Civil: Somaţie de plată. Excepţia prematurităţii acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.720 ind.1 C.pr.civilă. Creanţă contestată de către debitor. Caracter cert şi lichid al creanţei. Alegerea temeiului de drept al acţiu...

CIVIL. Somaţie de plată. Excepţia prematurităţii acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.720 ind.1 C.pr.civilă. Creanţă contestată de către debitor. Caracter cert şi lichid al creanţei. Alegerea temeiului de drept  al acţiunii in funcţie de natura raporturilor juridice dintre părţi.

 INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,constată următoarele:

La data de 22.08.2008 Judecătoria Deva a trimis spre competentă soluţionare dosarul nr. 3156/221/2008 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2982/2008, privind cererea formulată de creditoarea S.C **** S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea P.F.A. ****. Prin cererea formulată, creditoare solicită emiterea unei somaţii de plată către debitoare prin care acesta din urmă să fie somată a plăti suma de 6.782,72 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În urma înregistrării acestei sesizări, s-a constituit dosarul nr. 1367/277/2008 al Judecătoriei Pătârlagele.

În motivarea acţiunii, creditoarea a arătat că a livrat către debitoare marfă, respectiv produse din carne, în baza unei convenţii verbale încheiate între cele două părţi. Creditoarea arată că suma totala restanta este de 6.782,72 lei, care trebuie actualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Creditoarea arată că debitoarea a refuzat să-şi execute obligaţiile de plată pentru mărfurile livrate şi că înregistrează un debit în cuantum de 3.078,29 lei. La această sumă se adaugă valoarea penalităţilor de întârziere, calculate la valoarea de 0,5% din debitul principal pentru fiecare zi de întârziere, rezultând o sumă de 3.704,43 lei. Creditoarea arată că debitoarea avea obligaţia de a plăti debitele principale în termen de 7 zile de la livrarea mărfurilor precum şi penalităţi în cazul în care nu-şi executa obligaţia principală. Creditoarea susţine că aceste obligaţii au fost asumate de către debitoare prin semnarea facturilor emise de către creditoare şi că obligaţia de plată este una lichidă, certă şi exigibilă. De asemenea, se arată că s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a acestei situaţii.

În drept, creditoarea a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile O.G. 5/2001, art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1087, art. 1361 C.civ., art. 43 C. com. şi O.U.G. nr. 119/2007.

La termenul de judecată din data de 15.10.2008, creditoarea a arătat că îşi precizează temeiul de drept al acţiunii, în sensul că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile O.G. 5/2001.

În dovedirea acţiunii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie certificată spre conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: set facturi de livrare a mărfii; anexă cuprinzând calculul penalităţilor de întârziere; adresă nr. 1382/27.04.2008, fişă rulaj partener, carte mare parţială.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

În termen legal debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Deva precum şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată. În motivarea excepţiei s-a arătat că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C.proc.civ.. De asemenea, debitoarea arată că nu a primit nici o notificare din partea creditoarei şi că oricum nu a fost respectat termenul legal pentru procedura concilierii directe.

În continuare, debitoarea a arătat că, dacă excepţiile ridicate nu vor fi admise, acţiunea este neîntemeiată pe fond pentru că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a creditoarei împotriva sa. Astfel debitoarea arată că debitul real este doar de 117,63 lei şi că a achitat debitul pe care îl avea faţă de creditoare, sumă ce se ridică la valoarea de 1504,4 lei. De asemenea, se arată că debitoarea nu a consimţit la termenele de plată şi cuantumul penalităţilor stabilite de creditoare, arătând că nu recunoaşte semnătura de pe facturile depuse la dosar. În plus, debitoarea susţine că nu poate fi emisă o somaţie de plată bazată pe dispoziţiile procedurii speciale atât timp cât pentru lămurirea situaţiei de fapt este necesară administrarea altor probe decât înscrisurile.

Împreună cu întâmpinarea, debitoarea a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a clauzei penale, faţă de caracterul evident excesiv al cuantumului penalităţilor stabilit de către creditoare. Se arată că penalităţile au fost stabilite în baza unui înscris neînsuşit de către debitoare şi că depăşesc limita maximă prevăzută de dispoziţiile legale.

În drept, debitoarea şi-a întemeiat cererile pe dispoziţiile art. 115 şi următoarele C.proc.civ şi art. 119 C.proc.civ.

În dovedirea celor susţinute, debitoarea a depus la dosarul cauzei, în copie certificată spre conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: set chitanţe; extrase de cont bancar.

La data de 24.04.2008 creditoarea a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de debitoare, arătând că procedura prealabilă prevăzute de art. 7201 C.proc.civ nu este necesară în cazul procedurii emiterii somaţiei de plata şi, în consecinţă, excepţia invocată de debitoare trebuie respinsă ca neîntemeiată. Asupra fondului cauzei, creditoarea susţine că aceste obligaţii au fost asumate de către debitoare prin semnarea facturilor emise de către creditoare şi că obligaţia de plată este una lichidă, certă şi exigibilă, aceste caracteristici derivând din chiar cuprinsul facturilor acceptate fără obiecţiuni de debitoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2982/24.07.2008 pronunţată de Judecătoria Deva, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Deva şi a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze către Judecătoria Pătârlagele.

La termenul de judecată din data de 15.10.2008, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, considerând-o concludentă, pertinentă şi utilă cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 În temeiul art. 137 alin. 1 C.proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa reţine că pronunţarea asupra unei excepţii de procedură precum şi existenţa unor condiţii procedurale ale acţiunii în justiţie,precum termenele de prescripţie sau sancţiunile specifice unor astfel de termene, sunt acceptate şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea a statuat, în cauza Stubbings şi alţii contra Marii Britanii din data de 22 octombrie 1996, că existenţa unor astfel de limitări ale dreptului de acces la justiţie este acceptabilă şi nu reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenţie.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată datorată faptului că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C.proc.civ., instanţa consideră că este neîntemeiată. Astfel, instanţa reţine că art. 3 din O.G nr. 5/2001, care stabileşte actele ce trebuie depuse de către creditor împreună cu acţiunea principală, nu se referă la dovada îndeplinirii procedurii concilierii prealabile în mod expres ceea ce denotă intenţia legiuitorului de a nu pretinde o asemenea condiţie prealabilă declanşării procedurii sumaţiei de plată.

Mai mult, procedura prealabilă a concilierii directe prevăzute de art. 7201 C.proc.civ. presupune un interval mare de timp pentru realizare, fapt ce contravine scopului celerităţii procedurii speciale privind somaţia de plată. Astfel, chiar dacă procedura somaţiei de plată se completează cu dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, această aplicare a dispoziţiilor generale din Cod nu se poate realiza decât în măsura în care ele nu contravin prevederilor şi scopului procedurii speciale.

Instanţa reţine de asemenea că dispoziţiile procedurii speciale sunt menite tocmai a înlocui şi a realiza pe cale judiciară condiţiile şi scopul pe care îl are în dreptul comun procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C.proc.civ.

Având în vedere cele expuse, instanţa va respinge excepţia prematurităţii acţiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că între reclamanta-pârâtă creditoare şi pârâta-reclamantă debitoare a intervenit o convenţie verbală în baza căreia reclamanta-pârâtă a livrat către pârâta-reclamantă marfă, respectiv produse din carne, situaţie care reiese atât din susţinerile ambelor părţi cât şi din facturile fiscale depuse la dosar.

Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Art. 1 din O.G. nr. 5/2001 instituie anumite condiţii de admisibilitate ale procedurii speciale a somaţiei de plată şi anume 1. existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, 2. creanţa să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanţei fie constatat printr-un înscris semnat de părţi sau însuşit de acestea prin alt mod admis de lege.

Din ansamblul reglementării procedurii speciale a somaţiei de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziţia creditorilor care au o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constatată printr-un înscris semnat de părţi sau însuşit în alt mod de părţi, înscris care însă nu este titlu executoriu potrivit legii. Aşadar, singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu, celelalte condiţii necesare pentru începerea executării silite trebuie îndeplinite. Scopul procedurii speciale a somaţiei de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanţe să obţină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.

Cerinţele speciale de admisibilitate ale procedurii somaţiei de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.

Caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei se determină în conformitate cu prevederile art. 379 alin. 3 şi 4 C.proc.civ. potrivit cu care creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.

În temeiul acordului încheiat între părţi, au fost emise facturi fiscale pentru contravaloarea serviciilor de livrare către pârâta – reclamantă a unor produse din carne în valoare de 3.078,29 lei aşa cum rezultă din coroborarea menţiunilor din facturile fiscale depuse la dosar cu anexa la notificarea către debitoare nr. 1382/27.04.2008. Pe de altă parte, atât prin întâmpinare cât şi cu ocazia punerii concluziilor pe fondul cauzei, pârâta-reclamantă arată că nu datorează o astfel de sumă către reclamanta-pârâtă creditoare ci doar o sumă care se ridică la o valoare de aproximativ 2000 de lei. Pârâta – reclamantă arată de asemenea că nu recunoaşte acele facturi pe care nu există ştampila ei, semnătura de primire de pe acele facturi nefiind de asemenea recunoscută. Instanţa consideră că o astfel de susţinere nu poate fi lămurită decât în condiţiile procedurii reglementate de art. 179 C.proc.civ., procedură ce ar necesita administrarea unei probe cu expertiza grafologică, probă care nu este admisibilă în procedura specială a somaţiei de plată,conform art. 6 din O.G.5/2001.

Pe de altă parte, verificarea semnăturilor de pe facturile prezentate presupune timp, celeritatea procedurii somaţiei de plată devenind inexistentă. Intenţia legiuitorului a fost de a oferi creditorului posibilitatea de a obţine cât mai repede un titlu executoriu in situaţia in care singurul motiv de neexecutare este culpa debitorului, deci nu şi atunci când există dubii cu privire la existenta creanţei, adică la caracterul ei cert.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa reţine că pârâta-reclamantă a prezentat un set de chitanţe din care rezultă că a efectuat unele plăţi către creditoare, fără a se putea determina cu certitudine cuantumul acestor plăţi iar pârâta-reclamantă  contestă chiar şi valoarea totală a datoriei arătată de reclamanta-pârâtă creditoare. În aceste condiţii, instanţa consideră că nu poate fi vorba în cauză de o creanţă lichidă, câtimea ei nefiind determinată sau determinabilă cu ajutorul actului de creanţă care să fi emanat de la debitoare sau care să fi fost recunoscut de ea. Tot în aceeaşi situaţie se găseşte şi creanţa derivată din penalităţile de întârziere care este de asemenea contestată de către pârâta-reclamantă care susţine că penalităţile au fost stabilite în baza unui înscris neînsuşit de către ea.

Instanţa consideră că procedura somaţiei de plată presupune existenţa, in mod exclusiv, a unor creanţe care nu sunt contestate iar atunci când acea creanţă este contestată în mod evident de către debitoare, cu atât mai mult cu cât caracterul cert şi lichid al acesteia nu poate fi stabilit decât prin alte mijloace pe probă decât înscrisurile, nu se realiza în mod efectiv procedura specială, rămânând la dispoziţia creditoarei calea dreptului comun.

Astfel, instanţa consideră că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale procedurii speciale ale somaţiei de plată prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001 nici sub aspectul caracterului cert şi lichid al creanţei şi nici sub aspectul caracterului necontestat al acesteia.

Tot sub aspectul admisibilităţii acţiunii bazate pe somaţia de plată, instanţa reţine că, la data de 31.10.2007, a intrat în vigoare Ordonanţă de urgenţă nr. 119/2007 din 24/10/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 2 din acest act normativ, această ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Prin urmare, noul act normativ a scos din domeniul de aplicabilitate a OG 5/2001, în materia accelerării recuperării debitelor, care rezultă din contractele comerciale dintre comercianţi.

Interpretând altfel, s-ar ajunge la o concluzie absurdă, aceea a dreptului de opţiune al creditorului comerciant între două proceduri instituite cu aceeaşi raţiune, si, mai mult la existenţa unui drept comun în materia somaţiei de plată, reprezentat de OG 5/2001 şi o procedură derogatorie, excepţională, întemeiată pe OUG 119/2007, în condiţiile în care somaţia de plată este ea însăşi o procedură excepţională şi derogatorie de la dreptul comun.

Prin urmare, procedura instituită de OG 5/2001 nu mai este aplicabilă comercianţilor prevăzuţi de art. 2 din OUG 119/2007, aceştia având la îndemână o procedură separată, prevăzută de acest din urmă act normativ, cu drepturi, obligaţii şi garanţii procesuale specifice.

În cauză, instanţa constată că legăturile contractuale invocate sunt de natură comercială, fiind vorba de fapte subiective de comerţ, încheiate între comercianţi.

Având în vedere că reclamanta-pârâtă a indicat, în cuprinsul cererii sale ca temei de drept OG 5/2001, instanţa constată că, în cauză, calea procesuală aleasă de aceasta nu-i este accesibilă, atrăgând respingerea cererii ca inadmisibilă.

În consecinţă, faţă de cele expuse anterior, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă creditoare şi întemeiată pe dispoziţiile procedurii speciale ale somaţiei de plată ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă debitoare prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a clauzei penale, adică a valorii penalităţilor de întârziere aşa cum era prevăzută ea în facturile fiscale prezentate de reclamanta-pârâtă, instanţa reţine că o astfel de cerere nu este conformă cu procedura specială a somaţiei de plată.

Este adevărat că procedura somaţiei de plată se completează cu dispoziţiile generale ale Codului de Procedură Civilă, ceea ce înseamnă că o cererea reconvenţională este admisibilă în procedura somaţiei de plată. Însă, o astfel de cerere prin care debitoarea ar formula pretenţii proprii împotriva creditoarei trebuie să fie raportată la aceleaşi condiţii de admisibilitate ca şi cererea principală. Acesta înseamnă că pentru a se putea formula o  cererea reconvenţională în procedura somaţiei de plată ea trebuie să întrunească aceleaşi condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001.

Astfel, pârâta-reclamantă debitoare trebuie să introducă cerere reconvenţională în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită în contra reclamantei-pârâte creditoare a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Având în vedere că prin cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă debitoare s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a clauzei penale, adică a valorii penalităţilor de întârziere aşa cum era prevăzută ea în facturile fiscale prezentate de reclamanta-pârâtă, instanţa consideră că o astfel de cerere excede domeniului de aplicare a O.G. 5/2001 şi o va respinge, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. şi având în vedere că fiecare dintre cele două părţi are o culpă procesuală stabilită prin respingerea pretenţiilor lor, instanţa va respinge cererea reclamantei-pârâte şi cererea pârâtei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge acţiunea, ca inadmisibilă.

Respinge cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.

Respinge cererea reclamantei-pârâte şi cererea pârâtei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Domenii speta

Spete similare