Calitate procesuala pasiva.

Decizie 38/AS/ din 27.02.2007


In litigiile având ca obiect eliberarea unor adeverinte care atesta drepturi salariale si stagii de cotizare la asigurarile sociale de la societati comerciale pentru care s-a incheiat procedura de declarare a falimentului sub imperiul Legii 358/2002 de modificare a Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Nationale, calitate procesuala pasiva au casele judetene de pensii.

Pârâta SC M.F. S.A. Navodari a declarat recurs la 20 decembrie 2006 împotriva sentintei civile nr. 373 din 14 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt reclamanta C.E. a chemat în judecata S.C. M.F. S.A. Navodari, solicitând instantei sa dispuna ca pârâta careia îi revine obligatia legala sa-i elibereze fostului salariat adeverintele privitoare la sporurile de care a beneficiat pe perioada derularii contractului sau de munca.

S-a aratat ca S.C. F. S.A. Navodari a fost supusa procedurii falimentului, iar prin hotarâre judecatoreasca, arhiva acestei societati a fost predata Casei Judetene de Pensii care, însa, refuza sa o preia, solicitând în egala masura fostilor salariati prezentarea unor acte doveditoare, referitoare la sporurile de care au beneficiat, pentru revizuirea dosarelor administrative de pensie.

 S-a mai invocat faptul ca societatea care a preluat activele fostei persoane juridice, S.C. M.F. S.A. refuza la rândul sau eliberarea adeverintelor, pe motiv ca detine arhiva doar în custodie, aceasta apartinând în fapt Casei Judetene de Pensii.

 Prin întâmpinare, S.C. M.F. S.A. a invocat în principal exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, pe considerentul ca nu a fost dovedita situatia de fost salariat al S.C. F. S.A.

Pârâta a invocat, totodata, exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, întrucât S.C. M.F. S.A. nu este una si aceeasi persoana juridica cu cea al carei salariat a fost reclamanta.

S-a mentionat ca S.C. F. S.A. a fost supusa procedurii falimentului, conform Legii nr. 64/1995, fiind dizolvata si radiata din evidentele Oficiului Registrului Comertului.

S.C. M.F. S.A. a achizitionat o parte din activele societatii în faliment, între care si imobilele în care s-a aflat depozitata arhiva.

Prin sentinta civila nr. 8739/COM din 16 decembrie 2002 a Tribunalului Constanta, irevocabila, Casa Judeteana de Pensii Constanta a fost obligata, la cererea lichidatorului, sa preia arhiva ramasa în urma procedurii de faliment a S.C. Fertilchim S.A.

S.C. M.F. S.A. a sustinut ca desi a efectuat demersurile necesare, Casa Judeteana de Pensii Constanta a refuzat sub diferite pretexte sa preia arhiva  referitoare la fostii salariati, îndrumând însa pe acestia sa solicite noii societati adeverinte referitoare la vechimea în munca si la sporuri.

Cum S.C. M.F. S.A. nu este continuatoare în drepturi si obligatii a S.C. F. S.A., pârâta nu are, în opinia sa, nici obligatia si nici dreptul de a elibera asemenea documente.

Prin adresa nr. I 201583/11.10.2006, Oficiul Registrului Comertului Constanta a comunicat datele referitoare la S.C. F. S.A. care a fost radiata la 26 februarie 2003, ca urmare a falimentului.

Prin sentinta civila nr. 373 din 14 noiembrie 2006 Tribunalul Constanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale a pârâtei S.C. M.F. S.A., a admis în parte actiunea reclamantei si a obligat pârâta la eliberarea catre reclamanta a adeverintelor referitoare la sporurile salariale de care a beneficiat în activitate.

Prin aceeasi sentinta a fost respinsa ca nefondata actiunea fata de Casa Judeteana de Pensii Constanta.

Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:

Instanta a dispus prezentarea de catre reclamanta a unei copii a carnetului de munca si pe baza consemnarilor din acest document, care atesta ca reclamantul a fost salariat al fostei C.I.Ch. Navodari a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active, fiind probat faptul ca documentele referitoare la vechimea sa în munca s-au aflat în evidenta fostei societati în faliment - S.C. F. S.A.

La pronuntarea acestei hotarâri instanta de fond a avut în vedere si aspectul ca desi prin sentinta civila nr. 8739/COM din 16 decembrie 2002 Tribunalul Constanta a obligat pârâta Casa Judeteana de Pensii sa preia documentatia existenta în evidenta societatii în faliment, hotarârea nu a fost pusa în executare, astfel cum rezulta din sustinerile ambelor pârâte iar documentatia fostei societati în faliment a ramas în custodia S.C. M.F. S.A., care a achizitionat activele fostei  persoane juridice.

Motivarea sentintei  civile nr. 8739/COM/2002 s-a raportat la dispozitiile art. 21 din Legea nr. 16/1996 modificata si art. 181 din Legea nr. 16/1996 modificata prin Legea nr. 358/2002.

Conform acestui text de lege creatorii si/sau detinatorii de documente, persoane juridice, care îsi schimba regimul de proprietate sau îsi modifica obiectul de activitate, precum si noii detinatori care preiau patrimoniul au obligatia sa dispuna masuri pentru pastrarea, conservarea si evidenta arhivei, în conditiile prevazute de lege.

Pe de alta parte, art. 16 din lege dispune ca documentele cu valoare practica, în baza carora se elibereaza copii, certificate si  extrase privind drepturile individuale ale cetatenilor, vor fi pastrate de catre creatorii si detinatorii de documente.

Aceste reglementari atesta calitatea procesuala pasiva a pârâtei S.C. M.F. S.A., care are custodia documentelor cu valoare practica si este, în consecinta detinatorul acestor documente, pâna la preluarea lor de catre Arhivele Nationale sau de Directia Judeteana a Arhivelor Nationale, conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 16/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/31.05.2006 – intrata în vigoare la 05.06.2006.

Cum Casa Judeteana de Pensii Constanta nu a intrat în posesia arhivei fostei societati, acestei institutii nu îi sunt aplicabile dispozitiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 16/1996, modificata prin O.U.G. nr. 39/2006, întrucât textul se refera la  documentele cu valoare practica „aflate la casele teritoriale de pensii”.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:

Recurenta nu are calitate de succesoare în drepturi si obligatii a fostei S.C. F. S.A. si nici nu este continuatoarea în drepturi a acestei persoane juridice.

Pe durata lichidarii judiciare persoana raspunzatoare de arhiva fostei F. S.A. a fost lichidatorul. Ulterior, potrivit legii, arhiva trebuia preluata pe baza de proces-verbal de predare-primire de catre institutiile abilitate în acest sens.

Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului nu prevede ce se întâmpla cu arhivele societatii dizolvate, însa Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Nationale si H.G. nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor si/sau detinatorilor  de  documente, persoanelor juridice care s-au desfiintat, reglementeaza expres care este soarta acestor documente.

Legea Arhivelor Nationale a suferit doua modificari în anul 2002, prin Legea nr. 358 din 6 iunie 2002 si în anul 2006, prin O.U.G. 39/2006, însa, la momentul închiderii procedurii falimentului S.C. F. S.A. în baza sentintei civile nr. 4549 din 8 iulie 2001 a Tribunalului Constanta aceste modificari ale legii arhivelor nationale nu aparusera.

În conformitate cu Legea nr. 16/1996 în forma în care era în vigoare la data pronuntarii sentintei civile nr. 4549/08.07.2001 documentele cu valoare „practica” în cazul desfiintarii în conditiile legii, a unui creator de documente urmau sa fie depuse la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau la directiile judetene ale acestora.

Prin Legea nr. 358 din 6 iunie 2002 de modificare a Legii nr. 16/1996 s-a prevazut ca aceste documente urmau a fi preluate de casele judetene de pensii sau ale sectoarelor Municipiului Bucuresti, dupa caz.

În ultima varianta, de modificare a Legii 16/1996 prin O.U.G. nr. 39/2006 se revine la forma initiala a legii si se arata ca documentele cu valoare practica, în baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurari sociale ale cetatenilor vor fi preluate de catre Arhivele Nationale sau directiile judetene ale Arhivelor Nationale.

Desi Legea cadru a suferit mai multe modificari succesive nici una dintre acestea nu prevede obligativitatea de preluare a arhivelor de catre alte persoane juridice care nu au calitatea de succesor în drepturi a societatii desfiintate asa cum este cazul si recurentei.

Mai mult, recurenta nu are calitatea de „detinator” al  arhivei fostei F. S.A. în acceptiunea notiunii de „detinator de documente” utilizata în cuprinsul Legii 16//1996 si nici nu este „noua detinatoare care sa fi preluat patrimoniul”.

În mod eronat a retinut instanta de fond drept temei al obligarii recurentei dispozitiile art. 16 din Legea 16/1996 întrucât acesta cuprinde o norma cu caracter general fata de celelalte dispozitii speciale, derogatorii mai sus aratate, care reglementeaza chiar ipoteza recurentei, în care o parte juridica este desfiintata, fara a exista un succesor în drepturi si obligatii care sa fie continuatorul persoanei juridice.

A criticat hotarârea sub aspectul mentiunilor referitoare la consemnarea împrejurarilor si modalitatii în care arhiva a ramas în detentia recurentei.

A învederat, totodata, ca în lipsa personalului calificat în activitatea arhivistica recurenta nu are posibilitatea practica de a întocmi si elibera adeverintele solicitate de fostii angajati ai societatii.

A solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii fata de recurenta pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Casa Judeteana de Pensii a formulat întâmpinare la data de 6 februarie 2007 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând în esenta urmatoarele:

Instanta de fond a avut în vedere în mod corect faptul ca recurentei nu îi sunt aplicabile dispozitiile  art. 21 din Legea 16/1996 modificata, însa îi sunt incidente dispozitiile art. 181 din Legea 16/1996, modificata prin Legea 358/2002 potrivit careia: „Creatorii si/sau detinatorii de documente persoane juridice, care îsi schimba regimul de proprietate sau îsi modifica obiectul de activitate, precum  si noii detinatori care preiau patrimoniul au obligatia sa dispuna masuri pentru pastrarea, conservarea si evidenta arhivei, în conditiile prevazute de lege”.

Pe de alta parte, art. 16 din lege dispune ca documentele cu valoare practica, în baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile individuale ale cetatenilor, vor fi pastrate de catre creatorii si detinatorii de documente.

Aceste reglementari atesta calitatea procesuala pasiva a recurentei pârâte S.C. M.F. S.A., care are custodia documentelor cu valoare practica (referitoare la vechimea în munca si la drepturile salariale ale fostilor angajati) si este, în consecinta, detinatorul acestor documente, pâna la preluarea lor de catre Arhivele Nationale sau Directia Judeteana a Arhivelor Nationale, conform art. 18 alin.1 din Legea 16/1996 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. 39/31.05.2006 intrata în vigoare la 05.06.2006.

Recursul este fondat.

Recurenta a devenit proprietara activului patrimonial constând în imobile constructii si terenuri enumerate în actul de  vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2543 din 30.08.1999 în urma licitatiei publice organizata de lichidatorul S.C. S. SRL.

Prin sentinta civila nr. 8739/COM din 16 decembrie 2002 la cererea lichidatorului S.C. S. S.R.L. Constanta, Tribunalul Constanta a obligat pe pârâtele Casa Judeteana de Pensii Constanta, Directia Judeteana a Arhivelor Nationale si pe Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului sa preia documentatia aflata în evidenta societatii comerciale aflata în faliment.

Aceasta sentinta a ramas irevocabila prin respingerea recursului declarat de pârâte la data de 10 aprilie 2003 prin decizia 409/COM/2004 a Curtii de Apel Constanta.

Observam din dispozitivul hotarârii mai sus aratate ca au fost obligati trei pârâti la preluarea documentatiei, obligatia fiind valabil executata de catre oricare dintre acestia.

La pronuntarea acestei solutii Tribunalul Constanta a avut în vedere dispozitiile art. 7 din Legea 16/1996 privind Arhivele Nationale si art. 18 modificat prin Legea 358/2002 care mentioneaza ca în cazul desfiintarii în conditiile legii, a unui creator de documente, persoana juridica, fara ca activitatea acestuia sa fie continuata de altul, documentele cu valoare istorica, în sensul art. 2, vor fi preluate de catre Arhivele Nationale, iar cele cu valoare practica, în baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurari sociale ale cetatenilor, vor fi preluate de casele judetene de pensii.

Ca S.C. F. si-a încetat existenta este neîndoielnic si acest aspect rezulta din adresa I/201596 a Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Constanta din care rezulta ca la data de 26 februarie 2003 s-a radiat societatea ca urmare a falimentului.

În considerarea dispozitiilor irevocabile ale sentintei civile mai sus aratate si a respectului puterii lucrului judecat atasata hotarârii judecatoresti cât si a dispozitiilor legale mai sus evocate rezulta în mod indubitabil ca obligatia de eliberare a adeverintelor doveditoare necesare în vederea recalcularii drepturilor la pensie îi incumba Casei Judetene de Pensii Constanta aceasta fiind una din pârâtele în contradictoriu cu care s-a pronuntat hotarârea judecatoreasca.

Împrejurarea ca întreaga arhiva a ramas în posesia recurentei nu îi confera acesteia calitate procesuala pasiva ea fiind un simplu detentor sau depozitar fortat si nu un detinator în baza dispozitiilor legale, neavând calitatea de continuator în drepturi a societatii S.C. F. despre care am  aratat ca a fost radiata urmare închiderii procedurii falimentului.

Casa Judeteana de Pensii îsi cunoaste pe deplin obligatia motiv pentru care, din momentul pronuntarii hotarârii judecatoresti de obligare la preluarea arhivei a trimis delegati la actualul detentor - recurenta S.C. M.F. S.A. - în vederea acordarii permisiunii de acces în arhiva pentru a extrage date referitoare la vechimea prestata si sporuri ale fostilor salariati ai societatii Fertilchim Navodari sens în care exemplificam adresa 2058 din 04 martie 2004, adresa nr. 13970 din 13 noiembrie 2003, adresa nr. 302196 din 10 mai 2006.

În chiar cuprinsul acestei ultime adrese ce se constituie drept raspuns la petitia unei persoane fizice, Casa Judeteana de Pensii comunica petitionarului ca nu a preluat arhivele S.C. F. S.A. Navodari, motivul fiind lipsa normelor de predare-primire.

Este real ca prin O.U.G. 39/2006 s-a modificat art. 18 din Legea 16/1996 a Arhivelor Statului (modificata prin Legea 358/2002) care dispune ca în cazul desfiintarii în conditiile legii a unui creator de documente cu valoare practica, în baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurari sociale ale cetatenilor vor fi preluate de Arhivele Nationale sau de Directiile Judetene ale Arhivelor Nationale însa acest text de lege, potrivit principiului „legea civila se aplica numai pentru viitor” este aplicabil numai societatilor desfiintate dupa data intrarii în vigoare a O.U.G. nr. 39/2006 pentru modificarea si completarea Legii Arhivelor Nationale nr. 16/1996, ceea ce nu este cazul în speta, societatea fiind radiata de la 26 februarie 2003.

Pe cale de consecinta, Curtea, gasind criticile întemeiate va admite recursul în baza art. 312 Cod procedura civila si, modificând în tot sentinta, se va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. M.F. S.A. cu obligarea Casei Judetene de Pensii de a elibera reclamantei adeverintele referitoare la sporurile salariale de care aceasta a beneficiat în activitate.