Propunere de arestare preventivă. Inculpat minor. Condiţii de admisibilitate

Propunere de arestare preventivă. Inculpat minor. Condiţii de admisibilitate.

Cod procedură penală , art.136, art. 143, art. 148, art. 160/f, art. 160/h

Convenţia ONU privind drepturile copilului,art. 37 lit. b)

Convenţia europeană a drepturilor omului , art. 5 lit. c)

Faţă de gradul de pericol social al infracţiunilor  săvârşite, precum şi de datele  ce caracterizează persoana minorului - minorul a abandonat şcoala, nu are nicio ocupaţie şi prezintă tulburări de comportament, iar mediul familial al minorului este unul neadecvat, neconform cu cerinţele necesare formării unei conduite adecvate, a unei dezvoltări normale şi armonioase,  părinţii declarându-se neputincioşi în ceea ce priveşte corectarea comportamentului minorului şi a supravegheri acestuia, se justifică propunerea de arestare preventivă a minorului, fiind respectate şi exigenţele art. 37 lit. b) din Convenţia ONU privind drepturile copilului şi ale  art. 5 lit. c)  din Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la luarea măsuri privative de libertate în vederea aducerii în faţa organelor competente.. 

Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie - Încheiere penală nr. 1/8 ianuarie 2009

Constată că prin Încheierea penală nr. 1/CC pronunţată la 3 ianuarie 2009 de Tribunalul Sibiu – Secţia penală  în dosar nr. 1/85/2009 s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 149/1 şi art. 160 lit. h) rap. la art. 148 lit. f) Cod procedură penală admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi arestarea preventivă a inculpatului minor  L. I. E pe o durată de 19 de zile începând cu data de 3 ianuarie 2009 şi până la data de 21 ianuarie 2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din materialul probator administrat până în prezent de către organele de anchetă penală rezultă existenţa indiciilor temeinice care confirmă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care este cercetat, respectiv omor deosebit de grav şi tâlhărie,  fapte deosebit de grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi  lăsarea sa în libertate  prezintă pericol  pentru ordinea publică, raportat la gravitatea deosebită a faptelor comise - suprimarea vieţii unei persoane, modalitatea concretă în care se prezumă că s-au comis faptele – inculpatul a aplicat victimei, în zona capului, lovituri repetate şi de intensitatea ridicată cu un topor, în timp ce victima dormea, atitudinea avută de inculpat după comiterea presupusei fapte – a părăsit locul faptei în scopul de a se sustrage răspunderii penale.

Împotriva acestei încheieri penale a declarat  recurs în termen inculpatul  L.I.E. care în susţinerea orală a motivelor de recurs, personal şi prin  apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat, în principal, casarea încheierii atacate şi punerea de îndată  în libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai uşoară, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea, susţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, întrucât din probaţiunea administrată în cauză  nu rezultă cu certitudine  că inculpatul ar fi săvârşit fapta pentru a fost arestat, că inculpatul are o sănătate precară şi nu suportă regimul de detenţie, a recunoscut altercaţia avută cu victima şi nu se va sustrage de la urmărirea penală şi că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Prin Încheiere penală nr. 1 din 8 ianuarie 2008 , Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.I.E.

Analizându-se legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond atât prin prisma motivelor  de recurs, cât şi din oficiu, prin prisma dispoziţiilor  art. 385/6 alin.3)cod pr. penală cu referire la  disp. art. 136  al.1, 143 al.3), 148 lit. f )Cod pr. penală şi la  disp. art. 160/h al.3 cod pr. penală şi art. 139 şi 136 cod pr. penală, Curtea de Apel a  apreciat  că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

 Măsura arestării preventive în  ce-l priveşte pe minorul  mai mare de 16 ani  poate fi  luată dacă sunt  întrunite nu doar condiţiile prevăzute de art. 143  Cod pr. penală dar şi dacă  există vreuna dintre cauzele  expres  şi limitativ expuse  de legea penală în dispoziţiile art. 148 al.1 Cod pr. penală şi o altă  măsură preventivă nu este  suficientă.

Măsurile privative de libertate în  cazul minorilor  pot fi luate în scopul bunei desfăşurări a procesului penal ori al  împiedicării sustragerii lor de la urmărirea penală, judecată ori de la  executarea pedepsei ( art. 160 /f alin. 1 Cod pr. penală ).

La alegerea măsurii ce urmează a fi luată  se ţine seama de scopul acesteia, de gradul  de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale şi alte situaţii privind  persoana  faţă de care se ia măsura ( art. 136 alin. 8 Cod pr. penală ).

În cauza de faţă,  prin Rezoluţia nr. 849/P/2008  din 2 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale faţă  inculpatul minor L.I.E. ( în vârstă de 17 ani  la data  comiterii faptei) pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. 1 comb. cu art. 176 alin. 1 lit. d) Cod penal şi infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. b) şi alin. 2/1 lit. c) Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 30/31 decembrie 2008 inculpatul i-a aplicat victimei B.A.E., în timp ce dormea, mai multe lovituri cu un topor în zona capului, violenţe soldate cu moartea victimei.

Aspectele reţinute de instanţa de fond  în încheierea de şedinţă  pronunţată cum că în actualul stadiu procesual subzistă  indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul minor a comis faptele pentru care este cercetat penal şi că minorul  prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, sunt întemeiate ele fiind fundamentate faptic în probatoriul cauzei şi corespund dispoziţiilor legale în materia arestării preventive a minorului, fiind astfel însuşite de către Curtea de Apel.

În cauză,  sunt întrunite dispoziţiile art.143 Cod procedură penală întrucât din actele şi probele dosarului de urmărire penală şi anume declaraţiile martorilor T.L., C. L. C., H. H., I. M., B. I. , M. P., concluziile provizorii formulate de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu, proces - verbal de cercetare la faţa locului,  rezultă  bănuiala legitimă că în noaptea de 30/31 decembrie 2008 inculpatul minor  i-a aplicat victimei B. A. E., în timp ce dormea, mai multe lovituri cu un topor în zona capului, violenţe soldate cu moartea victimei, fapte ce se circumscriu dispoziţiilor art. 174 alin. 1 comb. cu art. 176 alin. 1 lit. d) Cod penal şi  art. 211 alin. 2 lit. b) şi alin. 2/1 lit. c) Cod penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani.

În acest context, arestarea preventivă a inculpatului recurent se circumscrie exigenţelor art. 143 Cod pr. penală, respectiv existenţa indiciilor temeinice şi a probelor că  acesta a săvârşit o faptă  prevăzută de  legea penală, criticile formulate sub acest aspect  fiind nefondate.

Împotriva inculpatului minor L.I.E. îşi  găsesc incidenţă dispoziţiile art. 148 lit. f ) Cod pr. penală .

Astfel, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracţiuni  ce sunt sancţionate  cu pedeapsa  închisorii între  15 şi 25 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiterii faptelor şi atitudinea pe care acesta a avut-o după comiterea presupuselor fapte.

Raportat la gravitatea  acuzelor  ce planează asupra inculpatului minor şi la datele ce caracterizează  persoana acestuia – minorul a abandonat şcoala, absolvind doar şase clase, nu are nici o ocupaţie, minorul  prezintă tulburări de comportament şi în anul 2004 a fost încadrat în gradul IV de handicap cu asistent personal,  Curtea apreciază  că ordinea publică este ameninţată, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.

În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că privarea de libertate a minorului este oportună pentru desfăşurarea procesului  penal în bune condiţii, inculpatul  neprezentând  garanţii suficiente că se va  prezenta  la proces .

Sub acest aspect este de arătat că mediul familial al minorului este unul  neadecvat, neconform cu cerinţele necesare formării unei conduite adecvate, a unei dezvoltări normale şi armonioase, mama s-a declarat neputincioasă în ceea ce priveşte corectarea comportamentului minorului şi a supravegherii acestuia.

În acest context, şi analizând măsura arestării preventive a minorului şi prin prisma dispoziţiilor art.37 lit.b) din Convenţia ONU privind drepturile copilului, Curtea apreciază că raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la datele ce caracterizează persoana minorului, o atare măsură excepţională este necesară cel puţin pentru moment, neexistând o altă modalitate de a-i asigura protecţia necesară.

În ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la starea sa de sănătate, Curtea are a preciza că înscrisurile depuse la dosar dovedesc că acesta are o serie de afecţiunii, însă nu s-a dovedit că acestea nu-i permit suportarea regimului privativ de libertate . 

Faţă de  aceste considerente, detenţia provizorie a inculpatului este legitimă, măsura arestării preventive corespunde şi exigenţelor art.5 lit. c) CEDO( referitoare la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate) şi art. 160/h şi art. 148 lit. f) Cod pr. penală, precum şi a dispoziţiilor art. 37 lit. b)  din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

Aşa fiind, recursul inculpatului minor L.I.E.  se  priveşte ca nefondat urmând a fi respins, conform art. 385/15 pct.1 lit. b) Cod procedură  penală.

Domenii speta

Spete similare