Fond funciar. Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. Admisibilitate

Sentinţă civilă 1959 din 20.09.2006


Fond funciar. Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. Admisibilitate

Admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. Omisiunea cu rea credinta a Comisiei Locale de fond funciar de a solutiona cererea petentilor si satisfacerea cererilor unor persoane neîndreptatite

Prin sentinta civila din 20 septembrie 2006 Judecatoria Roman a admis plângerea formulata de petitionarele P.T., I.L., A.M. si A.I.T. împotriva Hotarârii nr. 4463 din 7 octombrie 2005 a Comisiei judetene Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si a dispus reconstituirea în natura, pe vechiul amplasament, a dreptului de proprietate pentru suprafata de 16 ha, teren arabil situat în pct. „Cracana”, în extravilanul com. Sabaoani.

Petitionarele au motivat ca prin hotarârea atacata li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 16 ha, teren pe care autorii lor l-au detinut în extravilanul com. Sabaoani, jud. Neamt, dar s-a dispus acordarea de despagubiri pentru acest teren si nu retrocedarea sa în natura. Petitionarele critica modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate si solicita ca terenul sa le fie retrocedat în natura, pentru ca în prezent în tarlaua „Cracana”, cunoscuta drept si „Lotul lui Jenica”, au fost puse în posesie persoane neîndreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament. Petitionarele învedereaza ca terenul a fost preluat fara titlu de fosta GAC în virtutea faptului ca autorii petentilor au fost considerati chiaburi, ca la reconstituirea dreptului de proprietate s-a dat prioritate altor persoane, dupa criterii stiute doar de reprezentantii Comisiei locale si ca terenul are o valoare de piata deosebit de ridicata. În subsidiar, petentele au solicitat ca nivelul despagubirilor ce le vor fi acordate sa se cifreze la suma de 1.600.000 euro. În drept petentele au invocat dispozitiile art. 10 Legea nr. 247/2005.

Comisia locala de fond funciar a com. Sabaoani a motivat în întâmpinarea sa ca prin hotarârea atacata s-a dispus acordarea de despagubiri pentru suprafata totala de 16 ha motivat de faptul ca pe raza comunei Sabaoani nu mai exista teren disponibil, ci, din contra, un deficit de 37,3 ha. S-a mai aratat ca solutia acordarii de despagubiri se justifica pe dispozitiile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 1/2000, cu atât mai mult cu cât pe suprafata de teren pretinsa de petenti au fost eliberate adeverinte de proprietate, procese-verbale de punere în posesie si titluri de proprietate altor persoane, care, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, ramân valabile fara nici o confirmare. De asemenea, solicitarea petitionarelor de a li se acorda despagubiri în functie de valoarea de piata a terenului (1.600.000 euro) este apreciata ca netemeinica si nelegala , având în vedere ca pentru obtinerea despagubirilor trebuie finalizate procedurile reglementate de Legea nr. 247/2005.

Pentru a admite plângerea petitionarelor instanta a retinut ca acestea sunt succesoarele legale ale defunctilor A.I. (decedat la 12 decembrie 1943) si A.V. (decedata la 18 februarie 1971). În aceasta calitate petentele au solicitat la 6 martie 2000, cerere înregistrata la Comisia locala sub nr. 1820 din aceeasi data,  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 16,80 ha, teren situat în pct. „Lotul lui Jenica”. Printr-o cerere înregistrata sub nr. 2724 din 13 aprilie 2005 petenta P.T. revine la Comisia locala si solicita din nou reconstituirea dreptului de proprietate pentru acelasi teren. Prin Hotarârea nr. 8/2005 Comisia locala Sabaoani gaseste întemeiata solicitarea petentelor si propune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 16 ha, teren extravilan, dar nu si atribuirea în natura a acestuia, ci doar acordarea de despagubiri, motivând lipsa terenului disponibil pe raza comunei. Însusindu-si propunerea Comisiei locale, Comisia judeteana adopta Hotarârea nr. 4463 din 7 octombrie 2005 prin care, într-adevar , reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata solicitata si valideaza propunerea de acordare a despagubirilor, preluând si considerentele invocate de Comisia locala.

În esenta, refuzul retrocedarii terenului în natura a fost motivat de intimate prin lipsa de suprafete disponibile pe raza com. Sabaoani, împrejurare care ar rezulta din cuprinsul balantei funciare, ce cuprinde suprafetele disponibile si suprafetele necesare satisfacerii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate. Comisiile nu au pus la îndoiala temeinicia cererii de reconstituire, chestiunile în litigiu referindu-se la oportunitatea reconstituirii dreptului de proprietate în natura pe vechiul amplasament si a desfiintarii titlurilor de proprietate emise tertelor persoane în tarlaua „Cracana”. În acest context, instanta a retinut ca desi cererea petentelor era înregistrata la Comisia locala înca din anul 2000, solutionarea sa a trenat suficient de mult timp pentru a permite emiterea de titluri de proprietate în favoarea altor persoane în tarlaua respectiva. Mai mult, aceste persoane nu au detinut anterior colectivizarii terenuri în tarlaua „Cracana”, ci în alte trupuri (spre exemplu „Berindesti”), iar unele chiar pe raza altor localitati (spre exemplu, în com. Mircesti , jud. Iasi). Împrejurarea ca acestor persoane li s-au atribuit terenuri în tarlaua „Cracana” conduce la concluzia ca respectivele amplasamente erau disponibile, nefiind revendicate de alte  persoane. În atari conditii, solutionarea favorabila a cererilor unor persoane neîndreptatite la reconstituire în tarlaua „Cracana”, concomitent cu ignorarea, timp de mai bine de 5 ani, a solicitarii petitionarelor, nu poate fi interpretata decât ca o dovada de rea credinta din partea Comisiei locale. Apare cu totul nefireasca sustinerea Comisiei locale potrivit careia terenul pretins de petente nu ar avea amplasamentul în sola respectiva, în conditiile în care una din aparari a vizat tocmai împrejurarea ca terenul care li s-ar fi cuvenit acestora a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane (indicându-se chiar si indicativele topometrice – sola 38 parcelele 301/93 – 301/125 ). Apoi, invocarea dispozitiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 nu este relevanta, în conditiile în care acestea se interpreteaza în sensul ca titlurile emise anterior ramân valabile fara a fi necesara urmarea vreunei proceduri (administrative sau jurisdictionale) care sa le confirme validitatea si, nicidecum, în sensul ca valabilitatea ori corectitudinea acestor titluri, adeverinte de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie nu ar mai putea fi pusa în discutie (cum interpreteaza intimatele). Aceste titluri nu sunt imuabile, putând forma obiectul unor cereri de anulare sau de constatare a nulitatii absolute.

Concluzionând , instanta a apreciat ca refuzul reconstituirii dreptului de proprietate în natura în tarlaua „Cracana” a fost nejustificat si nu a urmarit decât sa acopere modalitatea defectuoasa în care persoanelor neîndreptatite li s-au eliberat titluri pe aceste amplasamente.

Pentru considerentele expuse instanta a admis plângerea petentelor, a desfiintat Hotarârea Comisiei judetene în sensul pus în discutie si a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natura, pe vechiul amplasament, în tarlaua „Cracana”.

 

 

Domenii speta