Interpretarea şi aplicarea art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Noţiunea de „persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”

Decizie 176 din 18.12.2008


Interpretarea şi aplicarea art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Noţiunea de „persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”

Articolul 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului statuează – printre altele – asupra dreptului copilului de a menţine legături personale cu persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, atât timp cât asemenea legături nu sunt contrare interesului său. Din analiza acestei dispoziţii legale, rezultă că ea a fost edictată în vederea protejării interesului superior al copilului, care primează în faţa oricărui alt considerent.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 176 din 18 decembrie 2008

În speţă, Tribunalul Iaşi a admis apelul D.G.P. S.P.C. – Iaşi şi a schimbat în tot sentinţa Judecătoriei Iaşi, respingând cererea reclamanţilor A.D. şi A.C., de a avea legături personale cu minora C.R.-E.

Instanţa de apel a reţinut că minora C.R.-E. are vârsta de 8 ani, iar în perioada 2002-2007 intimata A.C. a luat-o în îngrijire, în calitate de asistent maternal profesionist, şi în prezent minora se află în îngrijirea unui alt asistent maternal profesionist şi anume D.D.-E., în baza sentinţei civile nr. 1145 din 8 iunie 2007 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă, luată de D.G.A.S.P.C. - Iaşi prin Decizia nr. 85 din 11 mai 2007, ca urmare a suspendării atestatului nr. 811/2005 de asistent maternal profesionist al lui A.C.

S-a mai reţinut că familia A. mai are un fiu, D.A., potrivit fişei de evaluare psihologică a familiei A.D. şi A.C., care locuieşte împreună cu bunicii săi, iar în ce priveşte latura afectivă se simte puţin singur, mai ales acasă.

În mod greşit prima instanţă a stabilit că reclamanţii pot avea relaţii personale cu minora R.-E. şi o pot vizita atâta timp cât din probele dosarului rezultă o altă situaţie de fapt, a constatat tribunalul.

Declaraţiile extrajudiciare depuse la dosar (preotul paroh, primarul comunei S., medicul familiei şi educatoarea de la Grădiniţa din comuna S.) şi tabelele cu cetăţenii din comuna S. în care-şi menţionează acordul cu privire la adopţia minorei de către familia A. nu au relevanţă în cauză, atâta timp cât referatele întocmite de către D.G.A.S.P.C. - Iaşi menţionează că intimata A.C. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice atunci când erau făcute vizite la domiciliul familiei A.,pentru evaluarea sa ca asistent maternal profesionist.

Evoluţia minorei R.-E. rezultă din referatul întocmit de apelantă la 19 iunie 2007, prin raportul de vizită la domiciliul asistentei maternale profesioniste D.D.-E., minora îmbunătăţindu-şi vocabularul, eliminând treptat expresiile obscene însuşite în mediul familial anterior şi părând mai sigură pe sine şi încrezătoare, fiind comunicativă şi zâmbitoare.

Potrivit biletului de externare emis de Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola” Iaşi, minora R.-E. a fost diagnosticată cu anxietate latentă cu agresivitate în scop de autoapărare,imaturitate emoţională, negativism, dificultăţi de adaptare, (simptomatologie declanşată şi întreţinută de primul plasament familial).

Consumul de alcool al reclamantei A.C. este menţionat şi în declaraţia martorei C.C., dată în faţa instanţei de fond, persoană care efectua evaluarea lunară a asistentului maternal şi de psihologul L.C. la evaluarea din 3 octombrie 2007 privind familia A. Şi minora R.-E., atunci când a fost audiată de către instanţă în camera de consiliu în baza dispoziţiilor art. 24 alin. 2 din Legea 272/2004, a precizat că mama C. consuma băuturi alcoolice, după care dormea, iar minora rămânea singură.

Echilibrul de interese în joc trebuie să ţină cont de interesul superior al copilului, căci acesta este cel care trebuie să accepte familia cu care intră în relaţii şi nu invers, a constatat tribunalul.

Din probele dosarului şi în mod special din declaraţia minorei dată în camera de consiliu, care a precizat că la familia A. a fost bătută şi că doreşte să fie crescută la familia la care este în prezent, nu rezultă o legătură puternică de afecţiune între minoră şi reclamanţi pentru a se stabili un cadru prielnic unor legături personale cu aceasta.

Convenţiile internaţionale în materia protecţiei şi a drepturilor copiilor lasă autorităţilor o libertate de apreciere cu privire la vârsta la care copilul poate fi considerat suficient de matur pentru ca dorinţele sale să fie luate în seamă.

Chiar dacă la dosarul cauzei există declaraţia apelantei, că a cerut încadrarea minorei în grad de handicap grav, existând şi un certificat de încadrare al copilului în grad de handicap, valabil 6 luni de la data eliberării si anume 20 nov. 2007, emis de Comisia pentru Protecţia Copilului Iaşi, instanţa a perceput personal starea emoţională a minorei atunci când a audiat-o şi apreciază că la vârsta de 8 ani, chiar dacă a fost timorată la începutul momentului audierii, aceasta a putut relata pe deplin conştientă situaţia afectivă dintre ea şi reclamanţi, C.R.-E., precizând că la părinţii la care se află acum este mai bine decât la mama C. şi tata D.

În speţă sunt puse în discuţie interesele reclamanţilor şi ale minorei.

 Din punctul de vedere al minorei nu este justificată crearea, împotriva voinţei ei, de relaţii afective cu persoane cu care nu este unită printr-o legătură biologică şi pe care nu le percepe ca fiind o familie, a constatat tribunalul.

Deşi dorinţa reclamanţilor este legitimă şi urmăreşte să creeze o relaţie de ataşament. de afecţiune prin întreţinerea de legături cu minora, ea nu se poate bucura de o protecţie absolută în virtutea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care intră în conflict cu refuzul minorei de a stabili o relaţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe cauze (E.P. împotriva Italiei din 16 nov. 1999) că în virtutea aspiraţiilor reclamanţilor de a dezvolta legături de ataşament, de a menţine o atmosferă de familie, dreptul acestora este limitat de interesul superior al copilului, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.C. şi A.D. criticând-o pentru greşita aplicare a legislaţiei româneşti şi internaţionale referitoare la drepturile copilului. Astfel, soluţia tribunalului a fost fundamentată pe declaraţia dată de minoră, în faţa instanţei de apel, reţinându-se că nu există o legătură puternică de afecţiune între minoră şi recurenţi, care să asigure un cadru prielnic unor legături personale cu aceasta. Nu s-a menţionat în procesul verbal de audiere dacă, în afară de judecător, la audiere a asistat şi actuala asistentă maternală sau un reprezentant al D.G.A.S.P.C. – Iaşi.

Instanţa nu a pus sub semnul întrebării cele relatate de minoră deşi acestea erau în totală contradicţie cu relatările minorei de la instanţa de fond, ce dovedeşte că are o personalitate uşor influenţabilă sub acţiunea unor persoane din mediul în care minora trăieşte zi de zi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi a dispoziţiilor legale operante în cauză, curtea a reţinut că art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, statuează asupra dreptului copilului de a menţine legături personale cu ambii părinţi, cu rudele şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, atât timp cât asemenea legături nu sunt contrare interesului său.

Din analiza dispoziţiei legale menţionate reiese că ea a fost edictată în vederea protejării interesul superior al copilului care a dezvoltat un ataşament ridicat faţă de alte persoane decât membrii familiei sale.

În speţă, reclamanţii recurenţi aveau sarcina probei, conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, în sensul demonstrării faptului că între ei şi minora C.R.-E. născută la 23.02.2000 s-au dezvoltat relaţii de ataşament şi că ar fi în interesul superior al acesteia să se menţină relaţii personale şi contacte directe, întrucât ele ar fi de natură a contribui la dezvoltarea sa armonioasă din punct de vedere fizic, spiritual, mintal, moral şi social.

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de apel, a constatat curtea.

În cauză nu se mai poate discuta de existenţa unui ataşament al copilului faţă de persoana recurenţilor.

Contextul situaţional particular al cauzei relevă atât împrejurările extreme ce au determinat mutarea minorei la un alt asistent maternal profesionist, cât şi refuzul minorei de a-i vedea pe recurenţi.

Prin sentinţa civilă nr.1145din 8 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost admisă cererea reclamantei D.G.A.S.P.C. Iaşi şi s-a dispus conform art.66 alin. 2 Legea nr.272/2004 înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă luată de reclamantă prin decizia nr.85 din 11 mai 2007 cu cea a plasamentului la asistentul maternal profesionist D.E.-D. a copilului C.R.-E. născută la 23.02.2000 în Iaşi, fiica lui C.Gh. şi S.E. Instanţa a avut în vedere faptul că în urma evaluărilor lunare efectuate de D.G.A.S.P.C. Iaşi la domiciliul asistentului maternal profesionist A.C. s-a constatat că aceasta, de fiecare dată, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, minora fiind total neîngrijită şi locuind într-o cameră unde nu era căldură.

Din aceste considerente, la data de 12 iunie 2007, Consiliul Judeţean Iaşi – Comisia pentru Protecţia Copilului Iaşi a dispus suspendarea atestatului nr. 811 din 19 aprilie 2005 a asistentului maternal profesionist A.C.

În raportul de evaluare trimestrială înregistrat sub nr. 43469 din 9 octombrie 2007 la Consiliul Judeţean Iaşi - D.G. A.S.P.C. s-a consemnat faptul că minorul A.D. a fost crescut de către bunica paternă până la vârsta de 16 ani, timpul petrecut de acest minor cu părinţii fiind limitat.

Recurenta A.C. a declarat la acel moment, că fiul său vine acasă „din când în când” şi că nu are – la părinţii săi – o cameră a sa, ori alte obiecte personale. Rezultă astfel că recurenţii nu sunt preocupaţi de unicul lor copil, însă pretind existenţa unei strânse legături cu minora R.-E.

Examenul medical efectuat minorei la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” Iaşi evidenţia, la data de 19 octombrie 2007, o dezvoltare psiho-congenitivă la nivelul deficienţei mentale uşoare, anxietate latentă cu agresivitate în scop de autoapărare, imaturitate emoţională, negativism, dificultăţi de adaptare, simptomatologie declanşată şi întreţinută de primul plasament familial.

Toate aceste împrejurări sunt de natură a crea instanţei convingerea că cele declarate de minoră cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel – că a fost bătută la familia A., că mama C. consuma băuturi alcoolice după care aceasta adormea, iar minora rămânea singură şi că doreşte să fie crescută la familia la care se află în prezent –sunt conforme cu realitatea şi nu constituie o poziţie subiectivă a unui copil uşor influenţabil de persoanele din mediul în care se află la un anumit moment dat, astfel cum susţin recurenţii.

Examinarea psihologică a minorei R.-E. în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola” Iaşi, a evidenţiat, la data de 4 februarie 2008, randament intelectual global caracterizat de o funcţionalitate pozitivă în procesarea achiziţiilor, ceea ce conduce spre ideea că mediul în care se află în prezent îi este favorabil unei dezvoltări normale şi echilibrate.

În mod corect a reţinut tribunalul că dorinţa reclamanţilor, deşi este legitimă şi urmăreşte crearea unor relaţii de ataşament, de afecţiune prin întreţinerea de legături cu minora, nu poate fi analizată fără a fi corelată cu punctul de vedere al minorei, respectiv acela de refuz al unor asemenea relaţii.

Pe lângă aceste considerente de fapt şi de drept particulare speţei, Curtea are în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ce reglementează dreptul persoanei la viaţa de familie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea acestor dispoziţii.

După cum menţionează Curtea Europeană în hotărârea sa Marckx contra Belgiei, garantând dreptul la respectarea vieţii de familie, articolul 8 presupune existenţa unei „familii”. Simpla dorinţă de a întemeia o familie, îndeosebi pe calea adopţiei, nu este aşadar protejată de art. 8 al C.E.D.O., în temeiul vieţii de familie, aspect ce transpare din hotărârea Frette contra Franţei.

În consecinţă, dorinţa recurenţilor de a adopta pe minoră, tabelele întocmite şi care conţin numele cetăţenilor din comuna S. care îşi exprimă acordul în legătură cu adopţia minorei de către familia A., sunt irelevante sub aspectul în discuţie.

Faţă de cele ce preced, curtea a reţinut că între recurenţii-reclamanţi şi minora R.-E. nu s-a dovedit existenţa unei relaţii de ataşament, aşa cum cere expres art. 14 din Legea 272/2004.

Pe de altă parte, stabilirea unor astfel de legături ar fi contrară interesului superior al minorei deoarece, în acea familie aceasta nu a beneficiat de un tratament corespunzător, ceea ce a şi dus la scoaterea ei, în regim de urgenţă, din acel mediu.

Constatând că nu este operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă a fost respins recursul promovat de reclamanţii A.C. şi A.D., împotriva deciziei Tribunalului Iaşi, care a fost menţinută ca legală şi temeinică.