Prin sentinţa civilă nr.2401/14 noiembrie 2008, Judecătoria Câmpulung a respins cererea formulată de petentul i.c. împotriva încheierii nr.8499/14 august 2008, prin care a fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate pentru c...

Prin sentinţa civilă nr.2401/14 noiembrie 2008, Judecătoria

Câmpulung a respins cererea formulată de  petentul I.C. împotriva încheierii

nr.8499/14 august 2008, prin care a fost respinsă cererea de înscriere a

dreptului de proprietate pentru construcţiile C100/3, C100/5 şi C88,

amplasate pe un teren din Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş.

În motivare, judecătoria a reţinut în fapt că petentul a

dobândit, într-adevăr, printr-o cesiune de creanţă, proprietatea celor trei

imobile, însă, plângerea sa este nefondată, pe de o parte, întrucât nu a

achitat întregul tarif, raportat la valoarea stabilită prin expertiză, prin Camera

Notarilor Publici, respectiv suma de 9.282 lei, acesta achitând numai 180

lei.

Pe de altă parte, s-a mai constatat că cele trei construcţii

sunt aşezate pe un teren care este proprietatea unei alte persoane, din

partea acestui terţ, neexistând un acord manifestat în cadrul unui contract

de închiriere, comodat sau orice altă formă, în baza căruia în sarcina

terenului să fie înscrisă sarcina reală, care ar putea consta într-o superficie

sau închiriere asupra proprietăţii sale.

În aceste condiţii, nu poate fi deschisă carte funciară numai

pentru construcţii, ele fiind strâns legate de terenul pe care se află.

Înstrăinătorul către petent, la rândul său, nu avea vreun

drept asupra aceluiaşi teren spre a se putea constata vreo eventuală

continuitate a acestuia ca urmare a încheierii contractului de cesiune, motiv

pentru care, în temeiul art.50 din Legea nr.7/1996, a fost adoptată soluţia de

respingere.

Prin apelul declarat de către petent împotriva sentinţei,

acesta a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că, prin

ordonanţa de adjudecare imobiliară dată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă

în dosarul nr.1155/1998 la 15 mai 1998, autorul titlului său, S.C.Runicom

S.A. a dobândit toate drepturile asupra celor trei construcţii, dreptul de

proprietate pe clădiri şi desmembrămintele referitoare la terenul aferent,

respectiv cel de superficie şi servitute, transmise către sine, în urma cesiunii

de creanţe.

În aceste condiţii, arată apelantul, nu era necesar să mai

prezinte vreun acord al proprietarului terenului privitor la înscrierea dreptului

său asupra imobilelor aflate pe el.

Că este aşa, rezultă şi din faptul înscrierii, în partea a III-a a

cărţii funciare, a ordonanţei prin care autorul titlului său a dobândit toate

aceste bunuri, înscrierea făcând opozabilă subdobânditorului de la S.C.

Grulen S.A.Câmpulung, respectiv către S.C. Intertrade Group S.R.L. Galaţi,

calitatea de proprietar asupra celor trei construcţii şi respectiv de superficiar

asupra terenului pe care el se află, dobândită prin ordonanţa de adjudecare.

Cum din înscrisurile depuse rezulta succesiunea în drepturi

a reclamantului asupra tuturor bunurilor înstrăinate prin ordonanţă, în mod

greşit instanţa a considerat că ar mai fi necesar consimţământul

proprietarului terenului.

Astfel, dispoziţiile art.558 Cod procedură civilă, aşa cum

erau ele în vigoare la data pronunţării ordonanţei, transferau adjudecatarului

întregul drept ce avea şi urmăritul asupra bunului vândut, între aceste

drepturi înscriindu-se şi cel de folosinţă asupra terenului, potrivit art.20 alin.3

din Legea nr.7/1996, hotărârea judecătorească de adjudecare înlocuind

acordul cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile

titularului, înscrierea în cartea funciară nefiind necesară spre opozabilitate

terţilor, în cazul vânzării silite, aşa cum exceptează în mod expres art.26

alin.1 din Legea nr.7/1996.

De aceea, B.C.P.I.Câmpulung ar fi trebuit să înscrie, în

cartea funciară a terenului, sarcina reală a dreptului de folosinţă în favoarea

proprietăţii sale, precum şi să deschidă o carte funciară separată, pentru

construcţii, cu număr cadastral unic.

În ceea ce priveşte taxa de timbru, soluţia se critică

susţinându-se că, aplicând corect dispoziţiile legale ale Ordinului nr.371/27

decembrie 2007, aplică procentul de 0,15% la o valoare de 6.188.000 lei,

pentru care, însă, nu există însă bază de calcul, valoarea din act fiind cea

de 20.000 dolari SUA care, la data depunerii cererii de înscriere în cartea

funciară, respectiv 17 iulie 2008, dădeau o valoare a construcţiilor de

44.958 lei, tariful rezultat putând fi de 67,437 lei.

Prin decizia civilă nr.60/24 februarie 2009, Tribunalul Argeş

a respins apelul ca nefondat, reţinând în fapt că, pe de o parte, în ceea ce

priveşte tariful datorat pentru serviciul solicitat, acesta avea la îndemână

dispoziţiile art.2 pct.6 din Ordinul nr.371/2007, pentru a cere reexaminarea

modului de stabilire a acestuia. Neurmând calea de atac prevăzută de lege,

acesta datora tariful calculat de către B.C.P.I.Câmpulung.

În ceea ce priveşte fondul dreptului, s-a constatat că, în

cartea funciară a terenului având nr.944, proprietar era evidenţiat societatea

GRETON GRANIT VE PREKAST MALZE MELERI SANAY VE TICARET

S.A. Filiala România.

Existenţa unui drept de superficie în favoarea proprietăţii

apelantului petiţionar s-a constatat a fi incontestabilă, ea putând fi opusă

chiar şi celui care şi-a înregistrat dreptul de proprietate, date fiind dispoziţiile

art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate şi

celelalte drepturi sunt opozabile terţilor, fără înscrierea în cartea funciară,

atunci când ele provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi

uzucapiune.

Totuşi, impedimentul la înscrierea dreptului de proprietate al

petentului asupra construcţiilor în aceeaşi carte funciară nr.994, s-a

constatat a rezida în lipsa unei cereri de deschidere a unei cărţi funciare de

superficie, ulterior deschiderii celei a terenului, aşa cum prevăd dispoziţiile

art.94 din Ordinul nr.633/2006, chiar apelantul susţinând acelaşi lucru prin

motivele sale.

Ca atare, aşa cum în mod corect încheierea nr.8499/17 iulie

2008 s-a reţinut, titularul dreptului de proprietate asupra construcţiilor

trebuia să formuleze o cerere de deschidere a unei noi cărţi funciare şi

intabularea dreptului de superficie, iar nu direct intabularea, aşa cum a

solicitat biroului şi cum a susţinut şi prin cererea adresată instanţei.

Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs petentul,

criticând-o pentru motive indicate a se încadra în cele prevăzute de art.304

pct.6 şi 9 Cod procedură civilă, în esenţă după cum urmează:

Cu greşita interpretare a legii, instanţa a apreciat că

petentul trebuia să formuleze o cerere nouă de deschidere a unei noi cărţi

funciare şi apoi de intabulare a dreptului de superficie, întrucât cererea a

fost adresată biroului competent care era instituţia obligată să dea calificare

legală acestei cereri, în sensul procedurilor tehnice de urmat pentru

realizarea dreptului, aşa cum rezultă din art.94 alin.1 din Legea nr.7/1996 şi

art.20 alin.3 şi art.23, art.26 alin.1 şi 2 ale Regulamentului de organizare şi

funcţionare a B.C.F.

În realitate, temeiul respingerii cererii sale de către

B.C.F.Câmpulung, fără a conţine calificarea în drept, a indicat numai lipsa

acordului proprietarului terenului manifestat printr-un contract de închiriere

comodat, superficie sau altele.

Or, deşi a constatat ca existând, în patrimoniul său,

desmembrământul dreptului de superficie asupra pământului, în calitate de

proprietar al construcţiilor, tribunalul a considerat, contrar legii, că era

necesară formularea unei cereri în vederea deschiderii cărţii funciare pentru

acest desmembrământ, invocând alte motive decât cele avute în vedere

decât biroul, care a considerat că se impune exprimarea acordului

proprietarului, acord suplinit de hotărârea judecătorească în baza căreia a

fost transmis dreptul de proprietate, însoţit de toate desmembrămintele şi

drepturile reale ce-l însoţesc.

De asemenea, cu greşita interpretare a legii, s-a considerat

că tariful trebuia calculat la o valoare arbitrar stabilită, iar nu potrivit sumei

indicată în contractul autentic de 20.000 dolari SUA.

Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, a

respins ca nefondat recursul, reţinând următoarele:

Tribunalul, examinând apelul, a constatat atât faptul că

cerinţa administrativă a achitării tarifului prevăzut de lege, aşa cum a fost el

calculat şi apoi nu a fost contestat pe căile prevăzute de lege, nu a fost

îndeplinită. Astfel, potrivit art. 2 din Ordinul nr.371/2007, neplata tarifului

stabilit şi necontestat de către cel ce formulează cererea către birou, atrage

respingerea cererii, fără a mai fi necesară cercetarea temeiniciei acesteia.

Lipsa contestării tarifului aşa cum a fost el stabilit, pe calea

reexaminării prevăzută de alin.6 al aceluiaşi articol, face imposibilă

examinarea, într-o eventuală cale jurisdicţională, a eventualelor greşeli ce

se pretinde a se fi făcut în momentul calculării acestui tarif.

Or, contestatorul nu a utilizat calea legală de examinare a

modalităţii în care i-a fost stabilit tariful datorat pentru serviciile cerute, aşa

încât, soluţia de respingere a cererii sale, era cea care se impunea, fără a

mai fi necesară cercetarea celorlalte cerinţe privind existenţa dreptului a

cărui înscriere a cerut-o şi urmare a procedurilor în vederea realizării acestui

drept.

În aceste condiţii, instanţa nu trebuia să se mai preocupe şi

de celelalte chestiuni, fiind suficient a constata lipsa achitării tarifului.

Nu se poate vorbi, aici, despre o eventuală încălcare a

dreptului la o instanţă independentă prin necercetarea corectitudinii stabilirii

tarifului, întrucât legiuitorul nu îngrădeşte dreptul de acces la instanţă, însă

impune valorificarea dreptului de a contesta mai întâi în faţa autorităţii

superioare celei care la stabilit, eventual împotriva acestei modalităţi de

soluţionare, putându-se formula căi de atac adresate instanţelor de

judecată.

De altfel, tribunalul a constatat că nu se poate face o

asemenea cercetare direct în faţa instanţei, fără a verifica legalitatea şi

temeinicia stabilirii tarifului, or, recurentul nu critică soluţia tribunalului, ci

direct încheierea biroului de carte funciară, privitor la modalitatea de calcul,

o astfel de critică vizând modalitatea de stabilire a stării de fapt, iar nu

legalitatea soluţiei tribunalului care face obiectul cercetării în calea de atac a

recursului, aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art.304 Cod procedură

civilă.

Faţă de neîndeplinirea obligaţiei de achitare a tarifului

stabilit de către prestatorul de servicii, s-a constatat că nici acesta, după

cum nici instanţele, nu mai puteau intra în cercetarea celorlalte cerinţe ale

cererii adresată biroului, neputând face verificări şi statuări asupra

necesităţii acordului proprietarului sau a procedurilor de urmat sub aspectul

necesităţii mai întâi a înscrierii, în partea a treia a cărţii funciare a terenului a

servituţii de superficie ca sarcină reală impusă acestui teren, cu cerinţa

efectuării acestei înscrieri în contradictoriu cu eventualul titular al dreptului

de proprietate, urmată de deschiderea unei cărţi funciare diferite pentru

construcţii.

Ca atare, cu această modificare a motivelor pentru care

soluţia trebuia pronunţată, şi fără a mai intra în cercetarea celorlalte critici

privitoare la fondul cererii adresată de către petentul-recurent şi respinsă

prin încheierea atacată, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul a

fost respins ca nefondat.

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

3. Aplicarea disp. art.129 alin.5 Cod procedură civilă din dreptul intern,

raportat la dreptul comunitar

Art.129 alin.5 Cod procedură civilă

Intrarea României în Uniunea Europeană are deja implicaţii şi

asupra sistemului judiciar român care va trebui să facă eforturi pentru a se

integra la rândul său. În acest context, pentru judecătorul naţional, devenit

primă instanţă de aplicare a dreptului comunitar, este foarte importantă

cunoaşterea şi înţelegerea rolului său de interpret şi de autoritate de

aplicare a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern şi, prin urmare, a

principiilor care guvernează procesul complex de interacţionare a dreptului

comunitar cu dreptul naţional al statului român.

Prin urmare, tribunalul în baza dispoziţiilor art.129 alin.5 Cod

procedură civilă trebuia să facă demersuri pentru a clarifica valoarea

probatorie ori jurisprudenţială a înscrisurilor în limba franceză invocate de

contestatoarea recurentă, din perspectiva principiilor care guvernează

raportul juridic de drept internaţional privat în care este parte aceasta,

precum şi să stabilească, în speţă, dreptul aplicabil.

(Decizia civilă nr.1876/R-CA din 07 decembrie 2009)

Domenii speta

Spete similare