Furtul calificat

Sentinţă penală 1911 din 30.09.2010


Dosar nr. 15084/280/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

Sentinţă Penală Nr. 1911

Şedinţa publică de la 30 Septembrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.A.

Grefier M.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecătoria Piteşti fiind reprezentat

prin procuror M.P.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpaţii R.A.M, D.I., R.C. A, O.N.C , M.P. şi pe partea vătămată SC Promotor Complex SRL, parte civilă SC Aqva Termo Sanit SRL, având ca obiect infractiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 - 209 al. 1 lit. a, g, i C.p..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit inculpaţii R.A.M, D.I., R.C. A, O.N.C , M.P. şi partea vătămată SC Promotor Complex SRL, parte civilă SC Aqva Termo Sanit SRL.

Procedura legal îndeplinită, fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile de fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 16.09.2010, cand susţinerile părţilor si concluziile procurorului au fost consemnate în încheierea de amânare de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

La data de 13.10.2009 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti adresa nr. 910/P/2008 din data de 12.10.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti prin care a fost înaintat spre soluţionare dosarul cu acelaşi număr privind pe inculpatii R.A.M., M.P., D.I., R.C.A. si O.N.C., trimisi in judecată prin rechizitoriul din 07.10.2009 dupa cum urmeaza: - R.A.M. pentru săvârşirea a doua infractiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., ambele cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., impotriva partilor vatamate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti si SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti; - M.P. pentru săvârşirea infractiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., impotriva partii vatamate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti; - D.I. pentru săvârşirea a doua infractiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. si a unei infractiuni de distrugere, prevazuta de art. 217 al. 1 C.p., impotriva partilor vatamate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti si SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti; - R.C.A. pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., impotriva partii vatamate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti si – O.N.C. pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., impotriva partii vatamate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti.

In motivarea actului de inculpare s-a reţinut in esenţă că in noaptea de 13 spre 14.02.2008 inculpatii R.A.M, D.I., R.C.A si O.N.C. au patruns in atelierul SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, in timp ce inculpatul M.P. le asigura paza, si au sustras mai multe bobine din sarma de cupru, pe care le-au valorificat ulterior la pret de chilipir. Ulterior, in noaptea de 10 spre 11.07.2008, inculpatii R.A.M. si D.I. au patruns in sediul SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, de unde au sustras un numar de 26 de apometre, dupa ce au distrus panoul de alimentare al sistemului de alarma, inculpatul D.I. fiind surprins de organele de politie in timp ce incerca sa paraseasca locatia pe fereastra prin care intrase.

Din analiza probatoriului cauzei instanta retine in fapt urmatoarele: inculpatii R.A.M. SI M.P. sunt persoane cu un pronuntat comportament indezirabil, ei suferind pana in prezent multiple condamnari pentru savarsirea de infractiuni de furt calificat (in majoritatea cazurilor ei fiind condamnati pentru fapte penale savarsite impreuna). In anturajul inculpatilor R.A.M si D.I. au fost atrasi si inculpatii D.I., R.C.A si O.N.C., persoane fara ocupatie si amatoare de castiguri facile obtinute din valorificarea la pret de chilipir a bunurilor sustrase. In seara zilei de 13.02.2008 cei cinci inculpati s-au intalnit in zona Garii Sud din Mun. Pitesti, unde, dupa ce au consumat bauturi alcoolice, au luat hotararea infractionala de a sparge atelierul de bobinaj al SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, stiind ca intr-un astfel de atelier se gaseste sarma de cupru ce poate fi usor valorificata la centrele de colectare a metalelor neferoase. Cei cinci inculpati au luat un taxi, cu care s-au deplasat pana in apropierea blocului S9 din cartierul Tudor Vladimirescu al Mun. Pitesti. Inculpatul O.N.C., cu o piatra a spart geamul usii de la intrarea in atelier, dupa care au rupt o parte din grilajul metalic de protectie, pentru a permite accesul in interiorul acestuia. Inculpatii R.A.M. si D.I. au patruns in atelierul de bobinaj, de unde au sustras mai multe bobine de sarma de cupru, de diverse dimensiuni, totalizand 45 de kg sarma si doua statoare pentru motoare electrice de 600 W si respectiv 5 KW. Bunurile au fost preluate prin spartura din fereastra de catre inculpatii R.C.A si O.N.C., inculpatul M.P. asigurandu-le paza celor patru in perioada in care au colaborat pentru sustragerea bunurilor. Inculpatii au apelat la acelasi taximetrist, care i-a ajutat sa transporte bunurile sustrase la un imobil de pe str. Cpt. Dogaru din Mun. Pitesti. Inculpatii au vandut sarma din cupru numitului C.V., contra unor sume derizorii, bunurile fiind recuperate ulterior de catre organele de politie si restituite reprezentantului societatii parte vatamata. Prejudiciul total de 2.015 lei a fost recuperat prin restituirea in natura a bunurilor sustrase. In data de 10.07.2008 inculpatii R.A.M. si D.I. au luat hotararea infractionala de a sustrage bunuri din incinta SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, din zona Autogarii Sud a Mun. Pitesti, dupa ce observasera ca una dintre ferestrele imobilului ramanea deschisa peste noapte. In realizarea acestei rezolutii infractionale inculpatii s-au deplasat in noaptea de 10 spre 11.07.2008 la sediul SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti. Inainte de a patrunde pe fereastra lasata deschisa, inculpatul D.I. a distrus caseta sistemului de alarma cu care era dotat respectivul imobil. Tot inculpatul D.I. a patruns in incinta societatii, R.A.M ramanand afara pentru a asigura paza si pentru a prelua bunurile pe care le sustragea celalalt inculpat. D.I. a sustras un numar de 26 de apometre, bunuri pe care i le-a dat pe fereastra lui R.A.M. La un momendat inculpatul R.A.M l-a anunta pe D.I. ca se apropie organele de politie si a fugit, abandonand apometrele langa fereastra prin care intrase D.I.. Grabit sa paraseasca si el sediul societatii parte vatamata, inculpatului D.I. i s-a agatat tricoul in fereastra si in felul acesta a fost surprins de catre organele de politie. Cele 26 de apometre marca „Zenner”, in valoare de 5.700 lei, au fost recuperate si predate reprezentantului SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti. Societatea parte vatamata s-a constituit parte civila doar pentru recuperarea contravalorii reparatiilor la sistemul de alarma distrus, in cuantum de 2.300 lei.

Cele retinute au fost stabilite pe baza urmatoarelor mijloace de proba: procesele verbale de cercetare la fata locului intocmite la datele de 15.02.2008 si 11.07.2008, insotite de plansele fotografice, dovezile de predare - primire a bunurilor sustrase, procesele verbale de conducere in teren, insotite de plansele fotografice, rapoartele de constatare tehnico stiintifica dactiloscopica nr. 11648/30.10.2008 si nr. 11649/30.10.2008 intocmite de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Arges, procesul verbal de sesizare din oficiu nr. 214135/11.07.2008 intocmit Politia Mun. Pitesti – sectia nr. 2, adresa nr. 151/P/11.07.2008 a SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, procesul verbal de reconstituire din data de 11.07.2008, insotite de plansele fotografice, declaratiile martorilor R.A. C.V., G.I. si A.G., declaratiile reprezentantilor societatilor parti vatamate, D.M.C. si G.S. copiile sentintelor penale nr. 1109/24.04.2007, nr. 1504/04.06.2007 si nr. 559/19.03.2008 ale Judecatoriei Pitesti, cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive si declaratiile inculpatilor R.A.M., M.P., D.I., R.C.A. si O.N.C..

Fata de cele retinute instanta constata ca - faptele inculpatului R.A.M. intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti si furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti; - faptele inculpatului M.P. intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti; - faptele inculpatului D.I. intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti si distrugere, prevazuta de art. 217 al. 1 C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti; - faptele inculpatului R.C.A intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti; - faptele inculpatului O.N.C. intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti.

Vinovăţia inculpaţilor fiind dovedită, instanţa va aplica pedepse fiecăruia dintre inculpaţi pentru infracţiunile reţinute in sarcina acestora, la individualizarea cărora vor fi avute in  vedere dispoziţiile art. 72 C.p. iar gradul de pericol social concret al faptelor va fi apreciat in funcţie de următoarele elemente: condiţiile si împrejurările săvârşirii faptelor, printr-o conlucrare a inculpatilor, dupa un plan prestabilit, fapt ce a sporit sansele de reusita a actiunilor cu caracter infractional; scopul inculpaţilor, care a constat in obtinerea de venituri si beneficii facile, chiar prin prejudiciere societatilor parti vatamate; persoana inculpatilor R.A.M. si M.P, care sunt recidivisti (recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit. a C.pen.) in raport cu alte condamnari suferite incepand cu anul 2007 pentru savarsirea aceluiasi gen de infractiuni, ultima condamnare a inculpatului R.A.M. fiind aplicata prin sentinta penala nr. 559/19.03.2008 a Judecatoriei Pitesti, definitiva prin neapelare la data de 05.05.2008, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, g şi i C.p., cu reţinerea art. 75 lit. c C.p., fata de care a beneficiat de suspendarea conditionata a executarii iar ultima condamnare a inculpatului M.P. fiind aplicata prin sentinta penala nr. 1504/04.07.2007 a Judecatoriei Pitesti, definitiva prin definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., fata de care a beneficiat, de asemenea, de suspendarea conditionata a executarii; persoana inculpatilor D.I., R.C.A. si O.N.C., care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, dar care, pe fondul lipsei de ocupatie si a lipsurilor de ordin material sunt predispusi la comiterea de fapte contra patrimoniului, mai ales in contextul unui anturaj nepotrivit; atitudinea inculpatilor in faţa organelor judiciare constand in sinceritate şi regret; atitudinea neglijenta a reprezentantilor partii vatamate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, care a favorizat savarsirea infractiunii; varsta si mediul social din care provin inculpatii; caracterul repetat al actelor de sustragere de bunuri, in realizarea unor rezolutii infractionale distincte, ce atrag aplicarea dispozitiilor art. 33 lit. a C.p. in cazul inculpatilor R.A.M. si D.I. si urmările faptelor constând in prejudicii de 2.015 lei si respectiv 8.000 lei produs societatilor parte vatamata si acoperit in cea mai mare parte prin restituirea in natura a bunurilor sustrase.

Prin prisma acestor elemente instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al procesului penal, prevazut de art. 52 C.p., poate fi atins in cazul fiecaruia dintre inculpati doar prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate către mediu, care sa fie de natura a le atrage atentia asupra caracterului antisocial al faptelor lor si sa-i determine pe viitor sa se abtina de la astfel de gesturi chiar daca comportamentul neglijent al partilor vatamate le ofera tentatii greu de stapanit.

Constatând că infracţiunile savarsite de inculpatul D.I. sunt concurente (concurs real de infracţiuni prevăzut de art. 33 litera a C.p.) instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 litera a – art. 34 litera b C.p., va contopi pedepsele, dispunând ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea, fără a aplica vreun spor pe care nu-l găseşte necesar.

Apreciind in acelaşi timp că pedeapsa in sine reprezintă un avertisment serios si suficient pentru inculpatii D.I., R.C.A si O.N.C., pentru a-i determina ca pe viitor să evite săvârşirea unor alte fapte antisociale si fiind totodată întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 861 C.p., instanţa va dispune suspendarea executării pedepslor sub supraveghere.

Se vor fixa termenele de încercare potrivit dispoziţiilor art. 862 C.p. si vor fi stabilite măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 C.p. cărora inculpatii vor trebui să se supună in cursul acestor termene.

Se vor pune in vedere inculpatilor dispoziţiile art. 864 C.p. privind consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni cu intenţie in cursul termenelor de încercare.

Apreciind in acelaşi timp că anturajul inculpatului Dinu Ionuţ si obiceiul de a frecventa localurile de noapte reprezinta principala cauza declansatoare a comportamentului antisocial, instanta va adopta fata de acest inculpat masura obligarii de a participa în mod constant la cel puţin unul dintre programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, stabilit de consilierul de probaţiune în funcţie de aptitudinile inculpatului, scopul fiind acela de a forma inculpatului deprinderi conforme cu normele de convietuire sociala si de a atenua tendintele infractionale ale inculpatului in anumite circumstante, pe fondul consumului de alcool.

O situatie aparte o au inculpatii R.A.M. si M.P., prin prisma condamnarilor anterioare, toate cu acordarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedepselor, fata de care sunt incidente fie dispozitiile art. 83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate, fie dispozitiile art. 85 C.p., privind anularea beneficiului suspendarii conditionate, asa cum se va arata in continuare.

Inculpatul R.A.M a suferit anterior trei condamnari (toate cu suspendarea conditionata a executarii pedepselor) dupa cum urmeaza: 1) - la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă la data de 21.02.2008 prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, c - art. 76 lit. c C.p.; 2) - la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p.; 3) - la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 559/19.03.2008 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 05.05.2008, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, g şi i C.p., cu reţinerea art. 75 lit. c C.p..

In raport de prima si a treia condamnare (definitive la 21.02.2008 si respectiv la 05.05.2008, date la care au inceputa sa curga termenele de incercare stabilite prin aceste sentinte de condamnare) sunt incidente atat dispozitiile dispozitiile art. 85 C.p., privind anularea beneficiului suspendarii conditionate (tinand cont de fapta din 13/14.02.2008 savarasita fata de SC Pro Motor Complex SRL Piteşti), cat si dispozitiile art. 83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate (tinand cont de fapta din 10/11.07.2008 savarasita fata de SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti).

Aceastei situatii i-a dat o rezolvare Inata Curte de Casatie si Justitie, care, pronuntandu-se in recursul in interesul legii, prin decizia nr. 42/13.10.2008, a dispus: „În cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, din care, una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 85 din Codul penal. Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel: se vor aplica pedepse pentru fiecare din cele două infracţiuni deduse judecăţii; se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior; se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă; pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.”

Potrivit dispozitiilor deciziei mai sus aratate, instanta va anula, in baza art. 85 C.p., atat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, c - art. 76 lit. c C.p., cat si beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M. prin sentinţa penală nr. 559/19.03.2008 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 05.05.2008, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, g şi i C.p., cu reţinerea art. 75 lit. c C.p..

În baza art. 85 al. 1, art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.p. şi a deciziei nr. 42/13.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL) se vor contopi: - pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, cu - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 559/19.03.2008 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare, şi cu - pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă, la care se va aplica un spor in limitele legii si in raport de ansamblul infractional. Ulterior (urmand pasii conform deciziei nr. 42/13.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - RIL - ), in baza art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p., se va contopi pedeapsa rezultanta astfel determinata cu pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă.

Cum in raport de cea de-a doua condamnare suferita de inculpatul R.A.M (cea aplicată prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti) sunt incidente exclusiv dispozitiile art. 83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate (ambele fapte deduse judecatii in prezenta cauza fiind savarsite in cursul termenului de incercare stabilit prin acesta sentinta de condamnare anterioara), se va dispune revocarea beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., urmand ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat celei rezultante, aplicată prin prezenta sentinţă.

Executarea pedepsei se va face în condiţii de privare de libertate, conform art. 57 C.p., singura modalitate posibilă de individualizare a executării pedepsei permisă de lege datorita starii de recidiva in care se gaseste inculpatul.

Se va aplica de asemeni pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice si dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), conform dispoziţiilor art. 71 C.p..

O situatie asemanatoare are inculpatul M.P.. El a suferit anterior doua condamnari (ambele cu suspendarea conditionata a executarii pedepselor) dupa cum urmeaza: 1) - la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă la data de 21.02.2008 prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p.; 2) - la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p..

In raport de prima condamnare (definitiva la 21.02.2008, data la care a inceputa sa curga termenul de incercare stabilit prin aceasta sentinta de condamnare) sunt incidente dispozitiile dispozitiile art. 85 C.p., privind anularea beneficiului suspendarii conditionate. De aceea, in baza acestui text de lege, se va dispune anularea beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M.P. prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p..

În baza art. 85 al. 1 şi art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.p. se va contopi - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, cu - pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă şi se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va aplica un spor in limitele legii si in raport de ansamblul infractional.

Cum in raport de cea de-a doua condamnare suferita de inculpatul M.P. (cea aplicată prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti) sunt incidente dispozitiile art. 83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate (fapta dedusa judecatii in prezenta cauza fiind savarsita in cursul termenului de incercare stabilit prin acesta sentinta de condamnare anterioara), se va dispune revocarea beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M.P. prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., urmand ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat celei rezultante, aplicată prin prezenta sentinţă.

Executarea pedepsei se va face în condiţii de privare de libertate, conform art. 57 C.p., singura modalitate posibilă de individualizare a executării pedepsei permisă de lege datorita starii de recidiva in care se gaseste inculpatul.

Se va aplica de asemeni pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice si dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), conform dispoziţiilor art. 71 C.p..

In latura civila a cauzei partea vatamata SC Aqva Termo Sanit SRL s-a constituit parte civila cu suma de 2.300 lei cu titlu de despăgubiri materiale (contravaloarea repartiilor la sistemul de alarma distrus de catre inculpatul D.I. in noaptea de 10/11.07.2008).

Analizand probatoriul cauzei prin raportare la solutia din latura penala a cauzei si la criteriile si elementele ce au stat la baza acesteia, instanţa constată că partea civila SC Aqva Termo Sanit SRL a suferit un prejudiciu material cert, actual si inca neacoperit, constand in contravaloarea repartiilor pe care le-a necesitat sistemul de alarma, distrus prin actiunea conjugata a inculpatilor R.A.M. şi D.I. in noaptea de 10/11.07.2008.

Culpa exclusiva in producerea acestui prejudiciu revine inculpatilor pentru aceleasi considerente ca si acelea care au stat la baza solutiei din latura penala a cauzei.

Constatând îndeplinite si celelalte două condiţii ale răspunderii civile delictuale (existenţa unor fapte ilicite ale inculpatilor R.A.M. şi D.I. si a legăturii de cauzalitate intre aceste fapte si prejudiciul suferit de partea civila SC Aqva Termo Sanit SRL), instanţa va admite in totalitate acţiunea civila a partii civile susaratate si-i va obliga pe inculpati in solidar (potrivit dispozitiilor art. 1003 Cod civil) să suporte consecinţele păgubitoare ale faptelor lor, potrivit dispoziţiilor art. 14 si art. 346 C.p.p..

Se va lua act, totodata, ca partea vătămată SC Pro Motor Complex SRL nu mai are pretenţii băneşti faţă de inculpaţi, ca urmare a recuperarii integrale a prejudiciului prin restituirea in natura a bunurilor sustrase.

Ca o consecinţă a condamnarii, inculpatii R.A.M., M.P., D.I., R.C.A si O.N.C. vor fi obligati să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 191 C.p.p..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă pe inculpatul R.A.M. cetăţean român, studii primare, necăsătorit, fără ocupaţie, recidivist,

- la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti

- la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti

În baza art. 85 C.p. anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M. prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, c - art. 76 lit. c C.p..

În baza art. 85 C.p. anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M. prin sentinţa penală nr. 559/19.03.2008 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 05.05.2008, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, g şi i C.p., cu reţinerea art. 75 lit. c C.p..

În baza art. 85 al. 1, art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.p. şi a deciziei nr. 42/13.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL) contopeşte:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, cu

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 559/19.03.2008 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare, şi cu

- pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care aplică un spor de 1 an, urmând sa execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p. şi a deciziei nr. 42/13.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL) contopeşte:

- pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare, cu

- pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului R.A.M. prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat celei de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, în total 8 (opt) ani închisoare.

Executarea pedepsei rezultante se va face în condiţiile art. 57 C.p..

În baza art. 71 C.p., pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b C.p..

Condamnă pe inculpatul M.P. , zis „M”, cetăţean român, neşcolarizat, necăsătorit, muncitor necalificat la SC Enco SA Piteşti, recidivist, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti

În baza art. 85 C.p. anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului M.P. prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p..

În baza art. 85 al. 1 şi art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.p. contopeşte:

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, cu

- pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti, prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care aplică un spor de 6 luni, urmând sa execute pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului M.P. prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat celei de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, în total 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Executarea pedepsei rezultante se va face în condiţiile art. 57 C.p..

În baza art. 71 C.p., pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b C.p..

Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Condamnă pe inculpatul D.I. cetăţean român, studii primare, necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale,

- la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti

- la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti

- la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevazuta de art. 217 al. 1 C.p., împotriva părţii vătămate SC Aqva Termo Sanit SRL Piteşti

În baza art. 33 litera a - art. 34 litera b C.p. constată că infracţiunile sunt concurente, contopeşte cele trei pedepse şi dispune ca inculpatul sa o execute pe cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 6 ani conform art. 862 C.p..

Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b-d C.p. iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. obligă pe inculpat să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele fixate de consilierii de probaţiune.

În baza art. 863 al. 3 lit. a C.p. obligă pe inculpat să participe în mod constant la cel puţin unul dintre programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, stabilit de consilierul de probaţiune în funcţie de aptitudinile inculpatului.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p..

Condamnă pe inculpatul R.C.A., cetăţean român, studii primare, necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti.

În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 5 ani conform art. 862 C.p..

Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b-d C.p. iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. obligă pe inculpat să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele fixate de consilierii de probaţiune.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p..

Condamnă pe inculpatul O.N.C. cetăţean român, studii medii, necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p., împotriva părţii vătămate SC Pro Motor Complex SRL Piteşti.

În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 5 ani conform art. 862 C.p..

Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b-d C.p. iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. obligă pe inculpat să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele fixate de consilierii de probaţiune.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p..

În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. admite in parte acţiunea civilă a părţii civile SC Aqva Termo Sanit SRL şi obligă în solidar pe inculpaţii R.A.M şi D.I. să-i achite suma de 2.300 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Ia act că partea vătămată SC Pro Motor Complex SRL, nu mai are pretenţii băneşti faţă de inculpaţi.

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul R.A.M. să achite suma de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu (împuternicirea avocaţială nr. 4696/2009).

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul M.P. să achite suma de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu (împuternicirea avocaţială nr. 4696/2009).

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul D.I. să achite suma de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu (împuternicirea avocaţială nr. 4696/2009).

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul R.C.A. să achite suma de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu (împuternicirea avocaţială nr. 4696/2009).

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul O.N.C. să achite suma de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu (împuternicirea avocaţială nr. 4696/2009).

Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii D.I.şi O.N.C. de la comunicare ceilalţi inculpaţi şi pentru părţile vătămate.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2010.

Preşedinte,

G.A.

Grefier,

M.R.

M.R. 01 Octombrie 2010

Red. G.A. 18 Octombrie 2010

2