Plângere contravenţională. Soluţionare fără citarea societăţii de asigurări.
Dispoziţiile art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că în cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 479 din 24 februarie 2005, Judecătoria Bârlad (judecător Bancu Carmen) a admis plângerea formulată de contravenient şi a anulat procesul-verbal de contravenţie.
În motivarea sentinţei se reţine că petentul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 167 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs agentul constatator, unul din motivele de recurs privind necitarea societăţii de asigurări.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 385 din 10 mai 2005 a admis recursul, a casat hotărârea pronunţată de judecătorie şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de control judiciar a constatat că deşi în procesul-verbal de contravenţie s-a menţionat că fapta săvârşită a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie iar contravenientul are încheiat un contract de asigurare şi a consimţit ca persoana păgubită să fie despăgubită pe baza înţelegerii între părţi cu acordul societăţii de asigurări, judecătoria nu a dispus citarea în cauză a societăţii de asigurări deşi avea această obligaţie potrivit prevederilor art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Judecătoria Balș
Plângere contravenţională - declinare
Tribunalul Bistrița Năsăud
Pentru a constitui act apt pentru întabulare înscrisul ce consfinţeşte actul juridic (privit ca negotium) nu trebuie să conţină descrierea imobilelor înscrise în cartea funciară, ci imobilele care urmează să fie înscrise sau transcrise trebuie indivi...
Judecătoria Reghin
Plângere contravenţională
Judecătoria Buftea
sentinta penală
Judecătoria Câmpina
INFRACŢIUNEA DE DISTRUGERE