Plangere impotriva incheierii de cf

Sentinţă civilă 1068 din 17.09.2008


Pe rol pronunţarea sentinţei civile în cauza civilă privind judecarea acţiunii civile formulată de petentul  A. I. , având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 din Legea 7/1996). 

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:

Instanţa constată că mersul dezbaterilor şi cuvântul în fond al părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 03.09.2008, dată la care s-a amânat pronunţarea pentru termenul din data de 10.09.2008, şi apoi pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

J U D E C Ă T O R I A,

Prin plangerea formulată de către petentul A. I. împotriva încheierii de respingere nr.1005/2008 a Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Reghin, prin care a solicitat înscrierea construcţiilor în CF 2521-Deda. 

In motivarea plangerii se arată că, a înregistrat la B.C.P.I. Reghin cererea nr.1005/2008 pentru înscrierea construcţiilor în CF 2521 Deda, însă cu toate, că a depus la dosar toată documentaţia necesară, această cerere a fost respinsă.

În drept s-au invocat disp. Legii 7/1996. 

Plangerea a fost inaintata instantei de catre BCPI Reghin impreuna cu actele care au stat la baza solutionarii cerereii introduse de petent prin incheierea nr.1005/2008.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 22.06.2008 s-a inregistrat la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Reghin cererea formulata de petentul A. I.  prin care solicita evidentiere constructii pe terenul inscris in CF 2521 Deda, nr.top. 2281/17, situat administrativ in com.Deda, sat Bistra Muresului.

Anexat cererii s-au depus: autorizatia de construire nr.183/31.08.2000, certificat de urbanism nr.203/20.04.2000, adresa nr.4064/14.06.2000 – aviz al Consiliului Judetean Mures, conventia din 07.06.2000 si extras CF 2521 Deda.

Conform referatului din data de 22.01.2008 ( f.18 ) i s-a solicitat petentului sa prezinte in completare urmatoarele documente:

- documentatia cadastrala intocmita conform prevederilor ordinului nr.634 al directorului general al A.N.C.P.I.

- dovada achitarii tarifului prevazut de Ordinul nr.371/2007 al ministrului Internelor si Reformei Administrative in suma de 60 lei +0,05% din valoarea de impozitare a constructiei, sens in care s eva depune si certificat fiscal privin valoarea de impozitare

- se va avea in vedere faptul ca imobilul inscris sub A.2, nr.top 2281/17 a fost transcris in CF 3190/N/Deda

- in functie de amplasamentul constructiei se va face dovada achitarii sumei de 50 de lei pentru atribuire de numar cadastral.

Urmare adresei emise de catre BCPI Reghin, la data de 27.02.2008 petentul a depus in completarea documentatiei initiale documentatie cadastrala si dovada achitare taxa.

Documentatia cadastrala depusa in completare (f.20) este un plan de situatie, incadrare a constructiei in PUG.

In cuprinsul Regulamentului privind continutul si modul de intocmire a documentatiilor cadastrale in vederea inscrierii in cartea funciara ( aprobat prin Ordinul nr.634/2006 ), capitolul 6 stabileste continutul documentatiilor necesare inscrierii unei constructii definitive pe un teren inscris in cartea funciara.

Dintre elementele indicate la punctele a)-k) ale acestui articol, petentul nu a facut dovada depunerii urmatoarelor:

- descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei 10 (lit.c);

- copie dupa planul de amplasament si delimitare a imobilului existent pe care se edifica o constructie definitiva noua sau se extinde o constructie (lit.d);

- masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice prezentate conform anexei 14 (lit.f);

- calculul suprafetelor (lit.g);

- descrierile topografice ale punctelor noi din reteaua de indesire si ridicare.(lit.h)

Avand in vedere faptul ca prin referatul din data de 22.01.2008 petentul a fost incunostiintat ca are obligatia de a depune in completarea cererii sale documentatia cadastrala intocmita conform Ordinului nr.634/2006, iar acesta nu s-a conformat acestei obligatii, in mod corect, vazand si dispozitiile art.55 al.1 din Legea 7/11996, B.C.P.I. Reghin, prin incheierea nr.1005/2008 din data de 03.03.2008 a respins cererea de inregistrare.

Pentru considerentele anterior enuntate, avand in vedere nedepunerea de catre petent a documentatiei cadastrale necesare inscrierii unei constructii, instanta apreciaza ca neintemeiataa plangerea formulata de petent impotriva incheierii nr.1005/03.03.2008 pe care urmeaza a o respinge.

Petentul are posibilitatea, ca in momentul in care va intocmi documentatia cadastrala in conformitate cu cerintele art.17 din Regulament, sa revina cu o noua cerere de inscriere a constructiei la B.C.P.I. Reghin.

 

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

 

Respinge plângerea formulată de petentul A. I. , împotriva încheierii nr.1005/2008 a B.C.P.I. Reghin de respingere a cererii nr.1005/2008. 

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.09.2008.