Raportul între legea generală şi legea specială.Prevalenţa normei speciale.

Decizie 509 din 05.06.2008


Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileşte un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situaţii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Dispoziţiile art.452 şi următoarele, care reprezintă norma generală în materia executării silite prin poprire, nu se aplică în cazul executării cecului, unde Legea nr.59/1934 a prevăzut o procedură specială.

Art.73 din acest act normativ instituie un termen de prescripţie a executării de 6 luni, socotit de la data expirării termenului de prezentare la plată, dispoziţie specială care înlătură aplicabilitatea prevederilor art.20 din Decretul nr.167/1958.

Prin  sentinţa  civilă nr. 639l/ 2007  Judecătoria Slatina  a admis opoziţia la executare silită  formulată de contestatoarea debitoare  SC PRODNEF COM SRL, în contradictoriu cu  intimaţii terţi popriţi  SC DETOS IMPEX SRL  Slatina, BCR Slatina şi  PIRAEUS BANK Slatina .

S-a anulat executarea silită  ce a format obiectul dosarului de executare nr. l72/2007 întocmit de executorul judecătoresc M.M. şi s-a dispus întoarcerea executării silite, în sensul că  intimata creditoare a fost obligată să restituie suma pe care a încasat-o de la terţii popriţi şi anume 76.8l2,l2 lei debit  şi 7297,7l lei,  cheltuieli de executare.

S-a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea intimatei creditoare  la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă , instanţa  de fond a reţinut că s-a emis de către contestatoarea debitoare  o filă CEC pentru o datorie faţă de intimata creditoare. Cum datoria nu s-a achitat la scadenţă, cecul a fost prezentat la încasare, însă din lipsa totală de disponibil a fost refuzat la plată.

În această situaţie,  creditoarea a procedat la executarea silită  în baza cecului deţinut.

Dreptul  creditoarei de a solicita executarea în baza acestuia era prescris, putând  fi prezentat la plată  în termen de 8 zile, conform art. 30 alin. l, din Legea nr. 59/l934 cu modificările ulterioare. Termenul de prezentare începe să curgă de la data scadenţei, menţionată în instrumentul de plată şi sfârşeşte în 8 zile, respectiv  la l8.07.2006. Termenul de prescripţie este de 6 luni  şi începe să curgă de la data expirării termenului de prezentare la plată, împlinindu-se la l9.0l.2007, aşadar înainte de a se proceda la punerea  în executare  silită a acestuia. Executarea silită  a pornit fără să se emită somaţie,  deşi  exista această obligaţie conform art. 256 lit. j din Normele Cadru nr. 7/l994 ale BNR. Încălcarea acestor obligaţii este sancţionată cu nulitatea absolută a actelor emise, prescripţia putând fi întreruptă doar prin plata valabilă.

Instanţa a reţinut şi faptul că  dispoz. art. 45 din Legea 59/l934 au fost încălcate şi de creditoare, în sensul că nu a încunoştinţat-o pe  debitoare în termen de 4 zile lucrătoare despre refuzul la plată.

În cauză nu se aplică dispoz. art. 454 c.pc., care au un caracter general , fiind incidente numai dispoziţiile cu caracter special prevăzute de Legea nr. 59/l934. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, s-au respins ca neîntemeiate, întrucât nu s-au depus la dosar acte doveditoare ale cuantumului acestora.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel creditoarea SC  DETOS IMPEX SRL  Slatina, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.32 din 14 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.8516/311/2007, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată DC Detos Impex SRL Slatina .

S-a reţinut că apelanta confundă termenul de prezentare a filei CEC la unitatea bancară pentru decontare, cu termenul de prescripţie în care se poate solicita executarea silită a filei CEC prezentată în termen.

Prin soluţia instanţei de fond s-a constatat nerespectarea termenului de prescripţie a executării, în raport de prevederile pct.256 din Normele Cadru nr.7/1994 emise de BNR în aplicarea Legii nr.59/1934.

Dispoziţiile art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât debitorul nu a executat obligaţia de bună voie după prescrierea dreptului la executare, ci aceasta a fost adusă la îndeplinire de creditor, prin poprire, peste termenul de prescripţie.

Privitor la incidenţa în speţă a dispoziţiilor din Normele Cadru nr.7/1994, s-a reţinut că, referindu-se la procedurile speciale de executare, au caracter obligatoriu, iar prevederile din Legea CEC-ului se completează cu normele de drept comun,  dispoziţiile art.454 Cod pr.civilă nefiind aplicabile în detrimentul celor speciale.

Analizându-se şi ultimul motiv de apel, s-a apreciat că nulitatea actelor de executare pornite în baza CEC-ului  deţinut de creditoare, nu este influenţată de faptul că cel ce nu face încunoştinţarea în termen de 4 zile  despre refuzul la plată nu decade din dreptul său de regres, atâta timp cât s-a împlinit termenul de a cere executarea silită.

În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei creditoarea SC DETOS IMPEX SRL Slatina a declarat recurs, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susţinând că instanţa de apel a dat o greşită interpretare  susţinerilor sale în privinţa termenului de prezentare a filei CEC şi respectiv  a termenului de prescripţie  a executării, fiecare din aceste termene fiind analizat distinct în motivele de apel.

Prevederile art.20 din Decretul nr.167/1958 guvernează domeniul prescripţiei extinctive şi nu pot fi înlăturate, modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor debitorului fiind indiferentă în aplicarea acestor dispoziţii, atâta timp cât s-a urmat procedura  legală prevăzută de art.452 şi următoarele Cod pr.civilă.

Înfiinţarea popririi se instituie ca o măsură de asigurare a creditorului împotriva debitorului, nu ca o măsură de constrângere, iar prevederile speciale din Legea CEC-ului nr.59/1934 trebuiau interpretate în raport cu normele ce reglementează prescripţia extinctivă, cuprinse în Decretul nr.167/1958.

Obligativitatea emiterii somaţiei de către  creditor nu este prevăzută de Legea nr.59/1934, condiţii în care dispoziţiile din art.256 lit.j din Normele Cadru nr.7/1994 sunt strict orientative, cu atât mai mult cu cât fac referire strictă la societăţile bancare, nu la societăţi comerciale.

În ultima critică, recurenta pretinde  că instanţa a făcut o confuzie între două instituţii; nulitatea actelor de executare ca urmare a nerespectării termenului de prescripţie şi păstrarea dreptului de regres al creditorului care nu a făcut încunoştinţarea în termen de 4 zile lucrătoare.

Recursul nu este fondat.

Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileşte un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care  sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situaţii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăşi finalitatea adoptării ei, dovedind voinţa legiuitorului de a  deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare şi aplicare.

Legea generală poate să modifice sau să înlăture incidenţa legii speciale numai când cuprinde prevederi exprese în acest sens.

În contextul celor menţionate, în speţă justificat au reţinut instanţele  aplicabilitatea dispoziţiilor Legii CEC-ului nr.59/1943 şi Normelor Cadru nr.7/1994, care conţin prevederi speciale, derogatorii de la normele de drept comun în privinţa cecului, ca instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare, înlăturând astfel incidenţa art.452 şi următoarele Cod pr.civilă.

Se impune precizarea că nu suntem în situaţia unei executări benevole din partea debitorului, ci în cazul executării silite  pornite de creditoare tocmai ca efect al  refuzului la plată din cauza lipsei totale de disponibil  în cont.

Dispoziţiile art.452 şi următoarele Cod pr.civilă, care reprezintă norma generală în materia executării silite prin poprire nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care în privinţa executării cecului, legea a prevăzut o procedură specială.

În conformitate cu prevederile art.53 din Legea nr.59/1934, cecul are valoare de titlu executoriu, iar executarea se face potrivit dispoziţiilor art.54 şi următoarele, după investirea cu formulă executorie a cecului.

Art.73 din acelaşi act normativ instituie un termen de prescripţie a executării, de 6 luni, socotit de la expirarea termenului de prezentare la plată, la acelaşi termen făcând trimitere şi prevederile  pct.256 alin.2 din Normele Cadru nr.7/1994.

Fiind în prezenţa unei dispoziţii speciale, termenul prevăzut de art.20 din Decretul nr.167/1958, act normativ ce reprezintă legea generală în materia prescripţiei extinctive, nu se aplică în speţă, fiind incidente prevederile derogatorii din legea specială.

Recurenta face o greşită interpretare a raportului normă specială – normă generală,  acordând prevalenţă acesteia din urmă, împotriva principiului potrivit căruia prioritară este legea specială, derogatorie de la dreptul comun.

Este de necontestat că litigiul a fost soluţionat pe excepţia prescripţiei executării, iar referirea făcută în considerentele deciziei la termenul de prezentare la plată a filei CEC, priveşte strict momentul  de la care începe să curgă termenul în care creditorul putea cere executarea silită, aşa încât nu se poate concluziona că instanţele au confundat cele două termene.

Prin urmare , aspectul referitor la obligativitatea emiterii somaţiei de către creditor este irelevant în raport de excepţia reţinută.

Nefondată este şi ultima critică din motivele de recurs, faţă de dispoziţiile art.73 din Legea nr.59/1934, în conformitate cu care acţiunile de regres se prescriu în 6 luni, socotite de la expirarea termenului de prezentare, astfel încât întemeiat tribunalul a concluzionat că actele de executare îndeplinite după trecerea acestui termen sunt nule.

În consecinţă recursul este nefondat şi va fi respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

În baza art.274 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată la plata sumei de 4369,68 lei cheltuieli de judecată către intimata contestatoare SC PRODNEF COM SRL Slatina.