Nulitatea recursului

Decizie 105 din 23.05.2007


Procedeul reproducerii soluţiei dată în apel şi menţiunea că motivele vor fi formulate până la primul termen nu satisface cerinţa motivării recursului în sensul la care se referă dispoziţiile. art. 302 alin. 1 lit. c cod procedură civilă, respectiv formularea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi după caz, dezvoltarea lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. 1 cod procedură civilă, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea prevede altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În cazul în care recurentul nu invocă vreo imposibilitate de a motiva recursul în termenul legal, acesta este decăzut din dreptul de a mai motiva recursul şi, în condiţiile în care nu subzistă nici un motiv de ordine publică din cele la care se referă art.  306 alin. 2 cod procedură civilă,  se va constata drept nul recursul conform dispoziţiilor art.306 alin 1 cod procedură civilă.

 

Prin cererea formulată la 28 august 2005 reclamanta Ş. G. T. a chemat în judecată pe pârâtul M. D.-G. la domiciliul său şi să se dispună obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere lunare în raport de veniturile acestuia din urmă. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente procesului de faţă.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în urma relaţiei de concubinaj cu pârâtul a rezultat minorul D.-G. născut în 2005, însă a fost nevoită să părăsească domiciliul comun din localitatea Orodel, datorită firii violente a pârâtului.

În urma părăsirii forţate a domiciliului comun, pârâtul i-a interzis să ia legătura cu minorul în vârstă de numai 2 luni aflat în perioada alăptării.

La 10 nov. 21005 pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamantă, precizând că la 14.09.2005 având ca obiect încredinţarea minorului şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere a fost înregistrat sub alt număr, solicitând astfel conexarea celor două acţiuni.

În şedinţa publică din 10 nov. 2005 prima instanţă a admis excepţia de conexitate invocată de pârât, conform art. 164 cod procedură civilă.

Reclamanta a formulat întâmpinare la acţiunea formulată de pârâtul reclamant  şi a solicitat respingerea  acestei acţiuni ca fiind neîntemeiată şi totodată a solicitat să-i fie încredinţat minorul spre creştere şi educare mamei.

Prin sentinţa civilă nr. 522 /9 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamanta pârâtă Ş. G.-T. s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant M. C. şi s-a stabilit domiciliul minorului la mama reclamantă, încuviinţându-i-se tatălui legătura personală cu minorul în prima şi a treia sâmbătă din lună la domiciliul reclamantei-pârâte, de la ora 15,00 la ora 17,00 şi două săptămâni vara la domiciliul tatălui.

A fost obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 800.000 lei lunar în favoarea minorului , începând cu data de 14.09.2005 până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

Pentru a se pronunţa această soluţie instanţa de fond a constatat ,în esenţă că, ambii părinţi ai minorului prezintă garanţii morale şi materiale pentru a asigura creşterea şi educarea acestuia şi raportat la vârsta minorului şi îngrijirea specială pe care trebuie să i-o acorde mama acestuia, s-a apreciat că aceasta din urmă beneficiază de posibilităţi necesare asigurării unei bune dezvoltări fizice şi morale, precum şi de condiţiile materiale corespunzătoare, neavând relevanţă aspectele invocate de pârâtul-reclamant, relativ la relaţiile tensionate dintre cei doi părinţi din timpul convieţuirii şi nici motivele despărţirii  acestora. Nu rezultă nici faptul că mama minorului nu ar fi aptă din punct de vedere medical, să se ocupe de creşterea acestuia, afecţiunea invocată de pârât şi confirmată de actul medical depus la dosar, neputând influenţa în nici un fel aptitudinea mamei de a-şi creşte şi îngriji corespunzător copilul.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta-pârâtă Ş. G. – T. solicitând schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul de a încuviinţa legătura tatălui cu minorul doar la domiciliul său din comuna Malu Mare, scoaterea acestuia din mediul obişnuit şi transportarea într-un alt mediu, fiind de natură a afecta grav acest echilibru. Mai mult, natura ocupaţiei tatălui minorului, nu-i permite să-şi aloce un timp îndelungat ocrotirii şi educării minorului.

Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 19 din 17 octombrie 2006 a admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă Ş. G. T. împotriva sentinţei civile 522 MF din 9 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul 12725/C/2005 în contradictoriu cu intimatul-pârât reclamant M. C. şi intimatele Autorităţi Tutelare Primăria comunei Malu Mare şi Primăria comunei Orodel.

A schimbat în parte sentinţa  civilă atacată , în sensul că a încuviinţat tatălui M. C. legătura personală cu minorul în prima şi a treia săptămână din lună, la domiciliul reclamantei-pârâte Ş. G. T. de la ora 15,00 la ora 17,00 şi a înlăturat dispoziţia privind încuviinţarea tatălui de a avea legături personale cu minorul, în cursul verii, două săptămâni la domiciliul acestuia menţinând restul dispoziţiilor sentinţei civile..

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Din probele administrate instanţa a reţinut că minorul a locuit încă de la naştere cu mama şi bunicii materni, faţă de care este puternic ataşat sentimental şi, având în vedere vârsta fragedă şi interesul superior al acestuia, nu apare ca oportună luarea sa , pe o perioadă de 2 săptămâni, la domiciliul tatălui, unde nu a locuit niciodată.

Această măsură presupune schimbarea mediului în care s-a obişnuit minorul  şi poate avea repercusiuni grave asupra dezvoltării psihice şi fizice a copilului, dat fiind şi faptul că în toată această perioadă ar fi lipsit de ocrotirea mamei, a cărei prezenţă este esenţială.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti  a declarat recurs pârâtul în termen şi timbrat, dar nemotivat.

La termenul de astăzi, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia nemotivării recursului, potrivit legii.

Recursul se va motiva prin însăşi  cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 303 alin. 1 cod procedură civilă.

În cazul de faţă, având în vedere obiectul procesului, termenul de recurs este de 15 zile de zile de la data comunicării, conform dispoziţiile . art. 301 cod procedură civilă,  iar legea nu dispune altfel.

Termenul  pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii recurate, conform dispoziţilor. art. 303 alin. 2 cod procedură civilă.

Potrivit art. 306 alin. 1 cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2, care se referă la motivele de ordine publică, ce pot fi invocate  şi din oficiu şi puse în dezbaterea părţilor.

În speţă, decizia tribunalului a fost comunicată recurentului de astăzi la data de 15 martie  2007, aşa cum rezultă din dovada de comunicare întocmită potrivit legii, existentă la fila 19 din dosar apel.

Cererea de recurs a fost formulată în termen,  la data de 28 martie  2007, dar nu cuprinde şi motivele  pe care partea îşi întemeiază cererea, acestea nefiind depuse nici printr-un memoriu  separat în termenul legal  de 15 zile de la comunicare, ultima zi a acestui termen fiind la data de 2 aprilie 2007, calculat potrivit dispoziţiilor. art. 101 alin. 1 şi 5 cod procedură civilă.

Observând cererea de recurs, Curtea constată că aceasta reproduce soluţia dată în apel şi menţiunea că motivele vor fi formulate până la primul termen. Un asemenea procedeu nu satisface cerinţa motivării recursului în sensul la care se referă dispoziţiile. art. 302 alin. 1 lit. c cod procedură civilă, respectiv formularea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi după caz, dezvoltarea lor.

Potrivit dispoziţiilor. art. 103 alin. 1 cod procedură civilă, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea prevede altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În cazul de faţă, legea nu prevede altfel, recurentul nu a invocat vreo împiedicare, astfel că acesta este decăzut din dreptul de a mai motiva recursul şi, în condiţiile în care nu subzistă nici un motiv de ordine publică din cele la care se referă art.  306 alin. 2 cod procedură civilă,  Curtea va constata recursul de faţă ca fiind nul.