu el şi cu pârâtul reclamant au mai mers doar părinţii pârâtului, niciodată martorul ŞI, acesta din urmă susţinând însă că i-a însoţit pe cei doi chiar în ziua de Iertăciune. De asemenea, martorul BG afirmă că pârâtul nu consumă băuturi alcoolice, chiar el oferindu-i bere în mai multe rânduri şi fiind refuzat. Martorul ŞI arată însă că pârâtul consumă băuturi alcoolice ca un om obişnuit, „poate o bere pe zi”.

Din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine faptul că între părţi subzistă o stare conflictuală, neînţelegerile vizând pe de o parte programul de vizitare, iar pe de altă parte executarea obligaţiei de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului-reclamant.

Din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că ambele părţi au formulat diverse petiţii şi reclamaţii reciproce. Prin răspunsul la interogatoriu, pârâtul recunoaşte că a fost sancţionat pentru faptul că a adresat cuvinte jignitoare mamei reclamatei. Pe de altă parte, din înscrisurile depuse de pârâtul-reclamant rezultă că acesta a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de vizită, tatăl vitreg al reclamantei-pârâte ameninţându-l, motiv pentru care a formulat plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului nr.306/P/2011. Martorii audiaţi confirmă împrejurarea că pârâtul nu era primit în casă, copilul fiindu-i adus la poartă. De asemenea, prin răspunsurile la interogatoriu, reclamanta-pârâtă recunoaşte că şi-a schimbat numărul de telefon fără a-l comunica şi pârâtului, ceea ce echivalează cu o piedică indirectă în exercitarea dreptului său la vizită. Mai mult, reclamanta recunoaşte că pârâtul anunţa în prealabil intenţia de a vizita minora şi chiar pe cea de a o ţine peste programul stabilit, aşa cum rezultă expres din plângerea formulată de ea la 01.03.2012.

Rezultă că motivele invocate în cuprinsul cererii principale nu se confirmă. Nerespectarea programului de vizitare invocată de reclamantă nu numai că nu este dovedită, dar ea nu constituie prin ea însăşi un temei care să justifice restrângerea acestuia. Totodată, pretinsul comportament conflictual şi violent al pârâtului este dovedit numai în parte şi se pare că este determinat şi prin atitudinea reclamantei şi a rudelor sale. Oricum, din perspectiva programului de vizitare interesează raporturile dintre tată şi minoră, iar nu relaţiile dintre părţi şi rudele lor. Cu alte cuvinte, în raport de obiectul cauzei se impune a verifica în principal relaţia existentă între tată şi copilul minor, pentru a determina dacă asigurarea interesului minorei impune restrângerea, menţinerea sau extinderea programului de vizitare.

În sfârşit, nici în privinţa pretinselor îmbolnăviri repetate ale minorei nu s-a făcut dovada că ar fi imputabile pârâtului-reclamant. Din analiza actelor medicale depuse la dosar rezultă că minora a suferit unele afecţiuni uzuale, încă dinainte de pronunţarea sentinţei civile nr.2341/24.11.2010. Astfel, la data de 23.08.2010 a fost diagnosticată cu IACRS (infecţie acută a căilor respiratorii superioare), la 04.11.2010 cu faringită, continuând apoi în lunile decembrie 2010, martie 2011, ianuarie, februarie, martie 2012 cu diverse afecţiuni similare (faringite, laringite). Prin urmare, afecţiunile minorei nu numai că sunt comune oricăror persoane în anotimpul rece, dar unele dintre ele se situează în timp chiar anterior pronunţării sentinţei de încredinţare, astfel că nu poate fi stabilită o legătură certă de cauzalitate între acţiunile pârâtului-reclamant şi îmbolnăvirea minorei.

Nici măcar incidentul care a determinat internarea minorei nu poate fi imputat cu certitudine pârâtului-reclamant, ci din contră. Astfel, în cuprinsul biletului de ieşire din spital se menţionează că minora a fost internată la data de 18.02.2012, debutul epicrizei plasându-se cu 10 zile în urmă. Or, prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu, reclamanta-pârâtă recunoaşte că în luna februarie minora a fost luată de reclamant numai în ziua de 26. De altfel, martora PF declară că reacţia violentă a pârâtului-reclamant a fost determinată de faptul că reclamanta-pârâtă nu i-a adus la cunoştinţă împrejurarea că minora a fost internată. Toate aceste elemente de fapt conduc la concluzia că înghiţirea mărgelelor de către minoră nu s-a produs în intervalul în care aceasta a fost luată de tată.

Reclamanta nu a făcut nici dovada „neglijenţei crase a pârâtului”, invocată în cererea de chemare în judecată, respectiv nici actele, nici martorii nu au atestat vreun incident care să fi vătămat sau cel puţin periclitat sănătatea şi integritatea fizică a minorei: căzături, lovituri, înţepături, arsuri sau alte asemenea accidente care se pot întâmpla unui copil de circa 2 ani în lipsa unei supravegheri adecvate. 

În raport de aceste considerente, instanţa concluzionează că motivele arătate în cererea principală nu sunt confirmate prin probele administrate şi nu justifică restrângerea programului de vizitare, varianta propusă de reclamantă fiind de altfel total inadecvată şi contrară interesului superior al copilului de a beneficia de afecţiunea şi implicarea ambilor părinţi în procesul de creştere şi educare.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa reţine că pârâtul-reclamant a făcut dovada faptului că are la domiciliu condiţii materiale relativ adecvate pentru găzduirea minorei.

Programul de vizitare extins, solicitat prin cererea reconvenţională, presupune rămânerea minorei la domiciliul pârâtului-reclamant pe intervale mai lungi ce timp, ceea ce impune implicit asigurarea unor garanţii în sensul că minora va beneficia de supraveghere, alimentaţie şi igienă corespunzătoare.

Din actele dosarului rezultă că părţile s-au despărţit după naşterea minorei, de la acest moment copilul rămânând în grija exclusivă a mamei, care a întreprins toate activităţile specifice creşterii unui nou-născut. Or, în condiţiile în care pârâtul nu a convieţuit cu reclamanta după naşterea fiicei sale, el nu a avut posibilitatea să cunoască nevoile minorei şi să experimenteze specificul activităţilor practice impuse în viaţa de zi cu zi de existenţa unui copil. Cu alte cuvinte, pârâtul-reclamant nu oferă suficiente garanţii că în raport de vârsta minorei ar putea răspunde în mod adecvat nevoilor acesteia de hrănire, igienă şi supraveghere. Totodată, în condiţiile în care la domiciliul pârâtului-reclamant mai locuieşte un frate vitreg încadrat în gradul I (grav) de handicap, posibilitatea membrilor familiei de a-l ajuta în activităţile menţionate este cel mai probabil diminuată.

Vârsta minorei şi caracteristicile psiho-comportamentale specifice acesteia, astfel cum au fost analizate în contextul evaluării psihologice realizate în cauză, determină necesitatea asigurării stabilităţii în ceea ce priveşte locuinţa, programul de hrană, plimbări, somn etc., fapt ce nu poate fi realizat pe deplin în formula programului solicitată de pârâtul-reclamant, pentru motivele expuse mai sus.

Aşa cum s-a stabilit în mod constant în practica judiciară, hotărârile judecătoreşti în materia programului de vizitare au doar autoritate relativă de lucru judecat, în sensul că măsurile dispuse pot fi reanalizate dacă intervin modificări esenţiale ale împrejurărilor care au stat la baza pronunţării lor. În acest sens dispune şi art.403 C.civ. Din ansamblul considerentelor expuse, instanţa concluzionează că în raport de situaţia părţilor, dar mai ales de vârsta şi nivelul de dezvoltare fizică şi psihică a minorei, în cauză nu poate fi reţinută o astfel de modificare esenţială care să justifice la acest moment o reformare a programului de vizită stabilit prin sentinţa civilă nr. 2341/24.11.2010. Programul menţionat este încă adecvat vârstei minorei, fiind totodată apt să asigure prezenţa efectivă a tatălui în viaţa ei în mod constant, pe parcursul a 4 zile din săptămână, astfel că nu se justifică nici restrângerea, nici extinderea lui. Prin urmare, instanţa va respinge atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare