Legea nr.272/2004. Măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist

Decizie 8 din 13.02.2007


Legea nr.272/2004. Măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist. Înlocuirea măsurii cu măsura de protecţie  a plasamentului la un serviciu de tip rezidenţial. Importanţa acordată opiniei minorului. Condiţii de admisibilitate.

Împrejurarea că minora  se află ocrotită de 2 ani în mediul familial al asistentului maternal profesionist, precum şi aceea că minora, în vârstă de 13 ani, a declarat că doreşte să rămână sub îngrijirea asistentului maternal profesionist , nu pot fi considerate a fi determinate, în aprecierea interesului superior al copilului, în condiţiile în care judecătorul fondului  a omis starea de sănătate mintală a acestuia precum şi faptul că recuperarea carenţelor educative, comportamentale, psihologice trebuie făcută de îndată şi în mod susţinut de servicii de specialitate.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia nr. 8/13 februarie 2007

Prin sentinţa civilă nr.1339/2006 pronunţată la 15 Noiembrie 2006 de Tribunalul Alba –Secţia civilă în dosar nr.2762/107/2006 s-a respins acţiunea  civilă formulată de petenta D.G.A.S.P.C. Alba în contradictoriu cu intimaţii Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, P.V. şi M.D.M. prin care s-a solicitat înlocuirea plasamentului dispus prin sentinţa civilă nr.1157/2005 a Tribunalului Alba cu măsura plasamentului la Servicii Comunitare pentru Protecţia copilului Blaj – Centrul de Plasament Blaj pentru minora P.A.M., pe considerentul că cererea este prematură, întrucât minora aflată încă de la naştere în sistemul ocrotirii copilului a fost încredinţată începând cu 21 decembrie 1993 la asistent maternal profesionist, acesta fiind singurul element de stabilitate din viaţa copilului..

S-a mai reţinut că transferarea copilului poate fi făcută peste un anumit timp când evoluţia firească şi vârsta copilului vor face ca acest transfer să devină uşor de realizat şi că raportat la faptul că minora prezintă o inteligenţă sub medie şi un comportament emoţional instabil, mediul actual în care trăieşte este cel mai propice pentru evoluţia ulterioară a copilului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen motivat, petenta D. G.A.S.P.C. Alba criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă, susţinându-se în esenţă că  deşi toate actele dosarului relevă că este în interesul minorei modificarea măsurii de protecţie specială,- asistentul maternal profesionist neputând interveni în recuperarea minorei care prezintă  dizabilităţi.

Prin decizia  civilă nr. 8/2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauzele cu minori  şi de familie s-a dispus admiterea recursului declarat de D.G.A.S.P.C. Alba şi în consecinţă s-a modificat  sentinţa civilă atacată în sensul admiterii cererii formulate de petentă şi s-a înlocuit măsura plasamentului dispusă prin sentinţa civilă nr. 1157/2005 a Tribunalului Alba, cu măsura plasamentului la S.C.P.C. Blaj – Centrul de Plasament Blaj pentru minora P.A.M.

În fundamentarea acestei soluţii Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut cu referiri la actele şi lucrările dosarului, că în adevăr , soluţia instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea principiului  interesului superior al copilului, fiind incident cazul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Actele dosarului relevă  că minora continuă să se afle în situaţia prevăzută de art.56 lit.c din legea mai sus enunţată; copil neglijat de către părinţi, fiind lipsită de protecţia şi grija familiei naturale, astfel că se află în dificultate şi prin urmare, are dreptul la asistenţă socială, prin care să i se  asigure condiţiile care să-i permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială.

În prezent, minora frecventează clasa a VI –a,  nivelul rezultatelor şcolare fiind  mediocre .

Conform evaluării psihologice efectuate de psiholog B. G. din cadrul D.G.A.S.P.C. Alba minora are o inteligenţă de nivel mediu, prezintă imaturitate psiho-afectivă, labilitate emoţională, un comportament instabil şi reacţii nestăpânite, nereuşind să-şi formeze un ataşament faţă de modul actual de viaţă, drept pentru care se recomandă schimbarea mediului de viaţă în care trăieşte.

Minora a fost evaluată psihologic de o echipă de specialişti formată din medic primar neurologie infantilă, medic primar pediatru şi psiholog. Conform acestei evaluări se recomandă pentru minoră învăţământul de masă cu adaptare curriculară şi sprijin psiho-pedagogic iar în ce priveşte reabilitarea ei, stimulare psiho-pedagogică, terapie logopedică şi comportamentală.

De asemenea, datorită gradului de deficienţă minora se afla în evidenţa Laboratorului de Sănătate Mintală pentru copii din Alba-Iulia fiind diagnosticată în urma examinării cu „Intelect de limită jos, personalitate în curs de structurare cu elemente instabile impulsive”.

În acest context, relevat de actele dosarului, Curtea apreciază că în interesul unei dezvoltări armonioase a minorei este oportună modificarea măsurii de protecţie stabilită iniţial, deoarece asistentul maternal profesionist nu manifestă disponibilitatea necesară pentru a înregistra un progres vizibil sub aspectul integrării sociale şi şcolare a minorei.

Interesul superior al copilului reclamă la acest moment modificarea plasamentului prin instituirea acestei măsuri în favoarea unităţii de tip rezidenţial care prin diversitatea personalului calificat în recuperare şi consiliere poate să asigure serviciile de specialitate recomandate în Planul de recuperare a copilului cu dizabilităţi, servicii de care în prezent copilul nu beneficiază – psiholog, logoped, psiho-pedagog.

Este adevărat că audiată de către instanţa de fond minora a opinat în sensul de a rămâne sub protecţia asistentului maternal profesionist însă considerăm că judecătorul fondului nu a  acordat importanţa cuvenită acestei  opinii omiţând starea de  sănătate mintală a copilului.

Chiar dacă biologic minora are vârsta de 13 ani, datorită imaturităţii psiho-afective şi labilităţii emoţionale nu realizează faptul că are nevoie de  sprijin specializat, sprijin ce nu poate fi acordat de familia asistentului maternal profesionist.

Curtea nu poate împărtăşii opinia instanţei de fond cu privire la transferul prematur al minorei şi la garanţiile pe care mediul familial actual le oferă privind adaptarea comportamentală şi socializarea minorei.

Dimpotrivă, probele dosarului relevă că în cazul minorei recuperarea carenţelor educative, comportamentale, psihologice trebuie făcută de îndată şi în mod susţinut, în caz contrar problema acesteia se accentuează iar recuperarea nu va mai avea succes.

În condiţiile în care minora ocrotită de 2 ani, în mediul familial al asistentului maternal profesionist nu a înregistrat  un progres în ce priveşte integrarea şcolară şi socială, este imperios necesar modificarea măsurii de protecţie stabilită iniţial pentru ca să beneficieze de servicii de specialitate care să ducă la recuperarea carenţelor pe care le prezintă.

Aşa fiind, s-a admis ca fondat recursul petentei , conform art.312 al.1,2,3 Cod procedură civilă şi s-a modificat hotărârea atacată în sensul admiterii cererii petentei astfel cum a fost formulată la instanţa de fond.