Indemnizaţia pentru creşterea copilului. Condiţia stagiului de cotizare asimilat.

Decizie 2293 din 13.09.2011


Indemnizaţia pentru creşterea copilului. Condiţia stagiului de cotizare asimilat.

Instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a textelor legale atunci când a reţinut că pentru a beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului sub aspectul stagiului de cotizare asimilat, condiţiile sunt ca 12 luni din ultimul an anterior naşterii, titularul cererii să fi urmat cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, frecventate fără întrerupere.

Din aceste două condiţii, reclamanta, care este elevă la seral cu frecvenţă zilnică, nu îndeplineşte decât condiţia frecvenţei neîntrerupte.

O.U.G. nr.148/2005 în textul său şi în normele metodologice de aplicare prevede expres când se consideră îndeplinită cerinţa stagiului asimilat – când persoana care a dat naştere unui copil a frecventat cursurile de zi ale învăţământului, ceea ce nu este echivalentul cursurilor zilnice în care s-ar încadra şi cele la seral cu frecvenţa neîntreruptă.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 2293/13 septembrie  2011

Constată că la data de 03.08.2010 s-a înregistrat Tribunalul Sibiu cu nr. 3191/85/2010 acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.T.E. în contradictoriu cu A.J.P.S. Sibiu solicitând ca prin sentinţa ce va fi pronunţată, să se dispună anularea deciziei nr. 10 din 18.05.2010 şi a deciziei nr. 4505/14.07.2010 emise de intimată şi recunoaşterea dreptului de a beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului din luna martie şi obligarea intimatei la plata indemnizaţiei.

În motivarea cererii se precizează în fapt că la data de 25.02.2010  reclamanta a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în conformitate cu O.U.G. nr.148/2005, motivat  de faptul că este elevă la seral în clasa a XIII cursuri cu frecvenţă zilnică la Liceul Independenţa Sibiu. Această cerere a fost respinsă motivat de faptul că reclamanta nu a realizat venituri în ultimul an anterior naşterii copilului şi totodată că urmează cursuri preuniversitare forma seral şi nu de zi.

În drept se invocă disp. O.U.G. nr.148/2005 mod. prin H.G. nr.1016/09.09.2009, Legea nr. 84/1995.

Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată, motivat în esenţă de faptul că reclamanta nu poate beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, atâta vreme cât urmează cursuri preuniversitare serale, invocându-se prevederile art. 1 alin. 1, art. 1 alin.2 lit. m din O.U.G. nr.148/2005, art. 41 alin. 1 din normele metodologice ale O.U.G. nr.148/2005 art. 15 alin. 10 din Legea nr. 84/1995.

Prin Sentinţa nr.153/CA/2011 Tribunalul Sibiu a respins  contestaţia formulată de reclamanta C.T.E. în contradictoriu cu intimata A.J.P.S. SIBIU.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanta a născut la data de 25.02.2010 un copil, la data respectivă aceasta fiind înscrisă în clasa a XIII, anul şcolar 2009-2010, la învăţământ seral, cu frecvenţă zilnică, în cadrul Colegiului Tehnic „Independenţa” Sibiu.

Conform art.1alin. 1) din O.U.G. nr.148/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară, cele 12 luni putând fi constituite integral şi din perioadele în care persoana îndreptăţită urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere, conform art.1 alin. 2)  lit. m din Ordonanţa menţionată.

Din conţinutul dispoziţiilor normative menţionate rezultă că pentru a beneficia de această indemnizaţie, persoana care o solicită, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: cursurile pe care la urmează trebuie să fie „cursuri de zi” şi frecvenţa trebuie să fie „fără întrerupere”.

De altfel, conform art. 41 alin. 1), din Normele metodologice de aplicare a  O.U.G. nr.148/2005,  aprobate prin HG nr.1025/2006, în aplicarea art. 1 alin. (2) lit. m) din ordonanţa de urgenţă, prin persoană care frecventează cursurile preuniversitare se înţelege orice persoană care a dat naştere unui copil şi care frecventează cursurile de zi ale învăţământului primar, secundar sau postliceal, definit şi organizat potrivit Legii învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar art.15, alin.10 din Legea învăţământului defineşte formele de organizare a învăţământului - în învăţământ de zi, seral, cu frecvenţă redusă, la distanţă, etc., neexistând similitudine, în înţelesul legii, între „cursurile de zi” şi „cursurile serale cu frecvenţă zilnică”.

În speţă, reclamanta, urmează cursuri serale cu frecvenţă zilnică, conform adeverinţei nr.785 din 14.10.2010, eliberată de Colegiul „Independenţa” Sibiu, neîncadrându-se astfel în categoria persoanelor care pot beneficia în baza dispoziţiilor de mai sus, de indemnizaţia pentru creşterea minorului.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţa a interpretat greşit prevederile legale incidente în cauză şi a calificat greşit actul juridic dedus judecăţii, considerând că nu există similitudine între cursurile de zi şi cursurile serale cu frecvenţa zilnică ,neluând în considerare faptul că forma de învăţământ seral este organizată la rândul ei în forma zilnică, forma fără frecvenţă şi la distanţă.

Prin întâmpinare intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei susţinând că instanţa de fond a interpretat corect cerinţele legale de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, considerându-se stagiu de cotizare asimilat doar perioada cât s-a frecventat fără întrerupere cursurile de zi şi nu de seral ale învăţământului preuniversitar.

Curtea, a constat că recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a identificat corect prevederile legale incidente cauzei – art. 1 alineatul 1 din O.U.G. nr.148/2005, art.1 alin.2 lit. m din aceeaşi ordonanţă şi art. 4 ind. 1 alin. 1 din H.G. nr.1025/2006 – normele metodologice de aplicare a ordonanţei.

Totodată instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a textelor legale de mai sus, atunci când a reţinut că pentru a beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului sub aspectul stagiului de cotizare asimilat, condiţiile sunt ca 12 luni din ultimul an anterior naşterii, titularul cererii să fi urmat cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, frecventate fără întrerupere.

Din aceste două condiţii, reclamanta, care este elevă la seral cu frecvenţă zilnică, nu îndeplineşte decât condiţia frecvenţei neîntrerupte.

În opinia reclamantei, legea nu face distincţie între cursurile de zi şi seral, dacă acestea sunt cu frecvenţă zilnică, ori nici sensul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi nici al Legii învăţământului nr.84/1995 art. 15 al.4 şi 10 nu este acesta.

În legislaţia menţionată, cursurile liceale sunt cursuri de zi, care nu pot fi decât cu frecvenţă zilnică şi cursuri serale, care pot fi cu frecvenţă neîntreruptă sau cu frecvenţă redusă .

Pentru a îndeplini condiţia privind stagiul asimilat de cotizare, reclamanta ar fi trebuit să urmeze 12 luni în anul anterior naşterii cursurile de zi ale liceului şi nu cele serale, chiar cu frecvenţă neîntreruptă.

Instanţa nu poate interpreta prevederea legală în sensul pretins de reclamantă, nici dacă s-ar căuta dincolo de sensul literal al legii şi s-ar cerceta spiritul acesteia.

Aceasta, deoarece, cursurile liceale la seral sunt rezervate în general persoanelor care sunt în prima parte a zilei angajate şi doresc să urmeze şi cursurile liceale, după-masa, ori în această ipoteză cerinţa privind stagiul de cotizare ar fi îndeplinită sub forma realizării timp de 12 luni a unor venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal, nemaifiind necesar să se apeleze la condiţia stagiului de cotizare asimilat .

Mai mult, ordonanţa, în textul său şi în normele metodologice de aplicare prevede expres când se consideră îndeplinită cerinţa stagiului asimilat – când persoana care a dat naştere unui copil a frecventat cursurile de zi ale învăţământului, ceea ce nu este echivalentul cursurilor zilnice în care s-ar încadra şi cele la seral cu frecvenţa neîntreruptă.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că în cauză hotărârea atacată este legală şi temeinică, fundamentată pe o corectă interpretare şi aplicare a legii, a actelor deduse judecăţii, astfel că, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, nefiind incidente motivele invocate de reclamantă conform art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă şi art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a fost respins, ca nefondat recursul reclamantei.