Fond funciar

Sentinţă civilă 2001 din 25.06.2009


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

DOSAR NR. 2743/270/2009 fond funciar

Înreg. 20.05.2009

SENTINTA CIVILA NR. 2001

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 25.06.2009

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

PRESEDINTE –  IOAN AVELOAEI

GREFIER – MIHAELA ANDREI

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile având ca obiect fond funciar, privind pe reclamantul  C.M., în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALA BUCIUM pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si COMISIA JUDETEANA BACAU pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamantul - personal

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care: reclamantul precizeaza ca nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri noi, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în fond.

Reclamantul, având cuvântul în fond, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de fata;

Constata ca reclamantul C.M. a chemat in judecata Comisia Locala Buciumi pentru aplicarea legilor fondului funciar si Comisia Judeteana Bacau pentru aplicarea legilor fondului funciar solicitând a se dispune modificarea Titlului de proprietate nr. 2011963/31.03.1997 in sensul ca în loc de 2100 mp  teren arabil sa se traca 1238 mp.

In motivare reclamantul arata ca  s-a înscris in mod eronat suprafata de 2100 mp arabil intravilan in titlul de proprietate sus-mentionat si ca acest lucru l-a constatat cu ocazia vinderii terenului arabil in suprafata de 1238 mp situat in intravilanul localitatii Racauti com. Buciumi jud. Bacau in baza contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2797/11.10.2002 la BNP G.D. din Onesti. In realitate,mai sustine reclamantul, a vândut toata suprafata de teren pe care o avea la punctul respectiv neramânând cu nici o diferenta.

Parata Comisia Locala Buciumi de aplicare a legilor fondului funciar a formulat întâmpinare in care arata ca pana la data vânzarii pârâtul a detinut numai 1238,36 mp teren arabil în T.115/1 P13 si nu 2100 mp cât este mentionat în titlul de proprietate si ca reclamantul prin contractul de vânzare cumparare nu a mai ramas cu nici un rest de teren la punctul cu coordonatele cadastrale T 115 P 13.

De asemenea, parata mai sustine ca nr. corect al parcelei este 13 si nu 15 cum este mentionat în titlul de proprietate.

Parata Comisia Judeteana Bacau de aplicare a legilor fondului funciar nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosar precum, sustinerile reclamantului confirmate de parata Comisia Locala,instanta ajunge la concluzia ca actiunea este întemeiata urmând sa fie admisa si ca atare se va dispune modificarea TP nr.201196/31.03.2002 in sensul ca în loc de suprafata de 2100 mp teren arabil  T 115/1 P15 de la nr. crt. 1 pct. 1 se va înscrie suprafata de 1283,36 mp cu coordonatele cadastrale  115/1 P 13.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T  E:

Admite actiunea formulata de reclamantul C.M., domiciliat în … în contradictoriu cu Comisia locala Buciumi de aplicare a legilor fondului funciar si cu Comisia Judeteana Bacau de aplicare a legilor fondului funciar.

Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 201196/31.03.1997 eliberat pe numele reclamantului în sensul ca în loc de suprafata de teren arabil de 2100 mp  T.115/1 P.15 (nr. Crt.1 pct.1) se va înscrie suprafata de 1238,36 mp  T.115/1 P.13.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 22.06.2009.

PT. PRESEDINTE ÎN C.O. PT. GREFIER ÎN C.O.

semneaza Vicepresedintele instantei semneaza Grefier sef

Red.I.Av. – 26.06.2009

Dact.M.I. – 30.06.2009

Ex. 5

Com. parti – 02.07.2009

Domenii speta