Necitarea pârâtului în faţa instanţei de fond. Necomunicarea hotărârii. Consecinţe

Necitarea pârâtului în faţa instanţei de fond. Necomunicarea hotărârii. Consecinţe

Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiilor de drept, dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor, constatându-se că recursul este în termen, iar nu tardiv.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 361 din 2 februarie 2009

Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a dispus respingerea excepţiei tardivităţii recursului, excepţie invocată de intimata-creditoare D.G.F.P. Iaşi; a fost admis recursul formulat de recurentul D.I.-M. împotriva sentinţei civile nr. 190/COM din 17 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi-judecător sindic, sentinţă pe care a casat-o în parte în ceea ce îl priveşte pe recurentul D.I.-M. şi în consecinţă a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere a fostului administrator D.I.-M. în temeiul Legii nr. 64/1995. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a reţinut că potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată (în vigoare la momentul pronunţării sentinţei recurate), termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 7 alin. 1 din acelaşi act normativ, citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură se fac în condiţiile prevăzute de art. 85-94 C.pr.civ.

Hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată recurentului la data de 15 iunie 2006, prin afişare, conform procesului-verbal, la adresa din Iaşi, str. „S.”, nr. 18, bl. H.1, sc. A, ap. 12, judeţul Iaşi.

Curtea a constatat că procedura de comunicare a hotărârii, cât şi judecata pricinii sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile în care domiciliul recurentului, începând cu data de 29 martie 2000 (anterior sesizării instanţei cu acţiune în răspundere era în municipiul Iaşi, str. „G.D.”, nr. 12, bl. 820, sc. A, et. 3, ap.13.

Pe de altă parte nu pot fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 în sensul că nu există obligativitatea pentru administratorul unei societăţi comerciale de a înregistra la O.R.C. domiciliul său şi, pe cale de consecinţă, nici obligaţia de a menţiona eventualele modificări în acest sens.

În mod corect a susţinut recurentul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale imperative prevăzute de Codul de procedură civilă referitoare la înmânarea citaţiei şi comunicarea actelor de procedură (art. 90 C.pr.civ.).

Constatându-se că la termenul de judecare a pricinii, recurentul nu a fost legal citat şi că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată conform art. 90 C.pr.civ., curtea a respins excepţia tardivităţii recursului.

În temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 C.pr.civ., curtea a admis recursul, a casat în parte sentinţa în ceea ce îl priveşte pe recurentul D.I. şi a trimis cauza spre rejudecare sub aspectul acţiunii în răspundere patrimonială a recurentului.

Domenii speta

Spete similare