Cererea de restituire în natură a unui teren preluat abuziv ce are destinaţia de piaţă comercială, ocupat parţial de construcţii fixe şi parţial de construcţii demontabile. Aplicarea dispoziţiilor art.10 din Legea 10/2001.

Reclamanta D.A.R. a chemat în judecată Primăria Craiova, pentru ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 1102 m.p. situat în Craiova, str. Nicolae Bălcescu nr. 26 ( actual nr. 30) , la intrarea în Piaţa Centrală a Municipiului Craiova.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este fiica autoarei P.C.M. care a fost proprietara terenului solicitat, aspect dovedit cu actul dotal din 29 decembrie 1933 iar în baza procesului – verbal din 24 iunie 1959 RCFL Craiova a deposedat-o abuziv pe autoarea sa de teren  şi de  toate construcţiile aflate pe teren.

A mai arătat că în urma notificării nr. 270/N/2001 adresată Primăriei Craiova, reclamanta a primit dispoziţia nr.1884 din 28 martie 2002, de respingere a cererii de restituire în natură  , dispoziţia prevăzând înaintarea dosarului către Prefectura Dolj, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.

Reclamanta a precizat că la apariţia Legii nr.247/2005 a primit o nouă dispoziţie nr.63122/28 noiembrie prin care  i se aducea la cunoştinţă modificarea deciziei iniţiale, în sensul că pentru acordarea despăgubirilor documentaţia se va înainta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

La data de 13 februarie 2007, reclamanta a formulat o precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să conteste dispoziţia nr.63122 din 28 noiembrie 2006, să solicite restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1102 m.p., precum şi despăgubiri băneşti pentru construcţiile aflate pe teren la preluare, în prezent demolate, dar şi chiriile încasate de Primăria Craiova.

A motivat că terenul nu este de interes public, fiind construite pe acesta construcţii particulare  şi  că jumătate din terenul iniţial şi anume partea cu casa ce a aparţinut fratelui mamei sale – P.P.C.,  a fost redobândită de moştenitorii acestuia, în anul 1998 prin hotărâre judecătorească.

La termenul din 20 martie 2007, reclamanta a declarat în şedinţă publică că  renunţă la capătul de cerere în pretenţii reprezentând chiria.

Prin sentinţa civilă nr. 322 din 20 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.331/63/2007 s-a luat act că reclamanta Dragomir Angela Ruxandra renunţă la judecata capătului de cerere în pretenţii, s-a respins cererea formulată de reclamanta D.A.R., privind restituirea în natură  a imobilului în suprafaţă de 1102 mp., situat în Craiova, str. Nicolae Bălcescu nr.26 (actual nr.30) , judeţul Dolj,  precum şi contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr.63122 din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contradictoriu  cu pârâta Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a  reţinut că pentru contestatoare nu poate opera repunerea în termenul de formulare a contestaţiei pentru restituirea în natură a terenului în litigiu,  în condiţiile în care aceasta nu a contestat în instanţă, în termenul legal, dispoziţia nr.1884 din 28 martie 2002.

În privinţa cererii din precizarea la acţiune, referitoare la acordarea despăgubirilor băneşti pentru construcţiile demolate, s-a reţinut că Dispoziţia nr.63122/2006 nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, ci abia la 13 februarie 2007, cu toate că  dispoziţia i-a fost comunicată la data de 6 decembrie 2006.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.A.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de apel s-a criticat sentinţa,  în privinţa soluţionării cauzei pe cale de excepţie.

Prin  decizia civilă  nr.752/11  septembrie  2007, pronunţată de Curtea  de Apel Craiova, în dosarul nr. 331/63/2007, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desfiinţată sentinţa civilă atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Instanţa de  apel  a făcut aplicarea  dispoziţiilor  art.  129, alin.1  C.pr.civ., reţinând că Dispoziţia nr. 63122/28 noiembrie 2006, ce a fost  contestată de reclamantă  atât  în acţiunea  iniţială, cât şi în precizarea  la acţiune, a avut  la bază un nou referat care concluziona asupra imposibilităţii  restituirii în natură şi că prima instanţă  a aplicat eronat sancţiunea decăderii.

În rejudecare, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, pentru identificarea terenului în litigiu, a construcţiilor edificate pe acesta şi pentru verificarea situaţiei acestor construcţii.

În cauză,  au formulat cereri  de  intervenţie  accesorie, în sprijinul  pârâţilor  S.C.COM A.M. SRL, S.C. Ţ.  COM SRL  şi S.C. R. C.  SRL, aceste  societăţi  deţinând  construcţii pe terenul în litigiu.

Prin sentinţa civilă nr.158 din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul, nr. 3313/63/2007, s-a respins contestaţia formulată de reclamantă şi s-au admis cererile de intervenţie accesorii formulate de SC COM AM SRL, SC Ţ. COM SRL, şi SC R-C SRL.

Instanţa a reţinut, pe baza expertizei tehnice efectuate în rejudecare, că terenul solicitat de reclamantă are o suprafaţă de 902 mp, şi că este ocupat efectiv de Piaţa Centrală a Municipiului Craiova, iar din punct de vedere juridic, terenul face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, pieţele centrale fiind enumerate printre bunurile ce alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor – în capitolul III din anexa la Legea 213/1998.

A motivat instanţa că apartenenţa imobilului la domeniul public nu împiedică, în sine, restituirea în natură dar trebuie avută în vedere afectaţiunea actuală a imobilului iar piaţa comercială a unei localităţi reprezintă o „ amenajare de utilitate publică” în sensul legii şi această afectaţiune este un impediment pentru restituirea în natură, făcând operantă măsura reparatorie prin echivalent acordată prin dispoziţia contestată.

În drept s-au avut în vedere dispoz.art.10 alin.1 şi 2 din Legea 10/2001 şi Normele Metodologice de aplicare a legii aprobate prin HG 250/2007, în special pct.10.3 din Norme potrivit cărora, sintagma „amenajări de utilitate publică” ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii.

A  argumentat instanţa că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art.10 alin.3 din Lg.10/2001 republicată, întrucât existenţa unor construcţii demontabile pe teren nu face terenul susceptibil de restituire în natură, deoarece noţiunea de „amenajări de utilitate publică”  la care face referire art.10 alin.2 din lege poate include acest tip de construcţii  specifice pieţelor comerciale – prezenţa acestora fiind corespunzătoare afectaţiunii avute în vedere.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei, restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 825 mp. precum şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 200 mp.şi pentru construcţia demolată.

Reclamanta a motivat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii 10/2001, când  a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001.

A argumentat că textul legal instituie obligativitatea restituirii terenurilor în ipoteza  în care pe acestea s-au edificat ilegal construcţii după data de 01.01.1990, legiuitorul înţelegând să sancţioneze persoana juridică deţinătoare pentru nerespectarea regimului legal al autorizării construcţiilor – pe când, în opinia instanţei de fond, aspectele privitoare la autorizarea sau la natura construcţiilor existente pe teren sunt considerate nerelevante şi ca atare instanţa nu a examinat aceste împrejurări, considerând esenţială doar afectaţiunea comercială a construcţiilor de pe teren.

A apreciat apelanta că modul de interpretare al dispoz.art.10 alin.3 din Lg.10/2001 de către instanţa de fond duce la limitarea domeniului de aplicare a principiului restituirii în natură instituit prin lege.

Tot sub aspectul greşitei interpretări a legii, apelanta a susţinut că nici Lg.213/1998 şi nici Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007 nu fac referire la afectaţiunea bunurilor şi că în mod greşit prima instanţă a considerat nerelevantă împrejurarea că terenul solicitat constituie doar o prelungire a Pieţei Centrale.

Cu privire la netemeinicia sentinţei, apelanta a arătat că instanţa de fond a ignorat concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul  P.M. care a consemnat că terenul se află la intrarea în Piaţa Centrală, ceea ce ar duce la concluzia că terenul nu ar aparţine Pieţei Centrale – şi prin urmare nu ar face parte din domeniul public, ci din domeniul privat al Municipiului Craiova.

A  arătat că nu s-a avut în vedere situarea terenului în litigiu între două proprietăţi particulare.

A mai arătat apelanta că deşi pârâta în apărare a susţinut că terenul aparţine domeniului public, nu a depus înscrisuri doveditoare, iar instanţa şi-a bazat soluţia pe simple prezumţii şi nu a analizat nici consemnările din raportul de expertiză privitoare la caracterul provizoriu al unor construcţii şi la lipsa autorizării acestora.

Instanţa, în judecarea apelului,  în baza dispoziţiilor art. 295 alin. 2 c.pr.civ., a dispus completarea raportului de expertiză de către expertul P.M în sensul individualizării terenului din schiţă prin precizarea dimensiunilor tuturor parcelelor şi pentru a se preciza dacă au intervenit modificări în privinţa destinaţiei construcţiilor aflate pe teren de la data efectuării expertizei. S-a întocmit şi s-a depus la dosar completarea la raport la care s-a anexat schiţa terenului pe care s-au trecut dimensiunile fiecărei parcele.

Intimatele interveniente au depus la dosar autorizaţii de funcţionare, contracte de închiriere teren sau construcţii, încheiate cu pârâta şi acte adiţionale de prelungire a duratei contractelor.

Examinând apelul declarat de reclamantă, în raport de probatoriile administrate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, se constată că nu se impune schimbarea soluţiei de respingere a acţiunii pronunţată de către instanţa de fond.

Prin dispoziţia nr. 1884 din 28.03.2002 a Primarului Municipiului Craiova – ce a soluţionat notificarea reclamantei, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului şi s-a înaintat cererea Prefecturii Dolj, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti pentru teren şi construcţia demolată, pârâta motivând imposibilitatea de restituire în natură a terenului prin apartenenţa acestuia la domeniul public de interes local . În dispoziţie s-a  precizat că terenul solicitat este situat în Piaţa Centrală a Mun. Craiova – şi că, potrivit HCL 173/2001, face parte din domeniul public de interes local – terenul având acest regim încă de la data preluării prin HCM 583/1959, în speţă făcându-se dovada apartenenţei terenului la domeniul public. Această dispoziţie nu a fost contestată de  către reclamantă.

Printr-o dispoziţie ulterioară (nr. 63122 din 28 noiembrie 2006 a Primarului Municipiului Craiova) s-a modificat doar art. 2 din dispoziţia nr. 1884/28.03.2002 – în sensul că s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005, prevăzându-se predarea dosarului de notificare către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Reclamanta, prin acţiunea de faţă, a contestat această din urmă dispoziţie pentru că nu a admis restituirea în natură a terenului şi i s-au acordat doar măsuri reparatorii în echivalent pentru imobil.

Prin cererile formulate în cauză, reclamanta a susţinut că situaţia de fapt a terenului ar atrage incidenţa dispoziţiilor art.10 alin. 3 din Legea 10/2001, criticând motivarea sentinţei întrucât a avut în vedere doar afectaţiunea terenului unei pieţe comerciale şi dispoziţiile Legii. 213/1998 – fără analizarea celorlalte aspecte care trebuiau clarificate în speţă, precum cele privitoare la natura construcţiilor aflate pe teren şi la autorizarea acestora.

Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, ce a avut ca obiectiv principal identificarea terenului în litigiu şi a destinaţiei acestuia a stabilit că terenul solicitat de către reclamantă se află în incinta Pieţei Centrale , respectiv la intrarea în Piaţă , din care o parte reprezintă chiar aleea de acces  în Piaţă (64 m.lungime şi 3,50 m.lăţime), suprafaţă pentru care chiar reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, iar diferenţa de teren este ocupată de construcţii afectate activităţilor comerciale, unele dintre construcţii fiind uşoare, demontabile, iar altele fixe, din zidărie, cele mai multe aparţinând Municipiului Craiova dar închiriate unor societăţi comerciale iar altele fiind vândute.

Începând de la vest, de la str. N.Bălcescu, spre  interiorul Pieţii Centrale, construcţiile sunt amplasate astfel: construcţie metalică provizorie din aluminiu ce cuprinde o suprafaţă de 101,40 mp.( teren în folosinţă conform contractului nr.3440 din 11.08.2005) construcţie realizată de către intervenienta SC  AM SRL pe baza autorizaţiei nr.05/10.03.1997, având destinaţia de alimentaţie publică; o construcţie din zidărie, pe o suprafaţă de 45,24 mp. teren (în folosinţă, conform contractului nr. 565 din 08.03.2004 – prelungit prin act adiţional până la 08.03.2010) aparţinând SC R SRL, având destinaţia de măcelărie; construcţie din zid (30 mp.) aparţinând pârâtei, închiriată intervenientei  SC T SRL- prin contractul nr.4250/28.09.2005 – folosită pentru depozitare mărfuri; construcţie provizorie uşoară demontabilă aparţinând pârâtei, în suprafaţă de 64,07 mp, închiriată unei societăţi în comandită – SC M (neatrasă în proces); construcţia pârâtei, demontabilă, în suprafaţă de 24,29 mp. – închiriată SC HERBA SRL prin contractul nr. 3275/2005, prelungit prin actul adiţional nr.2464/2007, utilizată pentru vânzarea de produse fito-sanitare; construcţie din zidărie autorizată (conform autorizaţiei 1985/2004) a Primăriei Mun. Craiova  vândută către SC P G SA Craiova prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 612 din 21.02.2006 – concesionându-i şi terenul în suprafaţă de 34,49 mp., construcţie folosită pentru vânzare produse de panificaţie, societatea cumpărătoare nefiind parte în cauză; 2 chioşcuri construite din material special termopan – deţinute de  SC N T – de 25,58 şi respectiv 23,18 mp; un atelier de întreţinere,  construcţie din zidărie în suprafaţă de 33,34 mp; boxe pentru flori, construcţii metalice- în suprafaţă de 41,14 m.p. aparţinând pârâtei.

Din situaţia prezentată rezultă că cele mai multe dintre construcţiile aflate pe terenul solicitat de către reclamantă, aparţin Municipiului Craiova şi au fost edificate pentru desfăşurarea de activităţi specifice unei pieţe comerciale.

În anexa 1 pct.III 2 la Lg.213/1998 cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor, sunt menţionate pieţele comerciale. Cum în litigiu este un teren cu destinaţia de piaţă comercială, în mod corect prima instanţă a avut în vedere în soluţionarea cauzei şi dispoziţiile Lg.213/1998 – care reglementează regimul juridic al domeniului public.

Dar prima instanţă a precizat – în considerentele sentinţei – că apartenenţa imobilului la domeniul public nu împiedică în sine restituirea în natură a imobilului, reţinând  însă ca fiind esenţială afectaţiunea bunului.

Atât Legea 213/1998 cât şi Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, au în vedere afectaţiunea bunurilor din domeniul public instanţa de fond indicând în mod concret aceste prevederi legale.

Simpla afectaţiune a bunului sau apartenenţa acestuia la domeniul public nu sunt suficiente  pentru a se respinge cererea de restituire în natură a bunului..

De aceea, în speţă s-au avut în vedere şi dispoziţiile Legii 10/2001, incidente fiind cele cuprinse în art.10 al legii.

 Acest text reglementează mai multe ipoteze dar în speţă ,în raport de situaţia de fapt stabilită, prezintă relevanţă doar cele privitoare la terenuri ocupate de construcţii .

În cazul terenurilor ocupate de construcţii legea distinge între ipoteza edificării de construcţii noi autorizate şi cea a construcţiilor neautorizate, iar în prima situaţie se distinge între construcţiile fixe şi cele uşoare, demontabile – legea prevăzând restituirea în natură a terenului în cazul edificării de construcţii neautorizate şi de construcţii demontabile.

În cauză, construcţiile s-au edificat cu autorizaţie, astfel că nu este incidentă prima ipoteză (construcţiile fiind edificate de pârâtă sau de alte  societăţi comerciale interveniente, cu autorizaţie - după cum s-a arătat mai sus).

Cât priveşte ipoteza construcţiilor uşoare, demontabile, cum am arătat deja, doar o parte din construcţii sunt demontabile, între acestea fiind interpuse construcţii fixe din zidărie, dintre care unele aparţin pârâtei iar altele unor societăţi comerciale, şi numai unele dintre aceste societăţi au fost atrase în proces.

Pentru terenul aferent construcţiilor fixe legea nu permite restituirea în natură. Cu privire la acesta este posibilă restituirea doar prin echivalent.

 Cât priveşte construcţiile care nu sunt realizate din zidărie se impun a fi evidenţiate două aspecte: acestea sunt realizate pe parcele mici de teren, intercalate printre parcelele pe care sunt situate construcţiile fixe; unele dintre acestea sunt racordate la utilităţi (respectiv construcţia din aluminiu ce are o suprafaţă la sol de 101,40 mp.) – valoarea investiţiei fiind mare, situaţie în care  se apreciază că aceasta construcţie  nu se încadrează în categoria celor uşoare sau demontabile.

Referitor la restul terenului, pe care nu sunt amplasate construcţii, conform expertizei  acesta este afectat aleii de acces în Piaţa Centrală (224 mp, pentru care reclamanta solicită restituirea prin echivalent) şi aleii pietonale (221,69 mp) afectaţiuni care se impun a fi menţinute, întrucât constituie amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. 

Mai trebuie precizat că întrucât reclamanta nu a atacat în justiţie prima dispoziţie emisă de Primarul Mun.Craiova – prin care i s-au oferit doar măsuri reparatorii în echivalent, nu se poate reţine o culpă a pârâtei pentru prelungirea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale ori a terenurilor aferente acestora şi nici pentru înstrăinarea unor spaţii comerciale din proprietatea acesteia. Prin emiterea primei dispoziţii - acceptată de către reclamantă – pârâta a considerat finalizată procedura din faza administrativă. Pe de altă parte, 42 alin. 2 din Lg. 10/2001 a permis şi permite înstrăinarea imobilelor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, rămase în administrarea unităţilor deţinătoare.

În situaţia dată, nu este posibilă o restituire în natură a terenului întrucât, după cum s-a arătat deja, cea mai mare suprafaţă de teren este  ocupată de construcţii din zidărie , autorizate ,între care se interpun  construcţii demontabile. O restituire doar  a terenului aferent acestor din urmă construcţii  ar duce la o fragmentare excesivă a terenului , ar face dificilă utilizarea acestora de către reclamantă, ar duce la diminuarea valorii economice a terenului.

Nu se poate reţine deci incidenţa în speţă a dispoziţiilor. art. 10 alin. 3 din Lg.10/20901, nefiind în situaţia unor construcţii neautorizate şi în integralitate demontabile.

Faţă de considerentele arătate şi în baza art.296 c.pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, apelul reclamantei.

1

Domenii speta

Spete similare