Obligativitatea pronunţării instanţei asupra aplicării pedepselor accesorii în cazul unei soluţii de condamnare.

Decizie 156 din 10.02.2011


Obligativitatea pronunţării instanţei asupra aplicării pedepselor accesorii în cazul unei soluţii de condamnare.

Nepronunţarea asupra pedepselor accesorii în cazul unei soluţii de condamnare a inculpatului atrage nelegalitatea sentinţei supuse examinării, circumscriindu-se cazului de casare prev.de art.385/9 pct.171  C.pr.pen.

Secţia Penală - Decizia penală nr. 156/10 februarie 2011.

Prin sentinţa penală nr.766/15.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar penal nr.10970/306/2010,în baza art.86 (1) din O.U.G. nr.195/2002, inculpatul H.M. a fost condamnat la :

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce  pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere şi în baza art.192 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Determinând vinovăţia inculpatului, în limitele infracţiunii expuse, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele :

La data de 07.03.2010, în jurul orelor 00:40, agenţi de poliţie din cadrul IPJ Sibiu, Postul de Poliţie Şura Mare, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Văii, din  comuna Şura Mare, au oprit în trafic autoturismul marca Dacia modelul 1300 cu nr.de înmatriculare SB-YY-XXX întrucât acesta avea o traiectorie imprecisă.

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a declarat că se numeşte H.M. şi că nu posedă permis de conducere. În autovehicul se mai aflau şi numiţii F.R. şi B.A.

Inculpatul a fost condus la sediul Poliţiei Şura Mare unde în urma verificărilor efectuate în evidenţele MAI s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis, aspect confirmat de adresa de la Instituţia Prefectului – Judeţului Mureş, serviciul public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (f.X dup).

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în considerarea ansamblului probator de la dosar, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, încheiat de organele de poliţie la 07.02.2010 (f.X dup), adresa de la Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (f.X dup). Declaraţiile martorului P.N.(f.X dos. Inst., 18-21 dup) care a asistat la legitimarea inculpatului şi a fost de faţă şi la efectuarea verificărilor de către lucrătorii de poliţie.

În drept, fapta inculpatului, săvârşită în circumstanţele sus arătate, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.86 (1) din O.U.G. nr.195/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs în termenul legal instituit de art.385/3 C.pr.pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, aducându-i critici pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii instanţei de a aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.penal, în condiţiile art.71 C.penal.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele statuate de art.385/6 (3) C.pr.pen., Curtea a constatat următoarele :

Jurisdicţia inferioară a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar.

Curtea a reţinut că instanţa de fond a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în conformitate cu exigenţele art.63 (2) C.pr.pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse – art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/1002.

Curtea a precizat, de asemenea, că sancţiunea penală aplicată inculpatului corespunde pe deplin criteriilor instituite de art.72 C.penal, fiind concordantă atât cu gradul de pericol social al faptei şi care este unul semnificativ în circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită (conducerea unui autovehicul pe mai multe artere principale, în condiţiile lipsei aptitudinilor necesare, punerea în pericol a vieţii şi integrităţii corporale  a persoanelor pe care le transporta, etc.).

Curtea a constatat însă că jurisdicţia inferioară, deşi a realizat un examen atât asupra oportunităţii şi necesităţii privării inculpatului de drepturile civile prev.de art.64 C.penal, analizându-le în concret pe fiecare, în dispozitiv a omis să se pronunţe asupra pedepselor accesorii stabilite, conform art.71 (2) C.penal.

Acest aspect atrage nelegalitatea sentinţei supuse examinării , circumscriindu-se cazului de casare prev. de art.385/9 pct.171  C.pr.pen., astfel că recursul a fost admis.