Acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile o.u.g. nr.190/2000. Minereurile aurifere pot fi revendicate în temeiul acestui act normativ.

Acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr.190/2000. Minereurile aurifere pot fi revendicate în temeiul acestui act normativ.

Potrivit art. 26 alin.1 din OUG nr.190/2000 persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul, până la data de 31 decembrie 2009. În contextul în care art. 4 al ordonanţei a fost abrogat, dispoziţiile art. 26 trebuie interpretate prin prisma definiţiei generice date de art. 2 pct. 1 lit. a din acelaşi act normativ, în sensul în care vizează metalele preţioase sub orice formă.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 147/11 martie 2011

Prin sentinţa civilă nr. 187/2010 pronunţată de judecătoria Cîmpeni în dosar nr. 775/203/209 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.N., L.G., L.M.A., L.G., L.I.V., L.G.A. împotriva pârâtei BNR şi în consecinţă s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul L.N. decedat la 09.11.1976, fost cu ultimul domiciliu în com. Bucium, jud. Alba, se compune din următoarele cantităţi de minereu auro-argintifer confiscate de fostul IJM Alba: cantitatea de 25 tone minereu aurifer având un conţinut mediu de 14,3 grame aur / tonă, şi 14,9 grame  argint/tonă; cantitatea de 2o tone minereu aurifer având un conţinut mediu de 8,1 grame aur / tonă, şi 9,3 grame  argint/tonă; cantitatea de 32,7 tone minereu aurifer având un conţinut mediu de 8,1 grame aur / tonă, şi 9,3 grame  argint/tonă.

A fost obligată  pârâta BNR să le plătească reclamanţilor, conform cotelor lor de moştenire stabilite prin certificatul de moştenitor nr. 5/ 2008 emis de BNP L.I.L. în dos. succesoral 5/2008 după defunctul L.N. decedat la 09.11.1976, contravaloarea în lei la data plăţii a cantităţii de 784,37 grame aur fin şi 862,61 grame argint fin, rezultate din prelucrarea cantităţilor  de minereu auro-argintifer confiscate de la L.N. decedat la 09.11.1976, antecesorul reclamanţilor, menţionate anterior.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din procesul verbal încheiat în 1970  rezultă că de la L.N. s-a confiscat cantitatea de 32,7 tone minereu aurifer având, conform buletinului de analiză o concentraţie de 8,1 grame aur/tonă şi 9,3 grame argint/tonă .

În procesul  verbal încheiat la 23.04.1970, L.N. este menţionat la poziţia 2 cu cantitatea de 20 tone minereu  aurifer cu un conţinut de 8,1 grame aur/tonă şi 9,3 grame argint/tonă. 

În procesul  verbal încheiat la 21 octombrie 1971 la sediul E.M. Roşia Montană, L.N. este menţionat la poziţia 6 cu cantitatea de 25 tone nisipuri aurifere care a fost expertizată in urma prelevării unui nr. de trei probe.

În ceea ce priveşte cantitatea de 500 tone solicitată de reclamanţi prin cererea de chemare in judecată instanţa a constatat că din probele administrate nu rezultă o astfel de cantitate astfel că pentru această cantitate cererea reclamanţilor a fost respinsă. 

Prin decizia civilă nr. 150/A/2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 775/203/2009 au fost respinse apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe.

În considerentele deciziei s-a reţinut că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe certificatul de moştenitor nr.  5/2008 emis de B.N.P. L.I.L., după def. L.N., având în considerare cotele de moştenire  ce le-au revenit reclamanţilor  după antecesorul lor.

De asemenea, soluţia  instanţei de fond s-a întemeiat pe procesul  verbal din 1970 din care reiese confiscarea cantităţii  de 32, 7 tone minereu aurifer; de asemenea a făcut referire şi la procesul verbal de confiscare a cantităţii  de 20 tone de la fila 60 întocmit la data de 23.04.1970 şi cel din 21.10.1971 prin care i s-a confiscat  antecesorului reclamanţilor  cantitatea de 25 tone nisipuri aurifere.

În ce priveşte apelul pârâtei BNR, s-a reţinut că nici acesta nu este întemeiat, întrucât la dosarul cauzei există dovada clară a confiscării nisipurilor aurifere de la antecesorii reclamanţilor, respectiv  procesul – verbal  despre care s-a făcut vorbire anterior.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta BNR solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.

În expunerea motivelor de recurs se arată că reclamanţii nu au dovedit că bunurile revendicate fac parte din categoria celor supuse reglementărilor O.U.G. nr. 190/2000, respectiv că sunt obiecte din metale preţioase sau aliaje ale acestora, cu un titlu minim de 375 pentru aur şi 750 pentru argint conform art. 26 din actul normativ.

Precizează că bunurile solicitate sunt minereuri aurifere şi nu se încadrează în noţiunea de obiecte.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate şi în raport cu normele legale incidente, Curtea a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Art. 2 pct. 1 lit. a din O.U.G. nr.190/2000 statuează că în sensul acestei ordonanţe de urgenţă prin metale preţioase se înţelege aurul, argintul şi metalele platinice sub orice formă, astfel că obiect al actului normativ îl poate constitui şi aurul şi argintul sub formă de  minereu. Din cuprinsul textului legal menţionat rezultă că semnificaţia expresiei „metale preţioase” dată în acest articol trebuie avută în vedere cu ocazia interpretării tuturor dispoziţiilor legale pe care le conţine ordonanţa de urgenţă, inclusiv a art. 26 de care se prevalează recurenta.

Art. 26 din O.U.G. nr.190/2000 face referire la obiecte de metale preţioase şi pietre preţioase de natura celor prevăzute de art. 4, preluate abuziv. În contextul în care art. 4 al ordonanţei a fost abrogat, dispoziţiile art. 26 trebuie interpretate prin prisma definiţiei generice date de art. 2 pct. 1 lit. a din acelaşi act normativ, în sensul în care vizează metalele preţioase sub orice formă. Nici definiţia noţiunii de obiect dată de DEX nu poate duce la  o altă concluzie („corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuinţare”), atâta timp cât condiţia prelucrării nu este întotdeauna necesară pentru a defini un obiect, din definiţie rezultând că acesta poate fi şi neprelucrat, şi deci, că şi minereurile pot fi considerate obiecte în sensul disp. art. 26.

Un argument în plus în sensul celor de mai sus îl aduce chiar textul art. 26 care la alin 12 lit. e prevede că preluarea efectuată în baza Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase este una abuzivă şi dă dreptul persoanelor îndreptăţite să beneficieze de măsurile de restituire instituite de ordonanţă. Acest decret în art. 4 definea metalele preţioase ca fiind aurul, platina, argintul în orice stare s-ar afla: pură, aliaje, nativă, minereuri, nisipul, etc. , indiferent de conţinutul lor în metal preţios  fin. Atâta timp cât legiuitorul a înţeles să dea dreptul la restituire persoanelor care au suferit o preluare abuzivă în temeiul acestui decret, fără a se face vreo distincţie cu privire la obiectul preluării dar reţinând şi considerentele expuse mai sus cu privire la definiţia cuprinsă  de art. 2 pct. 1 lit. a din O.U.G. nr.190/2000, Curtea a apreciat că obiect al cererilor întemeiate pe acest act normativ îl poate forma metalul preţios în orice formă iar critica recurentei vizând faptul că bunurile revendicate de reclamanţi exced obiectului ordonanţei de urgenţă nu poate fi primită.

Art. 26 din O.U.G. nr.190/2000 nu face nici o referire la titlul minim de 375 pentru aur şi 750 pentru argint aşa cum rezultă din susţinerile recurentei, astfel că nu este necesară dovedirea îndeplinirii acestor cerinţe în cauza de faţă.

Dispoziţiile care stabilesc care sunt titlurile legale în România, exprimate în miimi, sunt cele ale art. 31 din H.G. nr.1344/2003 care trebuie avute în vedere atunci când se aplică bijuteriilor marca titlului. Conform art. 29 din acelaşi act normativ, marcarea de titlu constă în aplicarea semnului convenţional, diferit în funcţie de titlul metalului preţios, pe bijuteriile şi obiectele din metale preţioase şi aliajele acestora. Însă, în dosarul de faţă nu se discută îndeplinirea cerinţelor necesare pentru aplicarea mărcii titlului pe bijuterie sau pe obiecte de metale preţioase astfel că prevederile art. 31 din normele de aplicare ale O.U.G. nr.190/2000 nu pot fi reţinute ca incidente în speţă.

Faţă de cele expuse, neputând fi reţinut ca fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură  civilă, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă  a respins ca nefondat recursul pârâtei.

Domenii speta

Spete similare