Dreptul la liberă circulaţie şi şedere. Aplicarea greşită a normelor comunitare, fără să se aibă în vedere că Turcia nu face parte din Uniunea Europeană (Legea nr.248/2005).

Dreptul la liberă circulaţie şi şedere.  Aplicarea greşită a normelor comunitare, fără să se aibă în vedere că Turcia nu face parte din Uniunea Europeană

 (Legea nr.248/2005).

Curtea constată, în raport de probatoriul administrat în cauză, că faptele reţinute în sarcina pârâtei, aduc atingere ordinii publice şi anume stoparea

migraţiei ilegale, astfel că în speţă sunt întrunite prevederile art.38 din Legea nr.248/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, în mod greşit prima instanţă a reţinut că, faţă de pârâtă se poate face aplicarea prevederilor comunitare ce reglementează dreptul la liberă

circulaţie şi şedere, pe teritoriul statelor membre, pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora, fără să aibă în vedere că Turcia nu face parte din Uniunea Europeană.

(Decizia civilă nr.108/A din 13 august 2009)

Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulaţie în Turcia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtei  M.E.F.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Turcia  la data de 12.04.2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România

cu această ţară, ratificat prin Legea nr.284/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.604/2004.

Măsura se impune în baza dispoziţiilor art.38 lit.a din Legea  nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate,

 modificată şi completată cu O.G. nr.5/2006 şi în baza art.5 din aceeaşi lege, fiind în conformitate şi cu art.2 din Protocolul Adiţional nr.4 la C.E.D.O.,

 punctul 4.

Prin sentinţa civilă nr.583 din 2 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea – Secţia Civilă a respins cererea formulată de reclamantă, reţinând următoarele:

La data de 29.06.2006, pârâta a plecat din ţară legal, cu paşaport , prin Vama Giurgiu, a tranzitat prin Bulgaria şi a ajuns în Turcia, unde s-a stabilit

în oraşul Istambul şi a lucrat la un atelier de confecţii, iar la 08.04.2009 aceasta s-a prezentat la Ambasada Română în Turcia pentru a i se elibera un

 document. A fost returnată în România cu avionul Companiei Tarom fără escortă, iar biletul de avion a fost cumpărat cu bani săi proprii.

Este adevărat că dispoziţiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi

completată cu O.G. nr.5/2006, prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români care au fost returnaţi

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate şi aplicate în conformitate

cu legislaţia europeană şi cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceste convenţii.

 Astfel, potrivit art.39 din Tratatul de instituire a comunităţilor europene (versiunea consolidată prin Tratatul de la Amsterdam):

Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul comunităţii şi implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii

 statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.

Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul:

a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

 c) de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele şi normele administrative, care

reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;

d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după ce a fost încadrat în muncă în acel stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente de

aplicare adoptate de comisie.

Dispoziţiile prezentului articol, nu se aplică încadrării în administraţia publică.

 De asemenea, potrivit art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie

 şi şedere, pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora:

Sub rezerva dispoziţiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor

 de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri

economice.

 Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei

în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.

Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranţa publică, la eliberarea certificatului de înregistrare

 sau, în absenţa unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care

persoana şi-a semnalat prezenţa pe teritoriul său în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) ori la eliberarea permisului de şedere, statul membru gazdă

poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informaţii

privind antecedentele persoanei respective. Această consultare nu poate avea un caracter sistematic. Statul membru consultat răspunde în termen de două luni.

Statul membru care a eliberat paşaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică,

 siguranţă publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu

 mai este valabil sau dacă cetăţenia titularului este contestată”.

Din dispoziţiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curţii

din 5 februarie 1963, Van Gend en Loos c.Adminitratie der Belastingen, 26/62, Recueirl p.3) şi cu prioritate faţă de dreptul intern (principiul supremaţiei

dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curţii din  15 iulie 1964, Costa c. E.N.E.L., 6/64, Recueirl 1964, p.1141), rezultă că restrângerea

dreptului la liberă circulaţie se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, respectându-se totodată

principiul proporţionalităţii.

În prezenta cauză s-a dispus returnarea pârâtei din Turcia, fără să se invoce şi să se dovedească existenţa vreunuia dintre motivele pentru care se poate

dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie a persoanelor.

Tot astfel, potrivit art.2 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale:

 „Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.

 Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei,

ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

 Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt

 justificate de interesul public într-o societate democratică”.

Şi din acest text care, potrivit art.20 alin.2 din Constituţia României, se aplică cu prioritate faţă de reglementările interne, rezultă că, restrângerea

 dreptului la liberă circulaţie se poate dispune numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor

 Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ratificată prin Legea nr.30/1994, respectiv pentru securitatea

naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi

libertăţilor altora şi numai dacă aceasta constituie o măsură necesară într-o societate democratică.

Din nici una din probele administrate în cauză nu rezultă prezenţa vreunuia dintre cazurile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă

 circulaţie a persoanelor.

De altfel, dreptul la liberă circulaţie este garantat şi de Constituţia României, care prevede în art.25 că:

,,Dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.

Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din  ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în

ţară”.

Având în vedere motivele invocate, instanţa a considerat că în cauză nu se impune a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie

 a pârâtei, astfel că cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr.583/2 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia Civilă a declarat apel, în termen legal, reclamanta Direcţia

Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru motivul că tribunalul

a interpretat greşit legea internă şi internaţională relevantă în materia ce se judecă şi nu s-a referit la situaţia concretă din cauza cu care a fost

investit.

Tot în dezvoltarea motivelor de apel s-a precizat că intimata a fost returnată din Turcia pentru motive de ordine publică, iar măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie se justifică pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitative enumerate din art.53 din Constituţia României.

De asemenea, s-a arătat în apel că în motivarea sentinţei atacate, instanţa de fond se foloseşte şi de prevederile comunitare ce reglementează dreptul la

 liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora, ori Turcia nu face parte din Uniunea

 Europeană.

Apelul a fost privit ca fiind întemeiat şi admis ca atare, cu consecinţa schimbării sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă

 şi restrângerii dreptului la libera circulaţie în Turcia privind pe pârâta M.E.F., pentru o perioadă de 1 an.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:

Pârâta M.E.F., domiciliată în comuna P., sat Z., judeţ Vâlcea, a ieşit legal din ţară la data de 29 iunie 2006, prin vama Giurgiu, cu destinaţia Turcia,

stabilindu-se în oraşul Istambul şi lucrând la un atelier de confecţii. Aceasta nu a obţinut prelungirea vizei pentru Turcia, astfel că în data de  7 mai 2009, pârâta a fost expulzată din această ţară pe motiv că a depăşit viza şi că nu a plătit amenda de depăşire a vizei şi i s-a aplicat interdicţia de a reintra pe teritoriul statului turc.

Curtea constată că cele reţinute în sarcina pârâtei aduc atingere ordinii publice şi anume stoparea migraţiei ilegale, astfel că în cauză sunt întrunite

 condiţiile dispoziţiilor art.38 din Legea nr.248/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, în mod greşit prima instanţă a reţinut că faţă de pârâta M.E.F. se poate face aplicarea prevederilor comunitare ce reglementează dreptul la

liberă circulaţie şi şedere, pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora, fără să aibă în vedere că Turcia nu

face parte din Uniunea Europeană.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că în baza art.38 şi art.39 din Legea nr.248/2005 se impune restrângerea exercitării dreptului la libera

circulaţie în Turcia privind pe pârâta M.E.F., pentru o perioadă de 1 an.

În concluzie, în baza art.296 Cod procedură civilă a fost admis apelul reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte şi schimbată sentinţa atacată, în sensul

 admiterii cererii şi restrângerii dreptului la libera circulaţie în Turcia privind pe M.E.F., pentru o perioadă de 1 an.

Domenii speta

Spete similare