Servitute instituită prin lege asupra unui teren proprietate privată. Admisibilitatea acţiunii formulată de proprietar pentru plata de despăgubiri.

Servitute instituita prin lege asupra unui teren proprietate privata.

Admisibilitatea actiunii formulata de proprietar pentru plata de despagubiri.

Actiunea reclamantilor, prin care au solicitat instantei sa stabileasca despagubirile cuvenite pentru exercitarea servitutii asupra proprietatii lor,  fata de refuzul pârâtei de a accepta stabilirea lor pe cale conventionala, este admisibila.

Instanta judecatoreasca, are competenta de a decide asupra exercitarii servitutii precum  si cu privire la dreptul proprietarului fondului aservit la despagubiri . Dreptul de uz si servitutile legale se stabilesc si se exercita cu respectarea echitatii si a principiului minimei afectari a dreptului de proprietate si, dupa caz, a activitatii.

Dreptul de uz si de servitute instituite prin lege asupra proprietatii private a unui tert reprezinta o limitare adusa dreptului de proprietate al acestuia si în lipsa unei despagubiri restrângerea exercitarii folosintei bunului apare ca o sarcina excesiva si împovaratoare pentru proprietar - conform jurisprudentei CEDO.

Prin actiunea formulata la 8 iunie 2006 reclamantii G.A., P.P., P.N., P.M. au chemat în judecata pe pârâta SC C.E. solicitând  sa se constate ca servitutea legala în favoarea acestuia, pe fondul proprietatea reclamantilor , în anul 1985 s-a stins  dupa  redobândirea  dreptului de proprietate asupra terenului  de catre reclamanti.

Reclamantii au mai solicitat obligarea pârâtei  la plata despagubirilor pentru lipsa de folosinta pe o perioada de 36 luni  estimat la 1.683.000.000 lei, indexata la zi si pentru viitor.

Pârâta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat în raport de  decizia nr. 849/18 martie 2005 pronuntata de Curtea de Apel Craiova.

Prin sentinta civila nr.3945 pronuntata în data de 11 septembrie 2007  Tribunalul Dolj a respins aceasta exceptie, iar pe fond a respins actiunea formulata de reclamanti.

Împotriva sentintei reclamantii au declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 18/23 ianuarie 2008 a respins apelul formulat.

Reclamantii au declarat recurs împotriva deciziei  solicitând desfiintarea deciziei recurate precum si a sentintei  pronuntata de tribunal si admiterea actiunii.

Prin decizia nr. 3090 pronuntata în data de 28 octombrie 2008 în dosarul nr. 4226/63/2008 Înalta Curte de Casatie si Justitie  a admis exceptia necompetentei materiale, a admis recursul declarat de reclamanti împotriva deciziei nr. 18/23 ianuarie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, a casat decizia recurata si sentinta nr. 3945/11 septembrie 2007 a Tribunalului Dolj si a trimis cauza spre solutionare, Judecatoriei Craiova retinând natura civila a litigiului

Primind cauza Judecatoria Craiova a  înregistrat-o sub nr. 567/215/2009.

Prin sentinta  civila nr. 9526/05 06 2009,pronuntata de Judecatoria Craiova, în dosarul nr.567/215/2009, a fost  respinsa  actiunea formulata de reclamanti.

 Pentru a se  pronunta  astfel,  instanta a  constat ca prin decizia civila nr. 1510/1996 Curtea de Apel a admis actiunea reclamantilor P.P., P.N., P.M., împotriva pârâtelor Primaria Municipiului Craiova, RAADPFL Craiova si Directia Generala a Finantelor Publice Dolj pe care le-a obligat sa lase în deplina proprietate si linistita posesie reclamantilor  terenul în suprafata de 2744 m.p. situat în Craiova, str. M:B  pe care  a fost montata în anul 1986 o conducta de termoficare la acea data terenul fiind proprietate de stat.

Instanta a retinut, de asemenea, ca reclamantii au invocat exceptia de neconstitutionalitate a art. 16 din Legea 318/2003, în acel litigiu, articol care a fost declarat constitutional, fiind respinsa exceptia de neconstitutionalitate prin Decizia nr. 71/08.02.2007 a Curtii Constitutionale.

A avut în vedere ca potrivit art. 16 alin. 5 din Legea 13/2007  exercitarea dreptului de uz si de servitute asupra  proprietatilor private afectate de capacitati energetice, care se vor realiza dupa intrarea în vigoare a  prevederilor legii se  face în conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitate a acestor drepturi prevazute într-o conventie-cadru precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora care se aproba împreuna cu conventia-cadru,prin hotarâre a Guvernului la propunerea ministerului de resort în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dar ca între parti nu a intervenit o asemenea conventie.

Fata de cele mentionate si având în vedere ca sub imperiul Legii 318/2003 (art. 16 alin. 4) exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatii afectate de  capacitati energetice se facea cu titlu  gratuit, iar sub imperiul Legii 13/2007 exista posibilitatea încheierii unei conventii-cadru, instanta  a  constatat ca actiunea formulata asa cum a fost precizata este neîntemeiata .

Împotriva sentintei au formulat apel reclamantii, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinând ca în solutionarea cauzei  instanta de fond  nu a avut  în  vedere  ca prin efectul Legii nr.13/2007 servitutea legala  a fost înlocuita  cu servitutea conventionala, abrogându-se caracterul  gratuit al  servitutilor  asupra  proprietatilor  private afectate  de  capacitatile  energetice.

Prin decizia civila nr.44 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Dolj a respins, ca nefondat, apelul.

Instanta de apel a motivat ca prima instanta a solutionat actiunea în limitele investirii, având în vedere obiectul fixat prin cererea introductiva care nu a fost modificat în urma casarii cu trimitere. Or, în apel, reclamantii pretind ca prin efectul Legii 13/2007, servitutea legala a fost înlocuita cu o servitute conventionala , au cerut instantei sa constate stingerea servitutii legale si în temeiul noii legi sa oblige pârâta la despagubiri dar instanta nu a fost investita cu solutionarea unei asemenea cereri.

A mai argumentat ca sustinerile reclamantilor privitoare la transformarea servitutii legale în una conventionala nu pot fi primite câta vreme prin art.16 alin.3 din Lg.13/2007 se prevede ca dreptul de uz si de servitute ce au ca obiect utilitatea publica - au caracter legal.

A retinut instanta ca urmarea procedurii prealabile reglementata de art.16 alin.6 din Lg.13/2007  de catre reclamanti nu poate schimba solutia primei instante, având în vedere cererea dedusa judecatii, respectiv pretentia concreta a reclamantilor.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantii, solicitând în teza principala casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în teza subsidiara modificarea deciziei, admiterea apelului si schimbarea sentintei, cu admiterea pe fond a actiunii.

Recurentii au invocat nepronuntarea instantei asupra motivului de apel privitor la nemotivarea sentintei - prin care s-a aratat ca sentinta cuprinde doar expunerea deciziei prin care li s-a restituit terenul, a hotarârii Curtii Constitutionale prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate si se reproduce textul din art.16 al Legii 13/2007 - fara a motiva în nici-un mod respingerea petitului privitor la stingerea servitutii legale si înlocuirea cu una conventionala conform legii 13/2007.

Sub aspectul aplicarii legii au sustinut ca potrivit prevederilor Legii 13/2007, care a abrogat Legea nr.318/2003 si ale caror dispozitii sunt  de imediata aplicare, exercitarea dreptului de servitute asupra proprietatilor private, afectate de capacitati energetice trebuie sa se faca în conformitate cu regulile prevazute într-o Conventie cadru - si având în vedere refuzul intimatei de a  încheia o asemenea conventie - instanta trebuia sa stabileasca pe baza unei expertize despagubirile datorate pentru  lipsa de folosinta a terenului.

Intimata pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, sustinând ca cele doua instante au aplicat corect dispozitiile art.16 alin.(5) din Legea 13/2007 si Decizia nr.71/2007 a Curtii Constitutionale si ca noua lege prin art.16 alin.5 face trimitere la conventii cadru pentru despagubiri cerute pentru servituti instituite pentru capacitati energetice  care se vor realiza dupa intrarea în vigoare a legii - iar pe de alta parte, ca servitutea de trecere reglementata în favoarea sa este cu titlu gratuit.

Recursul este fondat.

În mod gresit instanta de apel nu a analizat criticile din apel privitoare la solutia data prin sentinta primului petit al actiunii, considerând ca reclamantii nu au investit instantele cu constatarea înlocuirii servitutii legale cu una conventionala.

Prin cererea de chemare în judecata, reclamantii au cerut instantei sa constate ca servitutea legala de utilitate publica - respectiv servitutea de trecere subterana pentru instalarea de retele electrice prevazuta de Legea nr.318/2003 prin art.16 a încetat odata cu redobândirea dreptului de proprietate de catre reclamanti asupra terenului pe care se exercita respectiv odata cu schimbarea regimului juridic al terenului pe care se exercita. În solutionarea acestui petit al actiunii - instanta initial investita - Tribunalul Dolj - sectia comerciala -  a avut în vedere dispozitiile legale în vigoare la data pronuntarii hotarârii, dispozitii prin care este reglementata problema de fond a litigiului - respectiv dispozitiile Legii 13/2007 - întrucât prin aceasta lege a fost abrogata Legea 318/2003 indicata de reclamanti, noua reglementare prevazând stabilirea pe cale conventionala a procedurii, conditiilor si termenelor de exercitare a dreptului de uz si de servitute pentru capacitatile energetice realizate pe proprietatile private.

Chiar daca sentinta nr.3945/2007 a Tribunalului Dolj a fost casata - pentru motive de necompetenta materiala, prin decizia nr.3090 din 28 octombrie 2008 a I.C.C.J. Sectia comerciala - în rejudecarea cauzei cadrul procesual a ramas cel stabilit - astfel ca  în motivarea sentintei pronuntata în rejudecare - prima instanta a avut în vedere dispozitiile art.16 din Legea 13/2007 - dar a retinut ca nu poate dispune asupra despagubirilor cerute întrucât partile nu au încheiat  conventia la care se refera textul legal.

Prin urmare, se impunea ca instanta de apel sa examineze motivul din apelul reclamantilor privitor la aplicarea dispozitiilor Legii 13/2007 în speta si sa statueze asupra aspectelor ridicate de reclamanti - referitoare la înlocuirea servitutii legale cu una conventionala, mai exact la încetarea caracterului gratuit al servitutii - ce se exercita pe un domeniu privat.

În mod gresit instanta de apel a considerat  ca fiind irelevant faptul ca reclamantii au notificat pârâta în vederea încheierii conventiei la care se refera art.16 din Legea 13/2007 iar pârâta a refuzat încheierea unei asemenea conventii.

Actiunea reclamantilor, prin care au solicitat instantei sa stabileasca despagubirile cuvenite pentru exercitarea servitutii asupra proprietatii lor - fata de refuzul pârâtei de a accepta stabilirea lor pe cale conventionala -este admisibila.

Instanta judecatoreasca, are competenta de a decide asupra exercitarii servitutii precum  si cu privire la dreptul proprietarului fondului aservit la despagubiri . Dreptul de uz si servitutile legale se stabilesc si se exercita cu respectarea echitatii si a principiului minimei afectari a dreptului de proprietate si, dupa caz, a activitatii.

Inechitatea Legii 318/2003 care prevedea gratuitatea servitutii legale instituita  cu privire la capacitatile  energetice,  indiferent de regimul juridic al terenului pe care se exercita ,a fost înlaturata partial prin adoptarea Legii 13/22.02.2007 care prin art.16 alin.4 face distinctie între domeniul public si privat pe care se exercita, prevazând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz si a servitutilor numai în privinta proprietatii statului si a unitatilor administrativ-teritoriale afectate de capacitati energetice.

Alin.5 al art.16 capata un nou continut de natura sa confirme îndreptatirea titularilor dreptului de proprietate (lipsiti de posesia bunului lor ori carora li s-au restrâns prerogativele proprietatii în alt mod) de a primi o indemnizatie corespunzatoare dar recunoaste acest drept numai proprietarilor pe ale caror terenuri se vor realiza capacitati energetice dupa data intrarii în vigoare a legii.

Instituirea unei norme care recunoaste discriminatoriu plenitudinea prerogativelor dreptului de proprietate în functie de momentul în care proprietatea a fost grevata de o lucrare sau un serviciu public nu poate duce la nerecunoasterea dreptului consfintit prin art.44 din Constitutie si de prevederile art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Dreptul de uz si de servitute instituite prin lege asupra proprietatii private a unui tert reprezinta o limitare adusa dreptului de proprietate al acestuia si în lipsa unei despagubiri restrângerea exercitarii folosintei bunului apare ca o sarcina excesiva si împovaratoare pentru proprietar - conform jurisprudentei CEDO.

Pentru mentinerea unui just echilibru între interesul general si cel particular, în virtutea principiului echitatii si al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale este obligatorie acordarea unei despagubiri care sa acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de art.480 cod civil.

Conform art.44 alin.(5) din Constitutie, pentru lucrari de interes general autoritatea publica este obligata a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului plantatiilor ori constructiilor, precum si pentru orice alta dauna.

Prin prisma dispozitiilor art.1 din Protocolul 1 la CEDO si jurisprudentei CEDO - posibilitatea reclamantului de a cere si obtine despagubiri este cu atât mai justificata.

În cauza Sporroug  versus Suedia - s-a retinut ca interdictia de a construi - duce la pierderea posibilitatii de a vinde imobilul în conditii normale de piata si ca desi din punct de vedere juridic dreptul a ramas intact - astfel de restrângeri reduc semnificativ posibilitatea practica de a-l exercita.

În consecinta, dreptul de proprietate al reclamantului devine precar - afectat în însasi substanta sa - asa încât, interdictia de a construi devine o povara speciala si excesiva pe care ar fi  putut-o face legitima numai posibilitatea de a reclama reparatii.

În cauza Mellacher contra Austriei Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosinta unor bunuri atunci când se urmareste un scop de interes general dar a stabilit  ca în aceeasi masura nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual iar pastrarea raporturilor de proportionalitate implica acordarea unei despagubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate (Hotarârea din 2w1.02.1986).

Din toate aceste considerente, se retine ca în mod gresit tribunalul, în solutionarea apelului nu a trecut la o cercetare pe fond a cauzei prin care sa stabileasca în concret în ce consta restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantilor si sa stabileasca despagubiri corespunzatoare compensarii acestei restrângerii - urmând ca în baza art.312 alin.3 Cod pr.civ., sa se admita recursul, sa se caseze decizia si sa se trimita cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

1

Domenii speta

Spete similare