Obligativitatea pentru judecătorii de fond care rejudecă procesul după casare a îndrumărilor date de instanţa de control judiciar. Stabilirea stării de fapt de către instanţa de trimitere.

Obligativitatea pentru judecătorii de fond care rejudecă procesul după casare a îndrumărilor date de instanţa de control judiciar. Stabilirea stării de fapt de către instanţa de trimitere.

Art.304 Cod procedură civilă

Art.315 Cod procedură civilă

În raport de dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă, singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond care rejudecă procesul după casare este acea că hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate.

Starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită însă numai de instanţa de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeaşi concluzie, ceea ce s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

Instanţa de trimitere a respectat decizia Curţii şi s-a pronunţat pe fondul cauzei, în raport de  probatoriul administrat în cauză.

De asemenea nu poate fi primită nici critica ce vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, cu referire  la cele două bunuri solicitate în lotul lor de pârâţi, respectiv bucătărie şi un fânar, întrucât aceasta nu mai poate fi modificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art.304 Cod procedură civilă.

Astfel, punctul 11 al art.304 Cod procedură civilă, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt,consecutive greşitei aprecieri a probelor, a fost abrogat.

Decizia civilă nr. 241/01.02.2012

Prin sentinţa civilă nr.4891/29 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.3773/288/2008, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâţii P.F., G.F., L.C., L.A., P.M., P.N.V., P. R.M., aşa cum a fost precizată.

S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra masei succesorale rămase de la autorul P.D.I., decedat la data de 20 aprilie 1985, cu ultimul domiciliu în comuna D., jud.V., conform variantei a III-a a raportului de expertiză întocmit de experta R.S.A.

S-au compensat cheltuielile judiciare efectuate de părţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că varianta a III- a de lotizare corespunde criticilor prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii L.C. şi L.A., criticând greşita evaluare a terenurilor în sensul supraevaluării, cât şi lotizarea necorespunzătoare  în raport de interesele părţilor

În motivarea apelului, apelanţii au arătat că în lotul lor a fost repartizat terenul din punctul D.M., evaluat la preţul de 600 lei, ceea ce determină obligarea lor la o sultă împovărătoare, în timp ce loturile celorlalţi moştenitori au primit bunuri de valoare mai mare, având sulte mici de plătit.

Prin Decizia civilă nr.188/A/MIF/8 octombrie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins apelul, ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii L.C. şi L.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr.518/R/23 martie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de pârâţii L.C. şi L.A. şi a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, reţinând că Tribunalul Vâlcea nu a citat persoana care a fost numită curator pentru minora L.A.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 10 mai 2011, sub nr.4281/90/2010*.

Prin decizia civilă nr.203 din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a respins apelului declarat de pârâţi şi a obligat apelanţii L.A. şi L.C., la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimata G.F.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere de ieşire din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma autorului P.D.I. şi constatarea deschiderii succesiunii autoarei L.I. şi P.D., de către reclamanta T.M.

În faţa instanţei de fond apelanţii nu au formulat întâmpinare şi nu au avut obiecţiuni la raportul de expertiză, susţinerea învestiţilor efectuate de soţia apelantului, fiind făcute prima dată cu ocazia acordării cuvântului pentru judecarea apelului.

Nici în motivarea apelului nu s-a invocat o astfel de pretenţie referitoare la investiţiile făcute de soţia apelantului, ci doar critici privind raportul de expertiză.

Instanţa de fond, în baza probelor administrate şi a criticilor formulate a avut în vedere că varianta de lotizare nr.3 corespunde criticilor prevăzute de lege, dar şi opţiunea părţilor, apelantul personal arătând că este de acord cu varianta a III-a de lotizare, propusă de expert.

În cadrul acţiunii de partaj, tuturor părţilor le profită luarea în calcul a valorii actuale de circulaţie a bunurilor imobile.

Se reţine faptul că în mod corect instanţa de fond a procedat la partajarea în natură a terenurilor, având în vedere raportul de expertiză varianta a III-a, respectându-se art.741 Cod civil, art.6231 Cod procedură civilă şi art.129 Cod procedură civilă, manifestarea de voinţă a părţilor şi asigurând formarea de loturi echitabile pentru toate părţile, cu evitarea sultelor mari.

Apelantul doreşte de fapt, reducerea sultelor invocând că celelalte părţi au primit mai multe bunuri şi plătesc sulte mai mici.

Evaluarea bunurilor se face individual, în funcţie de valoarea actuală de circulaţie şi în funcţie de zonă, importanţa economică, iar sultele se stabilesc, nu în funcţie de numărul bunurilor primite în lot cantitativ, ci de cota fiecăruia, şi valoarea masei partajabile, sulta fiind pentru echilibrare.

În atare situaţie, cererea formulată de apelant cu privire la calcul şi scoaterea din lot a unui teren numai pe motiv că sulta la care au fost obligaţi este prea mare, nu este întemeiată.

În plus, prin motivele inserate la şedinţa din data de 1 noiembrie 2011, privind investiţiile efectuate de soţia sa L.I., apelantul-pârât face referire la o problemă de drept şi de fapt cu care instanţa, din această cauză nu a fost şi nu se consideră învestită, motiv pentru care sunt înlăturate de tribunal, întrucât exced petitului acţiunii de faţă.

Împotriva deciziei civile nr.203 din data de 01 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, au formulat în termen recurs, pârâţii L.A. prin curator G.R. şi L.C.

În motivarea recursului, pârâţii  susţin că hotărârea este nelegală întrucât nu au fost respectate dispoziţiile date de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia de casare, în sensul că nu au fost  analizate criticile formulate în legătură cu modul de lotizare a  bunurilor supuse partajului.

Precizează pârâţii că bunurile solicitate a fi trecute în lotul lor, respectiv o bucătărie, un fânar au fost construite sau renovate de autoarea lor L.I., aşa cum a rezultat şi din probele administrate în cauză.

Apreciază pârâţii că nu au fost respectate dispoziţiile art.6739Cod procedură civilă şi implicit art.741 Cod civil, iar cu varianta a III-a aleasă de instanţă nu au fost de acord aşa cum greşit s-a reţinut.

În drept pârâţii invocă dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greşită a legii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau pronunţarea unei hotărâri în sensul celor solicitate.

Pârâtele P.F. şi G.F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.

Astfel, în ce priveşte critica formulată de pârâţi cu referire la faptul că au fost încălcate dispoziţiile  prevăzute de art.315 Cod procedură civilă, urmează a se observa că nu este întemeiată.

În raport de dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă, singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond care rejudecă procesul după casare este acea că hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate.

Starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită însă numai de instanţa de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeaşi concluzie, ceea ce s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

Instanţa de trimitere a respectat decizia Curţii şi s-a pronunţat pe fondul cauzei, în raport de  probatoriul administrat în cauză.

De asemenea nu poate fi primită nici critica ce vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, cu referire  la cele două bunuri solicitate în lotul lor de pârâţi, respectiv bucătărie şi un fânar, întrucât aceasta nu mai poate fi modificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art.304 Cod procedură civilă.

Astfel, punctul 11 al art.304 Cod procedură civilă, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt,consecutive greşitei aprecieri a probelor, a fost abrogat.

În ce priveşte critica referitoare la modul de împărţire a bunurilor conform variantei a III-a de lotizare, urmează a se observa că s-au respectat dispoziţiile art.6739 Cod procedură civilă şi ale art.741 din Codul civil.

Astfel, art.6739 Cod procedură civilă, enumeră cu caracter exemplificativ, criteriile de care instanţa va ţine seama  la atribuire în partajul judiciar. Enumerarea nu are caracter limitativ, dimpotrivă, la finalul textului este folosită expresia „altele asemenea”, ceea ce permite concluzia că instanţa poate, în afara criteriilor expres  menţionate, să ţină cont şi de  alte criterii de ordin familial, social, material sau moral, în funcţie de specificul fiecărei cauze, ceea ce au şi făcut instanţele.

De altfel, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri în fond a cauzei, pronunţată la data de 22 aprilie 2010, pârâtul L. C., prezent în instanţă a arătat că este de acord cu varianta a III-a propusă de expert, şi solicitată de toate celelalte părţi.

De aceea în considerarea celor arătate mai sus, Curtea a constatat că recursul nu este fondat, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă l-a respins.

Domenii speta

Spete similare