Dreptul organizaţiilor cooperaţiei de consum asupra terenului pe care şi-au construit sediile. Regimul juridic al acestui drept

Dreptul organizaţiilor cooperaţiei de consum  asupra terenului pe care şi-au  construit  sediile. Regimul  juridic  al  acestui  drept

Din conţinutul  art.107  din Legea nr. 1/2005 privind organizarea  şi funcţionarea  cooperaţiei rezultă  că  terenurile transmise în  folosinţă  pe durată nedeterminată  şi fără plată în vederea realizării  de  construcţii pentru  activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum îşi menţin  acest  regim juridic pe toată  durata existenţei construcţiilor respective sau  până  la trecerea lor , cu plată, în proprietatea  societăţii cooperative.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 176/03 aprilie 2009

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 1197/306/2008, reclamanta S.C.M.T.N. Sibiu a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Municipiul S. prin Primar, solicitând:

- să se constate că a dobândit, prin titlu, un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra supraedificatelor şi un drept de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 4300 mp înscris în CF 17424 Sibiu A+2 nr. top 1947/3/3/1/1 şi să se dispună întabularea acestuia în CF;

- să fie obligată pârâta să se abţină de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului de superficie;

- să se dispună asupra cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că prin decizia nr. 542/26.08.1974 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judeţului Sibiu reclamanta a dobândit un drept de folosinţă cu destinaţie specială asupra terenului în litigiu fără termen şi plată şi că art. 107 din Legea nr. 1/2005 a cooperaţiei statuează că dreptul de folosinţă se păstrează gratuit şi veşnic. Precizează că dreptul de superficie se dobândeşte prin titlu, că în momentul constituirii dreptul de folosinţă asupra terenului era calificat ca un drept real de tip nou şi, ca urmare a schimbărilor intervenite după 1989, acel drept real de folosinţă nu mai poate fi calificat ca un drept real de folosinţă distinct de dreptul de proprietate asupra construcţiei, ci trebuie recalificat ca fiind un drept de superficie, respectiv dreptul real de folosinţă aferent dreptului de superficie.

Mai arată că Primăria Municipiului S., în mod nelegal, i-a comunicat o ofertă de vânzare a terenului la un preţ de 542 lei / mp.

În drept invocă dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, art. 111 Cod procedură civilă şi art. 21 pct. 1 lit. c din  Legea nr. 7/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 3454/2008 Judecătoria Sibiu a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului faţă de primul petit precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârât prin întâmpinare.

Totodată s-a respins acţiunea reclamantei împotriva Statului Român.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta are un interes evident de a se califica din punct de vedere juridic dreptul cu care apare în CF, respectiv de a se stabili dacă este sau nu vorba de un drept de folosinţă aferent dreptului de superficie, cu toate consecinţele care decurg din această calificare.

S-a apreciat că şi excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată din moment ce pe fond cererea nu este strict inadmisibilă, chiar dacă a fost adoptată Legea nr. 1/2005 şi din moment ce în funcţie de calificarea dată dreptului de folosinţă se stabilesc efectele juridice ale acestei calificări.

Pe fondul cauzei s-a constatat că, în raport cu dispoziţiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, reclamanta are un drept de folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată, că acesta exista la data intrării în vigoare a legii, că pe teren au fost realizate construcţii şi că, în consecinţă, legiuitorul i-a stabilit prin adoptarea legii regimul juridic aplicabil, respectiv tot un drept de folosinţă special, drept care nu poate fi asimilat sau confundat cu dreptul de folosinţă normal aferent dreptului de superficie.

Deasemenea, analizând dispoziţiile art. 107 alin 2 din aceeaşi lege, judecătoria a constatat că dreptul de dispoziţie juridică asupra terenurilor date în folosinţă aparţine doar proprietarului, respectiv pârâta, acesta având dreptul de a decide dacă înstrăinează sau nu terenurile şi că reclamanta are doar un drept de preemţiune nu şi dreptul de a solicita exercitarea în continuare a folosinţei asupra terenului în aceleaşi condiţii ca şi anterior, respectiv fără plată şi pe durată nedeterminată.

Prin decizia civilă nr. 354/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în acelaşi dosar a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe.

În considerentele deciziei s-a constatat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt dar a greşit atunci când a constatat că apelanta reclamantă are doar un drept de preemţiune şi nu dreptul de a exercita în continuare folosinţa asupra terenului în aceleaşi condiţii ca şi anterior, respectiv fără plată şi pe durată nedeterminată.

S-a constatat că din dispoziţiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005 rezultă că proprietarul terenului, Municipiul Sibiu, are, într-adevăr, dreptul de dispoziţie asupra acestuia, poate proceda la vânzarea terenului, iar reclamanta avea un drept de preemţiune la vânzare, fără să-şi poată pierde dreptul de folosinţă pe durată nedeterminată.

S-a apreciat că apelanta avea posibilitatea să-şi manifeste opţiunea de a cumpăra terenul respectiv, însă, în cazul în care nu a uzat de dreptul său de preemţiune, ea rămâne în continuare titulara dreptului de folosinţă aşa cum a fost acesta instituit, menţinându-se, conform dispoziţiilor legale de mai sus, regimul juridic al dreptul de folosinţă.

A reţinut tribunalul că apelanta nu are un drept de superficie întrucât dreptul său de folosinţă nu poate fi confundat cu dreptul de folosinţă care alcătuieşte dreptul de superficie, fiind un drept de folosinţă special, instituit prin Decretul nr. 244/1955, deci izvorăşte dintr-un act normativ şi nu a luat naştere pe cale convenţională cum este cazul dreptului de superficie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând în baza art. 312 alin 2 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi a acţiunii aşa cum a fost formulată cât şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a adoptat o soluţie contrară însăşi poziţiei exprimată de pârât prin întâmpinare, acesta arătând că nu a negat şi nici nu neagă dreptul de folosinţă veşnică şi gratuită asupra terenului, şi, totodată a omis să citească alineatul 1 al art. 107 din Legea nr. 1/2005.

Susţine că nu a făcut acţiunea pentru a redobândi un drept de folosinţă gratuită asupra terenului întrucât nu a pierdut acest drept iar în ceea ce priveşte posibilitatea de a deveni proprietar prin cumpărare precizează că aceasta este o opţiune şi nu o obligaţie.

Corectând eroarea flagrantă cuprinsă în considerentele sentinţei instanţei de fond, instanţa de apel respinge apelul cu o singură motivare, aceea că Legea nr. 1/2005 defineşte dreptul cooperativelor la terenul pe care şi-au construit sediile ca fiind un drept de folosinţă şi nu de superficie. Ori, precizează reclamanta, tocmai aceasta a fost raţiunea înaintării acţiunii, de a defini şi corela instituţia de drept veche, caracteristică unei anumite perioade sociale, cu ceea ce reprezintă instituţiile de drept recunoscute în prezent.

Mai arată că la momentul constituirii lui, dreptul de folosinţă, constituit printr-un act administrativ, era calificat ca un drept real de tip nou. Deşi actul normativ prin care acesta s-a constituit în favoarea reclamantei a fost abrogat, efectele civile ale acestuia se păstrează întrucât reclamanta continuă să fie proprietară a supraedificatelor iar terenul continuă să fie în folosinţa exclusivă a construcţiilor proprietatea acesteia.

Consideră că, în condiţiile noi apărute după anul 1989, dreptul său de folosinţă trebuie încadrat în limitele instituţiilor tradiţionale consacrate.

În sprijinul acestei susţineri invocă literatură şi practică juridică de specialitate în care se conturează opinia că în prezent, dreptul de folosinţă împreună cu dreptul de proprietate asupra construcţiei trebuie calificat ca fiind un drept de superficie, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că disputa teoretică referitoare la natura dreptului de folosinţă  este anterioară reglementării speciale şi nu mai prezintă nici un fel de relevanţă în speţă. Mai susţine că Municipiul Sibiu este singurul care exercită dreptul de proprietate asupra terenului în mod liber iar în situaţia în care societatea nu înţelege să exercite dreptul de preemţiune prin acceptarea ofertei care i-a fost făcută, în termenul legal, imobilul se poate vinde la licitaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin 4 din Legea nr. 1/2005.

Prin decizia  civilă nr.176/2009 Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Analizarea aşa-ziselor erori ale instanţei de fond este inutilă în condiţiile în care, aşa cum precizează chiar recurenta, acestea au fost corectate de instanţa apelului.

Împrejurarea că instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 1/2005 defineşte dreptul cooperativelor la terenul pe care  şi-au construit sediile ca fiind un drept de folosinţă şi nu de superficie, nu se poate constitui într-o eroare aşa cum susţine recurenta.

Din extrasul CF aflat la dosarul de fond rezultă că societatea reclamantă are înscris în cartea funciară atât dreptul de proprietate asupra construcţiilor cât şi dreptul de folosinţă asupra terenului.

Reclamanta, prin acţiunea promovată, aduce în discuţie calificarea juridică a dreptului său înscris în cartea funciară.

Însă, calificarea juridică a dreptului reclamantei  se regăseşte în chiar textul legii, respectiv în dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Din conţinutul prevederii legale menţionate rezultă cu evidenţă faptul că terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative.

Atâta timp cât prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosinţă este menţinut ca atare, respectiv pe durată nedeterminată şi fără plată, ca fiind o instituţie de drept recunoscută legal în prezent, deci actuală, raţiunea intentării acţiunii, şi anume, aceea de a defini şi corela instituţia de drept veche cu cele recunoscute în prezent, nu mai subzistă.

Dealtfel, faţă de conţinutul prevederii legale enunţate, instanţele nu pot proceda la o altă calificare juridică a dreptului reclamantei decât aceea de drept de folosinţă asupra terenului, o soluţie în sensul celor solicitate de reclamantă neputând să ducă decât la încălcarea legii.

În raport de împrejurarea că legea reglementează natura juridică a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care îşi au edificate construcţiile apare ca lipsită de relevanţă în speţă opinia exprimată în literatura şi practica judiciară sub acest aspect.

În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinut ca fondat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în raport de modul în care instanţele fondului au soluţionat primul capăt de cerere al acţiunii.

Domenii speta

Spete similare