Faliment. Cerere de antrenare a răspunderii administratorului. Nesolutionarea fondului litigiului. Negarea dreptului de acces la justitie al unei persoane prin introducerea unui impediment neprevăzut de lege.

Hotărârea tribunalului este nelegală pentru că, deşi judecătorul sindic a soluţionat cauza considerând cererea creditoarei ca fiind prematur formulată, în realitate argumentele pe care se sprijină hotărârea vizează inadmisibilitatea unei cereri de antrenare a răspunderii instituită de legiuitor prin art. 169 în situaţia în care în patrimoniul debitoarei există bunuri ce ar putea fi valorificate.

Excepţia prematurităţii este clasificată ca o excepţie de fond (în legătură cu o condiţie de exercitare a acţiunii), peremptorie (se tinde la respingerea acţiunii) şi absolută (normele care reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii având un caracter imperativ) ce operează atunci când dreptul material la acţiune, nicidecum dreptul procesual, este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă, care nu s-au împlinit până la ridicarea excepţiei.

Introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care nu este prevăzut de lege tinde să nege dreptul de acces la justiţie al unei persoane interesate, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil.

Art. 169 - 170 din Legea nr. 85/2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 15.09.2016 sub nr. …/118/2016/a1, reclamanta DGRFP GALAŢI – A.J.F.P. Constanţa, în calitate de creditor al debitoarei SC [...] SRL a solicitat în temeiul art.169 alin.1 lit. a, d ?i e din Legea nr. 85/2014 angajarea răspunderii asociatului ?i administratorului debitoarei, pârâtul [...] şi suportarea pasivului debitoarei de către acesta, în sumă de 2.060.789 lei.

Prin Sentinţa civilă nr. 579/04.04.2017 Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamanta DGRFP Gala?i prin AJFP Constan?a în contradictoriu cu pârâtul [...], ca prematur introdusă, re?inând că formularea cererii de antrenare a răspunderii administratorului pentru intrarea în insolven?ă are drept premisă epuizarea etapei lichidării bunurilor existente în averea debitoarei, după cum rezultă ?i din situarea Sec?iunii a 8-a „Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolven?ă” din Titlul II Procedura insolven?ei al Legii 85/2014 după sec?iunea a 7-a – „Falimentul ?i lichidarea activelor”.

S-a apreciat că nu poate fi primită ac?iunea în antrenare atâta vreme cât din actele dosarului de faliment rezultă existen?a unor bunuri ce urmează a fi valorificate si care vor îndestula măcar în parte creditorii, urmând ca ulterior definitivării masei pasive rămase neachitate, să poată fi supusă analizei ac?iunea în antrenare, art. 170 din lege prevăzând un termen de prescrip?ie îndestulător, de 3 ani, care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să cunoască persoana care a contribuit la apari?ia stării de insolven?ă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii.

Rămâne în sarcina reclamantei diligenta de a urmări cursul procedurii de valorificare ?i de a reintroduce ac?iunea în antrenare în interiorul termenului de prescrip?ie, dar ulterior valorificării bunurilor debitoarei ?i definitivării masei pasive la acoperirea căreia solicită obligarea personală a administratorului debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.R.F.P. GALAŢI prin A.J.F.P. CONSTANŢA - care a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond pentru următoarele considerente:

Consideră că, în mod greşit, judecătorul sindic a respins cererea ca prematur formulată cât timp în justificarea cererii s-au avut în vedere, în principal, măsurile întreprinse de lichidatorul judiciar, care deşi l-a notificat pe fostul administrator la adresă, acesta nu a răspuns convocărilor, deşi a primit corespondenţa, şi nici nu a predat evidenţa contabilă.

Bunurile care în prezent fac obiectul valorificării nu au fost predate de administratorul statutar, ci au fost indisponibilizate de organele de control.

Cererea a fost formulată urmare întocmirii raportului privind cauzele care au determinat ajungerea societăţii în stare de insolvenţă şi care a concluzionat fără echivoc că acesta se face vinovat de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Arată că formularea cererii anterior vânzării tuturor bunurilor existente, având în vedere creanţa declarată şi care constituie prejudiciu la bugetul de stat, nu constituie o acţiune nepermisă, judecătorul sindic putând dispune suspendarea judecării acesteia după finalizarea vânzării tuturor bunurilor.

De asemenea, consideră că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 85/2014 în care se specifică termenul în care acţiunea poate fi formulată iar prin soluţia instanţei se tinde la prescrierea răspunderii pârâtului cât timp valorificarea bunurilor poate dura în timp şi astfel acţiunea poate fi paralizată.

Faţă de cele prezentate şi în condiţiile în care acţiunea formulată este întemeiată pe dispoziţiile legale, solicită admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul de a se dispune suspendarea cererii de chemare în judecată până ulterior vânzării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 85/2014 şi art. 466 şi urm. C.pr.civ..

Examinând apelul prin prisma criticilor aduse hotărârii, conform art. 479 alin. 1 NCPC, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.169 alin.1 din Legea nr. 85/2014

(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

............................................................................................................................................

Curtea constată că hotărârea tribunalului este nelegală pentru că, deşi judecătorul sindic a soluţionat cauza considerând cererea creditoarei ca fiind prematur formulată, în realitate argumentele pe care se sprijină hotărârea vizează inadmisibilitatea unei cereri de antrenare a răspunderii instituită de legiuitor prin art.169  în situaţia în care în patrimoniul debitoarei există bunuri ce ar putea fi valorificate.

Excepţia prematurităţii este clasificată ca o excepţie de fond ( în legătură cu o condiţie de exercitare a acţiunii), peremptorie (se tinde la respingerea acţiunii) şi absolută (normele care reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii având un caracter imperativ) ce operează atunci când dreptul material la acţiune, nicidecum dreptul procesual, este afectat de un termen sau de o condiţie suspensiva, care nu s-au împlinit până la ridicarea excepţiei.

Plecând de la această definiţie Curtea constată că legiuitorul a reglementat expres condiţiile de exercitare a acţiunii în răspundere a administratorului, cererea trebuind să îndeplinească condiţiile de admisibilitate desprinse din art.169-170 din Legea nr. 85/2014 şi prevederile art.1349 din Noul Cod Civil, dispoziţii care nu conţin nici o referire la vreun termen sau condiţie suspensivă în raport de care s-ar putea aprecia că o astfel de cerere este prematură. Dimpotrivă, legiuitorul prevede în art.170 un termen în interiorul căruia cererea poate fi promovată, în caz contrar dreptul la acţiune în sens material se prescrie, fără ca legiuitorul să prevadă că perioada în care se încearcă valorificarea bunurilor din averea debitoarei să constituie o cauză legală de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

Ori, introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care nu este prevăzut de lege tinde să nege dreptul de acces la justiţie al unei persoane interesate, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil.

 Curtea reţine că principiul liberului acces la justiţie oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanţa judecătorească în vederea apărării drepturilor sale, drept care trebuie să fie asigurat, în mod efectiv şi eficace.

Principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, deoarece dreptul de acces liber la justiţie nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include şi dreptul de a beneficia de judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului existent în faţa unei instanţe.

Curtea constată că legiuitorul nu a reglementat expres prin dispoziţiile art.169 din Legea nr.85/2014 un termen sau o condiţie suspensivă, a căror nesocotire de către partea îndreptăţită să sesizeze instanţa şi drept urmare cererea să fie considerată prematur formulată.

 În ceea ce priveşte considerentele reţinute de judecătorul sindic potrivit cărora formularea cererii de antrenare a răspunderii întemeiată pe dispoziţiile art.169 din Legea nr. 85/2014 „nu poate fi primită ac?iunea în antrenare atâta vreme cât din actele dosarului de faliment rezultă existen?a unor bunuri ce urmează a fi valorificate ?i care vor îndestula măcar în parte creditorii, urmând ca ulterior definitivării masei pasive rămase neachitate”, ceea ce înseamnă în accepţiunea judecătorului sindic că acţiunea este inadmisibilă, Curtea le apreciază ca fiind vădit eronate.

 Aceasta în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut prin art.171 că „sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (1) vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului”.

A considera că prin vânzarea bunurilor existente în patrimoniul debitoarei vor fi îndestulaţi măcar în parte creditorii, Curtea apreciază că această concluzie reprezintă o probabilitate, nicidecum o certitudine, în condiţiile în care practica în materie a demonstrat că de cele mai multe ori sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor debitoarei acoperă exclusiv cheltuielile cu procedura, nicidecum creditorii.

Reţinând aceste argumente, Curtea apreciază că în mod greşit judecătorul sindic a respins cererea creditoarei ca fiind prematură, fără a păşi la cercetarea condiţiilor de antrenare a răspunderii materiale, nefiind deci soluţionat fondul litigiului, sens în care va admite apelul şi va anula hotărârea apelată, cauza urmând a fi trimisă spre soluţionare aceleaşi instanţe pentru a nu se încălca părţilor dreptul la exercitarea unei căi ordinare de atac.

Domenii speta

Spete similare