Cheltuieli de judecată

Sentinţă comercială 2676 din 30.03.2005


Întrucât pe ordinul de deplasare nr.1117/23.03.2005, depus în copie necertificată,  nu  apare menţiunea verificării de către serviciul de specialitate şi a semnării de către  conducătorul unităţii, iar la dosar nu au fost depuse dovezi privind pretinsele cheltuieli cu deplasarea, văzând şi dispoziţiile art.139  alin.(1) C.proc.civ., instanţa apreciază că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, astfel că urmează a respinge cererea de obligare a pârâtei – reclamante la plata sumei de 17.855.200 lei, solicitată cu acest titlu. (sentinţa comercială  nr.2676/30.03.2005)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 28..06.2004, reclamanta S.C.MOVAS S.A. Vaslui a chemat în judecată pe pârâta S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L. BUCUREŞTI. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 392.722.371 lei, reprezentând contravaloarea unor piese de mobilier livrate în baza comenzilor FN/07.02.2003, nr.255/24.09.2003; nr.299/13.10.2003 şi a adreselor nr.261/26.09.2003 şi 270/30.09.2003, neachitate.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.5 şi art.109 C.proc.civ., art.969  şi art.1092 Cod civil,  reclamanta arată că în baza acestor comenzi şi pe baza specificaţiilor transmise de beneficiar în caietul de sarcini nr.7277/24.09.2003, a executat şi livrat piesele de mobilier la datele şi în condiţiile stipulate, montarea acestora urmând a se efectua de către beneficiar.

Susţine reclamanta că, deşi prin corespondenţa purtată între părţi anterior livrării produselor şi-a exprimat acordul cu privire la specificaţiile tehnice ale produselor, după montarea acestora pârâta a formulat obiecţiuni invocând nepotriviri ale mobilei în arhitectura camerelor şi imputând S.C.MOVAS S.A. propriile erori  cu privire la transmiterea datelor tehnice ale produselor.

S.C.MOVAS S.A. a înţeles să remedieze orice deficienţă cu privire la calitatea mobilei, astfel că prin adresa nr.1476/07.11.2003 lichidatorul judiciar S.C.ELVA CONT S.R.L. a înştiinţat beneficiarul că va deplasa o echipă de lucrători pentru a remedia defecţiunile, comunicând şi costurile pentru recalibrarea mobilei conform situaţiei tehnice reale, diferită de cea transmisă prin caietul de sarcini.

Urmare a acestei deplasări s-a dorit încheierea unui proces verbal de recepţie a lucrării cu beneficiarul însă, în lipsa unui reprezentant al acestuia, procesul verbal a fost încheiat cu administratorul  vilei la care a fost instalat mobilierul.

Pe baza constatărilor la faţa locului, directorul tehnic S.C.MOVAS S.A. a întocmit un referat către lichidatorul judiciar, prezentând concluziile referitoare la defectele constatate şi remedierile efectuate, evidenţiind faptul că între schiţele transmise de S.C. OFFICE MEX  CONSULTING S.R.L. şi nişele în care trebuiau montate dulapurile există diferenţe mari atât în dimensiuni cât şi în formatul acestora. S-a menţionat şi faptul că, nefiind prezent reprezentantul beneficiarului, administratorul vilei nu a permis accesul în toate încăperile  susţinând că „totul este în regulă”.

În pofida acestui fapt şi deşi S.C.MOVAS S.A.  nu avea nici o obligaţie privind montarea mobilierului, la data de 16.12.2003 S.C. OFFICE MEX  CONSULTING S.R.L. transmite că după finalizarea lucrărilor de montaj s-a făcut o verificare de către beneficiar şi s-au constatat „greşeli de montaj”,  solicitând găsirea unei soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii iar ulterior a refuzat plata contravalorii mobilierului, fiind restante facturi în valoare totală de 392.722.371 lei.

Încercările de soluţionare a litigiului  pe cale amiabilă iniţiate de reclamantă au eşuat iar notificării expediate în temeiul art.109 alin.2 şi art.7201 C.proc.civ., debitoarea a răspuns cu adresa nr.578/11.03.2004 prin care a comunicat faptul că a apelat la o altă societate pentru efectuarea reparaţiilor şi a solicitat S.C. MOVAS S.A. plata sumei de 6.000 Euro, în condiţiile în care valoarea mobilierului care a necesitat reparaţii era de 3.641 Euro iar valoarea lucrărilor de reparaţii a fost de 300 Euro.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat, administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind depuse, în copie certificată conform dispoziţiilor art.112 C.proc.civ.: notificarea cuprinzând invitaţia la conciliere, expediată iniţial cu confirmare de primire întoarsă cu menţiunea ”destinatar refuză primirea” (fila nr.51) şi apoi prin fax  primit de pârâtă la data de 03.06.2004 (filele 5,6, 52), caiet de sarcini pentru elaborarea propunerii de ofertă pentru achiziţionarea de mobilier hotelier, corespondenţa purtată între părţi, facturile fiscale nr.1162235/22.10.2003, nr.1343304/21.11.2003; 1343306/24.11.2003

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia prematurităţii cererii în raport de dispoziţiile art.7201 C.proc.civ.,  pe calea cererii reconvenţionale solicitând instanţei să constate că reclamanta-pârâtă îi datorează suma de 3.890 Euro fără TVA şi să dispună compensarea acestei sume cu aceea pretinsă prin cererea introductivă de instanţă.

În susţinerea excepţiei de netimbrare, pârâta arată că argumente de topică a textului titlului secţiunii a III-a din Legea nr.64/1995, care cuprinde art.42, respectiv : „Situaţia unor acte juridice ale debitorului”,  evidenţiază faptul că scutirea de taxă de timbru vizează numai cererile de anulare a actelor încheiate de debitor în frauda creditorilor săi în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi de faliment, cauza dedusă judecăţii fiind o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, supusă timbrajului conform dreptului comun în materie.

Referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată se arată că sediul social al S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L.  este în str.Fabrica de Glucoză nr.21, sector 2, astfel că notificarea pentru conciliere prealabilă nu a ajuns la pârâtă, aspect ce rezultă din menţiunile de pe confirmarea de primire.

Pe fondul pricinii, pârâta-reclamantă nu a contestat cuantumul sumei pretinse de reclamanta-pârâtă însă a susţinut că aceasta nu a executat sau a executat defectuos o parte din aceste obligaţii, astfel că a fost necesară contactarea unui terţ pentru remedierea defecţiunilor, – S.C.VIMOB DESIGN S.R.L.Plopeni – contravaloarea lucrărilor de reparaţii  fiind de 3.890 Euro.

Totodată, a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 129.013.150 lei, sumă pe care S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L. o datorează cu titlu de penalităţi de întârziere către beneficiarul final al lucrării – B.N.R., susţinând că întârzierea este imputabilă în exclusivitate S.C. MOVAS S.A., relaţia de cauzalitate dintre fapta acesteia şi prejudiciul suferit de  S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L. fiind, în opinia pârâtei reclamante, evidentă.

Se solicită compensarea datoriilor reciproce până la concurenţa sumei celei mai mici.

În dovedirea pretenţiilor sale pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei-pârâte şi expertiză tehnică de specialitate, la dosar fiind depuse, în copie: corespondenţa dintre pârâta-reclamantă şi B.N.R. – proprietarul vilei pentru care a fost executat mobilierul, certificat de înregistrare la O.R.C.M.B., proces verbal de conciliere încheiat între S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L. şi B.N.R, factură fiscală nr.5048158/01.04.2004 emisă de S.C. VIMOB DESIGN S.R.L., ordin de plată nr.1228/05.03.2004, ordin de plată din 08.04.2004, contract de livrare şi execuţie încheiat între S.C. OFFICE MEX  CONSULTING S.R.L. şi S.C. VIMOB DESIGN S.R.L, adresa nr.47/26.02.2004 a S.C. VIMOB DESIGN S.R.L către S.C.VIMOB DESIGN S.R.L., facturi fiscale nr.1406460/21.04.2004; 1406459/21.04.2004; 1406458/21.04.2004, emise de B.N.R.

În şedinţa publică de la 26.01.2005, pârâta-reclamantă şi-a redus cuantumul pretenţiilor reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii de la 3.890 Euro la 122.673.000 lei.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată atât în privinţa excepţiile invocate cât şi pe fondul pretenţiilor, susţinând că şi-a îndeplinit integral obligaţiile contractuale, la termenul convenit, neputând fi considerată culpabilă pentru depăşirea termenului de predare a lucrării.

Cu privire la contravaloarea reparaţiilor ce ar fi fost efectuate de firma S.C. VIMOB DESIGN S.R.L., se arată că pretenţiile pârâtei sunt nejustificate întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, beneficiarul final al lucrării a sistat colaborarea cu S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L., apelând la o altă firmă pentru efectuarea reparaţiilor.

În şedinţa publică de la 06.01.2004, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă, instanţa de judecată a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării şi prematurităţii cererii de chemare în judecată.

La termenul din 27.10.2004 au fost discutate probele solicitate prin acţiunea principală şi cererea reconvenţională, instanţa încuviinţând pentru ambele părţi administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.

A fost respinsă proba cu expertiză tehnică de specialitate, instanţa reţinând că pârâta-reclamantă nu a precizat specialitatea şi obiectivele acesteia.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că la data de 09.09.2003, reclamanta - pârâtă a primit din partea pârâtei-reclamante o comandă pentru fabricare piese de mobilier destinate mobilării unui hotel.

Numărul de elemente de mobilier, caracteristicile tehnice şi funcţionale şi dimensiunile acestora au fost precizate în caietul de sarcini elaborat de beneficiarul final al lucrării, B.N.R., şi comunicat de S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L.

Aşa cum se precizează expres în comanda transmisă S.C.MOVAS S.A., transportul şi montajul mobilierului  urma să fie asigurat de S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L.,  fabricantul având obligaţia de a asigura ambalarea corespunzătoare a pieselor de mobilier.

Pe baza datelor furnizate, S.C.MOVAS S.A. a întocmit specificaţiile tehnice, acceptate de pârâta-reclamantă, corespondenţa ulterioară dintre părţi referindu-se la numărul pieselor de mobilier, caracteristici ale unora dintre produse, termenele de livrare, preţul produselor.

 Întrucât dulapurile comandate aveau dimensiuni diferite, termenul de livrare a acestora, propus de reclamantă şi acceptat de pârâtă, a fost de 21.11.2003 (filele 60-67).

Cu adresa nr.8966/20.11.2003, S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L. comunică reclamantei că plata dulapurilor se va face „cu ordin de plată, după livrare, montare şi semnarea unui proces verbal de recepţie calitativă şi cantitativă”,  transportul echipei de montaj fiind în sarcina  S.C.MOVAS S.A.

Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 26.11.2003 între reprezentantul S.C.MOVAS S.A. şi administratorul vilei la care au fost efectuate lucrările de montaj şi unele lucrări de remediere, au fost verificate toate obiectele de mobilier, la acea dată nefiind formulate obiecţiuni de către persoana care a recepţionat lucrarea.

Potrivit susţinerilor reclamantei-pârâte, necontestate de pârâta-reclamantă, la recepţia finală a lucrării nu a fost prezent nici un reprezentant al S.C.OFFICE MEX CONSULTING S.R.L..

Cu adresa nr.380/10.12.2003, S.C.OFFICE MEX CONSULTING S.R.L.. a comunicat S.C.MOVAS că în data de 09.12.2003 s-a efectuat recepţia dulapurilor de către comisia formată din reprezentanţi ai beneficiarului final B.N.R. şi reprezentantul  S.C.OFFICE MEX, constatându-se existenţa unor deficienţe la montarea a 9 dulapuri, existenţa unor diferenţe pe înălţime între nişă şi dulap pentru 3 dulapuri şi diferenţa dintre forma nişei (trapezoidală) şi forma dulapului (dreptunghiulară) pentru alte două dulapuri.

În aceeaşi adresă se precizează că montarea celorlalte dulapuri s-a realizat perfect şi a primit aprecierile beneficiarului. (fila 70)

Nefiind prezentă, pentru că nu a fost invitată să participe la această recepţie, şi în condiţiile în care reprezentanţii săi predaseră lucrarea în data de 26.11.2003 fără a exista nici un fel de obiecţiuni din partea reprezentantului beneficiarului final în condiţiile în care S.C.OFFICE MEX CONSULTING S.R.L.. nu a înţeles să trimită un reprezentant pentru a efectua recepţia, reclamanta nu a înţeles să-şi însuşească defectele menţionate, cu atât mai mult cu cât nu avea obligaţia să efectueze lucrări de montaj iar produsele de mobilier au fost executate întocmai specificaţiilor primite de la pârâtă.

Cum S.C.MOVAS S.A. nu a făcut decât să respecte indicaţiile tehnice primite de la pârâtă, aspect de altfel necontestat de aceasta din urmă, nu se poate reţine în culpa sa faptul că există diferenţe de înălţime între unele dulapuri şi spaţiul nişelor în care au fost amplasate şi nici faptul că i-a fost comandată executarea unor dulapuri de formă dreptunghiulară pentru a fi amplasate în nişe de formă trapezoidală.

Cât priveşte existenţa unor deficienţe de montaj la 9 dintre cele 34 de dulapuri, urmează a se constata că nu s-a făcut dovada executării necorespunzătoare a obligaţiilor reclamantei pârâte, astfel încât să se aprecieze ca justificată invocarea excepţiei de neexecutare de către pârâta - reclamantă, câtă vreme nu a înţeles să participe la lucrările de recepţie din data de 26.11.2003 iar din procesul-verbal încheiat cu administratorul vilei, înscris necontestat de pârâta-reclamantă, rezultă că la acea dată lucrările de montaj şi reparaţii erau efectuate corespunzător.

Pentru considerentele expuse, instanţa apreciază întemeiate pretenţiile reclamantei-pârâte şi, pe cale de consecinţă, va obliga pârâta-reclamantă la plata sumei de 392.722.371 lei reprezentând contravaloarea produselor de mobilier livrate şi neachitate.

Neputându-se reţine executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, urmează a fi respins ca nefondat capătul din cererea reconvenţională privind obligarea reclamantei – pârâte la plata sumei de 122.673.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii pe care pârâta-reclamantă a fost nevoită să le plătească S.C. VIMOB DESIGN S.R.L.

Referitor la pretenţiile pârâtei – reclamante decurgând din  depăşirea termenului de predare a lucrării către beneficiarul final,  instanţa reţine că deşi iniţial a fost stabilită data de 04.10.2003  ca termen de predare  (comanda din 23.09.2003), prin adresa nr.270/30.09.2003, pârâta a precizat că este urgentă livrarea tuturor pieselor de mobilier, „mai puţin dulapurile înzidite”,  termen limită de predare la 04 .10.2003  fiind stabilit numai pentru anumite produse.

În data de 06.10.2003, S.C.MOVAS S.A.  a comunicat pârâtei-reclamante că „dulapurile vor fi lansate în fabricaţie după primirea documentaţiei de la OFFICE MEX S.R.L. urmând ca termenul de livrare să fie comunicat ulterior”,  iar în data de 23.10.2003, cu adresa nr.8104/23.10.2003, a precizat că  „termenul la care le vom putea livra este de 21.11.2003”  (filele nr.58, 60)

Nu au existat obiecţiuni din partea pârâtei cu privire la termenul de livrare ci, dimpotrivă, în data de 20.11.2003, cu adresele nr.8966, 8967/20.11.2003, aceasta  comunică faptul că este de acord cu preţul propus, stabilind totodată detaliile transportării şi montării dulapurilor.

În aceste condiţii nu se poate reproşa reclamantei-pârâte că din vina sa s-a întârziat predarea lucrării către beneficiarul final, nefiindu-i cunoscuţi termenii contractului dintre B.N.R şi S.C. OFFICE MEX CONSULTING S.R.L., astfel  că şi pe acest capăt de cerere pretenţiile pârâtei-reclamante sunt neîntemeiate, cererea reconvenţională urmând a fi respinsă în totalitate.

Întrucât pe ordinul de deplasare nr.1117/23.03.2005, depus în copie necertificată,  nu  apare menţiunea verificării de către serviciul de specialitate şi a semnării de către  conducătorul unităţii, iar la dosar nu au fost depuse dovezi privind pretinsele cheltuieli cu deplasarea, văzând şi dispoziţiile art.139  alin.(1) C.proc.civ., instanţa apreciază că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, astfel că urmează a respinge cererea de obligare a pârâtei – reclamante la plata sumei de 17.855.200 lei, solicitată cu acest titlu.