Servitute de trecere. Actiune confesorie. Natura civila a litigiului. Competenta materiala a judecatoriei ca instanta de fond.

Decizie 177/C din 29.02.2012


Actiunea confesorie de servitute reprezinta o actiune reala, petitorie si imobiliara, competenta de solutionare a actiunii apartinând judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla imobilul, pretins grevat de servitute, în raport de dispozitiile art. 1 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu dispozitiile art. 13  alin. (1) Cod procedura civila.

Prin urmare, fiind o actiune reala, neevaluabila în bani, prin care se urmareste apararea dreptului de servitute legala sau conventionala – cum e cazul în speta, aceasta constituie un litigiu de natura civila indiferent de partile implicate în conflictul judiciar – persoane fizice sau persoane juridice – societati comerciale cum e cazul în speta, competenta materiala în prima instanta apartinând judecatoriei, ca instanta de judecata cu plenitudine de competenta conform art. 1 alin. (1) din Codul de procedura civila.

Art. 1 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu

art. 13  alin. (1) Cod procedura civila

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala sub nr. 3895/118/2009, reclamanta S.C. „C.P.C.” S.A. a chemat în judecata pe pârâtele S.C. „M.I.” S.R.L. si S.C. „P.M.” S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtele la respectarea servitutii de trecere pentru caile de acces la imobilul proprietatea reclamantei, inclusiv la rampa din fata magaziei, prin demolarea suprastructurii formate din caramizi, prin care se blocheaza accesul la respectivul imobil.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3589/16.11.1999 la B.N.P. P.V. a cumparat de la S.C. „P” S.A. suprafata de 1.080,22 m.p. teren intravilan, situat în Constanta, strada C. nr. 6, din totalul de 194.132,57 m.p. În cuprinsul acestui contract, s-a instituit dreptul de servitute al cumparatoarei pentru caile de acces la imobilul dobândit, identificat pe schita de plan cu culoarea portocalie.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 516 din 17.02.2000, reclamanta a cumparat de la S.C. „P” S.A. si constructia de tip P + 1, în suprafata de 1.759,92 m.p., cu destinatia de hala industriala si situata pe terenul de 1.080,22 m.p. anterior dobândit. Imobilul format din teren si constructie a fost înscris în cartea funciara nr. 4807, având numarul cadastral 1246/2, iar la rubrica referitoare la sarcini a fost mentionat dreptul de servitute stabilit prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3589/1999.

A mai sustinut reclamanta ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1247/30.09.2003 la B.N.P. G.P. si E.L.S., S.C. „R” S.A. a cumparat de la S.C. „P” S.A. imobilul ”GS”, compus din teren si constructie si aflat în vecinatatea imobilului proprietatea reclamantei. La rândul sau, S.C. „R” S.A. a vândut constructia catre pârâta S.C. „M.I.” S.R.L., care imediat dupa ce a devenit proprietar a încercat sa blocheze accesul reclamantei la magazia societatii.

A învederat totodata reclamanta ca la data de 1.12.2008, cele doua societati pârâte au construit o suprastructura formata din caramizi de BCA, amplasata pe platforma din fata magaziei, blocând astfel accesul la aceasta constructie si nesocotind dreptul de servitute înscris în cartea funciara.

Prin sentinta civila nr. 1193/COM/18.02.2009, pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 44/118/2009, pe cale ordonanta presedintiala, au fost obligate pârâtele sa sisteze efectuarea de lucrari de constructie de natura sa împiedice accesul reclamantei la imobilul proprietatea sa, fiind respinsa cererea de obligare a pârâtelor la demolarea constructiilor efectuate, pentru neîndeplinirea conditiilor pe care le presupune procedura speciala reglementata de art. 581 si urmatoarele Cod procedura civila.

Prin sentinta civila nr. 3606/14.06.2011 Tribunalul Constanta a admis cererea principala si a respins cererea reconventionala formulata de pârâte.

Au fost obligate pârâtele S.C. „M.I.” S.R.L. si S.C. „P.P.M.” S.R.L. sa respecte dreptul de servitute de trecere al reclamantei si sa demoleze constructia-împrejmuire edificata în Constanta, strada C. nr. 6, care împiedica accesul reclamantei la imobilul compus din teren în suprafata de 1.080,22 m.p. si hala industriala tip P + 1, cu numar cadastral 1246/2.

Au fost obligate pârâtele la câte 915 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca reclamanta este titulara unei servituti de trecere, constituita prin contract cu titlu oneros încheiat cu pârâta S.C. „P” S.A., aceasta din urma asumându-si obligatia de a asigura accesul reclamantei la imobilul proprietatea sa, inclusiv prin folosirea rampei de încarcare-descarcare. Fiind accesorie dreptului sau real asupra terenului fond aservit si decurgând din existenta în patrimoniul vânzatoarei a terenului cu destinatia de cale de acces obligatia de respectare a dreptului de servitute a constituit însa o veritabila obligatie propter rem, opozabila oricaruia dintre titularii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. În consecinta, la momentul la care a cumparat rampa betonata, pârâta S.C. „M.I.” S.R.L. a preluat si obligatia de a respecta dreptul de servitute al reclamantei, ce purta asupra imobilului respectiv, indiferent de mentionarea acestei obligatii în cuprinsul contractului de vânzare-cumparare.

În referire la cererea reconventionala s-a retinut ca pretentiile pârâtelor sunt nefondate, din materialul probator administrat în cauza rezultând ca reclamanta nu a utilizat spatiile proprietatea pârâtei S.C. „M.I.” S.R.L. si dupa expirarea termenului de locatiune, situatie în care în speta nu exista situatia premisa a obligarii reclamantei la plata chiriei pretinse de catre pârâta.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat recurs pârâtele S.C. „M.I.” S.R.L. si S.C. „P.P.M.” S.R.L., care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, solicitând, în esenta, casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea reinterpretarii corecte a clauzelor contractuale si pentru stabilirea regimului juridic al celor doua imobile învecinate, inclusiv în relatia raporturilor de vecinatate în baza titlurilor de proprietate si a situatiei din teren.

Prin întâmpinare, intimata reclamanta S.C. „C.P.C.” S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul ca reclamanta este titulara unei servituti de trecere constituita prin contract cu titlu oneros asupra cailor de acces auto si cale ferata, inclusiv rampa din fata magaziei, existente pe terenul pârâtelor, iar acestea din urma i-au îngradit accesul la hala industriala proprietatea reclamantei, încalcând astfel dreptul de servitute de trecere.

La termenul de judecata din 21 decembrie 2011, instanta de recurs, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta – Sectia I Civila în solutionarea actiunii reclamantei, în raport de dispozitiile art. 1 pct. 1 Cod procedura civila.

Conform art. 137 Cod procedura civila Curtea va analiza cu prioritate exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta în solutionarea actiunii confesorii promovata de reclamanta.

Exceptia este fondata pentru urmatoarele considerente:

Prin actiunea înregistrata în prima instanta pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala si ulterior pe rolul Sectiei Civile, reclamanta S.C. „C.P.C.” S.A. Constanta a dedus judecatii o actiune confesorie, solicitând instantei sa oblige pârâtele sa îi respecte servitutea de trecere stabilita pe cale conventionala cu S.C. „P” S.A., autoarea originara a tuturor partilor din litigiu, în urma unor transmisiuni succesive ale fondului aservit.

Ca drept real principal, dreptul de servitute include în continutul sau juridic nu numai elementele substantiale, adica prerogativele pe care le poate exercita titularul sau, ci si dreptul material la actiune.

Prin aceasta, se asigura protectie juridica directa a dreptului de servitute. În acest sens, titularul dreptului de servitute poate utiliza actiunea confesorie pentru a obtine recunoasterea si restabilirea acestui drept fie împotriva proprietarului fondului aservit, fie împotriva oricarei alte persoane care i-a încalcat dreptul.

Actiunea confesorie de servitute reprezinta o actiune reala, petitorie si imobiliara, competenta de solutionare a actiunii apartinând judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla imobilul, pretins grevat de servitute, în raport de dispozitiile art. 1 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu dispozitiile art. 13  alin. (1) Cod procedura civila.

Prin urmare, fiind o actiune reala, neevaluabila în bani, prin care se urmareste apararea dreptului de servitute legala sau conventionala – cum e cazul în speta, aceasta constituie un litigiu de natura civila indiferent de partile implicate în conflictul judiciar – persoane fizice sau persoane juridice – societati comerciale cum e cazul în speta, competenta materiala în prima instanta apartinând judecatoriei, ca instanta de judecata cu plenitudine de competenta conform art. 1 alin. (1) din Codul de procedura civila.

Sub aspect teritorial, competenta apartine judecatoriei în a carei circumscriptie se afla situat terenul (fondul) pretins aservit, în speta Judecatoria Constanta, conform art. 13 alin. (1) Cod procedura civila, potrivit carora „Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanta din circumscriptia careia se afla imobilele”.

Constatând ca, în cauza, în mod gresit, Tribunalul Constanta – Sectia Civila - a judecat litigiul în prima instanta cu încalcarea competentei materiale a Judecatoriei Constanta, se va admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, invocata din oficiu de instanta de recurs si se va casa sentinta recurata, cu consecinta trimiterii cauzei, spre rejudecare, în prima instanta Judecatoriei Constanta.

Exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta constituie o exceptie dirimanta ce face inutila cercetarea celorlalte motive de recurs formulate de pârâte si care vizeaza fondul litigiului – respectiv limitele în care se pretinde a fi exercitata servitutea de trecere de catre reclamanta.