Până la momentul admiterii în principiu a cererii de revizuire, judecătorul nu analizează fondul acesteia, ci numai dacă motivele invocate se încadrează sau nu în dispoziţiile art. 394 C.p.p., nefiind incidente aşadar prevederile art. 47-48 C.p.p. privind cazurile de incompatibilitate.
Prin sentinţa penală nr. 464 din 20 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 9537/95/2007, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul V. L. D., împotriva sentinţei penale nr. 446 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3001/2005, prin care a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie.
În motivarea cererii revizuientul arăta că nu se face vinovat pentru săvârşirea acestei infracţiuni, fapta fiind comisă de ceilalţi doi inculpaţi: Avram Daniel şi Ciortan Laurenţiu.
În urma analizării cererii de revizuire, instanţa de fond a constatat, că motivul invocat de revizuient vizând nesăvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat definitiv, nu poate fi luat în considerare în această cale extraordinară de atac, întrucât nu se regăseşte între cele expres şi limitativ prev. de art. 394 lit. a - e cod pr.penală şi putea fi invocat cu ocazia judecării cauzei pe fond şi în căile ordinare de atac; de altfel, în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, a recunoscut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel condamnatul Văduva Liviu Dumitru, solicitând desfiinţarea sentinţei şi admiterea cererii de revizuire pentru motivele invocate; a mai arătat că cererea de revizuire a fost judecată de acelaşi complet care a soluţionat fondul cauzei.
Apelul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că motivul de apel invocat de apelantul revizuent vizând incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cererea de revizuire în primă instanţă este neîntemeiat, având în vedere că, până la momentul admiterii în principiu a cererii de revizuire, judecătorul nu analizează fondul acesteia, ci numai dacă motivele invocate se încadrează sau nu în dispoziţiile art. 394 C.p.p., nefiind incidente prevederile art. 47-48 C.p.p. privind cazurile de incompatibilitate.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Rejudecare
Tribunalul Prahova
aplicabilitatea art.3201 Cod procedură penală
Curtea de Apel Galați
Aplicarea greşită a art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă de către instanţa de apel. Soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului. Casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel Iași
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei – art. 320 ind. 1 alin. 7 şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c). Minimul special al pedepsei închisorii - art. 76 alin. 1 lit. b)
Judecătoria Slatina
Tutela – autorizari date tutorelui