Recurs contencios administrativ. Constatare nulitate recurs

- art. 486 alin. 1 şi 4 şi art. 488 Cod de procedură civilă

Potrivit art. 486 alin. 1 Cod de procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A stabilit legiuitorul prin alin. 4 al aceluiaşi articol că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aşadar, dacă partea nu arată motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, cererea sa poate fi anulată pentru nemotivare.

A motiva cererea de recurs înseamnă nu numai a invoca unul sau mai multe motive din cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 Cod de procedură civilă ci înseamnă şi a formula critici privind modul de judecată al instanţei şi care astfel fac ca hotărârea recurată să fie nelegală.

În cauză, Curtea a constatat că recurenta reclamantă s-a limitat doar la a expune o stare de fapt şi a preciza că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, fără a arăta care sunt acele norme de drept material care au fost aplicate greşit sau încălcate şi care astfel atrag neegalitatea hotărârii recurate.

Mai mult, Curtea a constatat că prima parte a pct. 1 din cererea de recurs este o reproducere a stării de fapt reţinută în R.I.F. nr.(...)0/19.12.2016 la pag. 6 şi 7 (filele 36, 37 vol. I dosar de fond) iar partea a doua a pct.1, pct.2 şi pct.3 din cererea de recurs sunt o reproducere a stării de fapt reţinută în R.I.F. nr.(...)9/19.12.2016 la pag.5 (fila 60 vol. I dosar de fond) recurenta expunând aceeaşi stare de fapt constatată de organele sale de control fără nici o referire la aspecte de nelegalitate ale sentinţei recurate.

Faţă de acestea, cum recurenta reclamantă în cererea sa de recurs nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale sentinţei recurate, în temeiul art. 486 alin.1, lit. d) şi 3 Cod de procedură civilă Curtea a constatat nul recursul declarat împotriva sentinţei nr. (...) din 07.05.2018 pronunţată de tribunal.

Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3541 din 5 octombrie 2018

Prin Sentinţa nr. (...) din 07.05.2018, Tribunalul (...) a admis în parte, ca întemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta (R) S.R.L. - în insolvenţă, prin lichidator judiciar (L) IPURL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...), prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...).

A anulat în parte Decizia nr. (…)/23 februarie 2017 privind soluţionarea contestaţiei, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)4/19.12.2016, Decizia de impunere nr. F-(...) (...)9/19.12.2016, Raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...) (...)0/19.12.2016, cu privire la sumele de 85849 lei şi 78969 lei reprezentând TVA, din achiziţii intracomunitare, în relaţiile comerciale cu S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L., respectiv (S4) K.F.T. (cu referire la contractul de închiriere utilaj), precum şi cu privire la suma de 54193 lei, reprezentând TVA din achiziţii comunitare efectuate cu (S5) K.F.T., (S6) S.R.L. Italia.

A anulat în parte Decizia nr. (...)/26.09.2017 privind soluţionarea contestaţiei, Decizia nr. (...)9 /22.12.2016 privind modificarea bazei de impozitare, Raportul de Inspecţie Fiscală nr. (...)9/19.12.2016, precum şi Dispoziţia nr. (...)9/22.12.2016, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, cu privire la modificarea bazei de impozitare, cu referire la impozitul pe profit stabilit suplimentar de către organele de inspecţie fiscală privind raporturile comerciale ale reclamantei cu S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L., S.C. (S3) S.R.L., respectiv (S4) K.F.T., în baza Contractului de închiriere utilaj.

A menţinut restul dispoziţiilor actelor administrative contestate.

A respins în rest pretenţiile reclamantei, ca nefondate.

A luat act de faptul că reclamanta a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în sarcina reclamantei s-au reţinut obligaţii fiscale suplimentare de plată, conform celor expuse anterior, aferente perioadei supuse controlului, respectiv 01.01.2011 - 31.03.2016.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, cu privire la actele administrativ-fiscale contestate, au fost analizate de instanţă grupat, având în vedere categoriile de cheltuieli pentru care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare.

1. În ceea ce priveşte suma de 209357 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare, conform Deciziei de impunere nr. (...)9/19.12.2016 (filele 27-30 vol. I), instanţa a reţinut următoarele:

Conform Raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...) (...)0/19.12.2016 (filele 31-40 vol. I), s-a reţinut că facturile emise de S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L., înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei, nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească provenienţa bunurilor care au stat la baza exercitării dreptului de deducere a TVA în sumă de 85849 lei.

Totodată s-a reţinut că în perioada decembrie 2014 - martie 2016 (R) S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă şi a dedus TVA în sumă de 78969 lei, din facturi de achiziţii intracomunitare – prestări servicii – emise de (S4), pentru care nu a făcut dovada că au fost utilizate în folosul activităţii desfăşurate, reţinându-se încălcarea prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a), art. 1471 alin. (1), art. 1562 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. S-a reţinut că pentru TVA în sumă de 78969 lei societatea nu îndeplineşte condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA.

S-a mai reţinut că în perioada verificată S.C. (R) S.R.L. a facturat livrări intracomunitare de bunuri în valoare de 320889 lei, către (S5) K.F.T., (S6), respectiv (S8) K.F.T., neconfirmate de autorităţile fiscale din Ungaria şi Italia. Astfel, pentru livrările în sumă de 359064 lei, s-a reţinut că societatea datorează TVA în sumă de 71044 lei.

În consecinţă, s-a stabilit în sarcina agentului economic un debit suplimentar la TVA în valoare de 235862 lei.

Ab initio, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. (…) din 23.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de (R) S.R.L. – societate în insolvenţă, a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamantă, privind capătul de cerere referitor la Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)4/19.12.2016, cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru suma de 54193 lei, taxă rezultată din tranzacţiile comerciale efectuate de societatea reclamantă cu (S5) K.F.T., respectiv (S6) SRL Italia.

În privinţa acestora, a reţinut instanţa, pârâta a apreciat că nu se impune aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta beneficiind de scutirea de TVA pentru suma de 54193 lei, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

În drept, instanţa a reţinut că potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

 a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru (…).

Instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale efectuate cu S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L., în privinţa cărora organele de inspecţie fiscală au reţinut că nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească provenienţa bunurilor care au stat la baza exercitării dreptului de deducere a TVA, în sumă de 85849 lei, reclamantei i s-a refuzat dreptul de deducere pentru TVA, în considerarea comportamentului fiscal inadecvat al acestor societăţi. Astfel, s-a reţinut comportamentul fiscal neadecvat al celor trei societăţi menţionate, în condiţiile în care faţă de reprezentanţii S.C. (S1) S.R.L. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală; în privinţa S.C. (S3) S.R.L. s-a reţinut că achiziţiile efectuate de aceasta provin din tranzacţii care nu au avut un scop economic, iar în privinţa S.C. (S2) S.R.L. s-a reţinut că societatea a fost declarată inactivă la data de 23.05.2016, nu mai este înregistrată plătitoare de TVA din 01.10.2015, nu a mai depus declaraţii din luna martie 2015, respectiv nu a depus situaţii financiare pentru anii 2014 - 2015, apreciindu-se că aceasta ar fi avut un comportament de tip ”fantomă”, cu scopul de a simula tranzacţii cu conţinut economic pentru furnizare de TVA deductibil şi cheltuieli artificiale, pe care să le înregistreze societatea reclamantă, în scopul diminuării taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului.

Instanţa a apreciat că refuzul organelor fiscale de a recunoaşte reclamantei deductibilitatea TVA în sumă de 85849 lei, aferentă relaţiilor comerciale cu aceste trei societăţi, contravine principiului neutralităţii taxei pe valoarea adăugată, precum şi interpretării dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene acestui principiu.

Astfel, în cauzele conexate C 80/11 şi C 142/11, C.J.U.E. s-a pronunţat în sensul că articolul 167, articolul 168 litera a), articolul 178 litera a), articolul 220 punctul 1 şi articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârşit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de emitentul menţionat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanţul de prestaţii.

Instanţa a reţinut că dreptul de deducere al reclamantei în privinţa sumei de 85849 lei putea fi refuzat de organele fiscale numai condiţionat de dovedirea împrejurării că reclamanta ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L.. Or, în speţă, organele fiscale nu au invocat elemente care să probeze implicarea reclamantei într-o fraudă fiscală, reproşându-i-se exclusiv comportamentul incorect al unora dintre furnizorii săi.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că refuzul organelor fiscale de a recunoaşte deductibilitatea TVA în sumă de 85849 lei este nejustificat, reclamanta îndeplinind condiţiile legale pentru a beneficia de deducerea acestei sume.

Cu referire la refuzul pârâtei de a recunoaşte dreptul reclamantei de deducere a sumei de 78969 lei reprezentând TVA, din achiziţii intracomunitare, respectiv prestări servicii emise de (S4), instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta a susţinut că firma menţionată i-a închiriat unicul utilaj cu care şi-a desfăşurat activitatea la punctul de lucru din (...).

În susţinerea acestor afirmaţii, a reţinut instanţa, reclamanta a depus contract de închiriere utilaj, încheiat între (S4) K.F.T., în calitate de locator, şi (R) S.R.L., în calitate de locatar, iar potrivit art. 1 din contract, locatorul dă în chirie, iar locatarul închiriază, întreg sistem de congelator plăci verticale, unitate de 2 buc. A 450 kg. Durata contractului de închiriere a fost stabilită pentru perioada 01.04.2015 - 01.04.2020, suma chiriei fiind de 4000 euro/lună, net, conform art. 5 lit. a) din contract (fila 114 vol. I).

Instanţa a reţinut că realitatea operaţiunilor efectuate pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii reclamante, la punctul de lucru al societăţii din (...), rezultă din ansamblul probaţiunii cu înscrisuri administrate de parte cu privire la acest aspect, rezultând din cuprinsul acestora faptul că au fost efectuate mai multe transporturi de carne procesată, de la punctul de lucru al societăţii din (...), operaţiuni pentru care, apreciază instanţa, a fost închiriat sistemul de congelator, de societatea reclamantă, de la (S4) K.F.T.

În drept, instanţa a reţinut că potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile.

Având în vedere că reclamanta a făcut dovada faptului că facturile emise de (S4) K.F.T. au vizat servicii necesare activităţii desfăşurate de societate, instanţa va valida susţinerile reclamantei privind dreptul acesteia de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor menţionate, în cuantum de 78969 lei, în temeiul art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte aspectele reţinute de către organele de inspecţie fiscală, respectiv faptul că în perioada verificată S.C. (R) S.R.L. a facturat livrări intracomunitare de bunuri în valoare de 320889 lei, către (S5) K.F.T., (S6), respectiv (S8) K.F.T., neconfirmate de autorităţile fiscale din Ungaria şi Italia, astfel că s-a reţinut că societatea datorează TVA în sumă de 71044 lei, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 3/23 februarie 2017, emisă de D.G.R.F.P. (...) (filele 20 - 22 vol. I), s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulată de reclamanta (R) S.R.L., societate în insolvenţă, privind capătul de cerere referitor la Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)4/19.12.2016 cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru suma de 54193 lei, respectiv respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei privind capătul de cerere referitor la Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)4/19.12.2016 cu referire la taxa pe valoarea adăugată pentru restul sumei, mai puţin suma de 54193 lei, şi referitor la Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)9/22.12.2016 cu privire la impozitul pe profit.

În cuprinsul actului administrativ menţionat s-a reţinut că pentru facturile emise către (S5) K.F.T., respectiv către (S6) S.R.L. Italia, autorităţile fiscale maghiare, respectiv italiene, au confirmat realitatea acestor tranzacţii, sens în care s-a reţinut că nu se impune aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, apreciindu-se că societatea reclamantă îndeplineşte condiţiile legale pentru rambursarea TVA în sumă de 54193 lei.

În ceea ce priveşte relaţia comercială cu (S8) K.F.T., facturi emise în perioada 01.06.2014 - 30.09.2014, instanţa a reţinut că a fost refuzat dreptul de deducere a TVA pentru aceste operaţiuni, ca urmare a faptului că firma din Ungaria a declarat în decontul TVA doar achiziţii interne, nu a depus nicio declaraţie recapitulativă, iar începând cu data de 17.02.2016 numărul fiscal al societăţii a fost anulat pentru neîndeplinirea de către societate a obligaţiilor fiscale.

Cu privire la aceste tranzacţii comerciale, instanţa, în acord cu organele de inspecţie fiscală, a reţinut inexistenţa dreptului de deducere a TVA, din partea reclamantei, pentru suma de 16852 lei, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru efectuarea acestei operaţiuni, respectiv ale art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003. Astfel, instanţa a reţinut că nu se poate constata dreptul reclamantei de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor pretins efectuate cu privire la acest partener comercial, în condiţiile în care, în urma verificărilor specifice efectuate de către organele de inspecţie fiscală, nu s-a confirmat, de către autorităţile maghiare, realitatea acestor operaţiuni, nedeclarate de către operatorul economic menţionat, (S8) K.F.T.

2. Cu referire la impozitul pe profit, stabilit suplimentar conform Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. F-(...) (...)9/22.12.2016, în valoare de 859530 lei, instanţa a reţinut că din analiza cheltuielilor înregistrate de societate pe anii 2014 - 2015, s-a constatat că aceasta a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu prestări servicii executate de terţi, din facturi emise de (S4), pentru care societatea nu poate prezenta situaţii de lucrări, deconturi de cheltuieli, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare care să justifice prestarea efectivă a serviciilor.

Totalul cheltuielilor astfel înregistrate şi raportate în bilanţul contabil anual aferent anului 2012 este de 2196072 lei, în timp ce în declaraţia 101 privind impozitul pe profit societatea a înregistrat cheltuieli în valoare de 2396072 lei, mai mult cu 200000 lei, care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării acestor operaţiuni.

În aceste condiţii, organele fiscale au procedat la recalcularea bazei de impunere a profitului impozabil, diminuând pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 859530 lei.

Conform anexei nr. 2 la Raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...) (...)9/19.12.2016 (filele 64 - 66 vol. I), impozitul pe profit stabilit suplimentar de către organele de inspecţie fiscală a vizat raporturi comerciale ale reclamantei cu S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L., S.C. (S3) S.R.L., apreciate ca fiind fictive, respectiv achiziţii intracomunitare neutilizate în scopul operaţiunilor taxabile, cu referire la (S4) K.F.T.

Având în vedere considerentele expuse la pct. 1, în ceea ce priveşte realitatea tranzacţiilor comerciale efectuate de societatea reclamantă cu S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L., S.C. (S3) S.R.L., în privinţa cărora instanţa a reţinut caracterul legal al deducerii TVA aferent acestor operaţiuni comerciale, instanţa apreciază caracterul nelegal al măsurilor dispuse de către organele de inspecţie fiscală, privind baza impozabilă stabilită suplimentar cu privire la tranzacţiile efectuate de reclamantă cu aceste societăţi.

În ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor comerciale efectuate de societatea reclamantă cu (S4) K.F.T. în baza Contractului de închiriere utilaj, pentru considerentele expuse la punctul anterior, instanţa a reţinut modalitatea nelegală în care organele de inspecţie fiscală au procedat la recalcularea bazei impozabile stabilită suplimentar, cu referire la sumele achitate în baza contractului menţionat.

Însă, cheltuielile apreciate ca fiind deductibile de către reclamantă, în baza contractului de consultanţă nr. (…)/01.12.2014 (filele 118 - 119 vol. II), nu sunt apreciate ca legal stabilite, respectiv deduse de către reclamantă, pentru următoarele considerente:

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Potrivit alin. (4) lit. m) al aceluiaşi articol, cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte, nu sunt deductibile.

Conform pct. 48 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.

Nu intră sub incidenţa condiţiei privitoare la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal, serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate şi de persoane juridice, cum sunt: cele de întreţinere şi reparare a activelor, serviciile poştale, serviciile de comunicaţii şi de multiplicare, parcare, transport şi altele asemenea, precum şi cu cele ale art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, actualizată, care prevăd că orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Potrivit acestor prevederi legale, pentru a putea fi înregistrate în contabilitate ca deductibile la calculul profitului impozabil şi a impozitului pe profit, cheltuielile trebuie să fie efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi necesare pentru desfăşurarea activităţii economice, având la bază documente care să justifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii prevăzute de legiuitor.

În speţă, instanţa a reţinut, referitor la Contractul de consultanţă nr. (…) din data de 01.12.2014 încheiat între S.C. (R) SRL, din Romania şi (S4) K.F.T., din Ungaria, că obiectul acestuia este asigurarea către beneficiar, respectiv reclamanta (R) S.R.L., a unor servicii de consultanţă în afaceri, respectiv inspecţia pieţei de desfacere.

Sub acest aspect, raportat la textele de lege menţionate mai sus, în opinia instanţei, organul fiscal a apreciat corect că societatea reclamantă nu a justificat cheltuielile pentru serviciile de consultanţă, în ceea ce priveşte prestarea lor efectivă, prin situaţii de lucrări, procese – verbale de recepţie, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare.

Astfel, contractul de consultanţă nr. (…) din 01.12.2014 nu cuprinde date referitoare la precizarea în concret a serviciilor prestate, tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, cu defalcarea cheltuielilor de această natură pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului.

Societatea reclamantă avea posibilitatea să prezinte documente justificative din care să se poată stabili fără echivoc prestarea efectivă a serviciilor de către consultant în folosul activităţii beneficiarului, documente din care să rezulte că serviciile de consultanţă achiziţionate sunt în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv raportul de activitate al consultantului, corespondenţa, puncte de vedere sau orice alte documente cu caracter specific activităţii de consiliere.

În aceste condiţii, instanţa a validat constatările organelor de inspecţie fiscală din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...) (...)9/19.12.2016, cu privire la nelegala apreciere ca fiind deductibile a cheltuielilor rezultând din contractul de consultanţă nr. (…)/01.12.2014, încheiat de societatea reclamantă cu (S4) K.F.T.

În acelaşi timp, având în vedere că reclamanta nu a furnizat nicio explicaţie plauzibilă pentru faptul preluării în suma cheltuielilor de exploatare deductibile, în mod eronat a sumei de 200000 lei, la data de 31.12.2012 (fila 64 vol. I), instanţa a reţinut legalitatea, sub acest aspect, a raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...) (...)9/19.12.2016, respectiv a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. F-(...) (...)9/22.12.2016, întocmite de pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...), prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), solicitând casarea, în parte, a sentinţei pronunţate de Tribunalul (...), cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC (R) SRL.

În motivare, recurenta a arătat că organele de inspecţie fiscală în urma verificării, au constatat că societatea intimată desfăşoară activitate de achiziţie, depozitare şi comercializare a cărnii şi a produselor din carne, societatea având în proprietate un depozit frigorific şi teren aferent în suprafaţa de 4755 mp. Achiziţiile de mărfuri se fac atât din ţară cât şi din Uniunea Europeană, iar livrările sunt la intern şi în ţări din UE. În urma verificării efectuate s-a constatat că S.C. (R) S.R.L. deduce TVA în sumă totală de 85.849 lei, facturi emise de S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L. SC (S1) S.R.L. are deschis dosar penal şi se află în cercetare de organele de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Precizează recurenta că facturile emise de S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S2) S.R.L. şi S.C. (S3) S.R.L., înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. (R) S.R.L. nu pot constitui documente justificative legale care dovedească provenienţa bunurilor care au stat la baza exercitării dreptului de deducere a TVA în suma de 85.849 lei. În consecinţă, organele de inspecţie fiscală au procedat la aplicarea prevederilor art.11 alin. 1 din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare/Legea 227/2015, care prevăd că ,,la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei." În baza prevederilor susmenţionate coroborat cu prevederile art. 146 alin. (1), litera a) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, pentru TVA în sumă de 85.849 lei SC (R) SRL nu îndeplineşte condiţii legale de exercitare a dreptului de deducere.

Precizează recurenta că, în perioada decembrie 2014 - martie 2016, S.C. (R) S.R.L. înregistrează în evidenţa contabilă şi deduce TVA în sumă de 78.969 lei din facturi de achiziţii intracomunitare - prestări servicii - emise de (S4) pentru care nu face dovada că acestea au fost utilizate în folosul activităţii desfăşurate. S-au încălcat prevederile art. 145 alin. (2) litera a), art. 147A1 alin. (1), 1562 alin. (2) din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile art. 297 alin. (4) litera a), art. 301 alin. (1), art. 323 alin. (2) din Legea 227/2015. În baza prevederilor susmenţionate, pentru TVA în suma de 78.969 lei SC (R) SRL nu a îndeplinit condiţii de exercitare a dreptului de deducere. SC (R) SRL a facturat livrări intracomunitare de bunuri în valoare totală de 320.889 lei către (S5) K.F.T., (S6) SRL şi (S8) K.F.T., neconfirmate de autorităţile fiscale din Ungaria şi Italia.

Menţionează recurenta că organele de inspecţie fiscală au procedat la aplicarea prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, Legea 227/2016 care prevăd că ,,la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei". În baza prevederilor susmenţionate coroborat cu prevederile la art.143, alin. (2), lit. a), din Legea 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 294 alin. (2) litera a) din Legea 227/2015 societatea nu poate beneficia de scutire de TVA.

În consecinţă, susţine recurenta că, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 307 alin. (1) din Legea 227/2015 pentru livrările în sumă de 359.064 lei societatea datorează TVA în sumă de 71.044 lei. În concluzie s-a stabilit în sarcina agentului economic un debit suplimentar la TVA în sumă totală de 235.862 lei.

Arată recurenta că, în perioada 2011 - 2015, SC (R) SRL, a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală o serie de facturi emise de SC (S1) SRL, SC (S2) S.R.L. şi SC (S3) S.R.L., societăţi pentru care s-au primit informaţii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (...), Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în sensul ca sunt efectuate cercetări faţă de reprezentanţii SC (S1) SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, de la D.G.R.F.P. – (...) – A.J.F.P. (...) care a comunicat raportul de inspecţie fiscală încheiat de organele de inspecţie fiscală la SC (S3) S.R.L. CUI (...), din care rezultă că achiziţiile efectuate de SC (S3) SRL provin din tranzacţii care nu au avut scop economic, firmele interpuse având rolul de a asigura circuitul documentar al mărfii, consecinţa fiind deducerea unui TVA fictiv. Circuitul mărfurilor s-a realizat prin firme înfiinţate pe numele unor cetăţeni străini care, fie nu depun declaraţii/deconturi de TVA, fie înregistrează sume în deconturile de TVA, dar nu achită contravaloarea taxei pe valoarea adăugată către bugetul consolidat al statului.

Învederează recurenta că prin adresa nr. (...)G AIF (...)/10.08.2016 D.G.R.F.P. (...) - A.J.F.P. (...) - Activitatea de Inspecţie Fiscală a comunicat procesul verbal nr. (...)/03.08.2016 încheiat la SC (...) S.R.L. CUI (...), din care rezultă că la domiciliul fiscal nu a fost găsit nici un reprezentant legal al societăţii. Din informaţiile INFOPC reiese că societatea a fost declarată inactivă din 23.05.2016, nu mai este înregistrată plătitoare de TVA din 01.10.2015, nu a mai depus declaraţii din luna martie 2015 şi nu a depus situaţii financiare pentru anii 2014 - 2015. Având în vedere comportamentul de tip „fantomă” al acestei societăţi create cu scopul de a simula tranzacţii cu conţinut economic pentru furnizare de TVA deductibil şi cheltuieli artificiale pe care să le înregistreze societatea (R) SRL în vederea diminuării taxelor şi impozitelor la bugetul consolidat al statului, organele de inspecţie fiscală au procedat la reîncadrarea operaţiunilor.

Precizează recurenta că, în baza art. 11 din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic coroborat cu art. 21 alin. 4 litera f) din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare potrivit căruia sunt nedeductibile, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune conform reglementarilor contabile în vigoare, motiv pentru care organul de inspecţie fiscală a procedat la stabilirea de cheltuieli nedeductibile fiscal şi recalcularea bazei de impozitare la impozit pe profit în baza art. 19 din Legea 571/2003.

Susţine recurenta că, din analiza cheltuielilor înregistrate de societate pe anii 2014 - 2015 s-a constatat că societatea a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu prestări servicii executate de terţi, din facturi emise de (S4), pentru care societatea nu poate prezenta situaţii de lucrări, deconturi de cheltuieli, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare care să justifice prestarea efectivă a serviciilor, încălcând astfel prevederile art. 21, alin. (4), lit. m) din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare şi punctul 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Arată recurenta că, din verificarea datelor înregistrate în evidenţa contabilă şi a datelor din bilanţul contabil anual depus pe anul 2012 la organul fiscal teritorial s-a constatat că cheltuielile totale înregistrate de societate şi raportate în bilanţul contabil anual sunt în sumă totală de 2.196.072 lei, în timp ce în declaraţia 101 privind impozitul pe profit, societatea înregistrează cheltuieli în sumă totală de 2.396.072 lei, mai mult cu 200.000 lei, care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării unor operaţiuni, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. 4 litera f) din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Susţine recurenta că, datorită celor prezentate mai sus, organele de inspecţie au procedat la recalcularea bazei de impunere a profitului impozabil, diminuând pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 859.530 lei.

Prin urmare, potrivit considerentelor expuse, apreciază recurenta că Decizia nr. (…)/23.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.(...)4/19.12.2016, Decizia de impunere nr. F - (...) (...)9/19.12.2016, Raportul de inspecţie fiscala nr. F - (...)(...)0/19.12.2016,cu privire la sumele de 85849 lei şi 78969 lei, reprezentând TVA din achiziţii intracomunitare şi Decizia nr.(...)/26.09.2017, privind soluţionarea contestaţiei, Decizia nr.(...)9/22.12.2016, privind modificarea bazei de impozitare .Raportul de inspecţie fiscală nr. F - (...) (...)9/19.12.2016 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.(...)9/22.12.2016 cu referire la impozitul pe profit stabilit suplimentar de către organele de inspecţie fiscală, au fost emise în mod temeinic şi legal.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile art. 486 alin. (1), art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Legea 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare cât şi celelalte temeiuri legale menţionate în cuprinsul recursului.

Intimata, legal citată, nu şi-a precizat poziţia faţă de prezentul recurs.

Analizând cu prioritate, faţă de art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare Curtea a apreciat că aceasta este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 486 alin.1 Cod de procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A stabilit legiuitorul prin alin. 4 al aceluiaşi articol că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aşadar, dacă partea nu arată motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, cererea sa poate fi anulată pentru nemotivare.

A motiva cererea de recurs înseamnă nu numai a invoca unul sau mai multe motive din cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 Cod de procedură civilă ci înseamnă şi a formula critici privind modul de judecată al instanţei şi care astfel fac ca hotărârea recurată să fie nelegală.

În cauză, Curtea a constatat că recurenta reclamantă s-a limitat doar la a expune o stare de fapt şi a preciza că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, fără a arăta care sunt acele norme de drept material care au fost aplicate greşit sau încălcate şi care astfel atrag neegalitatea hotărârii recurate.

Mai mult, Curtea a constatat că prima parte a pct. 1 din cererea de recurs este o reproducere a stării de fapt reţinută în R.I.F. nr.(...)0/19.12.2016 la pag. 6 şi 7 (filele 36, 37 vol. I dosar de fond) iar partea a doua a pct.1, pct.2 şi pct.3 din cererea de recurs sunt o reproducere a stării de fapt reţinută în R.I.F. nr.(...)9/19.12.2016 la pag.5 (fila 60 vol. I dosar de fond) recurenta expunând aceeaşi stare de fapt constatată de organele sale de control fără nici o referire la aspecte de nelegalitate ale sentinţei recurate.

Faţă de acestea, cum recurenta reclamantă în cererea sa de recurs nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale sentinţei recurate, în temeiul art. 486 alin.1, lit. d) şi 3 Cod de procedură civilă Curtea a constatat nul recursul declarat împotriva sentinţei nr. (...) din 07.05.2018 pronunţată de Tribunalul (...).

Domenii speta

Spete similare