4.Sentinta civila nr.377/1.10.2008 –plângere contraventionala- nelegalitatea procesului verbal de contraventie
Prin plângerea înregistrata la aceasta instanta petentul H.P în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt, a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea procesului-verbal seria AZ nr. 1240015, încheiat la data de 06.05.2008 de IPJ Neamt-SPR Neamt, prin care a fost sanctionat cu suma de 300 lei amenda contraventionala pentru savârsirea faptelor prevazute de art.2 pct.l si 33 din Legea nr.61/1991, constând în aceea ca la data de 25.04.2008,ora 13, petentul, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, a provocat scandal adresând expresii si cuvinte jignitoare numitei H.M si a refuzat sa se prezinte la politie.
În motivarea plângerii, petentul a aratat ca nu se face vinovat de faptele retinute în sarcina sa.
A depus la dosar copia procesului-verbal(f.3). Legal citat, nu s-a prezentat în instanta si nu a propus probe.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii. în motivare, a sustinut faptul ca din punct de vedere al legalitatii, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor O.G.nr.2/2001, iar din punct de vedere al temeiniciei, sanctionarea petentului a fost determinata de nesocotirea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii su linistii publice si a obligatiei de a se prezenta la politie.(f.8).
S-au depus la dosar procesul-verbal, raportul agentului constatator,plângeri, si declaratii (f.9-15).
Din oficiu, instanta a dispus audierea martorilor din lucrari(f.27,28).
Fiind învestita cu solutionarea plângerii, instanta a procedat mai întâi la verificarea legalitatii procesului-verbal de contraventie, conform prevederilor art.34 alin.l din OG.nr.2/2001.
Astfel, se constata ca la întocmirea acestui proces-verbal nu au fost respectate dispozitiile art.10 din OG nr.2/2001, ce reglementeaza regimul juridic al sanctionarii concursului de contraventii.
Primul alineat al articolului amintit prevede ca pentru contraventiile aflate în concurs, agentul constatator este obligat sa aplice câte o sanctiune pentru fiecare contraventie în parte, în caz contrar încalcându-se principiul aritmetic reglementat de alineatul 2 al aceluiasi articol.
De asemenea, prin nerespectarea celor doua alineate, nu se ofera posibilitatea instantei de a proceda la verificarea criteriilor de individualizare pentru fiecare sanctiune în parte si nici de a stabili daca au fost respectate limitele minime si maxime prevazute de lege.
Întrucât prin procesul-verbal de constatare a contraventiei seria AZ nr. 1240015, agentul constatator nu a aplicat câte o sanctiune pentru fiecare contraventie în parte, încalcându-se astfel dispozitiile O.G. nr.2/2001, urmeaza ca instanta sa admita plângerea.
Judecătoria Brezoi
- plângere contravenţională
Judecătoria Bârlad
Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.) REJUDECARE. Procurorul s-a pronuntat numai cu privire la o parte din persoanele indicate in plangere ca faptuitori si numai cu privire l...
Tribunalul Vaslui
plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
Judecătoria Făgăraș
plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
Tribunalul Vaslui
Plângere contravenţională. Soluţionare fără citarea societăţii de asigurări.