Revocarea hotărârii comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la solicitarea vicepreşedintelui anrp

Rezumat:

Dat fiind caracterul de act administrativ al hotărârilor comisiilor judeţene, acestea intră irevocabil în circuitul civil la data expirării termenului de contestare. Cum, în economia H.G. nr. 1120/2006 în forma modificată, acest act administrativ putea fi contestat doar de către destinatar şi evident, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, de către autoritatea emitentă, în termen de 15 zile de la comunicare pentru solicitantul despăgubirilor – art. 8 din Legea 290/2003, respectiv de 1 an de la emiterea actului, pentru autoritate, la momentul formulării solicitării de revocare de către vicepreşedintele ANRP comisia judeţeană nu mai putea revoca acest act.

A accepta argumentaţia propusă de către recurentă, aceea că hotărârea poate fi revocată de emitent (comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti) ca urmare a solicitării de către Vicepreşedintele A.N.R.P. indiferent când ar avea loc această solicitare, ar însemna ca, indirect, să acceptăm ca un act care a intrat irevocabil în circuitul civil prin necontestare, să poată fi revocat de emitent 9 ani mai târziu – adică oricând până în momentul plăţii efective a despăgubirilor, în condiţiile în care singurul remediu recunoscut de contenciosul administrativ rămâne cel prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea de anulare formulată de emitent la instanţa de contencios administrativ în termen de 1 an de la emiterea actului.

Hotărârea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, la data de 14.10.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților anularea Deciziei nr. 2590 din data de 8.09.2016 (comunicată în 19.09.2016) emisă de Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor prin care s-a dispus reanalizarea Hotărârii nr. 317 /27.09.2007 emisă de Comisia Judeţeană X pentru aplicarea Legii 290/2003.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților, în procedura prealabilă fixării primului termen de judecată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 6 ianuarie 2017 Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Botoşani, conform art. 17 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006.

Prin sentinţa nr. 300 din 6 martie 2017, Tribunalul Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi Fiscal a admis acţiunea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii Bucureşti şi a anulat Decizia nr. 2590 din data de 08.09.2016 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor se arată că în data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014, prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum şi de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Astfel, conform art. 3 alin (2) „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.

Referitor la plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr. 290/2003, pârâta menţionează că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin (1) „se efectuează în ordine cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015", în speţă, dosarul reclamanţilor încadrându-se în dispoziţiile art. 10 alin (1), coroborat cu art. 9 din Legea nr. 164/2014, aceasta având o hotărâre emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.

Conform art. 10 alin (4) din Legea nr. 164/2014, sumele neplătite, aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a legii, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile acestui act normativ însă referitor la cadrul normativ incident spetei de fată, pârâta a făcut următoarele precizări:

Prin H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au fost stabilite atribuţiile A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 în soluţionarea dosarelor constituite în temeiul acestei legi. H.G. nr. 1120/2006 a fost modificat, ulterior, prin H.G. nr. 57/2008.

Arată pârâtă că în speţa în cauză, aşa cum s-a arătat, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, la momentul analizării Hotărârii nr. 317/27.09.2007 şi a Referatului de Specialitate întocmit de către Comisia Judeţeană X. de aplicare a Legii nr. 290/2003, în care este justificat pe larg modul de soluţionare al cererii şi totodată, sunt menţionate actele existente la dosar, s-a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003 deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.

Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, „în situaţia în care se constată lipsa sau neconcordanţa unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate solicita înscrisurile necesare atât instituţiilor publice, cât şi persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri." Respectând procedura prevăzută de în textul de lege menţionat, premergătoare emiterii deciziei de validare/invalidare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a iniţiat o corespondenţă cu beneficiarii Hotărârii nr. 317/2007.

Astfel, prin adresele nr. 2352/DTI/28.08.2015, 2352/DTI/14.10.2015, 15670/DTI/ 12.11.2015 şi 15920/DTI/24.12.2015, A.N.R.P. a solicitat reclamanţilor completarea dosarului (probatoriului) cu precizarea că, în condiţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 164/2014, petenţii au avut la dispoziţie un termen de 180 de zile pentru depunerea documentelor solicitate dar având în vedere că, după trecerea termenului legal menţionat, petenţii nu şi-au completat dosarul cu toate actele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) lit. h din H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 2590 din 08.09.2016, prin care a propus reanalizarea dosarului constituit la Comisia Judeţeană X. de aplicare a Legii nr. 290/2003 în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 274/18.07.2007.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de anulare a Deciziei nr. 2590/08.09.2016, s-au formulat următoarele precizări: conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, „cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi.”

Prin cererea nr. 270/05.09.2003, petentul H. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile deţinute în proprietate de către autoarea I. şi J., în localitatea Herţa, respectiv: o casă cu 2 camere şi bucătărie, în suprafaţă de 84 mp, construite în anul 1921; grajd în suprafaţă de 65 mp, construit în anul 1922; teren aferent construcţiilor în suprafaţă de 5.000 mp, 2.000 mp livadă, 7,5 ha teren arabii şi recolta neculeasă de grâu, porumb şi floarea soarelui.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1120/2006, „(...) persoanele îndreptăţite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii’. În ceea ce priveşte dovada refugiului şi a dreptului de proprietate, aceasta se face, conform art. 2 alin. (4) teza I din H.G. nr. 1120/2006 cu modificările şi completările următoare, cu „{...) acte doveditoare certificate de autorităţi (...)”.

Menţionează pârâta că dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor abandonate la momentul refugiului, se poate face cu contracte de vânzare-cumpărare, chitanţe de plată a impozitelor, extrase din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construcţie, rapoarte de expertiză, etc., în lipsa actelor doveditoare certificate de autorităţi, petenţii putând apela la prevederile art. 2 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006 ce prevede că „în situaţia imposibilităţii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedeşte prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite instituţii din România, Ucraina şi Republica Moldova, abilitate să producă aceste documente (adeverinţe sau certificate de arhivă), precum şi traducerea acestora, după caz."

În speţă, pentru dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost depuse următoarele documente: Copie Extras din Borderoul populaţiei proprietăţilor şi exploataţilor agricole din oraşul Y. din anul 1948, emisă de Arhivele Naţionale Istorice Centrale, în care este menţionat actul de vânzare-cumpărare încheiat în 09.02.1921, prin care K.a cumpărat un teren agricol în suprafaţă de 1,43 ha; copie după „Act de schimb" din care reiese că K. a deţinut în proprietate 2,2 ha teren agricol; „Autorizaţiunea" din 07.07.1941 eliberată de Comandamentul 4 teritorial, din care reiese că autorul I. a deţinut 2,45 ha pământ arabil; Tabel nominal cu refugiaţi, emis de Direcţia Judeţeană X. a Arhivelor Naţionale, din care rezultă că autorii au deţinut în proprietate 1,71 ha teren agricol; declaraţia pe proprie răspundere a petentului H., autentificată prin încheierea nr. 1393 din 21.07.2003; declaraţia martorilor L. şi M., autentificată prin încheierea nr. 3817 din 20.10.2004; copie după cererea adresată Arhivelor de Stat ale Ucrainei, însoţită de borderoul de expediţie; copie după cererea adresată Arhivelor de Stat ale Regiunii Cernăuţi, însoţită de borderoul de expediţie; copie după cererea adresată Ministerului Afacerilor Externe, însoţită de borderoul de expediţie însă, din analiza actelor menţionate se poate constata că nu s-a făcut dovada tuturor bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri cu acte doveditoare certificate de autorităţi.

De asemenea, susţine pârâta că în ce priveşte corespondenţa purtată cu instituţiile abilitate să emită acte doveditoare, aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006. Astfel, se precizează faptul că, dovada corespondenţei se face prin depunerea copiei solicitării adresate respectivelor instituţii, însoţită de documentul de expediţie eliberat de Compania Naţională Poşta Română, precum şi a răspunsului primit de la instituţii.

Având în vedere aspectele menţionate şi a faptului că petenţii nu au răspuns solicitărilor de completare a dosarului, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 2590/08.09.2016 prin care a dispus reanalizarea în vederea revocării Hotărârii nr. 317/27.09.2007, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, ca nefondate.

Examinând legalitatea sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fără îndoială, în raport de prevederile art. 17 alin. 4 lit. h din H.G. nr. 1120/2006 în forma modificată, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. poate propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti, urmare a acestei propuneri vicepreşedintele A.N.R.P. putând solicita comisiilor revocarea actelor administrative. Dar, dat fiind caracterul de act administrativ al hotărârilor comisiilor judeţene, acestea intră irevocabil în circuitul civil la data expirării termenului de contestare. Cum, în economia hotărârii de guvern menţionate, acest act administrativ putea fi contestat doar de către destinatar şi evident, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, de către autoritatea emitentă, termenul de 15 zile de la comunicare pentru solicitantul despăgubirilor – art. 8 din Legea 290/2003, respectiv de 1 an de la emiterea actului pentru autoritate.

A accepta argumentaţia propusă de către recurentă, aceea că hotărârea poate fi revocată de emitent ( comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti) ca urmare a solicitării de către Vicepreşedintele A,N.R.P., ar însemna ca, indirect, să acceptăm ca un act care a intrat irevocabil în circuitul civil prin necontestare, să poată fi revocat de emitent 9 ani mai târziu – adică oricând până în momentul plăţii efective a despăgubirilor, în condiţiile în care singurul remediu recunoscut de contenciosul administrativ rămâne cel prevăzut de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea de anulare formulată de emitent la instanţa de contencios administrativ în termen de 1 an de la emiterea actului.

Dată fiind concluzia la care Curtea a ajuns în ceea ce priveşte decizia contestată, raportat la momentul emiterii ei, analiza aspectelor de fond evocate de către recurentă, nu mai este posibilă.

În consecinţă, constatând legală şi temeinică soluţia primei instanţe, Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 raportat la art. 496 Cod procedură civilă.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimată, Curtea constată că acestea nu au fost dovedite, astfel încât cererea de acordare va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 452 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare