Admisibilitatea cererii debitorului de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, cu intenţia de reorganizare, în condiţiile în care anterior a formulat contestaţie faţă de cererea creditorului de deschidere a procedurii, cele două cereri fiind...

Nu există nici o normă legală care să interzică introducerea cererii de deschidere a procedurii de către debitor, în condiţiile în care a formulat anterior contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de un creditor.

Potrivit art. 31 alin. 4 din Legea nr.85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii  formulată de debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit art.27 alin.5, cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 5 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Prin aceste norme, legiuitorul a intenţionat să ofere protecţie debitorului care solicită deschiderea procedurii, în condiţiile în care există  formulate  astfel de cereri,  de către creditori.

Astfel, chiar legea impune debitorului să dea dovadă de responsabilitate şi să facă, în termenul legal, demersul  deschiderii  unei asemenea proceduri, întrucât acesta este  cel mai în măsură, în temeiul analizei făcute, să îşi cunoască situaţia economico-financiară.

Pe de altă parte, scopul procedurii (acoperirea pasivului) poate fi îndeplinit, dacă cererea debitorului privind deschiderea procedurii este făcută la momentul oportun. 

Faptul că debitoarea a formulat  contestaţie împotriva cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei şi ulterior cerere de a fi suspus acestei proceduri  nu constituie un motiv întemeiat de natură a considera că debitoarea şi-a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale.

Simpla afirmaţie a creditorului că debitorul a formulat cu rea credinţă cererea de deschidere a procedurii, fără a preciza în mod concret în ce constă această conduită şi fără să dovedească acest fapt, nu este de natură să răstoarne prezumţia  de bună credinţă. Introducerea  ulterioară a cererii de către debitor este rezultatul, pe de o parte a analizei riguroase economico-financiare pe care acesta şi-a făcut-o, dar pe de altă parte,  a posibilităţii prevăzute de lege. Procedura insolvenţei nu mai este concepută ca o sancţiune, ci ca un remediu, o încurajare a debitorului de a-şi reorganiza activitatea şi de a se salva prin acest mijloc juridic, cu respectarea condiţiilor impus de lege şi cu consecinţe benefice pentru mediul de afaceri.

Cererea creditoarei de înlocuire a procedurii generale a insolvenţei cu procedura simplificată  este lipsită de temei legal, în condiţiile în care procedura insolvenţei a fost deschisă la cererea debitorului, care şi-a manifestat intenţia de a se reorganiza.

Prin sentinţa nr. 747 din 18 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj,  prin judecător-sindic,  s-a respins opoziţia creditorului SC K.F.R. SA, împotriva încheierii nr. 97 din 23.03.2010, prin care s-a deschis procedura insolvenţei  la cererea  debitoarei SC VM M. SRL.

Judecătorul-sindic a reţinut că debitoarea,  la data de 10 decembrie 2009, a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei promovată de creditor, ce a format obiectul dosarului 14022/63/2009. Această contestaţie  nu a fost respinsă, întrucât dosarul a fost înaintat în vedere discutării excepţiei de conexitate la dosarul ce are ca obiect cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei.

Cum prin încheierea nr. 97 pronunţată de judecătorul-sindic la 23.03.2010, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea debitoarei, s-a reţinut că debitorul nu este decăzut din dreptul de a solicita reorganizarea judiciară şi că nu se impune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.

În ceea ce priveşte ridicarea dreptului de administrare, instanţa de fond a reţinut că aceasta intervine numai în condiţiile în care debitoarea nu-şi manifestă intenţia de reorganizarea, în caz contrar, efectul dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006 fiind înlăturat.

Împotriva  sentinţei nr. 747 din 18 mai 2010 a declarat recurs  creditoarea

Analizând sentinţa pronunţată ,  prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 23.11.2009, creditoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, înregistrată sub nr. 14022/63/2009, invocând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, superioară valorii prag, precum şi starea de insolvenţă a acesteia. Prin contestaţia formulată, debitoarea  a contestat starea de insolvenţă.

Ulterior, la data de 19.03.2010, debitoarea  a formulat cerere de deschidere a procedurii generale, invocând starea de insolvenţă în care se află, ca urmare a imposibilităţii de plată a datoriilor exigibile, declarând totodată că intenţionează să se reorganizeze.

Prin încheierea nr. 97 din 23.03.2010, judecătorul-sindic  a admis cererea debitoarei şi a deschis procedura generală.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. 1 şi art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006, reiese că legiuitorul abilitează pentru a formula cerere introductivă de declanşare a procedurii insolvenţei pe creditori, pe debitoare, precum şi alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege.

Dacă, în ceea ce priveşte cererea creditorului, legea impune anumite condiţii referitoare la creanţă (art. 3 pct. 1 şi 12  din Legea nr. 85/2006), precum şi starea de încetare de plăţi a debitoarei, în cazul cererii debitorului, deschiderea  procedurii este determinată doar de starea de insolvenţă  sau de insolvenţă iminentă a acestuia.

În raport de această stare, debitorul are obligaţia să introducă cererea în situaţia în care constată că  starea de insolvenţă este prezentă şi are facultatea  să o introducă dacă  starea de insolvenţă  este iminentă.

Legea insolvenţei nu reglementează situaţia în care debitorul formulează o cerere de deschidere a procedurii deşi anterior  a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de un creditor şi nici nu interzice o asemenea posibilitate.

Nu există nici o normă legală care să interzică introducerea cererii de deschidere de către debitor, în condiţiile în care a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere formulată anterior de către un creditor.

Unde legea nu distinge nici  interpretul  nu poate să o facă.

De asemenea, nici o dispoziţie legală nu prevede soluţionarea cererilor în raport de prioritatea promovării lor în timp.

Dimpotrivă, potrivit art. 31 alin. 4 din Legea nr.85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit art.27 alin.5 din această lege, cererea debitorului se va judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Interpretând coroborat textele de lege invocate rezultă că legiuitorul a intenţionat să ofere o protecţie debitorului care solicită deschiderea procedurii instituită de Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care,există deja formulată o astfel de cerere de către creditor.

Argumentele constau în faptul că, chiar legea impune debitorului să dea dovadă de responsabilitate şi să facă, în termenul prevăzut de lege, demersul  deschiderii  unei asemenea proceduri, întrucât acesta este  cel mai în măsură, în temeiul analizei făcute, să îşi cunoască situaţia economico-financiară.

Pe de altă parte, scopul procedurii (acoperirea pasivului) poate fi îndeplinit, dacă cererea debitorului privind deschiderea procedurii este făcută la momentul oportun, adică fie atunci când  insolvenţa este prezentă, fie atunci când  insolvenţa este iminentă. Neformularea cererii ar putea chiar adânci criza în care a intrat din punct de vedere financiar, cu consecinţa afectării în mod grav a intereselor creditorilor.

Faţă de considerentele expuse Curtea constată că nu sunt fondate criticile formulate de către creditoare  privind aplicarea greşită a legii. Faptul că debitoarea a formulat şi contestaţie împotriva cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei şi cerere de a fi suspus acestei proceduri, în măsura în care, aşa cum am relevat, legea nu interzice, nu constituie un motiv întemeiat de natură a considera că debitoarea şi-a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale, astfel cum a  susţinut recurenta creditoare.

Dimpotrivă, debitoarea nu a făcut altceva decât să se folosească de posibilităţile oferite  de legea insolvenţei. Aceasta  sancţionează acţiunea debitorului numai atunci când introducerea cererii s-a făcut cu rea-credinţă  sau  tardiv, precum şi inacţiunea constând în neintroducerea acţiunii.

În ceea ce priveşte introducerea prematură de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii, cu rea-credinţă, aceasta constă în aceea că debitorul, deşi avea în mod evident fonduri băneşti disponibile, suficiente pentru acoperirea creanţelor exigibile,  a formulat o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenţei.

Ori, numai buna credinţă este prezumată, în timp ce reaua credinţă a debitorului trebuie dovedită.

În speţă, Curtea constată că simpla afirmaţie a creditorului că debitorul a formulat cu rea credinţă cererea de deschidere a procedurii, fără a preciza în mod concret în ce constă această conduită şi fără să dovedească acest fapt, nu este de natură să răstoarne prezumţia. Introducerea  ulterioară a cererii de către debitor este rezultatul, pe de o parte a analizei riguroase economico-financiare pe care acesta şi-a făcut-o, dar pe de altă parte,  a posibilităţii prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară formulată de către recurenta creditoare, de înlocuire a procedurii generale a insolvenţei cu procedura simplificată, Curtea constată că aceasta este lipsită de temei legal, în condiţiile în care procedura insolvenţei a fost deschisă la cererea debitorului, care şi-a manifestat intenţia de a se reorganiza.

De altfel, în reglementarea dată de Legea nr. 85/2006, scopul procedurii insolvenţei, indiferent de procedura aleasă, reorganizare sau faliment, este acoperirea pasivului debitorului. Potrivit legii, procedura insolvenţei nu mai este concepută ca o sancţiune, ci ca un remediu, o încurajare a debitorului de a-şi reorganiza activitatea şi de a se salva prin acest mijloc juridic, cu respectarea condiţiilor impus de lege şi cu consecinţe benefice pentru mediul de afaceri.

1

Domenii speta

Spete similare