Atribuirea provizorie a folosinţei apartamentului proprietate comună a soţilor – unuia dintre soţi şi evacuarea celuilalt soţ. Nelegalitate.

Decizie 38 din 22.03.2010


Atribuirea provizorie a folosinţei apartamentului proprietate comună a soţilor – unuia dintre soţi şi evacuarea celuilalt soţ. Nelegalitate.

Prin atribuirea provizorie a dreptului de folosinţă a apartamentului unuia dintre soţi şi evacuarea celuilalt soţ dint-o locuinţă a-i cărui proprietari sunt ambii se încalcă dreptul de proprietate a soţului evacuat, drept fundamental în accepţiunea Constituţiei României şi CEDO.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia civilă nr. 38/22  martie 2010

Constată că prin sentinţa civilă nr. 616/09 a Judecătoriei Sibiu s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul D.S.I. în contradictoriu cu D. M., s-a admis acţiunea reconvenţională formulată de D.M. şi s-a desfăcut căsătoria părţilor din culpa reclamantului; s-a încuviinţat ca pârâta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei acela de T.

Minorul R.I. a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei  pârâte iar reclamantul a fost obligat la contribuţie de întreţinere de 120 lei.

Imobilul din Sibiu str. Rahovei nr. 26 sc. B et.1 ap.26 a fost atribuit pârâtei iar reclamantul a fost evacuat până la partajarea bunurilor comune.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în desfacerea căsătoriei  părţilor culpa a aparţinut  reclamantului  D.S. care lipsea de acasă  şi a intrat într-o relaţie extraconjugală  astfel ca atare s-a făcut aplicarea prevederilor a. 2 a art. 38 C.fam.

Statuând că reclamantul îi adresa injurii şi violenţe minorului în baza art. 2 din legea 272/04, art.42,86,94 C.fam.  acesta a fost încredinţat mamei pârâte.

Folosinţa imobilului până la partajarea bunurilor comune  s-a atribuit pârâtei în baza art. 38 C.fam. şi Legii 114/96 avându-se în vedere comportamentul violent al reclamantului.

Împotriva sentinţei a declarat în termen apel D.S.I. care a solicitat admiterea acestuia şi admiterea acţiunii sale şi respingerea cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 413/23.11.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia Civilă a fost respins apelul declarat de apelantul D.S.I., acesta fiind obligat la cheltuieli de judecată de 1000 lei către intimata D.M.

În motivarea deciziei Tribunalul a reţinut în ce priveşte atribuirea provizorie a folosinţei locuinţei către pârâtă şi evacuarea reclamantului că aceasta a fost o măsură legală faţă de prevederile art. 613 al.3 Cod procedură civilă, art. 24 lit.b Legea 114/96 şi faţă de comportamentul violent al reclamantului, de faptul că acesta mai deţine un imobil în coproprietate (f.X) şi de faptul că lipsea din domiciliul conjugal şi îl folosea strict pentru desfăşurarea activităţii  firmei sale.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul D.S.I. solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârilor şi rejudecând cauza a se dispune respingerea petitului formulat de pârâtă cu privire la atribuirea provizorie a folosinţei apartamentului bun comun.

În motivarea recursului s-a arătat în esenţă că fiecare soţ are dreptul asupra folosirii locuinţei având în vedere că este titularul unui drept de folosinţă locativă. În plus evacuarea sa ar dăuna societatea comercială a cărei sediu se află la adresa apartamentului în discuţie.

Curtea de Apel examinând recursul declarat de reclamantul D.S.I. prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu constată că acesta este fondat şi va fi admis, din următoarele considerente:

Instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri nelegale când au dispus în baza art. 38 C.fam., art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996 şi art. 613 al. 3 Cod procedură civilă atribuirea provizorie a folosinţei apartamentului bun comun a soţilor – pârâtei intimate şi evacuarea reclamantului recurent.

Este adevărat că instanţa se poate pronunţa asupra folosinţei unei locuinţe – ca cerere accesorie a divorţului, dar nu pot încălca dispoziţiile art. 35 din C.fam. referitoare la faptul că soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune. Pe de altă parte Curtea constată că reclamantul recurent şi pârâta intimată sunt coproprietari a-i apartamentului, acesta fiind bun comun.

Prin atribuirea provizorie a dreptului de folosinţă a apartamentului unuia dintre soţi şi evacuarea celuilalt soţ dint-o locuinţă a-i cărui proprietari sunt ambii soţi se încalcă dreptul de proprietate a soţului evacuat, drept fundamental în accepţiunea Constituţiei României şi CEDO.

De asemenea, Curtea mai constată că Legea 114/1996 se referă la locuinţele unde soţii sunt chiriaşi, situaţie neaplicabilă speţei deduse judecăţii. Astfel, conform disp. art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996 rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului, atunci când chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei.

Ori, în speţă ambii soţi sunt proprietari şi nu chiriaşi astfel că dispoziţiile Legii nr. 114/1996 nu sunt aplicabile.

Conform disp. art. 613/2 Cod procedură civilă instanţa poate lua pe timpul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice referitoare la folosirea locuinţei, dar în speţă instanţele nu au pronunţat o hotărâre vremelnică ci s-au pronunţat pe fondul cauzei.

În condiţiile în care pe rolul instanţelor nu există o acţiune de împărţire a bunurilor comune instanţele nu puteau proceda nici la atribuirea provizorie a locuinţei conform art. 673/10 Cod procedură civilă.