Greşita calificare a căii de atac ca fiind recurs în loc de apel.

Decizie 1360 din 29.11.2011


Greşita calificare a căii de atac ca fiind recurs în loc de apel.

Dacă hotărârea a fost pronunţată de judecătorie anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr.202/2010,iar la dosar nu există  dovada comunicării către inculpat a dispozitivului hotărârii, deşi faţă de acesta termenul de apel urma să se calculeze  de comunicare, calea de atac exercitată de către acesta este apel şi nu recurs, chiar dacă anterior au fost soluţionate apelurilor formulate de părţile vătămate şi civile în cauză.

Secţia  penală  -  Decizia  penală  nr.1360/29 noiembrie 2011

Curtea deliberând cu privire la recursurile declarate de inculpatul P.A.S., părţile civile M.M.G. şi M.C. şi asigurătorul SC P.Z.U. POLONIA reprezentat prin SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei penale nr.71/A/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 3952/221/2010, constată următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr.1342/2010 Judecătoria Deva a condamnat pe inculpatul P.A.S., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art.178 al.1,2 Cod penal.

-3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă,prev. şi ped.d e art.184 al.1,3 Cod penal.

În baza art.33 lit.b,art.34 lit.b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), b  Cod penal.

În baza  art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii  aplicată inculpatului,  pe durata unui termen de încercare de 4 ani.În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată  a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata  termenului de încercare .

A pus în vedere inculpaţilor disp. art. 83, 84  Cod penal.

În baza art.14, 346 C.p.p., art.999 C civil a obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile,în solidar cu partea responsabilă civilmente H.U.,S. „S.T..”,Polonia:

-27.687 lei RON, daune materiale şi 3.000 euro sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii, către partea civilă M.K., domiciliată în Arad, str. N. nr.X, jud. Arad.

-26.225 lei RON, daune materiale şi 3.000 euro sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii, către partea civilă M.M.G., domiciliată în Arad, str. N. nr.X, jud. Arad

- 5.000 lei RON, daune morale către partea civilă Ş.A., domiciliată în Arad, str. B. nr.X, bl.X, ap.X, jud. Arad.

A constatat că P.Z.U. SA Polonia, prin reprezentant SC A. R.- A.V. I.G. SA, are calitatea de asigurător.

A stabilit în sarcina MJ  şi în favoarea Baroului de Avocaţi Hunedoara – Deva  plata sumei de 200 lei RON, onorariu pentru apărătorul  desemnat  să acorde asistenţă juridică din oficiu inculpatului.

În baza art.191 al.1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei RON, cheltuieli judiciare către stat; la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul fiind ţinut în solidar cu partea responsabilă civilmente H.U.,S. „S. T.”,Polonia, conform art.191 al.3 C.p.p.

În baza art.193 al.1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei RON, cheltuieli judiciare către partea civilă M.M.; conform art.193 al.4 C.p.p., rap la art.191 al.3 C.p.p, la plata acestor cheltuieli judiciare, inculpatul fiind ţinut în solidar cu partea responsabilă civilmente H.U.,S. „S.T.”,Polonia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

La data de 25 octombrie 2008, în calitate de angajat în cadrul H.U., S. „S.T." din Polonia - inculpatul P.A.S. a condus autotrenul marca DAF cu numărul de înmatriculare XXX-12-XX la care era ataşată semiremorca marca Krone cu numărul de înmatriculare XX-418-XX pe Drumul Naţional 7, respectiv, pe direcţia Deva-Arad.

În acelaşi timp, pe direcţia Arad-Deva, victima M.K.R. a condus autovehiculul marca Mazda cu numărul de înmatriculare XX-03-XXX având ca pasageri pe părţile vătămate K.M.I., Ş.A. precum şi pe numita Ş.A.

Între localităţile Burjuc şi Zam, la km.430+275 metri, inculpatul P.A.S. a condus autotrenul pe contrasens, respectiv, pe direcţia Arad-Deva, condiţii în care, a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Mazda condus regulamentar de către victima M.K.R.

Urmare evenimentului rutier produs din culpa exclusivă a inculpatului P.A.S., care a încălcat dispoziţiile art.35 al.1 şi art.41 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. precum şi ale art.1 din Regulamentul pentru aplicarea acesteia a rezultat vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii victimei M.K.R. şi a părţii vătămate Ş.A.

Victima M.K.R. a prezentat diagnosticul „fractură 1/3 distală femur dr. cu deplasare şi încălecare.Fractură cominutivă cu deplasare şi încălecare 1/3 femur stâng deschisă" leziuni care au determinat decesul acestuia la data de 28.10.2008.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 586.533/A din data de 15.mai.2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara a rezultat că, moartea victimei M.K.R. a fost violentă, fiind datorată şocului traumatic şi hemoragie consecutiv unui politraumatism cu fracturi complexe ale membrelor inferioare.

Din certificatul medico-legal nr.1152/A/07.11.2008 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad părţii vătămate K.M.I. a rezultat că aceasta a prezentat diagnosticul „ traumatism craniocerebral cu contuzie cerebrală minoră.Plagă contuză comisură labială stângă" pentru vindecarea leziunilor suferite fiind necesare un număr de 9 zile de îngrijiri medicale.

Din certificatul medico-legal nr,1153/A/07.11.2008 eliberat de Serviciul judeţean de Medicină Legală Arad părţii vătămate Ş.A., a rezultat că acesta a prezentat diagnosticul „traumatism toracic cu fractură arc costal. Multiple echimoze la nivelul braţului stâng, hemitoracelui stâng şi flancului abdominal stâng" pentru vindecarea leziunilor suferite fiind necesare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Faptele, astfel cum au fost prezentate mai sus,s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 al.1,2 Cod penal şi vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art.184 al.1,3 Cod penal.

În baza art.14, 346 C.p.p., art.999 C civil, a obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile, în solidar cu partea responsabilă civilmente H.U.,S. „S.T.”,Polonia:

-27.687 lei RON, daune materiale şi 3.000 euro sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii daune morale, către partea civilă M.K., domiciliată în Arad, str. N. nr.X, jud. Arad.

-26.225 lei RON, daune materiale şi 3.000 euro sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii, daune morale către partea civilă M.M.G., domiciliată în Arad, str. N. nr.X, jud. Arad.

- 5.000 lei RON, daune morale către partea civilă Ş.A., domiciliată în Arad, str. B. nr.X, bl.X, ap.X, jud. Arad.

Cu privire la latura civilă a cauzei, au fost avute în vedere atât  înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părţile civile cât şi împrejurările relatate de martorii sus menţionaţi cu privire la cheltuielile suportate de M.K. şi M.G. Astfel, M.K. a avansat cheltuielile de achiziţionare a crucii (f.X -47 lei), cele de achiziţionare a sicriului (f.X-1450 lei), taxă plătită către  SC G. Co. Arad SA (f.X-215 lei ), taxă SJML Arad (f.X-150 lei). De asemenea, M.K. împreună cu partea civilă M.G. au suportat împreună cheltuielile edificării ansamblului funerar, în cuantum de 21.850 lei (f.X), taxa pentru  constatarea tehnică a accidentului de circulaţie (f.X-100 lei), precum şi toate cheltuielile aferente organizării înmormântării victimei, precum şi a ceremoniilor religioase, pentru pomenirea amintirii acesteia ( declaraţiile martorilor S.I. – f.X şi D.I. – f.X). Partea civilă M.G. a avansat taxa de înhumare ( f.X-250 lei). În privinţa daunelor morale ce vor fi acordate părţilor civile M.K. şi M.G. se vor avea în vedere traumele de natură psihică încercate de acestea, urmare a pierderii unicului copil, prin producerea accidentului rutier, de care se face vinovat inculpatul. La aprecierea daunelor morale la care va fi ţinut inculpatul către partea civilă Ş.A., va fi avut în vedere şocul suferit de acesta, în urma producerii aceluiaşi cvasidelict.

S-a constatat că P.Z.U. SA Polonia, prin reprezentant SC A.R.A.V.I.G. SA, are calitatea de asigurător.

2. Prin decizia penală nr. 71/A/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr.3952/221/2010 au fost admise apelurile formulate de părţile vătămate şi civile M.K. şi M.M.G. împotriva sentinţei penale nr.1342/2010 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara, pentru temeiul prev.de art.379 pct.2 lit.a C.p.p.,desfiinţează în parte sentinţa atacată şi în consecinţă:

A obligat pe inculpatul intimat P.A.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente H.U. „S.T.” Polonia la câte 1834 Euro către fiecare dintre părţile civile apelante cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea autoturismului distrus, sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii.

A stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite părţilor civile apelante la câte 7.500 Euro sau echivalentul în lei la data efectivă a plăţii.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

A obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile apelante câte 1.500 lei cheltuieli judiciare în apel.

Cheltuielile judiciare avansate în apel, în sumă de 400 lei, au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei s-a stabilit a fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

Instanţa de apel a stabilit corecta reţinere a stării de fapt şi vinovăţia inculpatului intimat P.A.S. cu privire la faptele reţinute în sarcina acestuia, pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condiţiile prev.de art.63 al.2 Cod penal.

Astfel, a rezultat cu certitudine că în data de 25.10.2008, pe DN 7, între localităţile Burjuc şi Zam, la Km, 430+275 m., inculpatul intimat P.A.S. a provocat un accident de circulaţie din vina sa exclusivă, urmare a faptului că a condus autotractorul cu nr.XXX-12-XX, la care era ataşată semiremorca cu nr.XX-418-XX pe contrasens, şi a intrat în coliziune cu autoturisml marca Mazda condus regulamentar de victima M.K.R.

Accidentul s-a soldat cu decesul victimei M.K.R. şi cu rănirea părţii vătămate şi civile Şopron Adrian, care a suferit leziuni vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale, precum şi a numitei K.M.I., care a suferit leziuni vindecabile în 9 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică dată faptelor a fost legală.

Prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal, respectiv: limitele speciale prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor şi persoana inculpatului.

Criticile aduse sentinţei atacate sub aspectul individualizării pedepsei sunt neîntemeiate.

Raportat la condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie, la urmările acestuia şi având în vedere persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale şi faptul că, fiind cetăţean polonez, a colaborat cu autorităţile române în cursul efectuării cercetărilor, se apreciază că nu se impune majorarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de ucidere din culpă, astfel cum au solicitat părţile civile apelante.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, apelurile sunt fondate, atât sub aspectul daunelor materiale cât şi sub aspectul cuantumului daunelor morale, stabilite de prima instanţă.

Astfel, instanţa de fond, în mod nejustificat nu a acordat cu titlu de daune materiale contravaloarea autoturismului distrus în accidentul de circulaţie.

La dosar există contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, având ca obiect autoturismul Mazda 323 (fila X dosar fond), din care rezultă că acest autoturism a fost cumpărat cu suma de 13.400 lei în data de 08.10.2008.

Având în vedere cursul leu/euro din data de 08.10.2008, de 3,68 lei/un euro, rezultă că preţul de cumpărare al autoturismului a fost de 3.668 Euro.

Accidentul de circulaţie a avut loc la puţin timp după cumpărarea autoturismului, respectiv în 25.10.2008, astfel încât se poate reţine că valoarea autoturismului la data accidentului era echivalentul cu valoarea de cumpărare a acestuia, respectiv de 3.668 Euro.

Din autorizaţia de reparaţii, seria CR nr.0094574 (fila X dosar fond), a rezultat că autoturismul Mazda cu nr.XX-03-XXX, implicat în accidentul de circulaţie din 23.10.2008 prezintă avarii în proporţie de aproximativ 95 %.

În aceste condiţii, se poate conchide că autoturismul a fost complet distrus şi se justifică acordarea valorii de înlocuire a autoturismului în totalitate, respectiv a sumei de 3.668 Euro, fiecărei părţi civile urmând să-i revină suma de 1.834 Euro.

În ceea ce priveşte daunele materiale acordate de instanţa de fond părţilor civile în sumă totală de 53.912 lei, s-a constatat că au fost corect stabilite şi au avut în vedere atât înscrisurile depuse la dosar de părţile civile (filele 15-27, 76-89 dosar fond) cât şi depoziţiile martorilor D.I. (fila X) şi Szabo Iuliu (fila X), astfel încât nu se impune majorarea acestei sume, neexistând cheltuieli efectuate şi dovedite care să nu fi fost cuprinse în această sumă.

De precizat că nu s-a dovedit suma de 50 Euro solicitată cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloare remorcă ACR.

Prin urmare, în ceea ce priveşte daunele materiale s-a acordat pe lângă suma stabilită de instanţa de fond, doar contravaloarea autoturismului distrus în accident, astfel cum s-a precizat anterior.

Daunele morale acordate părţilor civile apelante în sumă de câte 3.000 Euro au fost insuficiente şi nu corespund prejudiciului moral cauzat acestora.

Astfel, având în vedere vârsta victimei, moartea violentă a acesteia, împrejurarea că era unicul fiu al părţilor civile, care au suferit o traumă psihică majoră în urma decesului acestuia, instanţa de apel apreciază că se justifică acordarea de daune morale în sumă de 15.000 Euro, respectiv câte 7.500 Euro pentru fiecare parte civilă apelantă.

Solicitarea de obligare a asiguratorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile a fost nelegală, având în vedere printre altele, Decizia nr.I/2005, pronunţată în interesul legii a ÎCCJ – Secţiile Unite, care stabileşte în aplicarea disp.art.54 al.4 şi art.57 din Legea nr.136/1995 că, Societatea de Asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.Prin urmare, societatea de asigurare nu poate avea în prezenta cauză penală calitatea de parte responsabilă civilmente.

3.  Împotriva acestei  decizii au declarat recursuri inculpatul P.A.S., părţile civile M.M.G. şi M.C. şi asigurătorul SC P.Z.U. POLONIA reprezentat prin SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREŞTI. 

4. În faţa instanţei de recurs apărătorul  desemnat din oficiu pentru inculpatul  recurent P.A.S. invocă faptul că în speţă calea de atac exercitată de către inculpat este apel şi nu recurs, sens în care  se impune casarea  sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Hunedoara şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe ca efect al împrejurării că  necomunicându-se hotărârea instanţei de fond inculpatului  acesta a fost privat de o cale de atac.

5. Curtea, verificând hotărârea atacată prin prisma  motivului invocat de către inculpat şi  susţinut  de reprezentantul  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia dar şi sub toate aspectele în raport de prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală constată critica fondată pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu dreptul de exercitare a căii de atac a apelului  în condiţiile prev. de art.363 Cod procedură penală  raportat la art.27 alin.2 Cod procedură penală, incident cauzei  în condiţiile în care  această ultimă  dispoziţie legală a fost  abrogată prin art. XVIII pct. 4  din Legea nr.202/2010, deci  după  învestirea instanţei  cu  soluţionarea fondului  cauzei.

Faţă de inculpatul P.A.S. termenul de apel urma să se calculeze  de la momentul comunicării hotărârii instanţei de fond.

În dosarul Judecătoriei Deva nu există  dovada comunicării către inculpatul P.A.S.  a sentinţei penale nr.1342/19.11.2010 în care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Toate părţile au dreptul la exercitarea efectivă a căii de atac prevăzută de lege . În speţă inculpatul P.A.S. a fost privat de o cale de atac prin soluţionarea de către Tribunalul Hunedoara  a apelurilor formulate de părţile vătămate şi civile M.C. şi M.M.G.

Pentru  a soluţiona în mod echitabil calea de atac a apelului cu privire la toate părţile care au declarat-o şi pentru  a respecta dreptul efectiv la un proces al tuturor participanţilor la derularea procedurilor judiciare, Curtea constată incidenţa cazului de casare prev. de art.385/9  pct. 21 Cod procedură penală.

Faţă de această  împrejurare în temeiul art.385/15 pct.2 lit. c  Cod procedură penală a admis  recursurile declarate de inculpatul P.A.S., părţile civile M. M.G. şi M.C. şi asigurătorul SC P.Z.U. POLONIA reprezentat prin SC A. R.A.V.I.G. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei penale nr. 71/A/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 3952/221/2010 şi în consecinţă:

A casat decizia penală atacată şi a trimis  cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe, Tribunalul Hunedoara.