Tichete de masă la personalul medical încadrat în cabinete medicale şcolare începând cu 01 ianuarie 2007.

Decizie 8277 din 25.09.2008


Tichete de masă la personalul medical încadrat în cabinete medicale şcolare începând cu 01 ianuarie 2007.

Prin sentinţa nr. 2915 din 21 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. 5565/63/2008, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unităţile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006 – 21.04.2008 şi salariile efectiv plătite în această perioadă, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective şi să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost obligat pârâtul la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de la data pronunţării prezentei hotărâri, de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 01.12.2006 – 21.04.2008, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în funcţia de asistentă medicală, având locul de muncă la cabinetul medical din cadrul Grădiniţei nr. 41 Craiova, având încheiat contract individual de muncă.

Cererea reclamantei privind plata drepturilor băneşti calculate potrivit grilelor de salarizare din unităţile clinice vizează perioada 01.12.2006 – 21.04.2008.

În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabileşte în cuprinsul art. 2(1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă şi la limita maximă, se majorează cu 6% faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.

Potrivit anexei IV/I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unităţile sanitare a fost stabilită diferenţiat pentru unităţi sanitare şi de asistenţă socială, altele decât cele clinice (pct. I) şi unităţi clinice, institute şi centre medicale (pct. II).

Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabileşte în dispoziţiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile şi alte drepturi, iar conform art. 5 salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii, grade şi trepte profesionale şi sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.

În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferenţiat pentru unităţile clinice şi alte unităţi decât cele clinice.

Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin O.G. nr. 40/2004 defineşte spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componenţă cel puţin două clinici universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă, definiţie preluată şi de dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Textele menţionate vizează încadrarea unităţii sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiţia desfăşurării activităţilor de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă nu priveşte activitatea concretă desfăşurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reţinută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfăşoară acest tip de activităţi.

Legea stabileşte o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unităţile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unităţile şcolare.

Părţi ale contractului individual de muncă sunt reclamanta şi spitalul clinic - pârât şi, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unităţile clinice.

Pentru aceste considerente instanţa constată întemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei privind obligarea unităţii pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanţa a considerat că aceasta este întemeiată, această obligaţie fiind o consecinţă directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile băneşti şi rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.

Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanţa a reţinut următoarele:

Tichetele de masa reprezintă o alocaţie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, aşa cum stabileşte art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condiţiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deşi intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaţilor cu locul de munca in secţiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcţionale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariaţi.

Aceasta diferenţiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiţie pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanţata din venituri proprii.

Astfel s-a constatat ca reclamanta avea contract individual de munca încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfăşurare a activităţii neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar inculca grav dispoziţiile art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.

Din punct de vedere constituţional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile de servicii la nivel naţional.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 defineşte ½spitalele publice½ definiţie din care rezulta sursa de finanţare si modul de funcţionare, respectiv faptul ca sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, ce funcţionează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. art. 23, personalul încadrat in unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiez lunar de 20 de tichete de masa.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituţiile finanţate integral din venituri proprii –cum este situaţia spitalelor sunt excluse din categoria instituţiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispoziţiile legale prevăzute pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Nr.1 Craiova pe care o consideră nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs se arată, în ceea ce priveşte tichetele de masă, că potrivit Legii nr.142/1998 (art.1, alin.1şi 2), precum şi HG nr. 5/1999 privind Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (art. 2, alin.a) tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli şi ţinându-se seamă de posibilităţile financiar proprii ale angajatorilor.

Prin Ordinul M.S.nr.1288/14.10.2004 s-a precizat că începând cu luna octombrie 2004, instituţiile publice, în limita veniturilor proprii, pot să-şi prevadă în bugetul de venituri şi cheltuieli sume pentru acordare tichetelor de masă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie şi cu respectarea prevederilor legale.

Tot în acelaşi ordin s-a precizat că începând cu jumătatea lunii octombrie 2004 instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii pot acorda tichete de masă.

Pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale din şcoli şi grădiniţe, pentru perioada octombrie-decembrie 2004 nu a existat bază legală şi nu au fost alocate sume în buget cu această destinaţie.

S-au făcut demersuri la CAS Dolj care, prin adresa nr. 27869 din 05 oct. 2004 a precizat că suma prevăzută pentru acordarea tichetelor de masă se referă numai la unităţile sanitare cu paturi şi numai pentru 10zile/lună.

S-au făcut demersuri şi la DSP Dolj, prin care s-a solicitat să se întreprindă demersuri în vederea obţinerii de fonduri pentru acordarea tichetelor de masă pe ultimele 3 luni ale anului 2004 pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat:cabinete şcolare, medicina muncii, policlinica pentru sportivi, medici rezidenţi anii I şi II.

Se arată că s-au făcut demersuri şi pentru anul 2005 şi nu s-au prevăzut sume în buget pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat – cabinete şcolare, policlinica pentru sportivi, medicina muncii, m medici rezidenţi anii I şi II

Nu poate fi reţinută culpa spitalului în ceea ce priveşte buna credinţă (art. 5) şi art. 8 (privind egalitatea de tratament şi nediscriminarea) prin faptul că nu s-au acordat tichete de masă deoarece reclamantul, pe toată perioada, a fost şi este plătită din sume alocate de la bugetul de stat.

Referitor la achitarea diferenţelor dintre drepturile salariale potrivit salarizarea în unităţile sanitare clinice şi salariile efectiv plătite ca unităţi sanitare, altele decât cele clinice în perioada octombrie 2004 – mai 2006, MS,

MMPS şi MF, prin adresa nr. 6154 din 18.08.1993 a avizat ca făcând parte din categoria unităţilor clinice sanitare sau de asistenţă socială, acele secţii, laboratoare sau compartimente în care se desfăşoară în mod permanent pe lângă asistenţa medicală de specialitate şi activitate de învăţământ superior medical sau farmaceutic, precum şi de cercetare medicală sau farmaceutică.

Că, medicii şi personalul medico-sanitar încadrat la cabinetele şcolare sunt angajaţi cu normă de bază la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Craiova, nu au relaţie contractuală cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, nu desfăşoară activitate de învăţământ sau cercetare, ci doar acordă asistenţă medicală de specialitate în cadrul cabinetului medical din incinta şcolii.

Arată că adresa MS nr. 9864 din 01.09-2004 precizează că pentru ambulatoriul de specialitate al spitalului beneficiază de salarizarea prevăzută de legislaţia în vigoare pentru unităţi clinice, institute şi centre medicale, numai personalul de specialitate medico-sanitar care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele de specialitate în care sunt integrate clinic cadre didactice.

Precizează că în reţeaua de medicină şcolară, în cadrul cabinetelor de specialitate nu-şi desfăşoară activitatea medici care să aibă norma de bază la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, iar cu spitalul să aibă contract de muncă cu timp parţial prin cumul de funcţii, ci doar medici cu funcţii de bază la spital cu normă întreagă, care în cadrul cabinetului şcolar nu desfăşoară în mod permanent pe lângă activitatea medicală şi activitate de învăţământ superiore medical.

Recursul nu este fondat.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de motivele invocate, văzând probatoriu administrat se constată că recursul pârâtului este nefondat din următoarele considerente :

Prin acţiune reclamanta, care este angajată a pârâtului cu contract individual de muncă şi îndeplineşte funcţia de asistentă, având locul de muncă la cabinetul şcolar – Grădiniţa nr. 41 şi a solicitat contravaloarea tichetelor de masă potrivit timpului lucrat începând cu decembrie 2006, reactualizată de la scadenţă, achitarea diferenţei dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării în unităţile sanitare clinice începând cu decembrie 2006 reactualizată de la scadenţă şi până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte tichetele de masă, acestea reprezintă o alocaţie individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, aşa cum stabileşte art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea şi condiţiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deşi intimatul – pârât Spitalul de Urgenţă Nr. 1 Craiova în calitatea sa de angajator acorda tichete de masă salariaţilor cu locul de muncă în secţiile cu paturi, în laboratoare, servicii şi compartimente funcţionale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept şi celorlalte categorii de salariaţi.

Cu toate că salariaţii au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existenţa unor contracte individuale de muncă încheiate cu intimatul – pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiţi din veniturile proprii ale unităţii spitaliceşti, iar ceilalţi de la bugetul de stat.

Această distincţie în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiţie pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanţată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unităţii sanitare publice.

Intimata a invocat în apărarea sa dispoz. Anexei 1 pct.11 din H.G. nr.529/2002 potrivit cu care cabinetele medicale din grădiniţe şi şcoli sunt finanţate de la bugetul de stat, iar recurenta a invocat în susţinerile sale prevederile Anexei nr.2 din aceeaşi Hotărâre de Guvern, respectiv pct. II, potrivit cu care spitalele sunt unităţi sanitare finanţate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Interpretând numai aceste dispoziţii, se constată că recurenta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul intimat în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct şi necondiţionat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfăşurare a activităţii, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 şi art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.

Din pct. de vedere constituţional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga şi nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.

Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile de servicii la nivel naţional.

În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispoziţiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 defineşte „ spitalele publice „ definiţie din care rezultă sursa de finanţare şi modul de funcţionare, respectiv faptul că sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, ce funcţionează pe principiu autonomiei financiare şi de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituţiile finanţate integral din venituri proprii ( cum este situaţia spitalelor) sunt excluse din categoria instituţiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator şi nici pentru angajat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocaţii individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă şi ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă şi determinantă între aceste sume şi salarii, neavând practic relevanţă sursa de finanţare a salariilor angajaţilor chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligaţia legală de acordare a alocaţiei de hrană.

Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu faţă de anumite categorii de angajaţi ai aceluiaşi sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 şi art.39 alin.1 lit. d) din Codul Muncii.

Pe de altă parte, modificările aduse OUG nr. 115/2004 prin OG nr. 23/2007, care prevede un articol nou la cap.I „ dispoziţii finale” şi anume art. 411 interpretat în sensul că sunt prevăzute limitativ categoriile de personal care beneficiază de tichete de masă.

Art. 411 din OUG nr.115/2004 introdus prin OG nr.23/2007, nu poate fi interpretat că exclude personalul de la cabinetele şcolare de la acordarea tichetelor de masă care, aşa cum s-a stabilit anterior, sunt angajaţi cu contract de muncă ai spitalului şi care, beneficiază, alături de restul personalului de tichete de masă în baza art. 23 din OUG nr. 115/2004.

Reiese din actele dosarului că reclamanta, care este angajată a pârâtului în funcţia de asistent medical, având încheiat contract individual de muncă şi locul de muncă la Grădiniţa 41, a solicitat plata drepturilor băneşti calculate potrivit grilelor de salarizare din unităţile clinice în perioada menţionată în acţiune şi în care salarizarea în Sectorul sanitar era reglementată prin OUG 123/2003, care stabileşte în cuprinsul art.2 (1) că, salariile de bază prevăzute în Anexele la OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilirea a salariile de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Lg. 383/2001 cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin OUG 191/2002, aprobată cu modificări prin Lg. 220/2003, la limita minimă şi la limita maximă se majorează cu 6% faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 01 ian. 2004 şi cu 6% începând cu data de 01 oct. 2004, faţă de nivelul din 30 sept. 2004.

Potrivit Anexei 4/1 din OUG 24/2000 salarizarea în unităţile sanitare a fost stabilită diferenţiat pentru unităţi sanitare şi de asistenţă socială, altele decât cele clinice ( pct.1) şi unităţi clinice, institute şi centre medicale (pct.2).

Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 s-a stabilit în art-4 că, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile şi alte drepturi, iar în art.5, salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii, grade şi trepte profesionale şi sunt prevăzute în Anexele nr. I-IV.

În Anexa I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferenţiat pentru unităţile clinice şi alte unităţi decât cele clinice.

Art.8 lit.h din Lg. 270/2003 modificată prin O.G. 40/2004, defineşte spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componenţă cel puţin 2 clinici universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, . Cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă, definiţie preluată şi de dispoz. Lg. nr.95/2006.

Textele enunţate vizează încadrarea unităţii sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.

Critica recurentului că reclamanta nu desfăşoară activităţi de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă nu este fondată, deoarece condiţia desfăşurării acestor activităţi nu priveşte activitatea concretă desfăşurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unităţile clinice neexistând o dispoziţie de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unităţile şcolare de la salarizarea „ clinic „.

Un alt argument este şi cel care rezultă din faptul că, reclamanta are încheiat contract de muncă individual cu pârâta, iar salariul acesteia trebuie calculat conform grilei de salarizare a Spitalului Clinic.

Având în vedere aceste considerente. În temeiul art. 312 alin. 1 c..p.c. se va respinge recursul ca nefondat.