Legea nr. 221/2009. Deportările/strămutările în urss pe motiv de apartenenţă etnică (a etnicilor germani) nu intră sub incidenţa acestei legi şi nu au caracter politic.

Legea nr. 221/2009. Deportările/strămutările în URSS pe motiv de apartenenţă etnică (a etnicilor germani) nu intră sub incidenţa acestei legi şi nu au caracter politic

Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar art. 3 alin.1 prevede că constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre  actele normative limitativ prevăzute.

Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 123/08 martie 2012

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 2706/97/2010, reclamantele FG şi AI au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P Bucureşti, solicitând ca prin hotărâre să se constate caracterul politic al măsurii administrative privind deportarea şi internarea în unităţi de muncă a antecesoarei lor şi -să se dispună obligarea Statului Român prin M.F.P, la plata de daune morale în sumă de 200.000 Euro.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că în perioada 20.02.1945 – 15.11.1945, mama reclamantelor MM, de naţionalitate germană a fost deportată şi internată într-un lagăr de muncă din fosta URSS. În luna februarie 1945, mama reclamantelor a fost luată de la domiciliu, cu forţa, de soldaţi români şi unul rus, şi a fost dusă la sediul unui sindicat unde erau mai multe persoane şi ţinute două zile. Tatăl reclamantelor s-a interesat de soţia sa, însă a fost lovit şi ameninţat că va fi împuşcat dacă nu pleacă. Apoi, au fost urcaţi în vagoane de marfă şi duşi în URSS, până în localitatea Djerjinsk, regiunea Dombas şi obligaţi să mărşăluiască în lagărul de muncă forţată. În acele lagăre de muncă forţată au avut condiţii inumane în care au  fost ţinuţi şi obligaţi să muncească în construcţii, în mine de cărbune şi agricultură câte 12-15 ore pe zi, inclusiv mama reclamantelor. Hrana era insuficientă, la fel apa. În condiţii de igienă precară şi lipsa de îngrijiri medicale, mama reclamantelor a născut minora MM, care a şi murit datorită bolilor apărute pe parcursul sarcinii, la data de 24.12.1945. Bolile contactate în timpul deportării au împiedicat-o să desfăşoare o activitate obişnuită şi să se ocupe de gospodărie şi creşterea copiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 335/9.11.2011, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea precizată de reclamante, şi în consecinţă, a constatat caracterul politic al măsurii administrative al deportării în fosta URSS a numitei MM, pe perioada 22.02.1945 – 05.11.1945, şi a fost respinsă în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că măsura deportării cetăţenilor români de etnie germană în fosta URSS şi supunerea acestora la muncă forţată, în scopul reconstrucţiei acesteia, se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. În privinţa caracterului politic al măsurii deportării cetăţenilor români de etnie germană în fosta URSS, instanţa a reţinut că această măsură s-a dispus exclusiv pe criterii etnice, fiind o consecinţă directă a prevederilor din Convenţia de Armistiţiu, încheiate la 12.09.1944, între Guvernul României şi guvernele Uniunii Sovietice, a Regatului Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii, pe care România le-a recunoscut prin DL. 118/1991 şi  OUG 214/1999. În aceste condiţii, Statul Român a înţeles să repare prejudiciul moral suferit de cetăţenii săi de etnie germană deportaţi în fosta URSS şi în lagăre de muncă, alături de alte categorii de persoane care au avut de suferit de pe urma regimului comunist. Caracterul politic al măsurii deportării în fosta URSS, a cetăţenilor români de etnie germană, a fost recunoscut de Statul Român, după cum rezultă şi din prezentarea de către Preşedintele României în Parlament a Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.  A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 5000 Euro, ca fiind inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 3307 alin. 4 C. proc. civ şi Decizia nr. 12/19.09.2011 de ICCJ, în recurs în interesul legii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P prin D.G.F.P Hunedoara, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii şi a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic a deportării mamei reclamantelor la munca de reconstrucţie în fosta URSS.

În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, din oficiu şi prin prisma motivelor de recurs, Curtea a  admis recursul declarat de către pârâtul Statul Român prin MFP prin DGFP Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 335/2011 pe care a modificat-o în sensul respingerii în întregime a acţiunii formulate de către reclamante, constatând următoarele:

Reclamantele au sesizat instanţa  cu o acţiune prin care au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în ridicarea mamei lor de la domiciliu şi deportarea în URSS în lagăr de muncă, în perioada 20.02.1945 – 15.11.1945.

Potrivit art. 3 din Legea  221/2009, constituie măsură administrativă  cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f.  În cazul acestor măsuri administrative, instanţa nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea  faţă de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.

Măsura la care a fost supusă mama reclamantelor, respectiv ridicare forţată de la domiciliu, deportare şi internare în lagăr de muncă în URSS şi supunerea la muncă forţată, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009. 

Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic,  era necesar ca reclamantele să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârşirea unor fapte  anterioare, mama lor a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, şi anume, să fi participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 şi că datorită acestor acţiuni s-a luat măsura administrativă faţă de ea.

În determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârşite în perioada regimului comunist,  acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie 1989.  Pentru a se admite acţiunea reclamantelor era necesar ca în speţă,  acestea  să dovedească că antecesoarea lor a săvârşit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, ceea ce Tribunalul nu a reţinut, instanţa admiţând acest capăt de cerere cu o motivare eronată.

Din actele depuse la dosarul cauzei,  instanţa de recurs nu  poate reţine că antecesoarea reclamantelor a desfăşurat activităţi care să urmărească scopurile anterior arătate, şi anume nu rezultă că ar fi participat la acţiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că aceasta şi-ar fi exprimat protestul faţă de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfăşurată a dorit să-şi exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere şi al nerespectării drepturilor omului,  astfel încât măsura deportării în străinătate,  luată în ianuarie  1945, nu poate avea  caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).

Împrejurarea că mama reclamantelor a fost beneficiara Hotărârii 942/03.10.1991 emisă de Comisia pentru Aplicarea Decretului-lege 118/1990 a Jud. Hunedoara  nu are nicio relevanţă în cauză. Trimiterea pe care art. 5 alin. 4 din Legea 221/2009 o face la acest act normativ emis imediat după Revoluţia din decembrie 1989, este realizată în scopul de a nu exclude de la beneficiile actualei legi pe cei care au fost deja beneficiarii unor măsuri reparatorii în temeiul acestui decret, dar aceasta nu înseamnă, în nici un caz, că cei care au beneficiat de Decretul-lege 118/1990, sunt automat beneficiari ai Legii 221/2009.

Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă şi deportare în URSS, sau de supunere la muncă forţată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile. Instanţa de recurs suplineşte motivarea Tribunalului, în sensul că măsurile la care a fost supusă mama reclamantelor, fie că este vorba deportare în URSS, fie că este vorba de ridicare de la domiciliu,  şi ducerea la muncă forţată în URSS, nu au caracter politic în sensul Legii 221/2009, aşa cum acest caracter a fost privit de legiuitor în art. 1 alin. 3 din lege.

Este de observat,  în aceeaşi ordine de idei  că,  măsurile invocate de reclamante au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la  acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România  cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, antecesoarea reclamantelor  se putea încadra în art. 1 alin. lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoană deportată în lagăr de concentrare, în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice, reclamanta fiind persoană de  etnie  germană. 

Din cele arătate mai sus rezultă că voinţa legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecinţele măsurilor represive dispuse de Statul comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul Petru Groza, or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate  în speţă au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii şi a celorlalte Naţiuni Unite. În urma acestui război s-a încheiat Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparţinând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetăţenilor români de etnie germană şi maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenţia de Armistiţiu.

Faţă de cele arătate mai sus, s-a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetăţenii români de etnie germană, neîncadrându-se în dispoziţiile Legii 221/2009, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 indice 1 Cod pr. civilă, recursul declarat de  pârât a fost admis, iar sentinţa modificată în parte, în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantelor.

Domenii speta

Spete similare