Recurs împotriva unei încheieri de suspendare. Neachitarea taxei de timbru. Consecinţe juridice.

Decizie 945/R- com din 13.04.2012


Recurs împotriva unei încheieri de suspendare. Neachitarea taxei de timbru. Consecinţe juridice.

Netimbrarea cererii nu este un motiv de suspendare a cauzei, ci de acordare a unui termen şi anulare a cererii, dacă această obligaţie nu este îndeplinită în termenul stabilit de instanţă.

(Decizia nr.  945/R- com/13 Aprilie 2011)

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ Fiscal la data de 9.04.2010, sub nr.1335/90/2010, reclamanta S.C. M. C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Eureko Asigurări S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună, în principal, obligarea acesteia la finalizarea dosarului de daună nr.252/bun/2009, stabilirea cuantumului despăgubirilor şi obligarea la plata acesteia şi, în subsidiar, obligarea acesteia la plata sumei de 285.202,06 lei reprezentând despăgubiri.

Prin încheierea din şedinţă din 17.02.2011, Tribunalul Vâlcea, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ Fiscal a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi trecerea dosarului în arhiva instanţei până la achitarea integrală a taxi de timbru în cuantum de 6.963 lei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma următorului motiv de recurs, încadrat  în drept, în art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.

Instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art.1551 alin.1 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că a formulat o cerere de acordare de facilităţi pentru plata taxei de timbru, admisă de Tribunalul Vâlcea la data de 6.05.2010, care a dispus ca aceasta să fie plătită în decursul a 6 luni. Ulterior, dată fiind intrarea sa în faliment, a formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru, admisă de Tribunalul Vâlcea la data de 15.12.2010, în dosarul nr.4499/90/2010, acesta stabilind ca plata să se facă eşalonat la următoarele termene: 15.05., 15.07, 15.09 şi 15.12. 2011.

Cu toate acestea, instanţa i-a pus în vedere achitarea taxei de timbru  şi a suspendat cauza până la achitarea acesteia.

Prin decizia nr.945/R-Com/13 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul formulat de S.C. M. C. S.R.L., a fost casată sentinţa şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art.1551 Cod procedură civilă, „când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute prin lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.”

Acest text a fost introdus pentru a conferi instanţei un instrument, o sancţiune, care să-i permită să scoată de pe rolul său acele cauze a căror judecată trenează din lipsa neîndeplinirii unor obligaţii care cad în sarcina reclamantului, iar nu pentru a înlocui sancţiuni cum ar fi nulitatea cererii, expres prevăzute de lege în anumite situaţii.

Potrivit art.20 alin.1-3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii (…) instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Prin urmare, netimbrarea cererii nu este un motiv de suspendare a cauzei, ci de acordare a unui termen şi anulare a cererii, dacă această obligaţie nu este îndeplinită în termenul stabilit de instanţă.

În cauză, instanţa trebuia să stabilească dacă, în raport de soluţionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru, admisă de Tribunalul Vâlcea la data de 15.12.2010, în dosarul nr.4499/90/2010, pretinsă de către recurentă, taxa de timbru era datorată sau, în cazul în care aprecia că este datorată să pună în vedere plata acesteia, să acorde un termen în acest sens, iar dacă nu era achitată, să anuleze cererea, ca netimbrată.

Pentru aceste motive, dat fiind că în mod greşit instanţa nu a pus în discuţie excepţia anulării cererii ca netimbrate, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, încheierea a fost casată, iar cauza a fost trimisă instanţei de fond, pentru continuarea judecăţii, care va presupune ca instanţa să se pronunţe pe această excepţie şi, în măsura în care ar trece de soluţionarea acesteia, să soluţioneze fondul.