Funcţionari publici din cadrul instanţelor judecătoreşti. Instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind raporturile de serviciu.

Sentinţă comercială 106 din 25.09.2008


 Dispoziţiile speciale din OG nr. 75/2008 privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea unor litigii de muncă se aplică doar magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, nu şi funcţionarilor publici din justiţie.

 

Prin  acţiunea în contencios administrativ introdusă şi înregistrată la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios  administrativ  şi fiscal  sub nr.  1657/40 din 28.03.2008, reclamantele: T.E., T.A., C.N., B.S., M.J., A.V., G.L., B.A., S.K.I., în contradictoriu cu  pârâţii: M.J., C.A. Suceava, Tribunalul Botoşani şi M.F.P., au solicitat ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sporului de risc şi suprasolicitare psihică prevăzută de  art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50% , calculat la indemnizaţia brută de încadrare începând cu data de 01.04.2004 şi până  în prezent ( sau până la încetarea raporturilor de muncă  acolo unde este cazul) şi în  continuare actualizate la zi, precum şi cheltuieli de judecată.

Tribunalul  Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 25.06.2008 în temeiul  art. II din O.G. 75/2008 a trimis spre competentă soluţionare cauza Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit  dispoziţiilor  art. I din OG nr.  75/2008 „cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit  OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi  potrivit  OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă  acestea, precum şi  din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.”

Rezultă din economia textului că judecătorii, procurorii şi personalul de specialitate, cum ar fi grefierii, atunci când  formulează cereri ce au drept obiect  acordarea unor drepturi salariale, competenţa de soluţionare a acestora în fond revine curţii de apel.

În cauză, reclamantele, aşa  după cum precizează în petitul acţiunii, sunt funcţionari publici în cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ, salarizarea acestora neavând loc în temeiul  OUG nr. 27/2006, rezultă că judecarea în fond a acţiunii în contencios administrativ urmează să se facă de Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios  administrativ şi fiscal în temeiul  dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 şi Legii nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă în temeiul  art. 158 cod proc. civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios  administrativ şi fiscal.

În temeiul  art. 21  cod proc. civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de  competenţă, s-a înaintat de îndată dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios  administrativ.