Plângere contravenţională

Instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de către petent.

 Instanţa a reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, executarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a construcţiilor civile, industriale, agricole, pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între  1000 şi 100.000 lei, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea 50/1991.

În speţă prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 12 din  09.10.2012, petentul a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 5.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.  26  alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a) şi art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, reţinându-se în sarcina sa că a executat lucrări de extindere construcţie pe domeniul public, realizarea unei rampe şi a unor scări din beton, fără a deţine autorizaţie de construire, dispunându-se totodată intrarea în legalitate  prin desfiinţarea lucrărilor executate  ilegal.

Conform prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că petentul a invocat faptul că procesul verbal nu cuprinde data săvârşirii contravenţiei, precum şi descrierea exactă a faptei săvârşite.

Potrivit dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită şi data comiterii acesteia se sancţionează cu nulitatea absolută, iar conform art. 16 din O.G. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagubelor pricinuite.

Coroborând textele de lege amintite, instanţa reţine că realizarea unei descrieri în concret a contravenţiei, cu specificarea acţiunii/inacţiunii autorului şi a tuturor circumstanţelor de natură a imprima faptei acest caracter este o cerinţă imperativă, întrucât raţiunea instituirii ei este aceea de a permite instanţei cercetarea legalităţii actului constatator prin stabilirea faptelor materiale şi verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o şi a justei sancţiuni aplicate. Or, în speţa de faţă, în procesul verbal contestat se menţionează că petentul „a executat lucrări de extindere construcţie pe drumul public, realizare a unei rampe şi a unor scări din beton fără a deţine autorizaţie de construire”, în vreme ce prin apărările sale, intimata a susţinut că în lucrările realizate de petent sunt incluse şi patrulaterele din beton lipite de imobilul petentului, aspect care nu se regăseşte însă în cuprinsul procesului-verbal. Faţă de aspectele menţionate, instanţa constată că există o insuficientă descriere a faptei în procesul-verbal, întrucât s-a creat un dubiu în ceea ce priveşte construcţiile realizate aparent de către petent fără autorizaţie de construire, în sensul că nu se indică expres dacă intimata a înţeles să includă în categoria acestora numai rampa şi scările din beton sau şi patrulaterul din beton, care nu se regăseşte în procesul-verbal, dar care a fost menţionat ca fiind construit de către petent pe parcursul derulării litigiului. Aceste împrejurări determină încălcarea dispoziţiilor art. 17 raportat la art. 16 din O.G. 2/2001 sub aspectul descrierii complete a faptei şi implicit nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte lipsa datei săvârşirii contravenţiei din procesul verbal, instanţa reţine următoarele.

Fapta contravenţională în materie de urbanism-construcţii are o anumită specificitate în comparaţie cu alte fapte contravenţionale, în sensul că nu se consumă instantaneu, ci are o desfăşurare în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârşind fapta din momentul începerii construcţiei şi până la terminarea acesteia. Or, în raport cu această modalitate specifică de săvârşire a faptei, care îi imprimă un caracter continuu - astfel cum este reglementat de art. 13 alin. 2 din O.G. 2/2001 -, contravenţia trebuie considerată că se comite pe întregul parcurs al edificării construcţiei, astfel că ea poate fi sancţionată din momentul începerii lucrărilor şi până la terminarea lor, iar în cazul construcţiei finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 31 din Legea 50/1991 – „2 ani de la data săvârşirii faptei”. De aceea, este evident că în cazul construcţiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca dată a săvârşirii faptei decât data constatării contravenţiei (urmând însă ca procesul-verbal să menţioneze expres acest aspect), iar în cazul construcţiilor finalizate, data săvârşirii faptei este data terminării construcţiei (aceasta trebuind, de asemenea, menţionată expres în procesul-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001), acesta fiind momentul din care trebuie calculată şi curgerea termenului de prescripţie prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991, aspecte care rezultă şi din decizia în interesul legii a fostei Curţi Supreme de Justiţie nr. 7/2000.

În cauza de faţă, instanţa constată că nu s-a menţionat în procesul-verbal de contravenţie data săvârşirii faptei, care în această situaţie este data terminării construcţiilor, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar care vorbesc despre construcţii deja realizate (cererile formulate de către Asociaţia de  proprietari  nr. 35  către Inspectoratul de Stat în Construcţii Caraş Severin şi respectiv către Primăria municipiului Reşiţa (f. 22-23), adresa  nr. 7461/02.10.2012 emisă de către  Inspectoratul de Stat în Construcţii  Caraş Severin către Primăria  municipiului Reşiţa (f.25), adresa nr. 16805/11.10.2012 emisă de  către Primăria  municipiului Reşiţa  - Serviciul Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (f. 26)), încălcându-se astfel dispoziţiile art. 17 din O.G. 2/2001 care determină nulitatea absolută a procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa constată că deşi O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziţie cu privire la forţa probantă a procesului verbal de contravenţie, există o prezumţie de legalitate şi realitate a acestuia având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ.

Prezumţia de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil (cauza Anghel vs. România, 4 octombrie 2007).

Sarcina probei în procedura soluţionării plângerii contravenţionale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumţia de nevinovăţie, întrucât plângerea contravenţională presupune o judecată contradictorie cu toate garanţiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravenţional cel dintâi supune instanţei legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanţă din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaşte posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancţionator (al situaţiei de fapt expuse), menţiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susţinut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge  instanţa în privinţa vinovăţiei contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauza de faţă, instanţa constată că aspectele menţionate nu corespund realităţii, întrucât din declaraţia martorului N G (f. 28) rezultă că acesta împreună cu domnul C iar nu petentul, au construit o parte din rampă, cealaltă parte şi scările despre care se face vorbire în procesul verbal datând de 4-5 ani respectiv 50 de ani. În ceea ce priveşte declaraţia martorului ID, instanţa constată că acesta a furnizat informaţii relevante numai cu privire la patrulaterul din beton, nemenţionat în procesul-verbal, iar nu şi cu privire la celelalte construcţii care se regăsesc în actul sancţionator, astfel încât aceasta nu va fi avută în vedere de instanţă.

Domenii speta

Spete similare